Alexandru
R. Florian, Procesul integrării sociale,
Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, 103 p., în Colecția «Știința
pentru toți», care
„apare sub egida Consiliului Național al Frontului Democrației și Unității Socialiste“.
Despre autor,
actualmente director al Institutului „Elie Wiesel“, s-a spus că ar fi fost „propagandist al
comunismului și al PCR“,
dar demonstrația nu a fost făcută, pur și simplu pentru că a fost confundat cu
un omonim[1], ceea ce i-a permis, de altfel, să nege – cu succes – acuza.
Cu privire la lucrarea
de față, nu este nici un dubiu că îi aparține, căci este asumată în CV-ul
propriu[2].
Spicuim:
„unitatea de acțiune a claselor și grupurilor socialiste“,
„reproducerea societății să se realizeze la parametrii propuși“,
„contradicțiile sociale manifestîndu-se în stadiul unității lor funcționale“. Dar cel
mai mult ne-a plăcut formularea: „Totodată ea [integrarea socială] reprezintă osmoza,
manifestată prin practica socială, dintre cadrul social obiectiv și conștiința
socialistă (subl. n.).“
Încă
ceva, pentru cei născuți abia ieri: cărțulia costa 4,25 lei, ceea ce în epocă –
perioadă în care hârtia și tiparul nu costau aproape nimic – reprezenta o sumă
mare, o producție de 103 pagini în formatul 10x7,5 fiind de regulă maxim 1,25
lei. Scopul era, desigur, ca cei care consumau ceaușism și aveau privilegiul de
a-i îndemna și pe alții să fie bine plătiți, și nu conta dacă maculatura,
indiferent de preț, se vindea (nu se vindea!), sistemul de producție,
distribuție și remunerare fiind tipic unei întreprinderi socialiste, iar
propaganda exclusă din calculul oricărei rentabilități.
Producția era musai să
înceapă, după tipic, cu o reverență față de gândirea Marelui Cârmaci și
adeziunea la sarcinile Congresului momentului față cu construcția socialismului
în țara noastră.
Partidul
e-n toate: conștiință socialistă, democrație socialistă, societate socialistă
multilateral dezvoltată, integrare culturală și umanism socialist.
Înainte
de a merge mai departe, să facem un rezumat:
Omul a
scris o hârțoagă de propagandă în care face apologia «reeducării permanente»: forțe
de producție, relații de producție, baza determină suprastructura, acumulări
cantitative și salt calitativ, unitatea contrariilor, integrare socială,
democrație socialistă, obiectiv/subiectiv, conștiință socialistă, umanism
socialist, rolul conducător al clasei muncitoare și al partidului – pauză de
respirație! – și alte psihoze maniaco-represive, cu
citate din Primul Integrator al Țării și Programul
PCR de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a
României spre comunism.
În acest
moment, el ne arată în ce constă acțiunea, care vizează: Locul de Muncă, Școala
și Familia.
Între noi
fie zis, am fost atât de „integrați“, iar conștiința noastră, când nu a
devenit mai socialistă, a fost la fel de dezintegrată, încât de 28 de ani tot
încercăm să ne revenim și nu reușim...
Aici este
vorba despre dislocarea țărănimii din cadrele sale tradiționale, și a
populației orașelor din cadrele sale urbane, prin așa-numita „sistematizare“, ca și
despre sistemul draconic al repartițiilor în producție.
Am folosit
creioanele colorate tip Stalin (și Gheorghiu–Dej) pentru a indica șí
trimiterile la realitatea momentului scrierii hârțoagei – 1983 – când
demolările centrului Bucureștilor, dar și ale altor centre urbane, la fel ca acțiunile descrise în zona rurală, erau în plin – horribile dictu – proces.
Cu
privire la satele românești sunt binecunoscute azi protestele internaționale de
la sfârșitul anilor 1980 și solidaritatea internațională (în special
franco-belgiană) cu comunitățile românești și moștenirea lor culturală agresate
de „procesul integrator“ al cărui apologet și propagator se dovedește a fi eroul nostru.
După o
primă parte hilară, autorul ne-a înghețat șira spinării cu propaganda în
favoarea demolărilor. În acest loc, el se ocupă de problemele sociale globale:
bază socială + raporturi de clasă + suprastructură = iubire universală. De
notat că legile au caracter de clasă, iar totul este expus foarte expresiv, cu
schemă.
Dincolo
de problemele sociale globale (cu scheme), aflăm că proprietatea socialistă
asupra mijloacelor de producție și reproducție e «a mai fáină» (vorba
securiştilor ardeleni!), și că rolul conducător al partidului satisface ăle mai
multe interese ale oamenilor muncii de la orașe și sate.
Când
Florian-de-la-partid scria aceste jmecherii despre „autoconducere și
autogestiune“, dat fiind că în magazine nu se
găseau decât «creveți vietnamezi» (o pastă sub formă de chips), iar pentru pâine, ouă, lapte, carne sau benzină, care
oricum erau cartelate, trebuia să iei în piept cozile, oamenii, dacă nu făceau
parte din nomenklatura, ca eroul nostru, trebuiau să facă un hocus-pocus pentru
a transforma asigurările prețioase în produse. Dar lucrurile se vedeau cu totul
altfel dinspre „magazinele speciale“...
După apologia
proprietății socialiste asupra mijloacelor de producție și ficțiunea bunăstării
sclavilor ei, în acest loc este vorba despre perioada în care se petrece
ștergerea identității culturale și inculcarea altor valori, socialiste în cazul
nostru: două-trei generații (în limbajul caraliilor: „2–3“).
