SECULARISMUL LA NOI. UN CAZ ȘI O EXPLICAȚIE MAI LARGĂ

Sursa: IICCMER
Sandra Pralong este fiica arhitectei Sanda Budiș, care la rândul ei este fiica lui Alexandru Budiș[1].
Cine a fost acesta din urmă?
Un colonel al Armatei Române căzut prizonier pe frontul antisovietic (1944-1948). „Reeducat în lagăr, el a îndemnat ceilalți prizonieri români să se înscrie în Divizia „Horea, Cloșca și Crișan.
Prin „reeducare este necesar a se înțelege exact ceea ce s-a petrecut ulterior în țară, la Caracal (1945), Suceava și Târgșor (1948-1950), Pitești, Brașov, Târgu Ocna, Ocnele Mari, Peninsula (1949-1951), Aiud și Periprava (1960-1964), dar fără torturi, ci „numai cu: foame, frig, frică, șantaj moral și amenințarea morții.
De acolo, omul s-a întors „alt om. A fost avansat general și a predat ca profesor la Academia Militară (pe atunci „I.V. Stalin).
Arestat în 1951, pe 16 septembrie 1952 a fost închis „administrativ la Jilava pe motiv că și-a însușit bunuri din teritoriul sovietic, și a făcut propagandă anticomunistă și în favoarea continuării războiului antisovietic. În fapt, nu se arătase suficient de docil față de Nicolae Ceaușescu, șeful Direcției Politice a Armatei de la acea vreme.
La Jilava a fost ca între ciocan și nicovală: între regimul căruia i se atașase și care se lepădase de el, și alți „criminali de război. I se spunea „Generalul roșu.
Distrus moral, a fost eliberat după moartea lui Stalin, pe 24 aprilie 1953.
Exceptând funcțiile avute de acest om, istoria sa nu are nimic neobișnuit: în acei ani au fost nenumărate situațiile de acest tip sau similare.
Deci ce vrem să spunem cu aceast caz care este tipic într-un alt mod?
Toată lumea știe cine este Sanda Pralong: „trimisa lui Soros în România (am citat-o pe mama sa) și consiliera Președintelui Republicii în chestiuni de emigrație română[2]. La temă, ea consideră, de pildă, că „pentru a forma oameni adevărați, școala nu are nevoie de religie“, pentru că „religia înseamnă dogmă, iar dogma împarte oamenii în «buni» (cei care cred ca noi) și «răi» (cei care cred în alte dogme), ori [sic!] asta este exact ceea ce școala NU trebuie să facă!“[3]
Această neînțelegere completă nu doar a mesajului religios, ci și a rolului religiei în societate, este însoțită de o propensiune către radicalismul laic cu accente amorale: „Să nu ne mire, așadar, că în România oamenii «bine», cu credință și valori, sunt timizi, iar cei «fără niciun Dumnezeu» au tupeu și le-o iau în față! Or noi vrem să ne educăm copii[i] să fie cutezători, nu timorați [subl. n.].
Or o asemenea perspectivă evacuează nu doar religia, ci și binele, căci, cum se spune în popor, este un fel de «a arunca copilul odată cu apa din albie». Motivul este că odată ce ai scos religia din spațiul public, locul nu va rămâne gol, ci va fi luat de radicalism.
În contextul disputei tradiționalism versus secularism se vorbește azi prea puțin de sursele discursului secular, iar când se vorbește, este mai degrabă greșit. De pildă, în afară de Andrei Marga și de Vladimir Tismăneanu, cine are la noi vreo legătură cu neomarxismul „Școlii de la Frankfurt? Apoi, la fel de sugestiv, nici unul dintre ei nu s-a amestecat până acum în această „ceartă a universaliilor.
Or cea mai importantă sursă a secularismului de la noi – care n-am cunoscut nici Mai ’68, nici „Complexul Baader-Meinhof, nici Revoluția sexuală, nici Revoluția Culturală chineză – este politica ateistă a regimului comunist, și aceasta fie în varianta sovietică (prizonierat), fie în cea autohtonă: „educarea și „reeducarea comuniste. Am spune deci că acesta este un lapsus revelator comun seculariștilor și tradiționaliștilor, o realitate pe care o ocultează fie din pricina legăturii sale cu dejismul și ceaușismul de zi cu zi, fie din cauza slăbiciunilor proprii.
Desigur, este mai simplu, mai inteligibil să personifici lucrurile, care în realitate sunt complexe, și tocmai de aceea toate acestea poartă un nume, drept pentru care li s-a spus: „Soros și „sorosism.
În fapt, la momentul 1990 societatea românească era într-o foarte mare măsură secularizată – lăsăm la o parte faptul că începând tot de atunci s-a petrecut o întoarcere a românilor la religie, dar acesta este un subiect aparte – iar realitatea ar fi evoluat în parametrii actuali și fără George Soros și, mai ales, fără Sandra Pralong.
Bineînțeles, ONG-urile finanțate de Soros sunt aici, la fel ca și fenomenul denumit: acesta este un fapt. Dar de aici și până la paranoia, drumul a fost parcurs mult prea ușor.
În fine, ar fi de spus că acestui fenomen i s-a dat un chip și un nume tocmai pentru că Soros și acțiunile sale sunt cele mai vizibile. În realitate, Administrația SUA desfășoară activități de același tip, mai puțin vizibile însă, dar mai sofisticate, la fel cum au făcut, cum fac, la o scară mult mai redusă, State precum Franța, Germania, Suedia sau Norvegia. Or toate acestea se supun unui cadru secular neoliberal a cărui dogmă este excelența[4].

NOTE
[1] Pentru istoria familiei Budiș a se vedea: Sanda Budiș, Fata tatei și mama fetei. Istoria unei vieți între România si Elveția, Iași/București, Editura Polirom, 2012 și interviul Eugeniei Vodă cu autoarea, la adresa: http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/diverse/sanda-budis.

[2] O biografie oficială a Sandrei Pralong, „activă în societatea civilă, autor, profesor, fondatoarea Fundației SynergEtica, consultant, trainer și coach, se găsește la adresa: http://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala/consilierii-presedintelui/sandra-pralong.


[4] La temă, a se vedea Thorsten Botz-Bornstein, The trouble with Excellence, la adresa: https://lareviewofbooks.org/article/trouble-with-excellence/.

București, 17 noiembrie 2016.