Dragă Domnule Goma,
Dragi prieteni,
În data de 26 martie a.c. am trimis prin poşta electronică D-lor Andrei Oişteanu şi Michael Shafir textul scrisorii deschise a D-lui Paul Goma datată Paris, 13 martie 2005, şi publicată în 26 martie a.c. în ziarul „Ziua” sub titlul: „Goma răspunde la «spusele» securistului Pleşiţă”. În urma acestor trimiteri, am avut un schimb de mesaje cu Dl. Shafir şi o reacţie din partea D-lui Oişteanu.
Voisem astfel să aflu părerea D-lor în cauză cu privire la o chestiune care ţine nu doar de demnitatea intelectualului, ci de demnitatea umană pură şi simplă. Şi aceasta mai ales întrucît în calitatea sa de autor de cărţi (Între negare şi trivializare..., Iaşi, Ed. Polirom, 2002), coautor de rapoarte (Iliescu-Wiesel, 2004) şi expeditor de mesaje private (cf. www.eleonardo.tk, nr. 6/2005, art. „Păcală învaţă istorie” de Laszlo Alexandru) Shafir îl acuzase pe Paul Goma de „negaţionism”, „trivialism prin comparaţie”, „minimalism” „justificaţionism” şi „antisemitism”. La rîndul său, Oişteanu îl numise pe Paul Goma „motivaţionist” şi „justificaţionist aberant” al Holocaustului (cf. editorialului său din revista „22”, an XIV (777), 28 ianuarie 2005-04 februarie 2005, intitulat „De la Bucureşti la Auschwitz şi retur”). Mai mult – şi mai rău – acesta din urmă îşi publicase editorialul infamant chiar în perioada în care criminalul Pleşiţă se producea la televiziune (v. emisiunea „Dan Diaconescu în direct” de la OTV din 18/19 ianuarie şi 14/15 februarie 2005).
Acesta este contextul în care am decis să le trimit celor doi scrisoarea lui Goma, nutrind speranţa că voi primi şi răspunsuri. Şi le-am primit. Din ele am înţeles, cred, mai bine de ce dezbaterea cu privire la istoria şi memoria celor două orori, nazismul/exterminarea antonesciană şi comunismul, se află la noi în halul pe care îl putem constata. Evident, dacă întradevăr există vreo dezbatere. O parte a acestui răspuns poate fi formulată astfel:
Atacurile reprezentanţilor Industriei Holocaustului la adresa lui Paul Goma vizează nu o necesară asumare de către români a criminalităţii antonesciene (faţă de evrei şi romi) – asumare pentru care militează Paul Goma şi nu de azi, de ieri – ci impunerea culpei colective, aducerea la proces a unei întregi naţiuni, a istoriei şi culturii ei. Pe de altă parte, statura morală şi intelectuală a lui Paul Goma este în măsură să reprezinte un obstacol de netrecut pentru aceiaşi reprezentanţi ai Industriei Holocaustului, întrucît, militînd în egală măsură pentru o istorie corectă a comunismului şi pentru o onestă raportare la ea, el este văzut drept concurent de către aceştia. Sioniştii-de-război nu mai contenesc cu acuzele de antisemitism la adresa lui Goma, „tatăl de copil evreu” (după cum îi spusese cu mult timp în urmă Alain Paruit, cum îi spune acum Shafir); or Paul Goma, o dată cu naşterea fiului său, devenise el însuşi ŞI evreu, după cum scrie/spune chiar el.
Sîntem diferiţi din punct de vedere identitar şi acest fapt nu poate fi schimbat: sîntem ceea ce sîntem. Ca cetăţeni ai lumii îl conţinem însă în noi înşine pe Celălalt. A-l înţelege şi a-l îngriji pe acesta este, în egală măsură, o înţelegere şi o grijă faţă de noi înşine, garanţia că putem construi şi locui o lume în care Eul şi Celălalt stau alături, că o etică, o politică şi o cultură comune sînt nu doar posibile, ci reale. Mai există însă şi o altă lume: cea a distrugerii Celuilalt-exterior, care este, în egală măsură, o distrugere a Celuilalt-interior. Dacă, în procesul de trecere de la „goy-ul evreu” la „evreul-goy”, evreul va reuşi vreodată să-l elimine complet pe goy, distrugînd în egală măsură alteritatea exterioară şi pe cea interioară, subiectul acestei acţiuni nu e cazul să-şi facă iluzii: spaţiul lăsat liber nu va fi luat de Ceva, ci de Neant.
