COMPLICAȚIA

(Pe ape și mai tulburi)

Dan este susținut de lobby-ul israelian din SUA, din Europa (ca antifascist) – ba chiar este candidatul acestuia! Între cei ce l-au propus și îl susțin regăsim pe foștii ambasadori ai SUA, indiferent de orientarea politică, pe frații Muraru, Radu Ioanid și holocaustiștii (îl așteptăm încă pe Alexandru Florian). Desigur, simplific, dar acesta este tabloul în ansamblu. Și e chiar ironic să-l acuzi de antisemitism, așa cum fac unii dintre oficialii israelieni.

La rândul său, Simion este susținut de oficiali ai guvernului Statului Israel, căci, spre deosebire de contracandidat, avansează către pozițiile politice ale acestora.

Există deci o tensiune între Israel și lobby-ul său în acest caz, pe care am mai remarcat-o anterior.

Cu siguranță că românii vor decide cine le va fi președinte, însă complicația rămâne și nu este ușor de tranșat, căci pune o problemă mai largă de politică externă. În acest domeniu, dacă nu poți avansa, este preferabil să bați pasul pe loc. Iar avansul propus de Simion nu este în interesul României. Interesul statelor mici este să se agațe de ultimele vestigii ale dreptului internațional, nu să le dea un șut. Căci altfel vor genera și mai multă incertitudine, mai multă nesiguranță, mai mult haos. Care se vor întoarce împotriva lor.

Aș dori să aflăm apoi care este prețul promis de Simion pentru susținerea israeliană, dacă este vorba de așa ceva.

În fine, într-un singur punct nu am nici un dubiu: dacă Simion va fi ales președinte, lobby-ul israelian va sfârși prin a susține poziția Israelului. Așa face întotdeauna, așa va face și în acest caz.

 

București, 15 mai 2025.