Inițial, aș fi dorit să scriu
ceva despre aceste alegeri (prezidențiale în primul rând), dar am renunțat
rapid, căci am constatat că nu interesează aproape pe nimeni, nici măcar pe cei
tăcuți, care de această dată s-au exprimat. Analiza, explicația contează foarte
puțin la noi, căci agitații, crizații, interesații umplu întreg spațiul. Interesează
în primul rând cu ce galerie ești. Mă livram însă la o constatare, anume că va
reîncepe balamucul și vom arăta din nou ca un ospiciu, de parcă n-am avea și
așa destule probleme.
Pe scurt, apariția unui candidat cu
numele predestinat Georgescu (știu un banc bun la temă!) a dat toate calculele
peste cap. El vine pe un val ce reprezintă efectul direct al ciclului politic deschis în 2020 și care explică și evoluțiile de acum.
Acceptat în cursă tocmai pentru a sparge blocul zis „suveranist“, Poporul s-a
dovedit a fi însă imprevizibil și a învins mașinăriile de partid, după cum s-a
mai arătat în istoria noastră recentă (vezi anul 1996, când l-a votat – în
ciuda propriilor convingeri, moravuri și experiențe – pe Emil Constantinescu).
Nu am luat deci parte în nici un
fel la activitățile-de-ospiciu din ultima vreme, la păruiala dintre cele două
pavilioane, dar un lucru am ținut să remarc înainte de toate. Anume că această
intelighenție a noastră este prima responsabilă de halul de analfabetism etic,
civic și politic al Românilor, de analfabetismul lor pur și simplu. În comunism
n-a mișcat un deget, ci a „rezistat vegetal“. În
postcomunism, trezită buimacă, s-a apucat să învețe pe alții ceva despre care
habar n-avea: libertatea, binele, adevărul, dreptatea. Aceste valori nu se predică o dată la un cincinal-în-patru-ani-și-jumătate, cum spuneau comuniștii:
se trăiesc zi de zi.
Intelighenția, această umbră de
intelectualitate, a continuat deci să facă ceea ce făcuse și până atunci: a
trădat aceste valori. Prin urmare, desfid aceste Casandre care acum culeg ce-au
semănat! Poporul s-a descurcat și până acum, se va descurca și în continuare
mai bine fără această pătură ce parazitează adevăratele valori, dar nu face
corp comun cu ele. Desigur, dată fiind situația, Românii au dat și acum cu
capul în gard, dar, până la urmă, în lipsă de altceva, și asta este pedagogic. Să
eliminăm o temere: nu se întorc nici Zelea Codreanu, nici Antonescu, nici
Rușii, nici (ironică lipsa intelectuală) alte sperietori precum fasciștii
pro-ruși! Pericolul real ar fi să dispară niște alibiuri și niște privilegii.
Și este bine că nu vin Rușii, ca să nu vedem pe acești deștepți-ai-nației cum
se transformă în auxiliarii Ocupantului. Noi, Românii, suntem capabili să ne rupem
gâtul singuri; și noi între noi.
Turul doi al alegerilor
prezidențiale a fost oprit printr-o decizie a CCR din care nimeni nu a înțeles
nimic. Astfel, democrația pentru dulăi a fost instaurată oficial de niște
pompieri piromani. În rândurile care urmează nu va fi vorba nici despre Lasconi,
nici despre Georgescu, care mă lasă în egală măsură rece, ci despre destinul
nostru colectiv, atât cât mai este el destin. Astfel, voi spune câteva cuvinte
la temă.
După ce ștabii de la butoane au
oprit leapșa cu alegerile, Georgescu, apostolul Poporului, a dispărut din
peisaj. Reacția sa a fost slabă, fadă, în contrast cu activitatea din campanie.
Este vorba despre cineva care a mers pe teren, a ascultat, a captat,
interiorizat foarte bine problemele reale ale oamenilor și le-a redat sub formă
de clișeu – precum în politică, desigur. În el s-au regăsit: cei care trăiesc din
salariul minim pe economie; sufocații de imobilismul binomului PSD/PNL; agricultorii
care nu-și pot vinde produsele decât sub prețul de producție, căci nu pot lupta
cu marile lanțuri de distribuție; zootehniștii care-și aruncă laptele pe câmp
din același motiv; tradiționaliștii care se simt amenințați în tradiția lor de
directivele legate de LGBTQ+, gay marriage și ideologia de gen, efecte
ale inevitabilei globalizări; cei exasperați de „slava Ucraina“, în timp ce
orice slavă a țării lor s-a dus dracu; diaspora care trăiește suspendată fizic
și cultural între două lumi; și, în genere, toți nemulțumiții din ultimul timp.