Întrucît este vorba despre o chestiune de importanţă capitală pentru înţelegerea istoriei, a personalităţilor precum Paul Goma şi a modului în care ne raportăm la ele – pe scurt: de o gravă chestiune publică – am decis să public partea mea de dialog din acest schimb de mesaje.
În ce-i priveşte pe interlocutorii mei, să nu-şi facă iluzii: răspunsurile sau ne-răspunsurile lor, chiar netrecute de mine aici, tot aşa rămân: abominabile. Să le rămână dară dreptul „intelectual” de a nu şi le face publice. La fel ca şi... ameninţările; cei care le vor fi făcut.
Mircea Stănescu,
Bucureşti,
28 martie 2005.
Sîmbătă, 26 martie 2005 am scris:
Stimate Domnule Andrei Oişteanu,
Vă trimit scrisoarea D-lui Paul Goma, publicată în ziarul „Ziua” de astăzi.
Pentru înţelegerea contextului, este util de precizat că despre D-na Ana Maria Goma şacalul criminal Pleşiţă spusese într-o emisie la televiziune că semnatarii apelului lui Paul Goma de aderare la Charta ’77 din Cehoslovacia „o înghesuiau pe la toate colţurile”.
Cu urări de bine,
Mircea Stănescu.
Sîmbătă, 26 martie 2005 am scris:
Stimate Domnule Michael Shafir,
Vă trimit scrisoarea D-lui Paul Goma, publicată în ziarul „Ziua” de astăzi.
Pentru înţelegerea contextului, este util de precizat că despre D-na Ana Maria Goma şacalul criminal Pleşiţă spusese într-o emisie la televiziune că semnatarii apelului lui Paul Goma de aderare la Charta ’77 din Cehoslovacia „o înghesuiau pe la toate colţurile”.
Cu urări de bine,
Mircea Stănescu.
În aceeaşi zi, la ora 3.36 P.M., Dl. Michael Sfafir mi-a răspuns.
Sîmbătă, 26 martie 2005 am scris:
Stimate Domnule Michael Shafir,
Mulţumesc, la rîndu-mi, de răspunsul Dvs., pe care l-am citit în mod repetat.
Găsesc binevenite întrebările Dvs. de început şi interesante răspunsurile.
Dacă însă ar fi să răspund şi eu la întrebările pe care le puneţi, aş face-o aşa:
„1) Pentru că intelighenţia din România s-ar asocia bucuroasă la o acţiune-împotriva-lui-Pleşiţă, dar nu la una de-solidaritate-cu-Goma. Nu despre societatea luată în ansamblu e vorba aici (căci oamenii obişnuiţi – care au şi ei o mamă, o soţie, ba chiar şi un fiu ori o fiică – ştiu ce e aceea solidaritate), ci despre cei care mînuiesc cuvîntul, editorii publicaţiilor, de radio şi televiziune.
2) Pentru că împotriva lui Goma a fost aruncată anatema de «antisemitism». Este inutil să spun că după Holocaust o acuzaţie ca aceasta te poate înmormânta intelectual pînă şi în România de care vorbiţi.
Şi aceasta fiind situaţia, ce să facă bieţii intelighenţi din România? Să spună că e o acuză falsă, nedreaptă, profitoare? Să-şi anuleze deci bursele, să-şi vadă cărţile respinse de editori, să-şi piardă locul de muncă? Iar editorii publicaţiilor, din radio şi televiziune ce să facă, la rândul lor? Să-şi ruineze proprii patroni?”
Aceasta fiind înţelegerea mea asupra realităţii, găsesc că Dvs. înşivă aţi contribuit – prin nedreptele, înşelătoarele acuze de „negaţionism”, „minimalism” şi, noutate!, de „antisemitism” – la lipsa de reacţie a celor care ar fi trebuit să reacţioneze împotriva emiselor teroriştilor internaţionali şi autohtoni gen Pleşiţă.
Găsesc apoi că atitudinea Dvs. – critic al „negaţionistului”, „minimalistului” şi „antisemitului” Goma – întreţine o relaţie ambiguă cu cele ale lui Pleşiţă. Proba: într-una din emisiunile la care el a participat, a făcut următoarea afirmaţie: „Goma este contestat!” Iar această aserţiune, vă reamintesc, nu un troglodit intelectual dar dezinformator de profesie ca Pleşiţă o inventase, ci un intelectual.
