Confruntarea
cu „obiectul de studiu“
După ce Acad. Gheorghe Vlăduțescu a anunțat deja că îi dă
în judecată pe Mădălin Hodor și Vladimir Tismăneanu[1] (Dl. Vlăduțescu a fost
și profesorul lui Tismăneanu, și al nostru!), confruntarea cu persoanele care
apar în listă continuă. Este vorba despre Nicolae Mecu, cercetător la Academia
Română[2].
Prin urmare, problemele juridice, administrative și
disciplinare sunt floare la ureche pe lângă aceasta. Și așa și este firesc să
fie.
Un mesaj cald, prietenesc
Dragi tovarăși ziariști, cei care vă lăudați că aveți
„surse“ la CNSAS, ați putea să
aflați și să ne informați și pe noi, profanii, de ce Colegiul s-a întrunit
exact în ziua în care a apărut primul articol al lui Hodor (12/04/a.c.), dar nu
a luat nici o decizie, și i-au trebuit fix 5 (cinci) zile pentru a anunța debutul
cercetărilor „administrative și disciplinare“
și fix o săptămână ca investigatorului investigat să i se retragă acreditarea?
Problemele disciplinare ale
lui Hodor nu mă privesc, dar faptul aceasta cred că este de maxim interes, căci
ne poate arăta modul de funcționare al noului Colegiu, o chestiune de interes
public real, spre deosebire de bălăcăreala legată de caz.
Sincer, eu nu cred că există surse la CNSAS, exceptând
membri ai Colegiului care filtrează informație convenabilă către presă, dar
abia aștept să fiu dezmințit, ba chiar impresionat. Iată de ce răspunsul la
întrebarea de mai sus poate fi aflat relativ ușor.
În fine, pentru că am observat o regulă anume: preluarea
notelor de Facebook (în «limba de lemn»: „postări“) ale istoricilor, în genere ale „specialiștilor“,
în articolele de presă. Aceasta nu este nicăieri în lume calea obișnuită a unei
prese veritabile, ci un exercițiu al uneia sărace sau leneșe, după caz, sau
și-una și-alta.
Nu
spun că e neapărat o problemă de etică aici, sau nu una notabilă – în cazul în
care textele mi-au fost preluate corect, fidel: cele legate de „lista lui
Hodor“, de pildă[3], dar am fost și plagiat: cazul
comentariului intervenției de la Ateneu a lui Oliver Jens Schmitt, care ne
spunea că în legătură cu Centenarul nu avem nimic de sărbătorit[4].
Există alternative veritabile la acest mod de a proceda:
a cere un punct de vedere sau a cita de pe blog.
În ce mă privește, toată lumea poate vedea ce scriu (nu
filtrez cititorii), și mai ales faptul că notele sumare de Facebook trec uneori
în articole (prelucrate și ele), care pot fi preluate liber sub exigența
indicării autorului și sursei. Căci spre deosebire de ziariști, în general
istoricii se abțin să ia cuvântul la cald, își lasă un răgaz de câteva
zile pentru reflecție. Ceea ce, în general, fac și eu.
Mulțumesc
pentru atenție și succes în activitatea Dvs.![5]
Așa-i
că nu era greu?
Iată un articol de presă care progresează cumva în
înțelegerea chestiunii listei, iar autoarea sa, verosimil, știe mai multe decât
spune[6].
El pune în lumină două greutăți, două
măsuri, dublul standard în analizarea cazurilor de „colaborare“ cu Securitatea: Mircea Dumitru,
rectorul Universității București (titular al unui dosar de „rețea“ la CNSAS, cu angajament și note informative în bună
formă) rămâne alb ca neaua (și nu doar din punctul de vedere al Legii, ci și al
moralei comune), în timp ce prezenții pe listă (despre care nu știm dacă și/sau cât au colaborat cu Scârbavnicul Organ) sunt «top 200 cei mai scârboși
informatori ai Securității»[7].
Ne putem declara sau nu de acord cu un punct de vedere
care susține că simpla mențiune a termenului „colaborator“ într-un document al Securității este încriminantă, dar este necesar ca
înainte de a-l discuta, să fie coerent.
Acum, de la gazeta de perete a GDS noi unii
nu ne mai așteptăm demult la vreo coerență, însă este important ca atunci când
te numești, de pildă, Vladimir Tismăneanu, ești ditamai directorul Centrului de
Cercetare a Totalitarismelor „Hannah Arendt“ de la Universitatea București și
înțelegi foarte bine aceste lucruri, să nu creadă cineva că interesele ți-au
întunecat complet judecata.
Bine, între noi fie zis, nici de la Dl. Tismăneanu
nu ne mai așteptăm la coerență, dat fiind că acum câțiva ani, când i-am atras
atenția asupra faptului că îl vede pe Virgil Măgureanu în preajma lui Marian
Munteanu, dar până atunci nu reușise să-l repereze pe același securist-șef
alături de Traian Băsescu, s-a supărat atât de tare încât a început să ne înjure (la propriu) alături de
imunzii săi tovarăși de la foaia electronică „În linie dreaptă“[8].
Dar dacă faptul nu este important pentru
tine personal, atunci este cu siguranță pentru Universitatea București (căreia
amândoi i-am fost studenți la aceeași facultate, Filosofie) și pentru
moștenirea intelectuală a Hannei Arendt.
Cu scuzele de rigoare pentru registrul coprologic,
autoarea încheie astfel: „Cu alte cuvinte, după ce-l mânjești pe un om cu
rahat, îl rogi să te ajute să-i ștergi mizeria cu care l-ai împroșcat.“
Fidel, procedeul se traduce așa: „Să faci
caca în pragul cuiva, apoi să suni la ușă ca să ceri hârtie igienică.“ El ilustrează înșelătoria și
tupeul extreme, și aparține Evreilor din New York, care îi spun «Chutzpah».
Problemele
care rămân
Dacă manipularea legată de listă nu pare să fi reușit, ea
a produs totuși efecte, căci în loc ca noul Colegiu, și instituția în ansamblu,
să discute despre problemele sale reale (numai cine nu muncește n-are!), se
irosește cu stingerea focului pus de niște pompieri piromani.
Am indicat în altă parte care ar fi acestea în opinie proprie[9],
dar noi avem o perspectivă exterioară, inevitabil limitată, prin urmare ar fi
nevoie de o analiză mai aplicată, mai largă și de o dezbatere pe măsură. Înainte
de toate însă, este necesar să pornim de la principiul realității, căci până ce
mama va face alții – mai frumoși, mai buni, mai drepți și, ca să rămânem la
temă, vorba Poetului, la-cur-mai-curați – dezbaterea trebuie să continue. Cu
cei care suntem și cu toți capabili de dialog.
NOTE
[3]
Cf. http://www.flux24.ro/falsul-din-lista-lui-hodor-dezvaluirile-unui-istoric/; http://www.art-emis.ro/jurnalistica/4777-incercare-esuata-de-manipulare-a-alegerilor-la-academia-romana.html.
[5] Mesajul nostru cald a fost
preluat. Am surâs (amar), ca în fața unei glume involuntare. Cf. http://www.buciumul.ro/2018/04/19/un-mesaj-cald-prietenesc/.
București,
24 aprilie 2018.
