CE FEL DE TRILATERALĂ?

Zelenski se va întâlni cu oricine îi va promite că va continua să alimenteze conducta de bani și arme pentru a-și toca în continuare țara în războiul cu Rusia și a supraviețui politic, pentru a supraviețui pur și simplu.

Sandu, la fel, cu orice președinte al României care îi garantează sprijinul necondiționat.

Dan nu ne spune nouă, concetățenilor săi, care este prețul pentru toate acestea. Ne spune însă că vor urma ani de austeritate, că felia de pizza va fi tot mai mică. De fapt nici nu știe, căci doar vorbește, promite. L-am văzut la conferința de presă cu Sandu, când ne-a încredințat că vor fi amânate proiectele naționale de investiții, dar că cele cu Republica Moldova nu vor suferi în nici un fel. Nu a fost în stare să răspundă la întrebări concrete, nu avea cifre, a recunoscut că nu s-a informat. Pe scurt: nu are nici un dosar în față pe care să-l fi citit, iar politica sa externă este un bla-bla de campanie, o improvizație și un haos.

În rest, să vorbești despre „reconstrucția Ucrainei“ acum, când din acest stat încă nu s-a ales definitiv praful, este un fel de a pune căruța înaintea boilor. Pe ce lume trăiesc toți acești oameni? Ucraina, sau mai bine zis ce va mai rămâne din ea, va fi transformată într-un stat disfuncțional care nu va mai amenința Rusia, iar Zelenski și grupul din jurul său vor fi vânați precum o „bandă de teroriști“. Este misterioasă, insondabilă dorința lui Dan de a se asocia, afișa cu asemenea oameni care sunt terminați militar, politic și moral.

Între timp, la București este adoptată o nouă versiune a Legii holocaustului, una mai represivă – nu legionarii, rasiștii ori xenofobii sunt cei cu adevărat vizați, ci libertatea de expresie, gândirea care iese din canonul oficial, botezată „radicalism și ură“. Când lobby-ul israelian ți-a pus președintele, cu finanțatori, influență și tot tacâmul, acum urmează firesc nota de plată. 

La fel, Chișinăul se confruntă și el cu acțiunile lobby-ului, vezi cazul manualului de istorie de clasă terminală pe care holocaustiștii îl vor rescris după hârțoaga Raportului Iliescu–Wiesel. Adică ceea ce s-a întâmplat și la noi. „Naționaliștii“ de acolo rezistă și obțin o victorie de parcurs, dar pentru cât timp? „Independenta“ Republică Moldova este dependentă de respectivul grup de interese, iar acest stat va sfârși, mai devreme sau mai târziu, să i se alinieze.

Despre Ucraina ce să mai vorbim? Fantoșa de stat rămasă în urma războiului va fi „denazificată“, debanderizată fie de ruși, fie de lobby, fie de o combinație a celor două.

În fine, este vorba de o Trilaterală de toată jalea, care nu are nimic de-a face cu acțiuni istorice de tip Mica Antantă, pe care le parazitează ilegitim. Este un simplu show. În mod normal, dacă Dan ar fi avut vreo brumă de experiență în materie externă și consilieri ce trăiesc cu picioarele pe pământ, iar nu care fumează clișee, ar fi trebuit să-și vadă de treabă, în speță de chestiunile interne, de alcătuirea guvernului, de problemele economice, sociale. Iar cuvântul de ordine ar fi fost, vorba Americanului: just walke away!

București, 12 iunie 2025. 

NICUȘOR DAN LA CHIȘINĂU

Maia Sandu:

 

Dacă Moldova ar cădea pe mâna Rusiei, nu doar Chișinăul ar fi amenințat. Ci și Bucureștiul. Și Odesa. Și Europa. Mai multe trupe rusești la Nistru. Risc de destabilizare. Insecuritate. O Moldova care rezistă înseamnă siguranța familiilor noastre, înseamnă liniștea celor 1200 de km de graniță cu Ucraina, dar și a celor 684 de km de hotar cu România. Adevărul e că nu am putea rezista singuri. Ucraina este scutul nostru. Și al vostru. Cât Ucraina luptă pentru libertatea sa, noi putem trăi în libertatea noastră. De aceea, fiecare ajutor oferit Ucrainei este și un ajutor pentru Moldova. Pentru că fiecare zi în care Ucraina rezistă e o zi în care Moldova rămâne liberă. Mulțumim României pentru sprijinul oferit Ucrainei. Este un sprijin care apără nu doar Ucraina, ci și Moldova, și România. Dacă Rusia ar învinge în Ucraina, nu s-ar opri acolo.

 

Faptul că președintele Dan merge la Chișinău în aceeași zi în care se întâlnește cu Regele Spaniei și împreună vizitează una dintre bazele noastre NATO este plin de semnificație: situația de pe frontul de Est este nu critică, ci dezastruoasă. Prăbușirea acestuia este doar o chestiune de timp, la fel, avansul trupelor ruse. Astfel, temerile președintelui Sandu, deși tardive, sunt întemeiate: toate scenariile legate de viitorul statului său sunt proaste. Ucraina, se vede acum clar ca lumina zilei, nu este un scut pentru Republica Moldova, ci o vulnerabilitate. De asemenea, ajutorul dat Ucrainei de către România în tot acest război este în van, căci războiul este deja pierdut. Supraviețuirea Republicii Moldova nu depinde nici de Ucraina, nici de România, nici de oricine altcineva, ci de propria conduită în raporturile cu vecinii, în speță cu cei puternici, precum Rusia, cu care trebuie să conviețuiești. Faptul de a se fi imaginat pe sine ca un punct al Occidentului împotriva Rusiei a făcut din acest stat o țintă. Alăturarea sa lagărului războiului împotriva Rusiei a reprezentat o decizie ruinătoare, căci cea ideală ar fi fost situarea într-o neutralitate binevoitoare și încercarea de a balansa în jocul politic regional. Este conduita normală a tuturor statelor mici. Desigur, există pericolul de a fi înghițit de un pește mai mare, dar acesta este întotdeauna riscul independenței.

