PIAȚA UNIVERSITĂȚII 1990: BĂTĂLIA SENSURILOR

Alăturat se află imaginea unui artefact ce datează din 1990, aflat în arhiva personală. Este vorba despre una din acele bucăți de carton (mărimea 7/4 cm) pe care organizatorii ad-hoc ai manifestației din Piața Universității le confecționau pentru participanți. Erau purtate în piept, pe post de ecuson, prinse cu bold (ac cu gămălie) și au apărut după ce Ion Iliescu, președintele de atunci al Consiliului Frontului Salvării Naționale, îi numise huligani și golani.

Fiind o luptă civică orientată împotriva puterii de atunci, mișcarea din Piața Universității viza, în același timp, o bătălie a limbajului și a sensurilor, în cazul de față dorindu-se transformarea semnificației depreciative într-una pozitivă, după cum indică și versurile muzicii lui Cristian Pațurcă intitulate „Imnul Golanilor: Mai bine haimana, decât trădător / mai bine huligan, decât dictator / Mai bine golan, decât activist / Mai bine mort, decât comunist.

De menționat că termenii de pe cartonașe erau, în funcție de sex, Golan / Golancă, cu ocurența, precum în cazul de față, Golaniță (nu Golăniță)

 

București, 14 decembrie 2020.

 

SCRUTINUL DIN DECEMBRIE 2020: NEW ENTRY

După ce am citit cele mai năstrușnice amintiri-despre-viitor ale casandrelor (trans)naționale în legătură cu revelația recentelor alegeri parlamenare, partidul AUR – în genere, etichete-invective cu rol de incantație, nu de explicație –, voi spune la rându-mi câteva cuvinte.

Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) reprezintă, pe de o parte, un curent al societății agregat din eșecul Referendumului pentru definirea familei din octombrie 2018 și, pe de altă parte, este o contrareacție la captarea Revoltei generaționale din 2016 (la care înșiși liderii AUR au participat) de către o direcție secularist militantă (agregată de Uniunea Salvați România).

Surpriza recentelor alegeri vine tocmai din ignorarea efectului psihologic de umilire pe care un sector al societății (în limitele sale maxime de circa 20%, dar în descreștere), între care este de inclus și Biserica Ortodoxă Română – numit în bătaie de joc, cu etichete mai degrabă puerile decât infamante, „talibani ortodocși, „pupători de moaște ori altele asemenea – l-a resimțit ca pe un afront. Lui i s-a adăugat o parte din cei afectați de restricțiile impuse în condiții de pandemie, iar sloganul partidului indică această eterogenitate, compusă din tradiționaliști, patrioți, unioniști, religioși (inclusiv cei pentru care religia reprezintă un simplu vehicul identitar), suveraniști și recent dezabuzați: Familia, națiunea, credința creștină și libertatea

În acest moment avem în Parlament trei partide „tradiționale – PSD, PNL și UDMR – și două ale generației post-Revoluție, mai mult, născute din același creuzet al protestului generațional – USR și AUR.

Corolar, avem două axe de clivaj, care se suprapun: pe de o parte, între partidele „noi și cele „vechi (generațională) și, pe de alta, între valorile și aspirațiile radical diferite ale noilor formațiuni (de tip culture war). Cum vor evolua și cum se vor poziționa ele față de evenimentele în curs rămâne de văzut. În trecere, de remarcat tentația acomodării, prezentă mai ales la facțiunea PLUS, din binomul USR–PLUS și, corolar, faptul că unul dintre liderii AUR (Claudiu Târziu) are o filiație de dreapta, în timp ce celălalt (George Simion) este mai degrabă dezinteresat față de clivajul dreapta/stânga, o chestiune care la un moment dat va trebui tranșată.

Cine spune deci că aceste alegeri nu au adus nimic nou se înșeală: au dispărut partidele parazite („balama), iar actuala configurație politică din Legislativ este cu mult mai reprezentativă pentru societate. Astfel, am parcurs, într-un fel, un ciclu complet.

În fine, deși în acest moment nu știm cum, fața politicii autohtone se va schimba semnificativ.

 

București, 8 decembrie 2020.