Facem
pariu că povestea campaniei împotriva plagiatelor „de securitate națională“ se
va opri la timp, dacă nu a făcut-o programatic, fără să pună întrebările
necesare cu privire la ansamblul conexiunilor?
Căci
ținta nu pare deloc a fi – la fel ca în cazul plagiatului lui Victor Ponta și
în ciuda aparențelor – „sistemul“, ci niște persoane care este nevoie să fie
înlocuite.
(Cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/12/cursul-scurt-de-plagiat-pentru-uzul.html; http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2016/03/despre-plagiat-cu-dubla-masura-cu-ocaua.html.)
Pentru
cei care au deschis televizoarele mai târziu și oricum nu vor auzi acolo așa
ceva, SNSPA reprezintă fosta școală de activiști de partid de rang înalt
(„Ștefan Gheorghiu“), reinventată politic în context postrevoluționar, unde –
detaliu relevant în context – anticomunistul „igienist moral“ de profesie
Vladimir Tismăneanu este doctor honoris causa. Ceea ce ni se pare foarte
just, de altfel, atât pentru anticomunism, cât și pentru morală.
La
momentul doctorhonoriscausării sale, în 2003, rector era fostul tovarăș Paul
Dobrescu, căruia în 2012 dl. Tismăneanu, într-o nouă piruetă de Tartuffe, avea
să-i facă un portret, altfel nu lipsit de adevăr.
Tot
acolo, el este într-o companie selectă, alături de Ion Iliescu, și el doctor
honoris causa din 2004.
În
fine, dar nu în ultimul rând, SNSPA este în prezent un fief al
„holocaustiștilor“, utilizatorii celeilalte memorii.
Să
vedem acum care-i „cauza“, ce-i mână-n luptă, adică.
În
1990, tovarășii activiști absolvenți ai Ștefangheorghiului au venit la noi, la
Facultatea de Filosofie, pentru a-și echivala diplomele. Li s-a spus passe
de către Consiliul facultății, din care făceau parte studenții, care pe atunci
aveau votul decisiv, și decanul Alexandru Valentin. S-au refugiat mai întâi la
facultățile desprinse: Sociologie, Psihologie, Pedagogie, numite sugestiv, în
jargon studențesc, „SPP“* (sic!). Apoi, în 1991 și-au (re)înființat
propria structură universitară, cea despre care vorbim.
Mai
mult, nici profesorii „compromiși“ din facultate – este vorba despre cei care
ne chinuiau, la propriu – n-au primit o oră. Pe scurt: dacă nu mai știm ce-i
aceea Revoluția, iat-o în acest exemplu.
Ei
au fost însă ținuți pe salarii, fără să poată avea vreo oră, timp de un an de
zile, până când Restaurația s-a produs. De către cine credeți? Ei, da: de
Ministerul Învățământului din Guvernul Roman condus de... democratul Mihai
Șora!
Și
totuși, care-i „cauza“? Ei, dacă e nevoie s-o spunem pe litere, o facem în
termenii cei mai academici, căci masele populare au înțeles deja: nu
reconversia, nici reciclarea, ci supraviețuirea vechilor elite în noul context.
Adică a oamenilor, a practicilor și a structurilor comuniste.
În
fine, despre morală nu ne vom mai întreba, căci știm deja că sticla cu mastică
a fost și ea consumată...
__________________________________
*Acronimul
pentru Serviciul de Pază și Protocol.
București,
22 aprilie 2016.
