Astăzi, 11 februarie 2015, la IICCMER a continuat filmul „să ne facem că“.
Mai întâi, nimic nou: pisica-cu-torționarii a fost pasată, în continuare,
de la tandemul Radu Preda – Cosmin Budeancă, la Andrei Muraru. C-așa-i în
politică! „În legătură cu lista celor 35 de torționari, nu a existat o
cercetare serioasă care să susțină acest număr. Nu mai sunt 35 de torționari în
viață. La momentul acela fosta conducere nu a ținut cont de argumentele mele,
în 12 cazuri investigația s-a suspendat din lipsă de probe. Acum investigațiile
continuă pentru 13 cazuri, dar vom vedem [vedea] ce probe strângem, cifra poate
să fie și mai mică“[1] Budeancă dixit.
Apoi, „fosta nouă echipă“ de la IICCMER
a venit cu o ridicolă listă de trei „căprari“[2].
Unul dintre ei, Refic Fizula, este însă mort de doi ani[3].
Involuntarul umor (pentru cine mai are așa ceva) este, și
el, colosal, căci IICCMER (prelungire a Executivului) citează în compunerile
sale... „Miliția Spirituală“.
Este însă modul de lucru cu care Institutul ne-a obișnuit. Astfel, bănuim
că nimănui nu i-a trecut prin cap să ia legătura cu cei propuși a fi inculpați.
Și nu doar pentru a vedea care le este starea, dacă mai sunt sau nu în viață
(ori doar pe listele electorale), ci și pentru a încerca o cooperare a lor cu
investigația, cu ancheta. Nu vom obosi să repetăm motivul: inculparea,
condamnarea sunt importante – pentru victime, pentru urmașii lor, în primul
rând –, dar pentru Societate, la fel de importante sunt învățămintele care se
pot trage de aici. Cambodgia, un mic stat din Asia, o face[4]; din contră, România,
o ditai țară europeană, este cufundată în cel mai crunt analfabetism istoric și
moral.
Impresia generală este de debandadă, de „sat fără câini“, situație oarecum de înțeles în actualul
context, în care nu se știe dacă și cât va mai rezista actualul Guvern. Că
Institutul lucrează prost, acesta este deja un consens. Că lucrează însă puțin
(apropo de dosarele Revoluției, amintite de cineva, sau de dosarul Gheorghe
Ursu, despre care instituția nu scoate o vorbă), aici ar fi utilă, credem, o
anume prudență; căci, într-adevăr, nu prea mai are cu cine. Lăsând deoparte „epurarea“ orchestrată de
Andrei Muraru, care a trimis în decor un număr semnificativ de cercetători
formați (sau în stadiu avansat de formare), actuala administrație a tot făcut
recrutări, dintre care cel puțin unele sunt „explicabile“ (cf. SRL-ul lui Alin Mureșan, transferat
cu arme și bagaje la IICCMER, unde își ține și șezătorile-cu-gagici). Așa că,
bieții de ei, ce să mai facă și cu cine? „Greaua – veche și nouă, în egală
măsură – moștenire“: aceștia sunt, aceștia defilează!
În fine, a se observa notabila absență, din „miezul
acestui ev aprins” (vorba clasicilor), a fostului deținut politic (și
președinte al Consiliului Științific al Institutului, și membru al Colegiului
CNSAS) Dinu Zamfirescu. Au acestea nu sunt chestii de „știință”, de „analiză“, de i-a lăsat pe
Preda și Budeancă să strângă oalele sparte? Ori este tulburat de ultimele
revelații legate de colaborarea sa cu „Securitatea ca poliție apolitică“? Misterele
Bucureștilor…
Prin urmare, demersul este, pe cât de neserios, pe atât
de neinteresant, prin urmare ne vom întoarce la Procesul Vișinescu.
*
Am mai spus, am repetat apoi: IICCMER a pregătit cel
puțin prost acest proces[5]. Ar fi de reluat aici două elemente:
1) faptul că Vișinescu a fost securist, însărcinat cu
toată gama represivă a Organelor – teroare, exterminare, muncă forțată,
„demascări“, „reeducare“ – motiv pentru care a și fost numit la conducerea
„centrului“ Râmnicu Sărat (și tocmai de aceea este dezolantă lipsa de
insistență a Institutului asupra biografiei sale anterioare);
2) rolul pe care l-a jucat închisoarea Râmnicu Sărat la
sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960: ea a preluat, de la închisoarea
Sighet, rolul de „prim centru de exterminare“.
Restul sunt detalii, în general importante, însă dacă
instanței nu i se vor explica aceste două puncte, și ea nu le va înțelege,
tabloul va rămâne nu doar puțin relevant, ci neclar.
