Mircea Stanescu

MOSTRĂ DE CERTIFICARE A DOSARELOR LA C.N.S.A.S.

Pe document, cu pixul, precum Securitatea, dar și aceea avea mai multă grijă: de document.

În plus, ilizibil, incoerent, greșit, căci nu este vorba despre o numerotare și certificare a dosarului, ci de o... certificare a certificării Securității (și o metaforă grea!).

Ați remarcat, desigur, limba de lemn, căci n-am spus „hal, de vreme ce la CNSAS există și dosare certificate corect.

Mi s-a spus că acest mod de a proceda „face parte din categoria erorilor de început ale activității instituției, probabil inerente, și că există exemple și mai rele, ceea ce am bănuit. Am însă o stivă de astfel de dosare în față, iar la un moment dat am văzut numai roșu-de-pix în fața ochilor.

Pentru a încheia, totuși, cu limba de lemn, mă întreb doar cum vrei să învingi tu Securitatea? În acest fel? Și nu-i așa că această practică merită o mărire de salariu?!

 

București, 26 februarie 2024.

 

C.N.S.A.S.: DIN RĂU ÎN MAI RĂU

Amploaiații CNSAS, care ceartă cercetătorii și/sau petenții chiar pe pagina de Facebook a instituției, au luat-o razna, și ar fi de readus la codul de conduită – sau măcar la rațiune, dacă Colegiul n-ar fi în propria campanie electorală (pentru reînnoirea fotoliilor), fapt ce favorizează debandada, abordarea populistă.

Personal îi înțeleg, le dau dreptate: inechitățile salariale, creșterea volumului muncii prin plecarea unora dintre ei sunt motive legitime; le înțeleg și supărarea, nervozitatea – nu le justific însă în nici un fel și, cu atât mai puțin, ținta falsă, convenabilă, nedemnă pe care și-au ales-o: cetățeanul obișnuit.

Discuția cu privire la rolul, rostul și funcționarea CNSAS este lungă și complexă, iar opiniile foarte diverse. Pe scurt, în ce mă privește, cred că dacă încerci să reformezi această instituție, o strici și mai rău. Și că singura „reformă care se va petrece va fi abia în momentul în care își va epuiza complet valoarea de întrebuințare politică, adică să devină o arhivă obișnuită. Dar atunci nici salariile nu vor crește, nici alți angajați nu se vor mai naște: arhivele nu sunt un loc călduț, nici al bogăției administrative.

Suntem în acel moment? În ultima vreme se părea că da, însă în an electoral nimeni nu va mișca un deget, astfel că, verosimil, ne vom mai târî încă cinci ani cu aceleași probleme de dinainte – plus hemoragia de personal, care este cât se poate de reală!

Sunt însă chestiuni care nu costau nimic și care puteau fi demult remediate, atenuate. Dar dacă n-au fost până acum, cu atât mai puțin vor fi în viitorul previzibil.

Astfel, până la un deznodământ, vom continua să ne învârtim haotic în acest cerc al jelaniei (bani, bani, bani!), al limbii de lemn memoriale (Unul câte unul plecăm, Securitatea învinge, Democrația pierde) și al pierderii uzului rațiunii.

 

București, 14 februarie 2024.

 

C.N.S.A.S. A TRECUT LA JOCURI ȘI CONCURSURI

Am mai semnalat, recent, veselia deplasată a băietului ce administrează pagina de Facebook a instituției și se vrea cool, friendly. Inițial am crezut că cineva le-a clonat contul și își bate joc de ei, dar nu, această imagine infantil-populistă ține de politica administrativă a conducerii instituției. În lipsă de altceva, o să citim, în viitoarele rapoarte de activitate, despre numărul de abonați, de fani activi, de „postări“, like-uri și alte sărăcii.

Între timp, lumea întreabă acolo de chestii prozaice, precum ce se mai aude cu cererile, de ce termenele de acces sunt atât de lungi – ba chiar și de lipsa hârtiei igienice de la toalete!, fapt care generează nu răspunsuri, ci tăceri; în plus, ofuscări din partea foștilor greviști ai setei-de-adevăr, care chibițează tot acolo.

Se vede treaba că e greu de înțeles că nici un ofițer sau informator al Securității, nici un critic (oricât de rău intenționat ar fi el!) nu te poate face mai rău de râs decât te poți face tu însuți.