Am spus, am repetat că sunt foarte îngrijorat de conduita haotică a acestui stat dintre Prut și Nistru, de lipsa de experiență politică a elitei politice locale, care are o imagine eronată despre raporturile de forțe, și tocmai de aceea asistă neputincioasă cum speranțele sale se prăbușesc ca un castel de joc. La fel, sunt îngrijorat de soarta cetățenilor săi și, mai ales, a românilor de acolo. În fine, sunt neliniștit de faptul că acest stat poate atrage România într-un scenariu de conflict cu Rusia, de vreme ce țara noastră, cel puțin declarativ, proclamă susținerea sa necondiționată. Ceea ce este absurd.

Adevărul este nu că Republica Moldova ar fi incapabilă să reziste singură unui atac al Rusiei, ci că nu ar putea rezista în nici un fel: nici cu ajutorul României, nici al NATO. Dacă nu poate Ucraina, de ce ar putea ea? Ceea ce însă nu se va întâmpla, căci nu va exista un asemenea ajutor, în sensul că nici România, nici NATO nu vor intra în război pentru Republica Moldova. Iar dacă România ar avea intenția să o facă, de la Cartierul general al NATO i se va spune că este pe cont propriu și că nu va exista vreo activare a articolului 5 al Tratatului în cazul unei riposte ruse.

În fine, ca român, cel mai îngrijorat sunt de conduita țării mele în toată această situație. Steagul care flutură aici este cel al României: trebuie să o facă în continuare, dar mai ales contează cum. Căci avem un președinte care nu înțelege politica externă, nici nu are timp să învețe și ai cărui consilieri la temă sunt departe de o abordare realistă, întrucât afișează o colecție de clișee. Stăm cuminți în trena decidenților UE, NATO pentru că nu avem nici o idee de cum am putea aborda situația, dar pentru noi realitatea este cu adevărat explozivă, în timp ce aceștia nu riscă nimic.

București, 11 iunie 2025.

 

ROMÂNII DIN SUDUL UCRAINEI CER PROTECȚIA ROMÂNIEI

Exprimat adecvat, diplomatic, mesajul lor are însă tonul de alarmă necesar, tema securitară fiind dominantă.

Astfel, se vorbește acolo nu de bani, brânză și de alte ajutoare, ci despre „frustrări și de un sentiment profund de alienare“, pentru a se cere „relansarea cooperării bilaterale în domenii strategice“ sau „dezvoltarea de proiecte bilaterale și multilaterale în domenii strategice precum securitatea“. Apoi, se precizează că „mai multe state membre ale Uniunii Europene și-au menținut ori au reluat prezența diplomatică la Odesa, adaptându-se realităților de securitate locale. În acest context, România are nu doar oportunitatea, ci și responsabilitatea de a se alătura acestor demersuri“.

Dacă înțeleg bine mesajul lor, ca unul care nu sunt în teren, acești oameni se confruntă cu o amenințare existențială, căci tot sunt la modă cuvintele mari, grave.

Primul vector în discuție îl reprezintă limba, cultura și tradițiile naționale. Totodată, deși mesajul se centrează pe perioada post-conflict, al doilea vector constă tocmai în conflictul în curs. Căci toată lumea care și-a păstrat simțul realității așteaptă ofensiva rusească de vară, prăbușirea frontului ucrainean și nimeni nu știe în ce direcții vor avansa trupele ruse: se vor opri la Nipru, se vor îndrepta spre Kiev, spre Odesa?

Răspunsul MAE român la temă este edificator.

Astfel, dincolo de emoție, acesta e clar: România nici nu poate, nici nu are interesul să meargă în direcția cerută. Nu mai vorbesc de faptul că la București, exceptând funcționarii de externe, care sunt cu picioarele pe pământ, este un haos asezonat cu clișee. Cred apoi că aceeași întrebare ar fi de pus și autorităților ucrainene, de care depinde agrementul pentru o asemenea acțiune. Motivul ar fi că, din punctul lor de vedere, mișcarea ar stârni bănuieli cu privire la adevăratele intenții. Iar acolo, dată fiind paranoia explicabilă în contextul oricărui conflict, probabil nu se va înțelege că e vorba de o îngrijorare legitimă, ci de altceva, de pildă, ca să mă exprim în clișeul zilei, de o presupusă influență rusă. Solicitarea românilor din Sudul Ucrainei este perfect legitimă, iar îngrijorările ce stau la baza sa întemeiate. Totodată, este obligația țării noastre să ia toate măsurile de protecție cu privire la acești oameni. Dar când ai pronunțat cuvântul „securitate“, trebuie să vezi cum se raportează la chestiune și partea ucraineană. Aceasta este esența discuției, iar problema nu mai apare deloc ca o simplă acțiune birocratică. Ceea ce petiționarii și spun: diplomatic, dar negru pe alb.

Din nefericire, însă, la București este degringoladă, haos. Nu există nici o viziune, nici măcar o idee despre această relație, ci doar o colecție de clișee, care toate se reduc la susținerea necondiționată a Ucrainei. Iar când ai această linie de conduită, chestiunea depinde doar de cel susținut. Acesta este the basic fact of life, vorba americanilor!

București, 7 iunie 2025.