COMPLICAȚIA

(Pe ape și mai tulburi)

Dan este susținut de lobby-ul israelian din SUA, din Europa (ca antifascist) – ba chiar este candidatul acestuia! Între cei ce l-au propus și îl susțin regăsim pe foștii ambasadori ai SUA, indiferent de orientarea politică, pe frații Muraru, Radu Ioanid și holocaustiștii (îl așteptăm încă pe Alexandru Florian). Desigur, simplific, dar acesta este tabloul în ansamblu. Și e chiar ironic să-l acuzi de antisemitism, așa cum fac unii dintre oficialii israelieni.

La rândul său, Simion este susținut de oficiali ai guvernului Statului Israel, căci, spre deosebire de contracandidat, avansează către pozițiile politice ale acestora.

Există deci o tensiune între Israel și lobby-ul său în acest caz, pe care am mai remarcat-o anterior.

Cu siguranță că românii vor decide cine le va fi președinte, însă complicația rămâne și nu este ușor de tranșat, căci pune o problemă mai largă de politică externă. În acest domeniu, dacă nu poți avansa, este preferabil să bați pasul pe loc. Iar avansul propus de Simion nu este în interesul României. Interesul statelor mici este să se agațe de ultimele vestigii ale dreptului internațional, nu să le dea un șut. Căci altfel vor genera și mai multă incertitudine, mai multă nesiguranță, mai mult haos. Care se vor întoarce împotriva lor.

Aș dori să aflăm apoi care este prețul promis de Simion pentru susținerea israeliană, dacă este vorba de așa ceva.

În fine, într-un singur punct nu am nici un dubiu: dacă Simion va fi ales președinte, lobby-ul israelian va sfârși prin a susține poziția Israelului. Așa face întotdeauna, așa va face și în acest caz.

 

București, 15 mai 2025.

 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE UNIONISM

Nicușor Dan: „Republica Moldova trebuie sprijinită necondiționat“.

George Simion: „Sprijinul trebuie acordat unioniștilor, nu profitorilor care își bat joc de banii românilor“, accentuând că trebuie să fie condiționat. Prin efect, acesta ar depinde de conduita statului în discuție.

Să o spunem pe șleau: sprijinul necondiționat, în care România s-a cantonat comod de mai multă vreme, dar tocmai pentru că nu are nici o politică externă, înseamnă, în termeni realiști, moartea unionismului. Pe scurt, nu poți sprijini necondiționat Republica Moldova decât dacă ești antiunionist ori dacă nu ai nici o idee de politică externă și, tocmai de aceea, te-ai așezat într-un conformism păgubos care se reduce la câteva clișee. Altfel, nici nu se poate o afacere mai bună: „voi ne sprijiniți fără comentarii, noi nu dăm nimic în schimb și ne vedem în UE“. Este deci de la sine înțeles că, prin cei cu dublă cetățenie, Republica Moldova va susține oricând și orice politician din dreapta Prutului care îi promite acest joc de copii: „eu vreau, tu dai“. Dacă i se va permite.

Faptul se întâmplă pentru că cei din elita politică de la Chișinău au ca proiect nu unionismul, ci din contră: să fie și să rămână ștabi la ei acasă, și fac tot posibilul în acest sens. Ceea ce în politică este legitim: nu strică copilul care cere, ci părintele care dă! Dar să părăsim această comparație pe care cetățenii țării din stânga Prutului o refuză, la fel ca orice tutelă din partea României.

Schimbarea strategică pe care o aduce poziția lui Simion este la 180 de grade față cu ceea ce am văzut până acum. Ca orice schimbare de acest tip, ea nu este ușor de digerat, iar unirea nu este nici ea ușor de atins, căci depinde de mai multe condiții:

1) Încheierea războiului ucrainean și crearea unei noi arhitecturi de securitate europeană, zonală;

2) Detensionarea relațiilor cu Rusia și negocierea cu aceasta;

3) Voința cetățenilor R. Moldova, care, dacă situația de acasă și din zonă se înrăutățește, se poate schimba, după cum s-a mai întâmplat în istorie. Fără această premisă n-am fi avut Momentul 1918, Marea Unire!

Nici una dintre aceste condiții nu este însă îndeplinită în acest moment. Prin urmare, ai în față un dosar complex pe care nu-l poți urmări cu clișee și declarații de susținere.

Chestiunea unionismului va înclina probabil balanța la ultimul tur al alegerilor prezidențiale din România – căci este un deziderat al majorității absolute a cetățenilor săi, care privesc Basarabia ca pe un teritoriu istoric românesc – dar nu le va tranșa, la fel cum nici cetățenii români ai Republicii Moldova nu o vor face. Ea este însă parte dintr-un tablou mai amplu ce trebuie abordat cu politici și soluții complexe.

 

București, 10 mai 2025.

 

CARE ESTE TREABA CU REPUBLICA MOLDOVA?

Să luăm ca premisă un articol al cărui conținut, dacă nu face unanimitate, atunci prevalează.

Trecând peste propaganda de tip emoțional de acolo – care seamănă izbitor de mult cu cea sovietică, doar sensul este schimbat – ar fi de lămurit, sub formă de duș rece, că:

1) România și Republica Moldova (iar nu „Moldova“, care este o provincie românească) nu sunt „două state românești“: ultima este o „națiune civică“, după cum se definește elita sa politică, nu „o altă Românie“.

2) Republica Moldova este un stat și, ca stat distinct ce presupun că-și dorește un viitor, ar trebui să stea pe propriile picioare.