Păcat de oamenii de acolo care muncesc, și pe care individual îi prețuiesc, căci deplorabila imagine de ansamblu a instituției se răsfrânge, inevitabil și în mod colectiv, și asupra lor!

Nu mai este vorba de vreo sobrietate, căci este o cădere nu doar în derizoriu, ci chiar în ridicol.

 

București, 13 februarie 2024.

 


C.N.S.A.S. ȘI PRELUĂRILE DE DOCUMENTE

Excedat de veselia deplasată a băietului ce administrează pagina de Facebook a CNSAS, aș avea câteva băgări de seamă la temă:

1) „Fosta Securitate este o papagaliceală, un tic, un calc sau, după caz, o manipulare securistică.

2) 3.232 de unități arhivistice (u.a.) sunt, pentru cine mai are umor, o cifră de tot râsul (cam cât a intrat într-un singur inventar de la Arhivele Naționale pe care l-am semnalat mai ieri).

3) Așa-numitele, bombastic, „memorii, indicate în anunț, nu sunt deloc ceea ce te-ai aștepta să fie, ci niște scurte biografii (una-două pagini) însoțite de fișe de cadre, sumare și acelea, ce aparțin de două fonduri arhivistice – Cadre și Învățământ și Cercul Militar București – constituite în momentul în care ofițerii în chestie erau trimiși la serala de partid sau înregistrați pentru mobilizare. Știu din experiență, căci am cerut dosarele lui Gavril Birtaș și am așteptat aproape 2 (doi) ani ca să fie declasificate aceste fleacuri, a căror valoare istorică este undeva aproape de zero. Despre fișele rezerviștilor MAI, arma Securitate, ce să mai zicem?!...

4) Să remarcăm, în goana calului, cum CNSAS – o instituție ce pare să-și fi epuizat valoarea de întrebuințare, date fiind vaietele din ultimele luni – așteaptă „declasificările de la Arhivele Militare pentru a mai prelua câte ceva. Cât despre cabinetele în chestie, aștept și eu să ne minunăm de progresul cunoașterii pe care îl vor aduce. La fel, să ne minunăm arhivistic ce va face CNSAS cu ele: le va topi în așa-zisul său „Fond Documentar sau va constitui fonduri distincte?

5) Apropo de „fonduri: la Arhivele Naționale există deja Fondul Cabinetul Nicolae Ceaușescu, anii extremi: 1975–1989, 79 u.a.,creator Arhiva PCR, dosare preluate de la aceeași Armată în 2006, cu inventarcu tot, realizat chiar de cea din urmă. Pe onor Armata degeaba o întrebi, căci a spus, încă din 2008, că a predat întreaga arhivă a PCR, apoi ei sunt în primul rând militari, și în ultimă instanță arhiviști. Așa că, dacă CNSAS tot a preluat dosare din acel fond, să-l întrebăm ce va face și în acest caz. Am însă vaga bănuială că ne vom crăcăna, din nou: de jale!


București, 18 ianuarie 2024.

 

UN DEMERS PROFUND NESERIOS

Am urmărit ultima „bombă a IICCMER, o instituție care seamănă mai degrabă cu o ambasadă, cu un organ de propagandă (anticomunistă sui-generis), decât cu un institut de cercetare, de investigare a crimelor comunismului.

Spun aceasta cu gândul că subiectul copiilor din azilele ceaușiste este unul oribil, care nu doar că merită, ci chiar trebuie investigat, căci poate vom reuși astfel să cernem propaganda de realitate – sau ne vom afunda și mai mult în confuzie, în stilul cunoscut?

Găsesc deci util că acești oameni au catadicsit să se adreseze Parchetului pentru a vedea astfel (eventual în justiție) ce și cât din considerațiile lor se susțin, în speță cele de „program de exterminare, „regim de exterminare și altele asemenea.

Tocmai pentru că este vorba despre victime și familiile lor, iar nu despre instrumentiști care cântă cum bate vântul politicii și al intereselor, să vedem mai întâi dacă Parchetul își va însuși perspectiva, dacă adică există probe juridice care să susțină că avem de-a face cu crime imprescriptibile – sau o luăm de la (un alt) capăt cu cazul Ursu?

Sper doar că toată lumea este de acord, în sfârșit, că o inculpare și un probatoriu prost făcute nu slujesc în nici un fel victimele, ci din contră!