Acum însă, Georgescu a articulat niște chestii avocățești, fără însă vreun mesaj precis pentru votanții săi,
pentru oameni, pe scurt, pentru Popor.
De la un arhanghel al neamului mă așteptam la ceva mai multă empatie și mai
mult sânge rece, nu să cadă în depresie politică. Prin contrast, a fost foarte
bună reacția lui Lasconi,
care a atins toate temele și a spus tot ce trebuia spus în acest context grav. Este
vorba despre contracandidata pe care călingeorgiștii n-o scot din
„proastă“. Aș zice că e un caz-școală despre complexitatea
politicii. Și, în tot acest marasm, e bine când este așa: politica este ceva
complex.
Ulterior am aflat de ce a
dispărut de pe radare Georgescu: „băieții noștri“ au făcut ceea
ce știau ei cel mai bine în astfel de situații – i-au tăiat apa și curentul! Totodată,
am văzut cum omul a părăsit complet terenul realității: vezi îndemnul său ca
Românii să iasă la vot în ziua în care trebuiau să aibă loc alegerile și teoria
cu iminenta intrare a SUA în război pentru ca vechiul-nou președinte Trump să
nu-și preia mandatul. Trumpismul afișat, declarat, interiorizat de acest
candidat nu este decât o simplă colecție de clișee de politică externă fără
legătură cu realitatea. Iar cei în drept își vor fi dat seama.
Toate aceste evenimente în curs
arată că nu a existat nici un plan diabolic al ștabilor de la butoane de a fura
voința Poporului: a fost pur și simplu o mare sperietură legată de acest
candidat, de aici harababura, debandada și haosul care au urmat! Declarațiile sale
despre Deveselu, NATO și Ruși, despre neutralism și izolaționism au sunat
alarma. În ciuda haosului, sau tocmai de aceea, România este departe de a fi un
sat fără câini.
Probabil că dacă Trump ar fi fost
deja la timonă, situația ar fi avut un alt deznodământ. Ceea ce ai noștri se
străduiesc să evite, Gheorghiu-Dej style, și caută să tocmească pământul
înainte de apariția sa la Birou. Motiv pentru care Iohannis, căruia îi plac
sfințirile de catedrale, a evitat și el să dea ochii cu acesta, absentând
motivat de pe parvis de Notre Dame.
Zic probabil pentru că, spre
deosebire de Biden, care era un politician clasic, Trump este imprevizibil:
nici măcar el nu știe ce decizie va lua mâine. Dar în cazul său s-ar fi știut
cu precizie cine, cum și de ce, în timp ce eventualele semnale ale actualei
Administrații americane, pe ducă, rămân doar obiect de speculație.
Desigur că „ai noștri“ vor fi
consultat pe unul, pe altul mai mare ca să sondeze starea de spirit (e
obligatoriu să fii sunat în astfel de situații și întrebat ce se întâmplă la
voi?) – vezi Macron, singurul care s-a și exprimat public, de altfel.
Nu mai vorbesc de conducerea UE și NATO, din care facem parte și de care
depindem politic, strategic. Aici ar fi de spus că agitația unor giganți
politici gen Georgia și R. Moldova nici nu merită apelativul de „ingerință“, căci la rigoare este suficient să le tai subvenția la
încălzire ca să-i readuci la realitate. Ceea ce nu se va întâmpla, desigur, în
numele valorilor euro-atlantice.
Per ansamblu, anularea alegerilor
a fost o acțiune precipitată, improvizată, care continuă cu o vânătoare de
vrăjitoare pentru a-și dobândi o consistență și coerență neconvingătoare. Să sperăm
doar că se va opri la operațiunile de imagine. Rusia este cu adevărat amenințătoare
pentru statele din zonă, însă ingerința ei în afacerile interne românești
rămâne de demonstrat, căci este îndoielnică. Istoric vorbind, Gheorghiu–Dej mai
întâi (după cucerirea completă a puterii), Ceaușescu mai apoi, au destructurat
sistematic rețelele sovietice. Tot Ceaușescu era cel care se plângea, în a doua
jumătate a deceniului nouă al secolului trecut, că singurul stat din lume care
își permite să se amestece în treburile interne ale țării nu este URSS, ci SUA,
iar documentele pot fi consultate la Arhivele Naționale. Astfel, după intrarea
noastră în UE, în NATO, singurele ingerințe identificabile sunt cele ale
statelor aliate, iar isteria antirusă, dacă are la bază vreo realitate dincolo
de agitație și propagandă, este cu dublu tăiș, căci ridică serioase semne de
întrebare cu privire la competența acestor structuri de apărare.
