PREȘEDINTELE, MUZEUL COMUNISMULUI ȘI POLITICA

Cu ocazia vizitei la București a Președintelui Republicii Federale Germane, Joachim Gauck, pe 20 iunie a.c., în cadrul conferinței comune de presă, Klaus Iohannis a spus următoarele:

Doresc să subliniez faptul că această vizită are o simbolică aparte. Preşedintele Gauck este o personalitate de referinţă pentru revoluţia anti-comunistă din Republica Democrată Germană şi reunificarea Germaniei. În acelaşi timp, este şi un vechi prieten al României, fiind binecunoscut interesul său autentic pentru procesul de transformare post-comunistă din ţara noastră.
De aceea, am discutat şi importanţa asumării trecutului la nivelul societăţii. În acest context, i-am vorbit despre intenția mea de a înființa cât mai curând la București un Muzeu Naţional al Comunismului. Este o iniţiativă care oglindeşte responsabilitatea noastră ca națiune și hotărârea fermă de a nu uita.
Eforturile statului german în privința păstrării memoriei experiențelor totalitare pe care le-a parcurs în secolul XX constituie un veritabil model. În consecință, sprijinul german în această materie ne-ar fi de un real folos și, de aceea, l-am rugat pe Președintele Gauck, cunoscând contribuția sa valoroasă în acest domeniu, să susțină schimbul de experiență și să ne ofere expertiza germană.
Ne dorim un muzeu construit după cele mai înalte standarde, care să devină o instituție de educație și de amintire[1].

Să traducem, în context, aceste aserțiuni.
Președintele Republicii (prin consilierul său Andrei Muraru) a profitat de vizita lui Gauck pentru a reafirma preluarea inițiativei Muzeului. În fapt, el vrea să scoată proiectul din ograda IICCMER (cel puțin în configurația actuală), a AFDPR și a fundației lui Emil Constantinescu, cu toții prea legați de PSD, și care se manifestă de multă vreme în această direcție.
Nu se înțelege însă, local, cu cine vrea să îl pună în practică, întrucât, dacă Memorialul Sighet nu se poate arăta binevoitor, poate rămâne indiferent, ceilalți actori se vor constitui în opoziție.
Nu vom reaminti, apoi, animozitățile dintre Muraru și restul „anticomuniștilor, premisă care, dacă ar reprezenta criteriul unic în decizia politică, ar presupune încredințarea proiectului institutului lui Alexandru Florian (în fapt, al lui Ioanid–Shafir).
Mai mult, perspectiva întoarcerii la guvernare a PDS, la sfârșitul anului, nu dă nici o șansă de realizare acestei inițiative în direcția dorită de Cotroceni.
Prin urmare, rămâne ca ea să fie, din motive de anticomunism de campanie, cal de bătaie pentru alegerile generale.
În fine, două vorbe despre „expertiza germană.
Dincolo de „limba de lemn, ar fi de spus că politicile memoriale duse în ultima vreme de Fundația Konrad Adenauer, structura de profil a Germaniei Federale în România și Basarabia, sunt mai degrabă bizare. Exemple: maniera în care fostul premier Ponta l-a amestecat pe Sven–Joachim Irmer în numirea președintelui IICCMER, Radu Preda[2] sau susținerea financiară constantă a SRL-ului lui Alin Mureșan (și director general al IICCMER)[3].
În concluzie, suntem dintre cei care cred că nu putem ieși singuri din acest marasm, apoi, că soluțiile la problemele lumii actuale sunt cooperarea, interdependența. Dar dacă experiența trecută, prezentă, arată ca cea de mai sus, ar fi necesar mai întâi un răspuns la întrebarea: de ce avem nevoie de alții, dacă putem strica lucrurile și singuri? Pentru bani, spre a da o aură de credibilitate unor acțiuni nu doar neconvingătoare, ci îndoielnice? Bine, dar altceva?...

NOTE


[3] Cf., de pildă, Școala de vară organizată împreună cu afaceriștii care dețin ceea ce a mai rămas din închisoarea Pitești, http://istoriecontemporana.ro/ro/eveniment/de-5-ani-facem-istorie-%C3%AEmpreun%C4%83-vino-la-%C8%99coala-de-var%C4%83-fenomenul-pite%C8%99ti.

București, 29 iunie 2016.