3) Nu se înțelege deci de ce România ar trebui să o sprijine necondiționat, necum să trăiască în locul său. O face din lipsa unei politici externe, dar cât va dura asta?

4) Logica raporturilor dintre state este următoarea: ele au interese care, de multe ori, pot fi convergente (este și cazul nostru), alteori sunt divergente. Nu există însă niciodată, dar niciodată, o aliniere perfectă a intereselor statelor.

5) Nu există nici cel mai mic pericol ca România să ajungă sub conducerea vreunui „regim rusesc“, pro-rus sau cum veți dori să-i spuneți. Această înțelegere este delirantă. Există însă pericolul ca susținerea necondiționată a Republicii Moldova să înceteze, iar acesta este unul cât se poate de real. Căci un președinte unionist în România, oricare ar fi acela, își va pune negreșit această problemă. Asemeni predecesorilor săi, el va avea interesul să susțină stabilitatea republicii din stânga Prutului, dar atât și nimic mai mult. Nici nu va dori, nici nu va putea să facă unirea cu forța, dar aceasta va trebui să se descurce din ce în ce mai mult singură. De aici și distribuția votului celor cu dublă cetățenie la alegerile prezidențiale din România și multele vaiete care au urmat. Explicația situației prezente trebuie deci căutată nu în Rusia ori în pericolul rusesc, ci în interesele și conduita generală a Republicii Moldova și, mai ales, față de România.

6) Pericolul ca Republica Moldova să cadă din nou sub influența Rusiei este cu adevărat real, iar explicația ține, în primul rând, de poziția sa într-o zonă-tampon a UE, a NATO și de jocurile de influență externă; apoi de propria conduită.

7) Sunt de acord cu două cuvinte folosite de autor în acel articol, dar în alt sens: politica Republicii Moldova este un „dezastru“, atât ca prestație pe scena internațională, cât și față de România. Și ea se poate transforma în „tragedie“.

Am spus, repet: sunt foarte îngrijorat de soarta acestui stat, care are o conduită haotică. Este singurul motiv pentru care îmi și pierd vremea!

București, 8 mai 2025. 

„BASARABIA NU E ROMÂNIA“

Este siderantă lipsa de adecvare la realitate a elitei la putere din Republica Moldova, incapacitatea sa de a face vreo proiecție, de a se asigura măcar că nu va genera efecte de bumerang în relația cu România.

În noiembrie anul trecut a îndemnat la vot pentru Elena Lasconi chiar prin președintele Maia Sandu, ignorând astfel partidele din arcul guvernamental de la București. Apoi, într-un moment dificil, l-a chemat la Chișinău pe președintele interimar Ilie Bolojan pentru a face poze cu umbrela sa de securitate!

La aceste noi alegeri s-a situat pe o poziție realistă, îndemnând cetățenii români de acolo să voteze cu Crin Antonescu. Pe primul loc a ieșit însă Nicușor Dan, efect al rețelelor de influență create de Traian Băsescu în timpul celor două mandate ale sale de președinte, o perioadă în care George Simion juca rolul de agitator unionist. Fapt care arată că impactul puterii de la Chișinău asupra acestor votanți este relativ limitat.

Acum elita și puterea de la Chișinău îi îndeamnă la unison să voteze pentru Dan. Ce vor face însă dacă Simion va fi ales președinte, un deznodământ ce pare inevitabil? Ce relație vor avea cu acesta, dat fiind că este interzis în republica din stânga Prutului (și în Ucraina, din același motiv), și nu pentru relațiile lui cu vreun spion rus, după cum susține propaganda convenabilă, ci pentru că a „atentat“ la statalitatea statului mai sus menționat? Este de presupus că respectiva relație – politică și personală – va fi turbulentă, iar Republica Moldova va avea doar de pierdut.

Dar, dincolo de eventualele turbulențe, ar fi de regândit relația dintre România și Republica Moldova, care nu este normală. Cea din urmă cere și primește un ajutor masiv din România, la pachet cu sfaturile, din care ia ajutoarele și cel mai adesea ignoră sfaturile. Pe scurt, beneficiază de un sprijin necondiționat. Proiectul său politic nu este să se apropie de România, ci să devină un stat clientelar al UE. (Intrarea în UE, realist vorbind, este doar un deziderat.) De ce ar trebui ca România să o sprijine este o chestiune care ar merita analizată și explicată. În tot cazul, această susținere necondiționată nu este nici în interesul strategic al României, nici în cel al Republicii Moldova, care dacă se numește stat, ar trebui să stea pe propriile picioare. Logica relațiilor dintre state este diferită și, în acest sens, „Basarabia nu e România“!

Să fiu bine înțeles: România are numeroși cetățeni peste Prut, există între noi legături culturale, istorice, eu însumi am prieteni acolo, oameni la care țin, și privesc evoluția acestui stat – situat într-o zonă tampon a UE și NATO cu Rusia – cu îngrijorare. Republica Moldova are însă o prestație haotică ce ar putea pune probleme României și ei însăși, căci este un potențial factor de destabilizare zonală. Marea problemă nu este însă aceasta, ci faptul că România nu are nici o politică externă – exceptând vulgata „valorilor euro-atlantice“ și „Vest vs. Est“, care nu ține loc de politică și generează periodice accese de delir colectiv, precum în actualele alegeri; necum ceva clar cu privire la statul din stânga Prutului. Această politică ar trebui să și-o definească și, în tot cazul, susținerea necondiționată să înceteze. Altfel, realitatea va fi șocantă pentru toți.

Ce va fi, vom vedea, însă auspiciile nu sunt deloc bune.

București, 6 mai 2025.