De
când am devenit un soi de Mama Omida a istoriei-și-memoriei pe Internet, sunt
asaltat (nu doar cu cereri de butélii, ci și) cu întrebări.
Să
o spun pe șleau: prieteni, nu am toate răspunsurile. Multe nu le știu, unele
nici nu le caut, iar altele, chiar dacă le am, nu țin neapărat să le
împărtășesc: nu sunt „Lumina care vine de la Răsărit“ (sau de la Apus!). Pe
scurt, în Istorie – ca și în Viață – fac în permanență selecții. Ca tot omul, de
altfel...
Dar
la o chestiune țin să răspund, anume cea ridicată
de Dl. Ioan Roșca (cf. http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-5-2015-8), cu care mă regăsesc
nu doar în același „lagăr“, ci chiar pe propria-mi „listă albă“.
Iat-o, apropo de anticomunismul Mișcării Legionare
și atitudinea pe care o putem avea față de el:
Există
oameni care vor să evacueze din această istorie atât faptele relevante istoric,
cât și memoria lor și/sau a oamenilor care le-au făptuit. Să le arunce, dară,
nu doar la „lada de gunoi a istoriei“, ci să le înmormânteze definitiv.
Aici
răspunsul se bifurcă, în funcție de cine și în ce fel susține acest lucru:
1)
„Pompierii piromani“, care am văzut că propagă cel puțin un „bolșevism utilitar“,
și cărora le-am răspuns deja, după ce au venit cu legi teroriste în materie de
memorie-și-istorie, iar acest răspuns, care altfel este mai lung și plin de
exemple, poate fi rezumat astfel: „Sictir!“
2)
„Anticomuniștii de factură civic-liberală, care sunt, în egală măsură, antifasciști
civic-liberali“, după cum se identifică ei înşişi, între care cel mai
proeminent este Vladimir Tismăneanu (cf.,
de pildă, în context: http://www.contributors.ro/global-europa/memento-exista-legea-de-comemorare-a-victimelor-fascismului-si-comunismului/).
Despre
ei aș spune că atâta vreme cât nu vor să ne impună, la fel ca primii, legi în
materie de memorie și istorie – și, mai rău, nu doresc să ne predea
anticomunismul și democrația cu Parchetul –, dacă nu ne vom avea ca frații,
atunci ne vom respecta și ne vom lua drept parteneri de discuție, de dialog.
În
același timp, tot pentru ei am o propunere de nerefuzat, pe care o formulez
astfel:
Vreți să evacuați – din punct de vedere
istoric, memorial – Anticomunismul din ideologia și acțiunile Mișcării
Legionare, vreți să îl aruncați deci la „lada
de gunoi a istoriei“ pe motiv că vorbim despre o mișcare
nedemocratică?
Foarte bine!
Înainte de aceasta – în virtutea aceluiași
punct de vedere istoric și memorial –, faceți altceva, similar: evacuați Antifascismul din Mișcarea Comunistă.
Așa, ca să vedem ce mai rămâne dine ea,
dacă într-adevăr avem un consens în a susține că, la capitolul Democrație,
Comunismul nu este mai breaz decât Legionarismul.
După ce ați făcut acest lucru – adică ați
procedat nu cu două greutăți, cu două măsuri, ci cu una singură! – veniți, vă
rog, să stăm calm și serios de vorbă.
Evident, dacă apreciați că vom mai avea
despre ce vorbi: și în materie de istorie, și în materie de memorie...
În fine, pentru cei care nu sunt atenți la nuanțe,
o precizare relativ la prietenul meu Vladimir Tismăneanu:
Când am fost plagiat de Mureșan-minunea-lumii, nu
am găsit nici un „patriot“ cu care să compun Comisia-de-trei. Ea a fost
formată din: Paul Goma, Florian Banu (de la CNSAS) și... Vladimir Tismăneanu.
Prin urmare, dacă le reproșăm ceva altora, cred că trebuie să le arătăm, în
același timp, că suntem drepți.
Totodată, pentru cine este interesat de acest
spectacol-al-lumii, voi spune și continuarea poveștii:
Cotidianul „România liberă“ a publicat atunci un articol în care, după ce semnala –
nu plagiatul, ci acuza de plagiat (ceea ce este cu totul altceva)! – îl acuza,
la rându-i, pe Vladimir Tismăneanu că, în calitatea sa de președinte al
Consiliului Ştiințific al IICCMER, a sprijinit publicarea unei cărți murdare (cf. http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/tismaneanu-a-girat-o-carte-a-iiccmer-despre-care-acum-spune-ca-ar-fi-un-plagiat-329529).
Deși era îngălat și inversa cvasicomplet
responsabilitățile, mie articolul mi-a folosit, căci voiam scandal; și l-am
avut.
Dar Vladimir Tismăneanu a încasat loviturile, deși
nu avea nici o vină, căci nu ai cum să stai să verifici pe istoricii Patriei,
fie ei și angajați proprii, făcând pe polițistul-de-moravuri, ci presupui că
aceștia lucrează curat. Iar dacă fac
inversul, vii și spui acest lucru – ceea ce, în momentul în care a aflat, el a
și făcut.
Iată de ce, vorba lui Goma, „mă voi deda aici la
un adevărat elogiu deşănțat“ la adresa lui Vladimir Tismăneanu: în acest
caz, el s-a comportat nu doar ca un adevărat prieten (ceea ce nu este puțin
lucru, dacă prietenia nu a devenit cumva, peste noapte, o valoare caducă), ci și
ca un adevărat om de știință.
*
Dacă
tot am scăpat, fie și provizoriu, de ciomăgari, Dezbaterea trebuie să continue:
cu ăștia care suntem, căci alții mama nu mai face!
Salam
Alecu!
Bucureşti,
21 august 2015.
