Pe marginea unui sondaj*
Tiparul generațional, o fotografie la 10 decembrie 2017: tineri între 25–44
de ani; mai degrabă bărbați (ca în orice luptă, e nevoie în special de
combatanți); cu studii superioare (ceea ce nu e echivalent cu educația, nici cu
intelectul); angajați în companii private cu normă întreagă și concurențialiști
(„afacerile sunt război“); fără apartenență la vreo formă asociativă (partide, sindicate,
asociații) în chiar mediul acestora, cel urban (tendințe asociale); apetență
pentru era digitală (refugiu); deși au participat la ultimele alegeri, se simt
nereprezentați (substituie opoziția); sunt frustrați / dezamăgiți / furioși (pe
cei de la putere și votanții lor, părinți, vârstnici, țară, viață) și
neîncrezători în viitor (al tuturor).
De ce categoria de populație care o duce comparativ cel mai bine este cea
mai nemulțumită, este un fenomen psiho-social cunoscut în toate mișcările
revoluționare: ea se revoltă, nu cea mai necăjită.
„Legile justiției“ și „corupția“ sunt etichete, pretexte, un nume: dacă nu ar fi fost aceste declanșatoare
(în context: Ordonanța 13), ar fi fost altele.
Conflictul de generație care persistă – iată, de fix un an – este efectul
absenței opoziției politice reale și, în genere, al neîncrederii în corpurilor
intermediare din societate (partide, sindicate, asociații, instituții-fantoșă).
Avem la lucru o generație neliniștită care generează un tip de radicalism ce nu
se va potoli curând, atâta vreme cât nu se vor schimba nici condițiile, care nu
sunt însă atât politice, cum își imaginează ea, ci sociale; prin urmare, nici
frustrările și deziluziile ei, nici propensiunea către utopie. Să nădăjduim
doar că nu va derapa în violență.
Impresia noastră este că ceea ce trăim acum reprezintă similarul lui Mai
’68 de la Francezi (dar fără studenți și în mod prelungit, explicabil, cu alți
actori și în alte condiții), în sensul unuiconflict, al unei schimbări
radicale de valori.
În ciuda a ceea ce se crede, se spune, propaganda de tip „Digi24“, „Realitatea Tv“, „HotNews“ nu creează această
realitate, ci o potențează, întreține (la fel cum este valabil și pentru cea
opusă: „Antena 3“, „România Tv“).
Concluzia: ca orice mișcare fără țintă, nici scop (nu vrea să facă «o
Românie ca soarele sfânt de pe cer», nici să readucă «epoca de aur», ci doar să-și exprime revolta), este tocmai bună de instrumentalizat,
atât intern (în lupta intraexecutivă), cât și extern (pentru hard power,
soft power), căci la întrebarea: Cum mutăm mai departe pe această tablă de
șah a societății noastre? această generație, altfel foarte vocală, rămâne
ciudat de mută.
* CESIP, Protestatarul
din 2017, la adresa: http://cesip.ro/wp-content/uploads/2018/01/Protestatarul-din-2017_rezultate-cercetare-1.pdf.
București, 22 ianuarie 2018.
