Pe lângă activitatea
marelui ierarh, cărturar, organizator și reformator, din cartea Pr. Cristinel
Ștefan Tanasă (Doxologia, 2017) m-au interesat detaliile biografice legate de
contactele cu securiștii patriei, în perioada 1955–1964, în Franța, conform
documentelor de la CNSAS / DIE, Securitate (ultimul dintre ei, Mihai Caraman).
Faptele apar și mai
pregnant într-un studiu la temă al lui Adrian Nicolae Petcu din 2009 (cf. http://www.cnsas.ro/docum…/caiete/Caiete_CNSAS_nr_4_2009.pdf,
pp. 225–256).
Nu numai că nu este
nimic compromițător acolo, dar documentele reușesc să-l pună pe Visarion,
contrar intențiilor autorilor lor, într-o lumină și mai puternică.
Mitropolitul a
încercat, în perioada „destinderii“, să joace un joc
complex, în beneficiul Românilor din Exil și al său personal, inserându-se
politicii gaulliste de diferențialism între cele două blocuri ale Războiului
Rece și manevrând între constrângerile contextului: autoritățile franceze,
Americanii cu apendicele CNR și episcopul Valerian Trifa, exilații din Franța
(regiunea pariziană) și, mai general, din Europa Occidentală, în fine,
autoritățile comuniste de la București, ghidate de politica repatrierii
exilaților. Spirit nepolitic, a făcut ceea ce se face în genere în politică,
fie și a religiei, sprijinindu-se pe unii pentru a obține o reacție favorabilă
din partea celorlalți.
Sătul până peste cap
și de Francezi și de Americani, era singura politică rațională pe care o putea
duce și a dus-o pragmatic, fără să abdice însă cu o iotă de la principiile
sale.
Bătrân, bolnav, rămas
aproape singur, neînțeles, acest mare caracter creștin, umanist, spirit
universalist, vizionar și bun patriot nu putea (căci nu avea decât
capacitățile, nu și mijloacele) să reușească. A izbutit, totuși, să-și vadă pentru
ultima oară fratele rămas în țară, și fără să dea absolut nimic în schimb.
Voia să moară în pământul
Țării, dar nu în condițiile altora, ci ale lui, și astfel a ajuns să se
sfârşească în Exil, în mizerie, ca atâția alți români demni, deși nu de talia
lui.
BOR face un lucru
important, de salutat în acest an, aplecându-se asupra celor care s-au jertfit
pentru credință și aproapele lor în timpul comunismului, iar dacă va avea tăria
și curajul să canonizeze pe cineva, ca profan în materie sunt convins că
Mitropolitul ar fi una dintre figurile cele mai indicate.
București, 11 octombrie
2017.