Pentru că suntem apoi pe terenul nostru, istoric, nu pe al altora, ar fi de văzut ce acoperire au aserțiuni precum cele ale lui Cosmin Popa de Institutul „Nicolae Iorga, care compară această situație, a copiilor „irecuperabili, cu Programul nazist de eutanasiere a handicapaților și vorbește de „un holocaust („Rock FM, emisiunea „Morning Glory“ din 14/12/2023). Să nu-l audă însă nea Florică, nici Muraru cu asemenea comparații „antisemite, „negaționist-deflectiviste, „concurențialiste, că nu-l mai salvează nici „Judas Priest!... Pe ce se bazează deci? Pe conferințe de presă? Ni se flutură că IICCMER are un raport-denunț de peste 1.500 de file, dar unde este acesta, ca să-l citim, evaluăm? Este secret? Căci din rezumatul intitulat „Sinteză investigații cămine, un document mai degrabă inform și plin de greșeli de ortografie și punctuație, nu se înțelege rațiunea. La mijloc este vorba despre o chestiune foarte serioasă care trebuie discutată serios și documentat, nu aruncată peste gard, eventual în curtea Parchetului. Poate că astfel dai niște gagici pe spate, ori presa însetată de senzaționalism, dar într-o discuție profesională te faci de râs.

În fine, nostalgia comunismului nu se combate cu propaganda, cu amalgamul IICCMER, ci cu politici – ale Guvernului, ale autorităților locale. Cum? Arătându-le oamenilor că acum trăiesc mai bine, că societatea este mai dreaptă, că aleșii (ori nealeșii) sunt în slujba lor, nu în primul rând a propriilor interese.

Restul sunt povești muritoare care nu vor face decât să transleze imaginea (memoria) pozitivă a comunismului de la generațiile vechi la cele noi, care nu au nici o idee despre acesta. Ceea ce, de fapt, se și întâmplă.

Sau pură instrumentalizare.

 

București, 17 decembrie 2023.

 

O PREMIERĂ MONDIALĂ, DEMNĂ DE „DEMOCRAȚIA ORIGINALĂ“

Ca unul care săptămâna aceasta aveam programare la Sala de studiu a CNSAS – și săptămâna viitoare – am înțeles că „protestul spontan al acesteia, „de la 9.00 la 15.00 – nu e nici o glumă! –, se prelungește până la Anul, după sărbători.

Cum n-am reușit să înțeleg cercul pătrat care este protestul spontan de la 9.00 la 15.00 ce durează până la Anul și La Mulți Ani, ce nu este conflict de muncă (administrația îl susține), mă întreb doar où sont le grèves d’antan ?

Așa că aștept și eu, precum vrabia-mălaiul-visat, ca „unul câte unul să nu mai plece, Securitatea să nu mai învingă, Democrația să câștige, iar oamenii să-și primească salariile mărite. Căci oricum nu se va schimba nimic, dar măcar vom putea astfel trece mai departe.

(7 decembrie 2023)

 

Încă un cuvânt despre greva – pardon, protestul! dela CNSAS – și închei.

Pe scurt, „angajaţii C.N.S.A.S., prin intermediul organizaţiilor sindicale, cât şi de conducerea C.N.S.A.S. au „întreprins demersuri începând cu 2018, adică după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice nr. 153/2017. Ce-au făcut toți aceștia până atunci? Au dormit în bocanci, ce altceva să facă?!

Oricine lucrează în administrația centrală știe că rolul angajaților unei instituții, în țara noastră, cu prilejul schimbărilor legislative ce îi privesc, este să-și susțină revendicările legitime, prin șefii de departamente (Resurse Umane, Juridic) și conducere (Președinte). Și peste tot unde este cazul: la Guvern, în comisiile din Parlament. Fără asta, ura și la gară!

Astfel, situația de acum, cu protestul-care-nu-e-grevă, devine inteligibilă: în holul CNSAS, unde angajații „protestează, este un elefant pe care toată lumea se străduiește să nu-l observe. Fiind la originea problemei, administrația tolerează intolerabila situație din punct de vedere legal.

Rezultatul este cel deja descris: angajaților protestiști li se dă voie, din motive administrativ-politice de decompresie, să se comporte ca niște mici caralii. Pe seama cui? A cetățenilor, desigur.

Din fericire pentru ei, România nu mai are presă, căci ar fi fost masacrați. Din fericire pentru cetățeni, această nesimțire morală numită protest nu are nici un debușeu, nici un viitor, așa că à bon entendeur după sărbători – dar fără salut !

(9 decembrie 2023)

 

București, 17 decembrie 2023.

