0.
Pentru că am văzut recent luări de poziție în care se vorbește despre
„reabilitarea“, pe această cale, a
fostului șef al Partidului[1], vom spune câteva cuvinte, și nu doar ca să-i enervăm
anticomunist pe anticomuniștii patriei.
1.
Nu există nici un pericol ca Ceaușescu să fie reabilitat, iar statuia sa este
ridicolă.
2.
Aceasta se află pe teren privat, nu pe teren public și, dacă susținem
proprietatea privată, am putea, de dragul principiului, să concedem că
moștenitorii (materiali și spirituali) ai Ceaușescului (în acest caz nepotul președintelui
republicii socialiste, decedat și el între timp) au dreptul să-și pună în
curtea proprie-și-personală (vorba lui Săraru) orice statuie doresc.
3.
Istoria diferă de Memorie, cu care nu se află într-o relație ancilară, dar nici
invers: rolul istoriei – al unei versiuni a ei sau al unui anume consens – nu
este să facă tabula rasa din
memoriile care nu i se subsumează, căci aceasta ar fi o pretenție nemaipomenită
(deși nu chiar, date fiind evenimentele din ultimii ani).
4.
Dacă ne place democrația, este cazul să concedem și că ține de libertatea de
gândire și de expresie, inclusiv și mai ales a acelor poziții, opțiuni pe care
nu le împărtășim, în cazul de față „ceaușismul“.
5.
În fine, procedând astfel, poate vom reuși să avem, în sfârșit, o perspectivă
rațională, coerentă și justă cu privire la episoadele litigioase, traumatice
din istoria noastră, iar nu două greutăți și două măsuri, în funcție de
ideologii, opțiuni, interese.
NOTE
[1] Iată
un exemplu la adresa: https://mariusmioc.wordpress.com/2017/09/09/scornicesti-judetul-olt/.
București, 19 septembrie 2017.
