CRONICA EVENIMENTELOR ÎN CURS (1)

1. O schimbare „strategică de atitudine
Mai întâi, iată care este sursa verosimilă a schimbării de atitudine a liderului PSD și a apariției îngrijorărilor personale, într-un moment în care părea să fi câștigat prima rundă a luptei cu Președintele Republicii.
Americanii:

[Rex Tillerson] România este un aliat important, și sunt total de acord că anticorupția și statul de drept trebuie să reprezinte fundamental relației noastre. Aștept să lucrez cu guvernul României pe aceste teme dacă voi fi confirmat în funcție.

[James Mattis, poreclit Mad Dog] Da, eforturile României în domeniul anticorupției și statului de drept sunt puternice, mergând până acolo încât este lider regional în acest domeniu. Totuși, amenințări la adresa procesului continuă să existe iar reformele trebuie să rămână o prioritate[1].

Europenii:

Potrivit sursei citate [Președinția României – n. n.], Cancelarul german a exprimat întreaga susținere pentru continuarea luptei anticorupție în România și s-a arătat preocupată de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze parcursul pe care s-a înscris România în combaterea acestui fenomen[2].

Cei din urmă, chiar dacă înțeleg miza a ceea ce se întâmplă, deciziile finale sunt pur politice, prin urmare, ele nu vor distruge firavul echilibru autohton, așa că mesajul pare să fie: țineți-o la fel ca-nainte, iar noi, pentru că n-avem nici o altă idee în locul vostru, menținem MCV-ul[3].

2. Patria rătăcită între apriori și aposteriori
I) Cătălin Tolontan despre chestiunea agenților acoperiți din presă:
1) „Un om cu dublă comandă nu mai știe nici măcar el însuși pe cine servește.
Din contră, acesta știe foarte bine: cu adevărat, nu lucrează decât pentru el însuși!
2) „E imposibil ca oricine din SRI să afle dacă jurnaliștii înregimentați au relatat în calitate de ziariști sau de colaboratori!
Ei, asta-i!, faptul se poate afla, dar când controlul superior slăbește, calitatea acțiunilor informativ-operative scade și ea. Este exact problema lui Hellvig. Ce poate face însă în tot acest timp fantoma numită presă, decât să bântuie în căutarea unui trup?
3) „Nu poți să fii și ziarist și agent secret, după cum nu poți să fii om în serviciul public al SUA sau al României și PR-ul șefului tău.
Este o teorie optimistă cu privire la natura umană, iar distanța față de realitate variabilă, în funcție de societate. Iar în cazul nostru, maaare!
Problemele reale sunt însă altele, cunoscute, și nu din registrul psihologic (crize de conștiință): o presă muribundă, dacă nu moartă de-a binelea, în care mai supraviețuiesc doar câțiva jurnaliști veritabili, la fel, contextul cu logica disputei politice, care presupune mai degrabă utilizarea, controlul informațiilor, decât punerea lor în slujba drepturilor cetățenilor, a intereselor de Stat. Ceea ce probabil că autorul știe, dar nu vrea să-și bage cititorul, și așa nevrozat, în depresie[4].
II) În fine, un verosimil mesaj de la trupă către șeful său, semn al unei mici lupte de clasă care va muri în fașă, și care arată că serviciul funcționează mai degrabă ca o fabrică postsocialistă, decât ca un serviciu modern de informații:

Cei mai mulți [ofițeri] au salarii neînchipuit de mici, lucrează „pe stoc pentru că de regulă nu există feed-back din partea beneficiarilor legali, și reușesc din ce în ce mai greu să-i convingă pe alții de ceea ce nici ei nu mai cred: că pot îndrepta lucruri pentru România. Repet: modul în care comunicați (și) în această perioadă de criză accentuează deficitul de imagine și de încredere al SRI, iar în acest fel este afectată grav capacitatea operațională. De pildă, imaginați-vă cu ce handicap indus de propria-i instituție evoluează un ofițer care trebuie să facă o recrutare la vârful unei instituții publice, conduse de un porc căruia SRI-ul i-a amplificat impostura livrându-i diplome de studii academice postuniversitare[5].