Totodată, am revenit la creioanele colorate tip Stalin (şi Gheorghiu-Dej).
Omul
revine și el asupra eficienței societății socialiste multilateral subdezvoltate:
dacă în anii 1970 piața era invadată de articole pe care nu le cumpăra nimeni,
în anii 1980 pierderile au fost recuperate prin suboferta tuturor produselor,
și în special a celor de bază.
În fine, Florian
ne spune că gândirea anacronică – tradițională, țărănească (cea burgheză fusese
lichidată odată cu clasa) – este «reeducată» prin mass-media și învățământ,
mijloace prin care „integratele“ (persoane şi grupuri, dar tot circuite!) ajung la conștiința
lor socialistă.
Dacă
anterior ne-am aplecat asupra timpului în care se realizează ștergerea
identității culturale și inculcarea altor valori, asupra penuriei generalizate,
botezată orwellian eficiență, și asupra mijloacelor prin care este «reeducată» gândirea
anacronică tradițională, acum este vorba despre rolul urbanizării şi, corolar,
al colocuirii în comunism: formarea unei conștiințe sociale omogene.
Apoi, este
vorba despre modul în care tovarășii măsurau progresele pe calea conștiinței
unice și despre timpul liber, la fel de absent ca și libertatea.
Odată ce
ne-am ocupat de colocatarii cartierelor socialismului multidecăzut și de
„timpul liber – timp activ“, cum se spunea în epocă, ne-am aplecat și asupra cumulului de
funcții – fiecare la nivelul său, desigur: sclavii la mai multe șaibe, ștabii
la mai multe ștaibe!
Ne-am
aplecat și asupra noilor generații, formate sub concepția materialismului
anistoric, și a necesității dirijării lor în viață.
Am
încheiat inventarul conținuturilor «limbii de lemn» a
autorului, în care face apologia distrugerii culturii materiale și spirituale a
comunităților, cu scopul de a crea una din și de neant, pentru a ajunge să arătăm
mai concret stilul-care-e-omul, conștiința sa.
Mai întâi,
conștiința socialistă cacofonică:
„epoca
contemporană“, „dinamica
construirii“, „mișcare
care“,
„economică, care“, „explică caracterul“, „dinamica
contradicțiilor“,
„specifică contradicțiilor“, „adică caracterul“, „muncă
consolidate“, „munca
constituie“, „munca
ca
semn“, „că
condițiile“.
Și că
cam atât!
Apoi, conștiința
socialistă dezacordată: „grupurilor
sociale purtătoare a praxis-ului“, „valorile relativ mari a acestor indicatori“,
„schimbări a locului de muncă“, „motivații interne (…) a
condițiilor“, „trăsăturilor definitorii a personalității“,
„laturilor cognitive a personalității“.
Totodată, conștiința
socialistă anacolutică: „Spre
deosebire,“ (ruptură de sens: spre deosebire de ce?).
La fel, conștiința socialistă pleonastică:
„Neconcordanța între aceste două planuri, interne oricărei acțiuni sociale,
duce la desfășurarea unor activități neeficiente din punct de vedere social,
lipsite de finalitate socială.“
De asemenea, conștiința socialistă de nivel lagăr de «reeducare»: expresii anapoda pentru
articulare și posesie de tipul: „cei
mai buni membrii din echipă“ (corect: cei mai buni membri din echipă) sau „nivelul aspirațiilor a
muncitorilor“ (corect: nivelul aspirațiilor muncitorilor);
greșite utilizări ale pronumelui relativ, căruia îi lipsește funcția de
complement direct, de tipul: „Altă corelație care“ (corect: Altă corelație pe
care); confuzia adverbului cu numeralul: „se amplifică o
dată cu creșterea“
(corect: se amplifică odată cu creșterea); greșite
conjugări ale verbului: „pot apare unele disfuncționalități“ (corect: pot apărea
unele disfuncționalități).
După ce am văzut cum
stă cu Limba Română, nu mai este de mirare că autorul nostru nu este în stare
să copieze măcar titlurile lucrărilor din Limba Franceză pe care le citează: „psychologie social“
(corect: psychologie sociale, dat fiind că substantivul este de genul feminin).
Dacă nivelul politic al
autorului este ridicat, am văzut că faptul se petrece cu prețul masacrării
limbii naturale. Prin urmare, producția, care în conținut nu întreține nici cea
mai mică legătură cu știința, nu trece nici formal de nivelul unui referat de
facultate. O simplă privire asupra aparatului critic din subsolul paginilor,
din care am extras exemplele de mai sus, arată cum lucrările citate sunt puse
claie peste grămadă, căci Florian nu stăpânește cele mai elementare norme ale redactării
unei lucrări: nu Idem, ci Ibidem (în a doua notă, pentru
autorul și titlul din prima notă), neglijență (nota 3 lipsește cu desăvârșire),
repetarea autorului și titlului în notele 11 și 13 (corect: redate prin op.
cit.), la fel, repetiția inutilă a autorului și titlului și, din nou,
confuzia lui Idem cu Ibidem din notele de la paginile 30–31.
În fine, dacă acesta
este omul, și dacă aceasta este producția lui, nu mai este de mirare că după
1989 i s-a găsit o funcție din care să-și etaleze cunoștințele dobândite în
calitate de activist comunist. Vremurile acelea fiind apuse, azi lupta se dă pe
tărâmul holocaustului, dar nu din SUA ori Israel, ci chiar sub sigla Guvernului
României, în numele democrației din țara noastră și cu aceeași forma mentis.
Vorba bancului
comunist: până la victoria finală!...
NOTE
București,
12 iulie 2017.
