Înțeleg că Oliver Jens Schmitt, acest O.J. Simpson al
istoriografiei balcanice, a revenit cu o telenovelă despre Biserica Ortodoxă
Română (BOR).
Am urmărit lansarea de la București, unde Gabriel
Liiceanu povestea despre ce revelație i-a provocat ideea autorului că de
Centenarul României Mari, noi, Românii, nu am avut nimic de sărbătorit[1]. Dar
Liiceanu contemplă linia politică internațională, în plus, este Oltean
cobilițar.
Aud apoi că anterior, O.J. a mai avut o lansare la Cluj,
de mână cu holocaustiștii (Romania-bashing)[2], iar în
interviurile sale de presă apare, pe lângă marota antilegionară (bizară la un
biograf al întemeietorului Legiunii), ideea de a reforma BOR, instituția
analizată (eu aș zice s-o lase așa, ca să n-o strice mai rău).
Am văzut și primele reacții ale religioșilor, destul de
timorate, dar aceștia sunt, în genere, masochiști. În rest, sunt destule oi capii care se uită la el cum
este plimbat ca pe sfintele moaște, fie din necunoaștere, fie din interes, fie,
mai ales, timorați de „agenția sa de voiaj“.
Am scris despre producțiile autorului, care sunt, în cel mai bun caz, un amestec variabil: platitudini, clișee combinate cu enunțuri de bun simț și aserțiuni inteligente, un ansamblu ce se pretează la ideologizare, la propagandă, pe scurt: o producție tipică nu istoricilor de școală, de catedră, pasionaților arhivelor și căutătorilor adevărului – indiferent de origine socială, sex, etnie, religie sau apartenență politică, pe care nu-i plimbă nimeni ca pe urs – ci agenților de influență[3]. E un public și pentru aceștia.
Cineva se întreba, pe bună dreptate, de ce autorul nu
scrie și despre cezaro-papismul din Transilvania, dar aceasta nu corespunde
selecției, decupajului (BOR-bashing). Prin urmare, Românii de acolo vor rămâne în continuare
apărați de activiștii sociali Varga Katalin/Ecaterina (în prinderea și predarea
ei către Austrieci un rol important l-a jucat marele Andrei Șaguna) și Aradi
Victor (până să devină comunist și spion sovietic). Istoria, ca realitate, și
disciplina cu același nume sunt rareori chestii cool.
Doar un cuvânt, deci, despre caietul de doleanțe al lui
Schmitt, căci altfel este pierdere de vreme.
Două dogme subîntind demersul său, restul este de
asezonare.
Prima:
Actualul război din Est este unul „sfânt“– o idee amuzantă
pentru orice istoric, căci cu contingențe legionaro-antonesciene –, prin
urmare, cei cu rezervele, oricât de legitime ar fi acestea, sunt „coloana a V-a
a lui Putin“.
A doua:
BOR, una dintre rezerviste, are prea multă putere, iar această putere nu este
utilizată conform primei dogme, adică-pozitiv-tovarăși.
În concluzie, hai, BOR, o mică auto-demascare (sau chiar
fără), și la treabă! Apoi mai vedem.
Rămâne de urmărit ce va face Biserica noastră, această
instituție retrogradă, căci nu suficient de atlantistă, deloc holocaustistă: va
intra în dialog ecumenic cu Ioanid&Co, se va retrage în munți? Complicat,
ca viața. Deocamdată Schmitt, care este doar un nume în această poveste, a
bătut un cui de-al lui Pepelea, și nu-i rămâne decât să vină din când în când să
se uite la el.
NOTE
[1] Cf. https://www.youtube.com/watch?v=wkOdYqkCPKU.
[2] O selecție video bine
temperată a fost publicată aici: https://curieruldecluj.ro/istoricul-oliver-jens-schmitt-a-lansat-volumul-o-istorie-a-bisericii-ortodoxe-romane-1918-2023/?fbclid=IwAR3XIF18BQ6TqsVP7YN7P_2eQmG6SYuwPtntvC9PwdWBVavrCFhTMRcf5ws.
[3] Cf. https://mircea-stanescu.blogspot.com/2018/01/o-recenta-biografie-lui-codreanu.html; https://mircea-stanescu.blogspot.com/2018/03/despre-santajul-cu-centenarul.html.
București, 16 mai
2023.