3. Lupta anticorupție dusă cu mijloace dubioase este o formă de corupție
Ea are ca efect ceea ce constatăm în prezent: compromiterea oricărei acțiuni a organismelor de aplicare a legii și dispariția încrederii oamenilor obișnuiți în acțiunile instituțiilor.
Iată un caz ales intenționat, cel al ministrului muncii, persoană față de care nu am vreo simpatie, dat fiind că a fost implicată în linșajul politico-securistic la care autorii manualului de istorie Sigma au fost supuși în 1999:

Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul București a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conține nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declarațiile date de trei martori în fața ofițerilor de poliție judiciară, deoarece aceștia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum și o declarație dată de denunțătorul Ionuț Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguței Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare[6].

Lupta anticorupție, definită de securitate națională, a mers atât de departe, iar mijloacele au fost atât de dubioase, încât nu doar că a jucat în picioare drepturile cetățenilor, ci a devenit chiar un atentat la securitatea națională.

4. Darren White este pentru noi / un fel Sebastian Ghiță doi
Acesta spune jumătăți de sferturi de adevăr, o persoană care transmite comunicate publice americane de tip Hans Klemm, dar din poziție neoficială. Doar un exemplu, ca să nu mai pierdem vremea:

Întrebare: Credeți că autoritățile americane sunt responsabile pentru ce se întâmplă în România? SRI și DNA au aprobarea SUA?
Răspuns: Nu știu[7].

5. Orbirea ca fenomen de mase
Ea se petrece la probabil cel mai educat segment al populației. În tot cazul, sociologic este vorba despre oameni cu nivelul de instrucție cel mai ridicat, care lucrează preeponderent în companiile multinaționale, și care strigă ceva care poate fi rezumat astfel: „Jos Mafia, sus Patria!
Prin urmare, îți vine să spui similileninist: „Scoală-te, Vadime, căci ăștia au înnebunit!
Pentru a preîntâmpina un posibil reproș, formulat în același registru, vom încerca un răspuns la întrebarea ipotetică Ce-i de făcut?
Ce-ar fi ca cele treizeci de mii de protestatari, dacă tot vor ieși duminica viitoare din casă pe frigul acesta, să strige ceva mai nepolitic, dar mai împăciuitorist și mai sănătos realpolitik, abandonând clișeele de toate orientările: „Vrem o luptă anticorupție (precum Iohannis) cu garantii procedurale (precum Dragnea)!, evitând astfel anexarea lor la circul Anticorupție versus Corupție? E greu?
Și iată o întrebare reală, de această dată de la un protestatar la fel de real:

– Deci, Mircea, să înțeleg că tu crezi că lupta asta anticorupție de fapt bagă la închisoare nevinovați?

– Nu, Dan, ce spun eu este atât: că scopul nobil (lupta anticorupție) nu scuză mijloacele (lipsa garanțiilor procedurale, adaosul la lege prin acte secrete precum hotărârile CSAT, ș.a.).
Altfel spus: da, eu vreau ca toți infractorii să plătească, dacă așa ceva va fi vreodată posibil; dar eu nu vreau ca vreun infractor să meargă la pușcărie în condițiile în care modul cum au fost strânse probele este profund viciat, iar drepturile i-au fost încălcate.
Nu vreau pentru că o justiție în care scopul scuză mijloacele nu este una reală, ci seamănă mai degrabă cu o reglare de conturi, eventual „de tip mafiot, în care sacrificată este însăși Justiția.
Prețul este mult prea mare, iar rezultatul vicierea întregului proces.

– Zeci de ani am simțit că ăștia au impunitate. Zeci de ani m-am încărcat de frustrare și de ură... Și uite că a venit momentul ca cineva să îi ia la întrebări. De ce o face, cum îi alege? Nu știu și nici nu văd de ce mi-ar păsa. Și de i-ar împușca fără judecată pe pod la Elefterie, nu cred că aș fi prea tulburat. Dumnezeu să mă ierte!

Ca istoric, am exercițiul unei anume perplexități în fața realului. Dar chiar în acest hal să ne fi dezumanizat în ultimii 27 de ani?

NOTE







București, 28 ianuarie 2017.