Mă bucur că vă declaraţi solidar cu Paul Goma, m-aş bucura şi mai mult dacă aţi face-o în public. Altfel, vorbim mereu despre ce fac sau nu fac alţii. Şi... în mod conspirativ.
Pe mine unul nu m-aţi convins, însă ce cred eu e mai puţin important decît ce crede Goma – despre care e vorba aici – pe care aţi putea să-l convingeţi. Spun că nu m-aţi convins pentru că a fi solidar cu cineva într-o anume privinţă, „a fi lîngă” – aşa cum spuneţi – este fără... „dar”, este fără rest.
Nu m-aţi convins nici cu privire la fondul argumentaţiei Dvs., privitoare la trimiterea lui Paul Goma, în scrisoarea sa către Gabriel Andreescu, la „persoana de gen feminin”. Căci această trimitere nu avea deloc un rol argumentativ, ci punea o problemă de context şi de... caracter care se citeşte aşa: „Cum D-zeu poate cineva deveni turnătoare DUPĂ ce te-ai despărţit de ea?”
Nu m-aţi convins nici înainte, nici acum, că sînteţi un cititor atent şi – fapt la fel de important pentru foarte bunul analist Michael Shafir pe care îl ştiam – ne-pasional şi ne-sectar al lui Paul Goma.
Şi în fine: nu, domnule Shafir, Filip Goma nu este nepotul unui evreu (comunist), ci, după legislaţia tip Nürnberg, este chiar „evreu”. Fapt pe care Paul Goma îl ştie la fel de bine ca şi Dvs. Această situaţie nu îl împiedică să spună adevărul aşa cum îl percepe D-sa. Sînteţi nemulţumit de estimarea de 98% a aderenţei evreilor din Est la comunism, în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial? Puteţi contesta această cifră, dar nu e nevoie de falsa, nedreapta, înşelătoarea acuză de „antisemitism”. Căci este în contra adevărului: orice istoric competent şi de bună credinţă ştie că această aderenţă – lăsînd deoparte explicaţiile contextului istoric – a fost masivă. Şi procedînd aşa cum faceţi Dvs. aduceţi grave deservicii cercetării istorice, căci nici o cercetare autentică nu se poate desfăşura atunci cînd îţi pluteşte deasupra capului piatra de mormînt a acuzelor de „antisemitism”, „negaţionism”, „minimalism” şi altele asemenea.
Să încetăm pîngărirea oamenilor în sfera lor privată?
Să încetăm pîngărirea oamenilor în sfera lor privată!
Să încetăm pângărirea oamenilor în sfera lor publică!
Să încetăm pîngărirea victimelor nazismului/regimului antonescian-şi-comunismului, fie ele în viaţă ori mai ales în moarte, prin nedrepte şi înşelătoare acuze de „antisemitism”!
Fără nici un „dar”.
Mircea Stănescu (membru al unei comunităţi ai cărei membri au masacrat evrei, înaintaşii săi nefiind dintre aceia).
În aceeaşi zi, la ora 3.59 A.M. Michael Shafir mi-a răspuns din nou.
Duminică, 27 martie 2005 am scris:
Domnule Shafir,
Ce-i drept, nici eu nu-mi făceam iluzii în privinţa numitului dialog. Avusesem destule probe despre ce înseamnă el la Dvs.
Reciproca este şi ea valabilă: nici eu nu voi mai răspunde mesajelor Dvs., şi o fac începînd chiar cu acesta.
În rest, vă rog, păstraţi sfaturile pentru „epigonii” (ar trebui să spun „goii”?!) Dvs., precum cei pe care îi autorizaţi, prin mesaje „private”, să comunice în public conţinuturi curat-dialogale precum următorul:
Laszlo Alexandru: „Michael Shafir mă autorizează să fac publice următoarele afirmaţii: «mă alătur acuzei pe care aţi lansat-o primul» privind antisemitismul lui Paul Goma şi «consider ‚producţia’ lui Mircea Stănescu execrabilă din toate punctele de vedere, de la logic la metodologic sau deontologic». (cf. www.eleonardo.tk, nr. 6/2005)
Să rămînem dară în plata Domnului, fiecare cu alăturările sau nealăturările lui!
Mircea Stănescu.
În aceeaşi zi, la ora 1.36 P.M. Andrei Oişteanu mi-a mulţumit pentru trimitere. În rest, nu a mai avut nimic de adăugat. Nici eu nu mai am...
