CEA MAI OPACĂ ARHIVĂ ÎȘI DESCHIDE PORȚILE?

Până să înțelegem care sunt mizele acestei trâmbițate deschideri[1], câteva constatări:

1. Arhiva se va „sparge între ceva ce va rămâne pe loc, la creator (MJ/ANP) și ceva ce va fi predat către CNSAS și AN.

În trecut s-a mai întâmplat asta – cu Arhivele PCR, cu Arhivele Securității – iar rezultatul a fost că ambele au fost făcute praf. Aceste arhive au fost destructurate la toate nivelurile, de la fond, la parte structurală și până la dosar. Ce ne facem deci cu principiile arhivistice, cu apartenența la fond, cu integritatea, cu autenticitatea? Topim toată această cantitate de documente într-o magma informa numită, de pildă, „fondul penal al CNSAS? Sau „secții ale CC al PCR, ceea ce reprezintă o altă înșelătorie?

2. Nu se înțelege de ce ANP ar trebui să rețină o parte din „documentele din Arhiva istorică a fostei DGP, altele decât prevăzute de..., căci dacă scopul ar fi să scape de documentele istorice (după cum legea și obligă), pentru a rămâne cu cele intermediare și curente, ce dorește să facă cu acestea?

3. Exercițiul de deschidere, împreună cu operațiunile subsecvente (triere, prelucrare), se vor petrece sub asistența AN și/sau a CNSAS (destinatarele preluărilor) sau nu? Totodată, în afară de rezultatul trierilor, vor fi predate, alături de inventare, și dosarele fondurilor, în care sunt presupuse a fi notate toate intervențiile asupra fondurilor arhivistice?

Hai să vedem!

În fine, mi-a plăcut această motivare poetică din comunicat:

 

Arhiva, o veritabilă memorie instituțională, deschide o fereastră prin care prezentul poate înțelege și explica trecutul înspre beneficiul viitorului. / Cum însăși etimologia cuvântului „mărturisește, arhiva este intrinsec legată de guvernământ, autoritate şi putere. Într-o societate democratică, arhiva poate fi un instrument viu de evaluare a autorității atât în termeni de moralitate, dar și de eficiență. Într-un climat autoritar, integritatea scriptelor șubrezește tentativa de a fabrica un «adevăr» istoric convenabil. / Din această perspectivă, disponibilitatea documentelor cuprinse în arhivă indică o democratizare statală efectivă şi matură, în care transparența instituțională nu este limitată doar la procesul decizional. Mai mult, publicitatea arhivelor facilitează cercetarea și conservă moștenirea istorică a instituției.

 

Să luăm cuvintele în serios și să le chiar punem în practică. Altfel nu vom avea nici arhivă, nici memorie, nici istorie, nici stat, nici societate democratică, ci doar niște cuvinte goale. Cât despre moralitate, nu ne va mai lipsi decât sticla cu mastică.

 

NOTE

[1] Cf. https://www.just.ro/proiect-de-lege-privind-arhivele-ministerului-justitiei-administratiei-nationale-a-penitenciarelor-si-fostei-directii-generale-de-protectie-si-anticoruptie/?fbclid=IwAR1TT49ujPSAlLkqCx-8ZDexk9lMxtJfFcrcLhnVENfPYLz5TeistejekNk.

 

București, 5 martie 2023.