Dacă
Moldova ar cădea pe mâna Rusiei, nu doar Chișinăul ar fi amenințat. Ci și
Bucureștiul. Și Odesa. Și Europa. Mai multe trupe rusești la Nistru. Risc de
destabilizare. Insecuritate. O Moldova care rezistă înseamnă siguranța
familiilor noastre, înseamnă liniștea celor 1200 de km de graniță cu Ucraina,
dar și a celor 684 de km de hotar cu România. Adevărul e că nu am putea rezista
singuri. Ucraina este scutul nostru. Și al vostru. Cât Ucraina luptă pentru
libertatea sa, noi putem trăi în libertatea noastră. De aceea, fiecare ajutor
oferit Ucrainei este și un ajutor pentru Moldova. Pentru că fiecare zi în care
Ucraina rezistă e o zi în care Moldova rămâne liberă. Mulțumim României pentru
sprijinul oferit Ucrainei. Este un sprijin care apără nu doar Ucraina, ci și
Moldova, și România. Dacă Rusia ar învinge în Ucraina, nu s-ar opri acolo.
Faptul că președintele Dan merge
la Chișinău în aceeași zi în care se întâlnește cu Regele Spaniei și împreună vizitează
una dintre bazele noastre NATO este plin de semnificație: situația de pe
frontul de Est este nu critică, ci dezastruoasă. Prăbușirea acestuia este doar
o chestiune de timp, la fel, avansul trupelor ruse. Astfel, temerile
președintelui Sandu, deși tardive, sunt întemeiate: toate scenariile legate de viitorul
statului său sunt proaste. Ucraina, se vede acum clar ca lumina zilei, nu este
un scut pentru Republica Moldova, ci o vulnerabilitate. De asemenea, ajutorul
dat Ucrainei de către România în tot acest război este în van, căci războiul este
deja pierdut. Supraviețuirea Republicii Moldova nu depinde nici de Ucraina,
nici de România, nici de oricine altcineva, ci de propria conduită în
raporturile cu vecinii, în speță cu cei puternici, precum Rusia, cu care
trebuie să conviețuiești. Faptul de a se fi imaginat pe sine ca un punct al
Occidentului împotriva Rusiei a făcut din acest stat o țintă. Alăturarea sa
lagărului războiului împotriva Rusiei a reprezentat o decizie ruinătoare,
căci cea ideală ar fi fost situarea într-o neutralitate binevoitoare și
încercarea de a balansa în jocul politic regional. Este conduita normală a
tuturor statelor mici. Desigur, există pericolul de a fi înghițit de un pește
mai mare, dar acesta este întotdeauna riscul independenței.
Am spus, am repetat că sunt
foarte îngrijorat de conduita haotică a acestui stat dintre Prut și Nistru, de
lipsa de experiență politică a elitei politice locale, care are o imagine eronată
despre raporturile de forțe, și tocmai de aceea asistă neputincioasă cum speranțele
sale se prăbușesc ca un castel de joc. La fel, sunt îngrijorat de soarta cetățenilor
săi și, mai ales, a românilor de acolo. În fine, sunt neliniștit de faptul că acest stat poate atrage România într-un scenariu de conflict cu Rusia, de vreme ce
țara noastră, cel puțin declarativ, proclamă susținerea sa necondiționată. Ceea
ce este absurd.
Adevărul este nu că Republica
Moldova ar fi incapabilă să reziste singură unui atac al Rusiei, ci că nu ar
putea rezista în nici un fel: nici cu ajutorul României, nici al NATO. Dacă nu
poate Ucraina, de ce ar putea ea? Ceea ce însă nu se va întâmpla, căci nu va
exista un asemenea ajutor, în sensul că nici România, nici NATO nu vor intra în
război pentru Republica Moldova. Iar dacă România ar avea intenția să o facă,
de la Cartierul general al NATO i se va spune că este pe cont propriu și că nu
va exista vreo activare a articolului 5 al Tratatului în cazul unei riposte
ruse.
În fine, ca român, cel mai îngrijorat sunt de conduita țării mele în toată această situație. Steagul care flutură aici este cel al României: trebuie să o facă în continuare, dar mai ales contează cum. Căci avem un președinte care nu înțelege politica externă, nici nu are timp să învețe și ai cărui consilieri la temă sunt departe de o abordare realistă, întrucât afișează o colecție de clișee. Stăm cuminți în trena decidenților UE, NATO pentru că nu avem nici o idee de cum am putea aborda situația, dar pentru noi realitatea este cu adevărat explozivă, în timp ce aceștia nu riscă nimic.
București, 11 iunie 2025.