Nepublicat
Dragi prieteni,
În data de 26 martie a.c. am trimis prin poşta electronică D-lor Andrei Oişteanu şi Michael Shafir textul scrisorii deschise a D-lui Paul Goma datată Paris, 13 martie 2005, şi publicată în 26 martie a.c. în ziarul „Ziua” sub titlul: „Goma răspunde la «spusele» securistului Pleşiţă”. În urma acestor trimiteri, am avut un schimb de mesaje cu Dl. Shafir şi o reacţie din partea D-lui Oişteanu.
Voisem astfel să aflu părerea D-lor în cauză cu privire la o chestiune care ţine nu doar de demnitatea intelectualului, ci de demnitatea umană pură şi simplă. Şi aceasta mai ales întrucît în calitatea sa de autor de cărţi (Între negare şi trivializare..., Iaşi, Ed. Polirom, 2002), coautor de rapoarte (Iliescu-Wiesel, 2004) şi expeditor de mesaje private (cf. www.eleonardo.tk, nr. 6/2005, art. „Păcală învaţă istorie” de Laszlo Alexandru) Shafir îl acuzase pe Paul Goma de „negaţionism”, „trivialism prin comparaţie”, „minimalism” „justificaţionism” şi „antisemitism”. La rîndul său, Oişteanu îl numise pe Paul Goma „motivaţionist” şi „justificaţionist aberant” al Holocaustului (cf. editorialului său din revista „22”, an XIV (777), 28 ianuarie 2005-04 februarie 2005, intitulat „De la Bucureşti la Auschwitz şi retur”). Mai mult – şi mai rău – acesta din urmă îşi publicase editorialul infamant chiar în perioada în care criminalul Pleşiţă se producea la televiziune (v. emisiunea „Dan Diaconescu în direct” de la OTV din 18/19 ianuarie şi 14/15 februarie 2005).
Acesta este contextul în care am decis să le trimit celor doi scrisoarea lui Goma, nutrind speranţa că voi primi şi răspunsuri. Şi le-am primit. Din ele am înţeles, cred, mai bine de ce dezbaterea cu privire la istoria şi memoria celor două orori, nazismul/exterminarea antonesciană şi comunismul, se află la noi în halul pe care îl putem constata. Evident, dacă întradevăr există vreo dezbatere. O parte a acestui răspuns poate fi formulată astfel:
Atacurile reprezentanţilor Industriei Holocaustului la adresa lui Paul Goma vizează nu o necesară asumare de către români a criminalităţii antonesciene (faţă de evrei şi romi) – asumare pentru care militează Paul Goma şi nu de azi, de ieri – ci impunerea culpei colective, aducerea la proces a unei întregi naţiuni, a istoriei şi culturii ei. Pe de altă parte, statura morală şi intelectuală a lui Paul Goma este în măsură să reprezinte un obstacol de netrecut pentru aceiaşi reprezentanţi ai Industriei Holocaustului, întrucît, militînd în egală măsură pentru o istorie corectă a comunismului şi pentru o onestă raportare la ea, el este văzut drept concurent de către aceştia. Sioniştii-de-război nu mai contenesc cu acuzele de antisemitism la adresa lui Goma, „tatăl de copil evreu” (după cum îi spusese cu mult timp în urmă Alain Paruit, cum îi spune acum Shafir); or Paul Goma, o dată cu naşterea fiului său, devenise el însuşi ŞI evreu, după cum scrie/spune chiar el.
Sîntem diferiţi din punct de vedere identitar şi acest fapt nu poate fi schimbat: sîntem ceea ce sîntem. Ca cetăţeni ai lumii îl conţinem însă în noi înşine pe Celălalt. A-l înţelege şi a-l îngriji pe acesta este, în egală măsură, o înţelegere şi o grijă faţă de noi înşine, garanţia că putem construi şi locui o lume în care Eul şi Celălalt stau alături, că o etică, o politică şi o cultură comune sînt nu doar posibile, ci reale. Mai există însă şi o altă lume: cea a distrugerii Celuilalt-exterior, care este, în egală măsură, o distrugere a Celuilalt-interior. Dacă, în procesul de trecere de la „goy-ul evreu” la „evreul-goy”, evreul va reuşi vreodată să-l elimine complet pe goy, distrugînd în egală măsură alteritatea exterioară şi pe cea interioară, subiectul acestei acţiuni nu e cazul să-şi facă iluzii: spaţiul lăsat liber nu va fi luat de Ceva, ci de Neant.
