Ziua comemorării holocaustului evreilor din acest an a fost transformată într-un exercițiu de umilire a Președintelui României. Situația reprezintă semnul foarte marii influențe pe care lobby-ul israelian o are asupra instituțiilor Statului român, în particular a lui Nicușor Dan, care s-a dovedit incapabil de reacție. Președintele, care ar fi trebuit să se aștepte la așa ceva, a căzut astfel într-o capcană din care ar fi putut ieși doar dacă ar fi avut un discurs pregătit. Pe care să-l citească, iar nu să improvizeze oral. Ce ar fi putut spune acolo? Dacă aș fi fost consilierul Prințului (ceea ce nu sunt și nici nu mi-aș dori, căci politica este o afacere dură), l-aș fi sfătuit să cuvânteze astfel:
Planul istoric
„Istoria nu este o religie. Istoricul nu acceptă nici
o dogmă, nu respectă nici o interdicție și nu cunoaște tabúuri; el poate să
deranjeze.
Istoria nu este morală. Rolul istoricului nu este să
glorifice sau să condamne; el explică.
Istoria nu este sclava actualității. Istoricul nu aplică
trecutului scheme ideologice contemporane și nu introduce în evenimentele din
trecut sensibilitatea de azi.
Istoria nu este memorie. Într-un demers științific,
istoricul strânge amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu
documentele, cu obiectele, cu urmele și stabilește faptele. Istoria ține seama
de memorie, dar nu se reduce la ea.
Istoria nu face obiectul justiției. Într-un Stat liber,
nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecătorești să definească
adevărul istoric. Politica Statului, chiar atunci când este animată de cele mai
bune intenții, nu este politica istoriei“.
Ceea ce regimul
comunist numea „legionari“ și „fasciști“ reprezintă o realitate complexă, un
ansamblu uman din care doar o mică parte erau legionari reali. Și dintre aceia,
mulți condamnați nu pentru vreo faptă, ci pentru idei sau simpla apartenență la
organizație, ori solidaritate umană, botezată și ea „ajutor legionar“. Prin
urmare, majoritar, aceste victime nu doar că au fost nevinovate: ele nu au avut
nici o legătură cu ideile și faptele incriminate.
Pentru orice
spirit rațional, Mișcarea Legionară reprezintă un fenomen istoric închis, mort,
și nu există nici un pericol de a fi înviat (oricât de tare s-ar strădui
„holocaustiștii“/lobby-ul israelian de la noi prin acțiunile lor
pompier-piromane). Căci cauzele istorice care l-au creat, similar fascismului
european, nu mai sunt la lucru: Revoluția bolșevică și masiva populație
evreiască din Moldova; la fel, contextul intern și internațional este diferit.
Totodată, ar fi de remarcat că România postcomunistă nu a produs nici o mișcare
de extrema dreaptă, darămite de extracție legionară (dispărutul Partid România
Mare se supune altor tipare), iar grupusculele periferice, fără nici o priză la
public, precum Noua Dreaptă ori altele, ar fi într-adevăr de studiat din punct
de vedere sociologic pentru a stabili cât din bagajul lor ideologic este
tributar tradiției dreptei radicale, în mod real sau dorit, și cât realității
prezente. Același lucru putem spune despre partidele AUR sau SOS.
Planul legal
Pretenția de a
legifera în materie de istorie ca disciplină (cunoașterea faptelor) este deci
eronată, contraproductivă și periculoasă.
La fel –
exceptând domeniul recunoștinței – faptul de a legifera în materie de memorie,
și mai cu seamă în registru represiv, este de asemenea eronat, contraproductiv
și periculos.
Este și cazul
amalgamului istoric și memorial pe care îl reprezintă versiunile legii ce are
la bază Ordonanța holocaustului. (În acest sens, contestarea deja făcută
proiectului de lege la CCR este de un foarte bun nivel intelectual.)
Dacă avem însă o
problemă – și chiar dacă nu avem – educația este cheia în acest domeniu, iar ea
nu trebuie abandonată în nici un fel în favoarea unor măsuri punitive. Singura
abordare rațională din punct de vedere penal este distincția dintre pretenția de
a legifera în materie de istorie și memorie (ilegitimă, excesivă), pe de o
parte, și încriminarea rasismului, xenofobiei și incitării la ură (legitimă,
necesară), pe de altă parte.
Planul memorial
Orice dezbatere
cu privire la aceste chestiuni trebuie să aibă în centru victimele. Altfel nu
are nici un sens. Când ne referim la morții, mutilații și reeducații
comunismului nu vorbim despre „țărăniști“, „liberali“, „social-democrați“,
„legionari“, „sioniști“, „regaliști“ sau chiar „comuniști“, ci despre
victime-pur-și-simplu. Prin urmare, a face selecții în acest câmp echivalează
cu o a doua înmormântare a unor categorii de victime. Prețuim pe toți aceștia
nu pentru crezul lor politic, ci pentru anticomunismul lor, pentru că s-au opus
dictaturii, regimului de ocupație al țării și au plătit un preț greu, chiar cel
suprem.
La fel este și
în cazul figurilor culturale (unii chiar victime ale comunismului) care au avut
diverse derive în politică sau ale căror poziții au fost discutabile, ba chiar
condamnabile, gen Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea, Nae Ionescu,
Emil Cioran ori Constantin Noica. Ca orice expresie a culturii, memoria este
teritoriul distincțiilor, astfel că prețuim pe aceștia nu pentru respectivele
derive, ci în ciuda acestora, adică pentru valoarea lor culturală. Or pretenția de a
evacua de-a valma din conștiința publică toate figurile indicate (dar și
altele) este una nemaipomenită.
Prin urmare,
șantajul cu fascismul, cu legionarismul, cu antisemitismul trebuie să înceteze.
Planul politic
Este subiectul
cel mai complicat.
Istoria, Dreptul
nu sunt – sau nu ar trebui să fie – Politică, adică să fie reduse la versiuni
ancilare ale acesteia. Însă Memoria – sau mai bine zis Memoriile, căci nu avem
o singură memorie, ci memorii multiple, aflate de multe ori în concurență, în
conflict – este Politică. Ponderea memoriilor, locul acordat în conștiința
publică depinde deci de raporturile de forțe.
În tot cazul,
rolul unei decizii politice raționale și realiste ar fi dublu: 1) să nu
strivească (prin măsuri administrative, politice și legale) nici o memorie; 2)
să fie nu neutră – întrucât neutralitatea nu există și nici nu trebuie să
existe în acest domeniu – ci să urmărească moderația, echilibrul.
Dar pentru asta trebuie să ai forța și să-ți creezi pârghiile necesare, altfel vei rămâne
simplul destinatar al foii de parcurs a altora, care an de an vor verifica în
ce măsură ai bifat-o.
București, 10 octombrie 2025.
Anexe:
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2015/06/romania-si-legile-memoriale.html;
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2015/06/cu-istoria-la-tribunalul-politicii.html;
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2015/08/victimele-comunismului-si-legea-memoriei.html;
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2016/05/o-opinie-juridica-despre-legea.html;
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2016/07/romania-si-programul-de-lupta-impotriva.html;
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2018/02/din-nou-despre-santajul-cu-legionarismul.html;
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2025/07/presedintele-republicii-in-razboi-cu.html;
http://mircea-stanescu.blogspot.com/2025/07/presedintele-la-conferinta-de-presa.html.