Lipsa de constituționalitate a deciziei CCR este un fapt pe care îl înțeleg și copiii, iar consecințele sale sunt dintre cele mai îngrijorătoare: „Manifestarea aceasta «eroică» a CCR, prin faptul că și-a arogat un rol pe care constituțional nu-l are, poate fi, la un moment dat, confiscată de o nouă garnitură de judecători constituționali numiți de partide și politicieni extremiști. Vom mai putea spune că democrația este subminată, într-un astfel de scenariu perfect posibil, dată fiind proaspăta jurisprudență [a] CCR?“
Trecând însă peste propaganda pompierilor
piromani care cred că au scăpat România de fascism și de bucuria ursuleților de
pluș care au răsuflat ușurați, nu se știe exact ce a stat la baza deciziei CCR.
Din toată această nebunie în desfășurare se înțelege însă că a fost o chestiune
de percepție și că reprezintă ceva foarte serios, subsumat securității
naționale/colective. Desigur că Georgescu-naționale va fi dat frisoane în
înalturile cerurilor NATO și UE nu cu declarațiile sale autarhice despre
apă-hrană-energie, ci cu cele terane despre Scutul de la Deveselu, oprirea
livrărilor de armament către Ucraina și altele asemenea.
În toată această derută, pe cât
de gnoseologică, pe atât de psihologică, uite că nea Florică, pe care îl
pierdusem de pe radare în ultima vreme, vine și ne luminează că în realitate Georgescu
a fost bușit pentru că învia Mișcarea Legionară. Mai mult, el îl numește, încă
din 25/11 (twenty-five eleven), de după primul tur al alegerilor
prezidențiale, „candidatul pro-rus legionar“. Ne dă și bibliografie, pe care o reproduc întocmai (link 1, link 2).
Avem astfel o explicație logică în privința conduitei incoerente a judecătorilor CCR. Căci ce-ați fi vrut să facă bieții oameni în fața șantajului cu antisemitismul, cu legionarismul, cu antonescianismul, cu pro-rusismul, în fine, cu toate la un loc?! Să moară pentru Popor, pentru drepturile lui? Sau pentru ale lui Georgescu? Să se prăbușească Flancul estic al NATO din pricina lor?
România nu are o lege de tip Patriot Act, ci OUG 31/2002, transformată în lege în 2015, prin care au fost conferite competențe instituțiilor de securitate, cea care este folosită în această situație (tacit în cazul lui Georgescu, explicit în cazul susținătorilor săi) – asta ne spune Al. Florian. Țara noastră a intrat în NATO cu suveranitatea afectată, limitată, iar una dintre condiții a fost aceasta. Prima știre proastă este deci că și voința populară va fi limitată: nici un candidat suspect nu va mai trece de aceste evaluări.
Altfel, am spus demult că nea Florică și ai lui – acești pompieri piromani ai memoriei, istoriei și luptei
împotriva fascismului, antisemitismului – nu se vor lăsa până când nu vor chiar
reuși să învie și pe Antonescu, și Mișcarea Legionară, dar deh, nimeni nu-i
profet în țara lui! Străduința lor ar fi demnă de o cauză mai bună și acum ne spun că erau pe
punctul să reușească. Nu par însă să fi învățat nimic, iar acest fapt este cu
adevărat îngrijorător, căci jocul periculos cu memoria unui popor amnezic poate
naște demoni. Iar aceasta este a doua știre proastă.
În fine, avem nevoie de un președinte care să înțeleagă lumea în care trăim, nesigură, în profundă schimbare, și care să fie capabil să ia decizii în situații de criză, care ne vor afecta pe toți. Dar nu-l vom avea. Iar dacă nu-l vom avea, să fie măcar capabil să meargă șí în liniște cu Poporul, șí în rând cu Aliații, fiind conștient că noi atâta putem. Și chiar putem. Să poată deci și el!
București, 10 decembrie 2024.