Întrucît este vorba despre o chestiune de importanţă capitală pentru înţelegerea istoriei, a personalităţilor precum Paul Goma şi a modului în care ne raportăm la ele – pe scurt: de o gravă chestiune publică – am decis să public partea mea de dialog din acest schimb de mesaje.
În ce-i priveşte pe interlocutorii mei, să nu-şi facă iluzii: răspunsurile sau ne-răspunsurile lor, chiar netrecute de mine aici, tot aşa rămân: abominabile. Să le rămână dară dreptul „intelectual” de a nu şi le face publice. La fel ca şi... ameninţările; cei care le vor fi făcut.
Mircea Stănescu,
Bucureşti,
28 martie 2005.
Sîmbătă, 26 martie 2005 am scris:
Stimate Domnule Andrei Oişteanu,
Vă trimit scrisoarea D-lui Paul Goma, publicată în ziarul „Ziua” de astăzi.
Pentru înţelegerea contextului, este util de precizat că despre D-na Ana Maria Goma şacalul criminal Pleşiţă spusese într-o emisie la televiziune că semnatarii apelului lui Paul Goma de aderare la Charta ’77 din Cehoslovacia „o înghesuiau pe la toate colţurile”.
Cu urări de bine,
Mircea Stănescu.
Sîmbătă, 26 martie 2005 am scris:
Stimate Domnule Michael Shafir,
Vă trimit scrisoarea D-lui Paul Goma, publicată în ziarul „Ziua” de astăzi.
Pentru înţelegerea contextului, este util de precizat că despre D-na Ana Maria Goma şacalul criminal Pleşiţă spusese într-o emisie la televiziune că semnatarii apelului lui Paul Goma de aderare la Charta ’77 din Cehoslovacia „o înghesuiau pe la toate colţurile”.
Cu urări de bine,
Mircea Stănescu.
În aceeaşi zi, la ora 3.36 P.M., Dl. Michael Sfafir mi-a răspuns.
Sîmbătă, 26 martie 2005 am scris:
Stimate Domnule Michael Shafir,
Mulţumesc, la rîndu-mi, de răspunsul Dvs., pe care l-am citit în mod repetat.
Găsesc binevenite întrebările Dvs. de început şi interesante răspunsurile.
Dacă însă ar fi să răspund şi eu la întrebările pe care le puneţi, aş face-o aşa:
„1) Pentru că intelighenţia din România s-ar asocia bucuroasă la o acţiune-împotriva-lui-Pleşiţă, dar nu la una de-solidaritate-cu-Goma. Nu despre societatea luată în ansamblu e vorba aici (căci oamenii obişnuiţi – care au şi ei o mamă, o soţie, ba chiar şi un fiu ori o fiică – ştiu ce e aceea solidaritate), ci despre cei care mînuiesc cuvîntul, editorii publicaţiilor, de radio şi televiziune.
2) Pentru că împotriva lui Goma a fost aruncată anatema de «antisemitism». Este inutil să spun că după Holocaust o acuzaţie ca aceasta te poate înmormânta intelectual pînă şi în România de care vorbiţi.
Şi aceasta fiind situaţia, ce să facă bieţii intelighenţi din România? Să spună că e o acuză falsă, nedreaptă, profitoare? Să-şi anuleze deci bursele, să-şi vadă cărţile respinse de editori, să-şi piardă locul de muncă? Iar editorii publicaţiilor, din radio şi televiziune ce să facă, la rândul lor? Să-şi ruineze proprii patroni?”
Aceasta fiind înţelegerea mea asupra realităţii, găsesc că Dvs. înşivă aţi contribuit – prin nedreptele, înşelătoarele acuze de „negaţionism”, „minimalism” şi, noutate!, de „antisemitism” – la lipsa de reacţie a celor care ar fi trebuit să reacţioneze împotriva emiselor teroriştilor internaţionali şi autohtoni gen Pleşiţă.
Găsesc apoi că atitudinea Dvs. – critic al „negaţionistului”, „minimalistului” şi „antisemitului” Goma – întreţine o relaţie ambiguă cu cele ale lui Pleşiţă. Proba: într-una din emisiunile la care el a participat, a făcut următoarea afirmaţie: „Goma este contestat!” Iar această aserţiune, vă reamintesc, nu un troglodit intelectual dar dezinformator de profesie ca Pleşiţă o inventase, ci un intelectual.