 

COMPROMIS FĂRĂ REZISTENȚĂ

Oana Stănciulescu, Capcana unui compromis. Securitatea și arheologia, 1947–1967, București, Editura Vremea, 2023, cuvânt înainte de Vlad Nistor, 360 p.

Este vorba despre o lucrare de apreciat, ce are în spate un efort lăudabil într-un domeniu complex, la origine o recentă lucrare de doctorat susținută la Facultatea de Istorie din București sub coordonarea prof. Vlad Nistor.

La lansarea cărții s-a spus (prof. Daniela Zaharia) că autoarea a redactat o listă cu 20 de arheologi foarte cunoscuți, despre care, la interogare, pentru 19 dintre ei CNSAS a returnat răspunsul că au dosare „de rețea/informatori. Apoi, s-a adăugat, autoarea a redactat o a doua listă, cu alți 20 de interogați, la care proporția aproape că s-a menținut. Cei arestați, care au făcut și pușcărie politică (doi la număr), au fost nu pentru că făcuseră ceva împotriva regimului, ci pentru ce fuseseră înainte de 1945.

De aici înțelegem cumva și titlul lucrării, ce se rezumă la un singur termen, spre deosebire de Compromis și rezistență, cartea lui Katherine Verdery, cu care autoarea dialoghează constant. Se subînțelege, ne învârtim în cerc.

Corpusul cărții este format, în primul rând, din dosarul lui Nicolae Pleșiță, care s-a ocupat de viața și activitatea – era să zic moartea și inactivitatea!  arheologilor clujeni în calitate de șef al Securității Cluj. Apoi, din 12 cazuri de arheologi: Vladimir Dumitrescu, Ioan I. Russu, Dionisie Pippidi, Radu Vulpe, Eugenia Zaharia, Ion Nestor, Vasile Boroneanț, Mircea D. Matei (și cu dosare „de rețea), Kurt Horedt, Scarlat Lambrino, Mircea Petrescu–Dâmbovița, Dinu Adameșteanu (doar cu dosare „informative/de urmărire).

Cel mai greu de evaluat este impactul practicilor Securității asupra câmpului arheologic (disciplină și teren), un subiect de meditație în continuare, și, verosimil, pe măsură ce trece timpul, faptul va fi și mai greu de evaluat, căci tăcerea și uitarea se vor așterne peste toți și toate.

Dincolo de tragismul lor, dosarele Securității conțin numeroase exemple de umor, cel mai adesea involuntar. În lucrarea Oanei Stănciulescu n-am găsit vreun caz, deci nu am ce cita. În schimb, aș putea relata eu însumi, la temă, în legătură cu seminariile la istorie veche universală ținute cu Vlad Nistor și practica arheologică pe care am făcut-o cu Vasile Boroneanț și Radu Ciuceanu în chiar anul de grație 1989. Dar mai bine păstrez aceste episoade pentru eventuale pasaje de antimemorii!

În fine, Ciuceanu și Boroneanț, foști deținuți politici și colegi la Muzeul Municipiului București, au fost și după 1989 prieteni (nu știu cât de apropiați), camarazi politici, colaboratori la INST, la asociația concurentă AFDPR. Din dosarele cercetate de autoare se înțelege însă că la sfârșitul anilor 1960 „Sile (numele de cod al lui Boroneanț) îl turna pe Ciuceanu în termeni veridici: „Se crede mare personalitate și[,] spunând banalități, le socotește lucruri mari, pe care nu le poate spune oricine (p. 228). Este și aceasta o ironie, deși amară a istoriei, căci are circularitatea manejului de „tip Pitești. Dar, pentru că nici unul dintre ei nu mai este printre noi, Dumnezeu să-i ierte!

 

București, 5 noiembrie 2023.

P.S.: Prietena Daria Pîrvu mi-a semnalat un articol. Am citit textul lui Marian Cosac, care este interesant, dar se termină brusc, căci nu ne spune dacă în final Petru Bona a botezat sau nu ortodox biserica în litigiu (nu am citit cartea acestuia la temă, dar autorul articolului putea să ne-o rezume). Apoi, ar fi fost de investigat ce au pățit „iredentiștii cu manifestări dușmănoase liniei politice oficioase (Radu Popa și ceilalți), pentru ca studiul de caz să fie cumva rotund, complet. Am fi avut astfel un studiu de impact al măsurilor Securității asupra câmpului arheologic, în fapt, miza chestiunii.