UN CUVÂNT LA PLECAREA ISTORICULUI ȘI PROFESORULUI DINU GIURESCU

Deși nu i-am fost student, l-am cunoscut personal și i-am admirat spiritul așezat, medodic și discursul clar, pasionat dar lipsit de patetism.
I-am editat mai întâi una dintre cărți, Uzurpatorii (Bucureşti, Editura Vremea, 2004).
A fost apoi cordonatorul Manualului de istorie de clasa a X-a, la care sunt coautor (Bucureşti, Editura Sigma, 2005).
Apropo de manual, de care institutul lui Florian s-a ocupat să-l cenzureze (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/08/as-vrea-sa-transmit.html). Am fost cel mai furios atunci, iar Dinu Giurescu mi-a răspuns cu calmul său caracteristic: „Lasă, dragă, dac-ai ști dumneata de câte ori am fost eu cenzurat! Alături de el, Paul Goma, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca m-au ajutat să-mi structurez propriul mod de reacție în fața cenzurii, înțelegând mai întâi că această plagă nu este ceva specific comunismului, nici neo- ori cripto-, ci ține de un anume exercițiu al centrelor de putere (iar Monica Lovinescu mi-a servit dușul rece: „Ce tot te plângi atât? Dumneata crezi că Americanii nu fac asta?)
Prin mijlocirea lui Dinu Giurescu mi-a fost publicată ediția engleză a Proceselor reeducăriiThe Reeducation Trials în communist Romania (1952-1960) (East European Monographs, Columbia University Press, 2011).
Generos, cald, uman, a încercat chiar să mă ajute să-mi găsesc un loc de muncă, într-o perioadă personală dificilă când, cum se spune, „traversam deșertul. Nu a reușit, dar nu îi sunt mai puțin recunoscător, ci din contră.
La revedere, Dinu Giurescu!
Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească!

București, 26 aprilie 2018.