Aceasta a fost provocată de un articol din
cotidianul „România liberă” (cf. http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/tismaneanu-a-girat-o-carte-a-iiccmer-despre-care-acum-spune-ca-ar-fi-un-plagiat-329529.html).
După neașteptata (dar explicabila) tăcere
anterioară publicării de către mine a dovezilor imposturii sale, omul a fost
obligat să dea un răspuns.
Chiar eram curios să văd care va fi
strategia de ripostă, căci am studiat plagiate, și dintre cele mai sofisticate,
împreună cu reacțiile împricinaților. Recunosc, după ce am petrecut fix o lună
de zile, timp de, în medie, 10 ore pe zi, cu „punerea pe două coloane” a acestui
plagiat, am reușit oarecum să înțeleg cum funcționează mintea omului, drept
pentru care nu mă așteptam deloc ca el să facă metanoia doar așa, pentru că ne aflăm în Postul Paștelui.
Ca remarcă generală: omul doar schițează o
apărare (dificilă, imposibilă), pentru a trece la contraatac și, în același timp,
caută să se așeze într-o poziție de „simetrie” față cu mine.
Iaca, noi nu suntem de aceeași teapă, căci
n-am plecat împreună la furat: Alin Mureșan este un hoț și un impostor (căci
plagiator), și acesta este singurul element de discuție!
După ce introduce termenul depreciativ
„personaj” cu referire la persoana mea, schița sa de apărare constă în
susținerea că aș avea, „de multă vreme”, ceva personal cu el, fără însă să ne și
lumineze asupra motivelor. Pe acestea le lasă dară nenumite, căci nu ar avea ce
spune; dacă, în schimb, ar fi indicat ceva concret, s-ar fi expus și mai
flagrant. Prin urmare, nu doar când, ci și ce anume să fi avut cu el, au ne-am
certat cumva pe gagici?!
Concret, fiind din generații diferite, din
centre universitare diferite, nu aveam în comun decât subiectul reeducării.
Singurul lucru „personal” (și principial) pe care l-am avut cu el a fost pe
data de 7 martie 2011, când l-am invitat să facem tandem cu prilejul
prezentării la Radio a vol. II din lucrarea mea, Reeducarea în România comunistă. Era la două luni distanță după
publicarea producției sale (decembrie 2010) pe care o încriminez acum și care,
la vremea respectivă, nu știam ce conține. Prin urmare, recunosc spășit: m-am implicat
prea... personal în susținerea unui tip care s-a dovedit a fi de joasă statură,
animat cum sunt de spiritul de colegialitate (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2011/03/normal-0-false-false-false.html). Mă bucur însă că m-am oprit la timp.
Nu, Alin Mureșan nu este un găinar. El
este un caracter mai sofisticat, unul pe care nu îl prinzi cu mâna în buzunar
și, în același timp, unul cu un tupeu ieșit din comun. Și întrucât nu poate
invoca vreun argument ori vreo eventuală... circumstanță (atenuantă) pentru
actul său reprobabil, se lansează în epitete.
Omul se menține la apogeul tupeului în
momentul în care îmi face desene cu privire la tehnica de redactare a Bibliografiei.
Regret, și de astă dată, că i-am îngreunat hoția, obligându-l să o „pescuiască”
din subsolul paginilor, la fel cum Cronologia a fost nevoit să o raketeze din
interiorul lor. În fine, limbajul pe care îl folosesc pentru a califica actul
acestui hoț și impostor este mult prea elegant și decent pentru nivelul lui, și
o fac pentru că este necesar să rămânem în acest registru, în ciuda mizeriei
umane cu care avem de-a face.
Ulterior (pe
19/03/2014), Alin Mureșan chiar a ieșit din bârlog, forțat de publicitatea pe
care i-am făcut-o prin toate mijloacele la îndemână (Facebook, e-mail, Internet). Aflat probabil în pragul unei crize de
nervi, se manifestă pe însuși site-ul ONG-ului său, pe care și-l poluează cu
polemici menite să-i repereze onoarea (mai lipsește sticla cu mastică!). Și
unde, după ce pretinde că aș fi invidios pe faima lui (Dumnezeu să mă ferească
de așa ceva!), îmi pune diagnostice – trăiască dară „reeducarea” de care pare
să se fi contaminat! Ce-i drept, din această mizerabilă poveste „internarea
psihiatrică” ne mai lipsea. Dar este în domeniu, nu-i așa?! Apoi, lui Vladimir Tismăneanu
îi reproșează chestiuni pecuniare. Deh, fiecare cu ce-l roade! Această mai lungă
ripostă nu-l face însă decât să se afunde și mai rău. Apropo, pentru că tot se expune
pe un site dedicat „istoriei și memoriei comunismului”, de ce nu ia ca martore victimele
în numele cărora pretinde că acționează și vorbește? Măcar așa, pentru ca
impostura să fie fără rest! (Cf. http://www.fenomenulpitesti.ro/ce-spun-351i-mai-ales-ce-nu-spun-cei)
Repet și închei (deocamdată) cu el:
producția lui Alin Mureșan nu este istorie, ci gunoi istoriografic, pe scurt: o
înșelătorie; iar el nu este un istoric, ci un hoț și un impostor sau, altfel
spus, un șarlatan.
În fine, câteva cuvinte despre Institut și
Editură.
Este de-a dreptul înălțător ca un prieten
și asociat al lui Alin Mureșan, precum actualul șef-subaltern
(de la Institut, de la Centrul-în-chestie) – l-am numit pe Cosmin Budeancă –, să
caute să deplaseze responsabilitățile către conducerea de atunci a IICCMER.
Rațional vorbind, ce le poți reproșa referenților și Consiliului Științific ai
Institutului care, fapt notoriu, au asigurat un spațiu științific salubru? Că
nu au stat lângă plagiator ca să-i facă abc-ul eticii cercetării? Că nu au
visat noaptea cărțile lui Stănescu pentru ca plagiatul (repet: pe cât de
oribil, pe atât de abil) al lui Alin Mureșan să
le sune alarma? Reacția acestuia este, într-un anume sens, chiar mai dezolantă
decât cea inițială a plagiatorului, căci vorbește în „limba de lemn” (vezi termenii:
„exagerări”, „monopol”). Altfel, Dl. Budeancă știe foarte bine, din experiența proprie,
atitudinea conducerii de atunci a IICCMER în raport cu publicațiile angajaților
(inclusiv ale sale). Ea a fost una de sustinere consecventă și tocmai aici este
o parte a problemei, anume faptul că buna credință i-a fost înșelată. Să-l
acuzi dară pe Vladimir Tismăneanu că a girat un volum cu asemenea probleme face
parte din registrul manipulării cinice. Prin urmare, nu Alin Mureșan ar fi culpabil, ci pururi „grupul
Tismăneanu”.
Desigur, cu toții avem ceva „personal” cu Alin Mureșan: și Vladimir Tismăneanu, și Florian Banu
și eu – ba chiar și Paul Goma! Nu mai lipsește decât Băsescu, pentru ca tacâmul
să fie complet.
Știu apoi, din experiență: ca autor al
Editurii Polirom am semnat un Contract care conține clauze antiplagiat, prin
care adică Autorul asigură Editura că lucrarea sa este originală și îi aparține
integral. Prin urmare, plagiatorul este complet în aer, căci nu se mai poate juca
de-a v-ați ascunselea pe după onorabilul Consiliu Științific.
În fine, sunt convins, pentru că știu:
ediția a III-a din această „sinucidere științifică neasistată” nu va mai exista.
Și cel puțin la Editura Polirom.
București,
19 martie 2014.
