Este remarcabilă, și demnă de o cauză mai bună, obstinația cu
care „holocaustiștii“ se străduiesc să-l învie pe Căpitan, într-un soi de „apel al
morților“ de-a-ndoaselea.
Astfel, de curând a fost programată o mare-dezbatere-mare cu
subiectul: amalgamul istoric dintre legionarism și protestatarii-cu-icoane de
la Muzeul Țăranului Român (MȚR) care, între noi fie zis, țin de un alt clivaj,
nu politic, ci social, valoric: Tradiționalism versus Secularism (cf. anunțul
de mai jos).
Acum, dacă acesta este nivelul discuției, este probabil inutil
să explici că Mișcarea Legionară reprezintă un fenomen istoric închis, mort, și
că nu există nici un pericol de a fi înviat (oricât de tare s-ar strădui
holocaustiștii prin acțiunile lor pompierpiromane), căci cauzele istorice care
l-au creat, similar fascismului european, nu mai sunt la lucru: Revoluția
bolșevică și masiva populație evreiască din Moldova, la fel cum contextul
intern și internațional este și el cu totul altul.
Totodată, este la fel de inutil să remarci, să explici că
România postcomunistă nu a produs nici o mișcare de extrema dreaptă, darămite
de extracție legionară (dispărutul Partid România Mare se supune altor tipare),
iar grupuscule periferice fără nici o priză la public, precum Noua Dreaptă, ar
fi într-adevăr de studiat din punct de vedere sociologic, pentru a stabili cât
din bagajul lor ideologic este tributar tradiției dreptei radicale, în mod real
sau dorit, și cât realității prezente. Dar până acolo mai va!
Singurele forme de radicalism demne de luat în seamă pe care
societatea noastră le produce sunt legate de emigranți / musulmani (de tip mai
degrabă discursiv) și criza de generație (de ordin practic), al cărei slogan
este „Codruțica și statul ei paralel“ (ca să-i cităm pe
amalgamiști), dar nici una nu reprezintă vreo amenințare de securitate. La
acestea am putea adăuga, cu temei, chiar „holocaustismul“, un
instrument de hard și soft power aflat în slujba autorităților
americane, israeliene și a unor grupuri de influență mai difuză care nu se
suprapun însă cu ceea ce holocaustiștii înșiși numesc între ei, cu o
terminologie psihanalizabilă, „cercurile evreiești“.
Dacă această acțiune de tip „profeții despre trecut“ și
„amintiri despre viitor“
urma să fie supravegheată de Cioflâncă, acest comisar Moldovan
al luptei împotriva negaționismului și antisemitismului la români, puteam fi
încredințați că discuțiile se vor termina la fel cum au început. Cât despre
sensul cuvântului dezbatere, el a fost complet pierdut, dacă „frontlinerii“
autohtoni au știut vreodată cu ce se mănâncă.
Am urmărit prin podcast
marea-dezbatere-de-la-iazul-mic (vorba lui Goma), care a fost așa cum ne
așteptam: informă, dezlânată, și aceasta în ciuda strădaniilor de komisar ale
lui Cioflâncă. De reținut două foarte bune întrebări din sală:
Prima: Dacă nu cumva asimilarea a ceea ce s-a petrecut la MȚR cu
legionarismul reprezintă un amalgam care poate contribui la resurgența
legionarismului însuși? (Răspunsurile au fost bălmăjite.)
A doua, adresată lui Schmitt: Cum a fost receptată în România
lucrarea sa despre Codreanu? (A scăldat-o, a răspuns că este o activitate în
curs.)
În rest, nimic; desigur, în afară de amalgamarea trecutului cu
prezentul prin aceste discuții „în cadru organizat“ și
interpretarea ariei iresponsabile a șantajului cu legionarismul.
În fine, devine din ce în ce mai clar că publicarea lucrării lui
Schmitt are prea puțin sau deloc de-a face cu istoria, scopul fiind instrumentalizarea,
folosirea ei în scopuri paraștiințifice, lipsite de legătură cu dezvoltarea
disciplinei noastre și, mai general, cu dezbaterea de idei. Or aici este de reluat
o precauție a lui Francisco Veiga, autorul competent și prob al lucrării
clasice despre Mișcarea Legionară, care încă de acum mai bine de douăzeci și
cinci de ani avertiza cercetătorii români că nu tot ce vine din Occident ne-ar
putea folosi în acest demers de înțelegere a trecutului nostru (și, am adăuga,
de împăcare cu el): „Acum, când a venit vremea să se ofere noi puncte de vedere
și perspective mai bogate și reale, ei ar trebui să gândească în propria lor
limbă, evitând erorile pe care colegii lor occidentali le-au comis când au
încercat să analizeze țările din Est.“ Iar dacă
lucrurile stau așa, putem conchide fără greș că în avansul spre acest țel, este
de datoria noastră să combatem tot ceea ce ne împiedică.
București,
28 februarie 2018.