Alte teme care însoțesc luările de poziție din presă sunt
„parazite“, căci creează un amalgam, de vreme ce nu au legătură cu subiectul
procesului în curs: povestea cu „antisemitizarea“ lui Octav Bjoza, comparațiile
nefericite ale Luciei Hossu-Longin, numirea și reconfirmarea în funcție a
președintelui IICCMER sau chestiunea „sfinților închisorilor“; și cu atât mai
puțin, „lupta de clasă“ / „segregarea politică“ între victimele „democrate“ și
cele „legionare“ ale comunismului[6]. Neimplicarea AFDPR, ca organizație, și a
D-lui Bjoza, ca fost deținut politic și președinte al ei, este însă, credem și noi,
o pierdere, iar reproșul adiacent întemeiat.
Un fapt demn de semnalat: prezența, din ce în ce mai vizibilă, a foștilor
deținuți politici și a urmașilor lor în acest proces. Căci fără luarea de
poziție a victimelor și a copiilor lor – ei înșiși victime: regimul le spunea
„puiii de năpârcă“! – fără o dezbatere mai
largă, în continuare, el nu are nici un sens[7].
În continuare, vom expune două idei, pe care le socotim
centrale:
1) În ciuda greutății rolului pe care îl joacă, IICCMER
reprezintă mai puțin de un sfert din acest tablou, restul fiind: Executivul,
Parchetul, Instanța, Părțile Civile și Istoria-ca-disciplină. (Ați observat,
desigur: am omis deliberat „Presa“, preocupată cvasiexclusiv de campanii, și
CNSAS, propagatorul unor rătăciri de tipul „fosta Securitate ca poliție
apolitică“!) Prin urmare, chestiunea este de văzut din toate aceste unghiuri.
Aici vom insista doar asupra liniei Executiv (a cărui
prelungire este Institutul) – Parchet.
Astfel, fără o decizie politică și, în subsidiar, fără
cooperarea Parchetului, un asemenea proces nu ar fi avut loc vreodată; și, cu
atât mai puțin, campania IICCMER de „devoalare a torționarilor“.
Presupunerile noastre sunt, deci, că:
a) Institutul a început acea „campanie“ după ce i s-a
sugerat de la Guvern că așa ceva este dezirabil, și, în nici un caz, el nu
a forțat mâna Executivului (de altfel, nici nu avea cum; pe de altă parte,
presupunând c-ar fi avut un asemenea curaj, atâta i-ar fi trebuit!);
b) Parchetul a susținut această „campanie-efect“ întrucât
Executivul i-a promis că procesul care va urma nu-l va deranja câtuși de puțin,
ba chiar va obține un profit de imagine;
c) Scopul Guvernului ar fi să închidă astfel
capitolul criminalității comuniste. Acesta este motivul pentru care
Parchetul „a selectat“ un torționar „nici prea mare, nici prea mic“: el este
„cel mai important executant de la primul nivel al mașinăriei de exterminare a
regimului comunist de la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960“.
2) Orice am face, orice am drege, un cuvânt nu este de
evitat în tot acest „proces“ (în sensul de acțiune), cu și dincolo de procesul
Vișinescu: politica. Căci fără politică nu se va întâmpla nimic, nici în
acest proces, nici în altele, eventuale (a se vedea eterna reîntoarcere la
sinistrele NUP-uri!).
Chestiunea care se pune în fața Urmașilor Victimelor, a
Istoricilor este însă ca ei să cântărească și să măsoare acest „proces“ (în
sensul de acțiune) cu greutăți și cu măsuri esențialmente „nepolitice“. Prin
urmare, să nu permită ca procesul să aibă ca rezultat, indiferent de
intențiile organizatorilor săi, o simplă utilizare, exploatare politicianistă a
istoriei și memoriei noastre tragice.
În fine, acest proces este crucial și din altă
perspectivă: anume că de modul în care el se va desfășura, vor depinde și
celelalte (eventuale) inculpări de torționari comuniști, și nu doar din anii
1950-1960, ci și din perioada ulterioară a regimului comunist.
NOTE
[2] Ei sunt:
Neculai Tilici, comandant al închisorii Oradea (1953-1955), Refic Fizula,
locțiitor al comandantului închisorii Făgăraș (1951-1953) și Teodor Sârbu,
plutonier la Securitatea Turda (1949-1956) Cf. http://www.iiccr.ro/ro/presa/comunicate/iiccmer_a_facut_public_miercuri_11_februarie_2015_trei_nume_de_persoane_suspectate_de_crime_si_abuzuri_in_perioada_comunista/.
[4] Cf. Henri Locard, Procesul lui Duch, 30 martie – 26 iulie 2010, la adresa: http://www.memoria-si-istoria-comunismului.blogspot.ro/2014/09/procesul-lui-duch-30-martie-26-iulie.html.
[5] Cf. articolul Elenei Dragomir și al meu, la
adresa: http://www.balkanalysis.com/romania/2015/01/11/the-media-vs-historical-accuracy-how-romanias-current-communist-trials-are-being-misrepresented/.
[6] Cf., spre exemplu, http://inliniedreapta.net/procesul-visinescu-mesaj-moral-si-expunere-mediatica/#comment-106544.
[7] Cf., în acest sens, http://inliniedreapta.net/lavedere/anca-cernea-despre-procesul-visinescu-si-incompetenta-iiccmer/.
București, 11 februarie 2015.
