 |
| Sursa: www.marturisitorii.ro |
Fiind un fel de sucursală americană,
institutul condus de Florian a aflat rapid că nu va exista nici o schimbare în
raporturile SUA / Balcani, SUA / România, dat fiind că Trump este absorbit să
facă o Americă „ca (cacofonie admisă!) soarele sfânt de pe cer“, cum spuneau «frații inamici» legionari, astfel că în absența altora, vechile pârghii
de politică externă – hard power, soft power, chestii – rămân la lucru.
În consecință, acești (alți) pompieri piromani au reînceput lupta cu plăcuțele
comemorative, cu numele de străzi, de licee și cu statuile[1].
Am scris despre aceste ultime «evoluții» în timpul guvernelor Cioloş și
Grindeanu-1, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fii vreo lumină a lumii („Light unto the Nations“) precum Președintele nostru ca să
înțelegi ce se petrece, ci doar să urmărești cu atenție[2].
Ei, în tot acest timp, patrioții indignați
de-acum ce au făcut? Cum ce? Erau ocupați cu lupta împotriva lui Soros, cu
supradefinirea familiei traditionale, a sexului „înginerilor“ (ca Pleşu) și, desigur, îl așteptau pe
izbăvitorul Trump pentru a putea cădea într-o adulație fără leac!
În acest context, o gură de aer proaspăt a reprezentat-o
raționalul apel la rațiune al AFDPR, din care extragem:
Astăzi, după aproape 70 de ani de la acele
evenimente, nu putem fi doar mâhniţi, ci suntem chiar indignaţi de pretenţiile
aberante ale Institutului pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel“, în încercarea sa de a ne lăsa fără mari
personalităţi ale vieţii culturale din România. În concret, se cere
instituţiilor Statului Român, eliminarea denumirilor unor străzi şi instituţii,
precum şi dărâmarea unor statui şi plăci comemorative.
Cerem cu fermitate stoparea unor astfel de
acţiuni!
Unde sunt domnilor, „punţile toleranţei“? (vezi Simpozionul Internaţional).
Societatea românească de astăzi nu are
nevoie de false tensiuni!
Abordarea aspectelor extreme din istorie nu
trebuie să se facă în spirit extremist.
În prag de centenar, România are nevoie de
reconcilierea deplină cu propria sa istorie.
Considerăm că o dezbatere publică, un
dialog între cele două părţi, ar fi condus cu certitudine, la o înţelegere a
fenomenului şi găsirea unor soluţii constructive[3].
Numai că, așa cum se spune, după cum
Îmbuibatul nu crede Săracului, nici Barbarul Civilizației...
Care-i starea dezbaterii în presă în
chestiunea raportului istorie / memorializare?
Un exemplu relevant sunt revelațiile avute
de Liviu Mihaiu – un jurnalist din anii 1990, perioadă în care presa era cât de
cât presă – în timp ce-și ducea fiul la mall-ul din Cotroceni:
Mi-aduc aminte cum
trei universitari timişoreni au răbufnit de indignare la propunerea locală ca o
stradă să poarte numele lui Petre Ţuţea. Ţuţea fiind unul din seria de
intelectuali de pe lista neagră a distinsului Alexandru Florian de la
„Institutul Wiesel“, care, printre multe alte fantome legionare condamnate
în „tribunalele poporului“, trebuie radiaţi de pe plăcuţele istoriei în numele
nerepetării ei.
Nu văd aceeaşi indignare la „intelectualii
altfel“ când e vorba de criminalii comunişti, cei care ne-au executat bunicii şi
ne-au distrus istoria.
Este vorba despre Vasile Milea și Mihail Sadoveanu, iar
despre ultimul ni se spune abrupt:
Un alt criminal al istoriei comuniste este un
suav „Ceahlău al literaturii române“ al cărui nume îl poartă în România, nu numai
străzi pe tot cuprinsul ţării, dar şi una dintre cele mai vestite librării
bucureştene: Mihail Sadoveanu. (…)
Iată mărturia Anei Blandiana, fondatoarea
Memorialului Sighet, singurul muzeu al Victimelor Comunismului din România, în
afară de cel promis de preşedintele Iohannis în campanie electorală, de care se
va ocupa, cel mai probabil, în al doilea mandat.
«..Există un DOCUMENT prin care erau
condamnaţi la moarte trei ţărani care s-au opus colectivizării. Pe acel
document era şi o semnătură…Mihail Sadoveanu. Ce facem cu astfel de oameni!? Ii
aplaudăm sau le arătăm cu degetul ticăloşia?..»
Dragi elite, ghedesiste sau nu, vouă nu vă e
teamă că relativismul moral şi oportunistic pe care-l practicaţi va duce la
dispariţia minimei morale în ţara despre care vorbiţi în numele Justiţiei prin
forurile europene?» Sau vi se rupe etosul şi tanatosul de criza morală a
României? (sic!)[4]
Iată și opinia nostră la temă.
Istoric vorbind, cazurile Milea și Sadoveanu nu fac parte
din același registru, căci cine este Milea în afara ministeriatului ceaușist,
calitate în care a fost implicat în represiunea de la Timișoara? În schimb,
Sadoveanu nu este doar autorul lui Mitrea
Cocor, ci mai ales al Fraților Jderi
și al Drumurilor basarabene.
Apoi, cu privire la episodul blandian: e înălțător că
doamna învață istorie, la fel ca și anticomunismul
lacrimogen și vituperant «de carton» subsecvent (pe care doar Tismăneanu îl
egalează), numai că acea istorie nu a fost încă scrisă. Documentele nu sunt
(încă) accesibile, pentru a vedea traseul lor și a ne face o idee cât se poate
de precisă despre rolurile jucate de actori. Avem însă mai mult decât o idee
despre context, care arată astfel: Sadoveanu – și Ralea și Călinescu și alți
câțiva autori „burghezi“, puțini la număr – au fost dintre cei cărora pe atunci
noul regim comunist le-a arătat două căi : una la stânga – rol de decor, de
adjuvanți (in)voluntari, de semnatari ai deciziilor luate în altă parte, și
alta la dreapta – exilul interior și/sau pușcăriile comuniste. Nu încercăm să
justificăm pe nimeni: rolul istoricului este să explice complexitatea realului,
nu să dea indulgențe, nici să arunce anateme, și în nici un caz să vehiculeze
clișee ideologice.
Încă, ceea ce articolul promite în subtitlu nu este
reluat în conținut, căci lipsește partea cu așa-numita „memorializare a
fasciștilor“. Or această dispută,
acest contencios politic există pentru că avem un act legislativ care
legiferează în materie de istorie, o pretenție pe cât de aberantă științific,
pe atât de periculoasă democratic.
În fine, pentru a nu lungi vorba, subscriem că în general
noi nu avem criterii universale în judecarea acestor cazuri, ci doar două
greutăți, două măsuri, în funcție de interese. Da, știm, ne e dragă tabela cu
două valori, la fel și izolarea cazurilor convenabile, și tocmai de aceea îi
merităm pe Florian și alți ejusdem
farinae.
NOTE
[2] Cf. România
și programul de luptă împotriva antisemitismului, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2016/07/romania-si-programul-de-lupta-impotriva.html, și Un
nou «trumpism»: antisemitismul, holocaustul și istoria, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2017/06/un-nou-trumpism-antisemitismul.html.
[3] Cf. http://afdpr.ro/informativ/6557.
[4] Cf. http://www.gandul.info/puterea-gandului/strazi-si-bulevarde-cu-nume-de-criminali-in-romania-16509145, subl. în text.
Târgoviște,
24 iunie 2017.