Mă bucur că vă declaraţi solidar cu Paul Goma, m-aş bucura şi mai mult dacă aţi face-o în public. Altfel, vorbim mereu despre ce fac sau nu fac alţii. Şi... în mod conspirativ.
Pe mine unul nu m-aţi convins, însă ce cred eu e mai puţin important decît ce crede Goma – despre care e vorba aici – pe care aţi putea să-l convingeţi. Spun că nu m-aţi convins pentru că a fi solidar cu cineva într-o anume privinţă, „a fi lîngă” – aşa cum spuneţi – este fără... „dar”, este fără rest.
Nu m-aţi convins nici cu privire la fondul argumentaţiei Dvs., privitoare la trimiterea lui Paul Goma, în scrisoarea sa către Gabriel Andreescu, la „persoana de gen feminin”. Căci această trimitere nu avea deloc un rol argumentativ, ci punea o problemă de context şi de... caracter care se citeşte aşa: „Cum D-zeu poate cineva deveni turnătoare DUPĂ ce te-ai despărţit de ea?”
Nu m-aţi convins nici înainte, nici acum, că sînteţi un cititor atent şi – fapt la fel de important pentru foarte bunul analist Michael Shafir pe care îl ştiam – ne-pasional şi ne-sectar al lui Paul Goma.
Şi în fine: nu, domnule Shafir, Filip Goma nu este nepotul unui evreu (comunist), ci, după legislaţia tip Nürnberg, este chiar „evreu”. Fapt pe care Paul Goma îl ştie la fel de bine ca şi Dvs. Această situaţie nu îl împiedică să spună adevărul aşa cum îl percepe D-sa. Sînteţi nemulţumit de estimarea de 98% a aderenţei evreilor din Est la comunism, în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial? Puteţi contesta această cifră, dar nu e nevoie de falsa, nedreapta, înşelătoarea acuză de „antisemitism”. Căci este în contra adevărului: orice istoric competent şi de bună credinţă ştie că această aderenţă – lăsînd deoparte explicaţiile contextului istoric – a fost masivă. Şi procedînd aşa cum faceţi Dvs. aduceţi grave deservicii cercetării istorice, căci nici o cercetare autentică nu se poate desfăşura atunci cînd îţi pluteşte deasupra capului piatra de mormînt a acuzelor de „antisemitism”, „negaţionism”, „minimalism” şi altele asemenea.
Să încetăm pîngărirea oamenilor în sfera lor privată?
Să încetăm pîngărirea oamenilor în sfera lor privată!
Să încetăm pângărirea oamenilor în sfera lor publică!
Să încetăm pîngărirea victimelor nazismului/regimului antonescian-şi-comunismului, fie ele în viaţă ori mai ales în moarte, prin nedrepte şi înşelătoare acuze de „antisemitism”!
Fără nici un „dar”.
Mircea Stănescu (membru al unei comunităţi ai cărei membri au masacrat evrei, înaintaşii săi nefiind dintre aceia).
În aceeaşi zi, la ora 3.59 A.M. Michael Shafir mi-a răspuns din nou.
Duminică, 27 martie 2005 am scris:
Domnule Shafir,
Ce-i drept, nici eu nu-mi făceam iluzii în privinţa numitului dialog. Avusesem destule probe despre ce înseamnă el la Dvs.
Reciproca este şi ea valabilă: nici eu nu voi mai răspunde mesajelor Dvs., şi o fac începînd chiar cu acesta.
În rest, vă rog, păstraţi sfaturile pentru „epigonii” (ar trebui să spun „goii”?!) Dvs., precum cei pe care îi autorizaţi, prin mesaje „private”, să comunice în public conţinuturi curat-dialogale precum următorul:
Laszlo Alexandru: „Michael Shafir mă autorizează să fac publice următoarele afirmaţii: «mă alătur acuzei pe care aţi lansat-o primul» privind antisemitismul lui Paul Goma şi «consider ‚producţia’ lui Mircea Stănescu execrabilă din toate punctele de vedere, de la logic la metodologic sau deontologic». (cf. www.eleonardo.tk, nr. 6/2005)
Să rămînem dară în plata Domnului, fiecare cu alăturările sau nealăturările lui!
Mircea Stănescu.
În aceeaşi zi, la ora 1.36 P.M. Andrei Oişteanu mi-a mulţumit pentru trimitere. În rest, nu a mai avut nimic de adăugat. Nici eu nu mai am...
Nepublicat
