AMABASADORUL

Sursa:
Ambasada Franței la București
Pe 26 mai 2017 la RFI jurnalistul Nicolas Don a dialogat cu François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, care în curând va părăsi postul.
Prin comparație cu situația de acum trei ani, când și-a început mandatul, diplomatul a spus două lucruri:
1) A remarcat schimbarea de generații din țara noastră: intrarea în scenă a uneia nerăbdătoare, globalizată, „internetizată, care dorește schimbări sociale şi instituționale rapide și profunde;
2) O evocare: prima carte pe care a citit-o când a învățat limba română a fost lucrarea lui Boia, De ce este România altfel? Pentru a spune: „Acum i-aş zice: «Ascultă, Lucian, ar trebui să scrii o carte intitulată De ce este România la fel? Căci: aveți probleme cu corupția? Și noi avem: vedeți începutul campaniei electorale! Aveți probleme cu Statul de drept? Și noi avem! Aveți probleme cu eficiența? Și noi avem!» Ce vreau să spun este că nu te poți justifica la nesfârșit spunând: «Știți, noi suntem români, noi nu putem»...
Pentru unii poate părea elementar că schimbările sociale, instituționale presupun un travaliu permanent și de lungă durată, la fel cum globalizarea ultimelor decenii a făcut ca problemele țărilor mici să fie de același tip cu cele ale țărilor mari. Doar că atunci când aceste lucruri le spunem noi are o pondere, și cu totul alta când le spune ambasadorul unei țări majore!

București, 28 mai 2017.