Nu chiar cu mâna D-Sale, căci nu stăpânește noile
tehnologii, ci cu cea a nepoatei (cf.
https://www.facebook.com/profile.php?id=100006625239326&fref=ts), dar faptul acesta este irelevant.
Mai relevant este mecanismul cunoscut: sunt convins că
dacă pe Dl. Octav Bjoza îl întreabă cineva, nu știe de unde să mă ia, prin
urmare, țin să adresez calde mulțumiri colaboratorilor D-Sale,
oficiali și neoficiali!
Cu adevărat relevantă este însă schimbarea – ca să fiu
prețios, hai să-i spun „sociologică“, de
generație – care s-a petrecut în interiorul AFDPR, și pe care am semnalat-o într-un
studiu publicat acum un an (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/11/despre-spinoasa-problema-despagubirilor.html).
Întorcându-mă la subiectul zilei, ce avem aici?
Pe de o parte, goana după „unanimitate“ cu orice preț a președintelui AFDPR (și
subsecretar de Stat), de aici excluderile, epurările, fie și virtuale.
Pe de altă parte, eleganța luminoasă a predecesorului său
Constantin (Ticu) Dumitrescu, pe care eu unul, ca istoric, nu l-am menajat
deloc, dar față de care am nutrit un respect și un atașament nedezmințite, însă
cu mult mai important este că și reciproca a fost valabilă.
Iată mai jos probele:
1) Anul 2003: „Dar în conţinutul propunerilor lui Dumitrescu
sînt lucruri şi mai îngrijorătoare. Cum se poate să susţii că sintagma «siguranţă
naţională», cu referire la perioada comunistă, este neavenită şi în acelaşi
timp să afirmi că dosarele Securităţii aflate la SIE şi la DGIA trebuie să fie
analizate după criterii speciale? Dosarele de dinainte de 1989 pe care le deţin
aceste servicii secrete provin din aceeaşi arhivă a Securităţii, şi ele trebuie
să se supună aceluiaşi unic criteriu. Apoi, cum se poate să susţii că sintagma «Securitatea
ca poliţie politică» este o găselniţă dezinformatoare – deci Securitatea a fost
în ansamblul ei o poliţie politică! – şi în acelaşi timp să afirmi că
securiştii din departamentele financiar-contabile, tehnico-administrative sau
de pază nu au desfăşurat activităţi de tip poliţie politică? În fine, cum se
poate ca fost deţinut politic şi preşedinte al AFDPR să vorbeşti nu despre
Securitate, ci despre «fosta Securitate», girînd astfel serviciile secrete
postcomuniste care nu sînt altceva decît moştenitoare ale Securităţii: la nivelul
oamenilor, structurilor şi practicilor pe care le utilizează?“ (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2007/12/pagubele-colaterale-ale-rzboiului-din.html);
2) Anul 2010: Reeducarea
in România comunistă (1945-1952). Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov, Polirom,
Cuvânt înainte de Constantin Ticu Dumitrescu. A fost ultimul său text, publicat
postum.
Ar fi și alte lucruri, mai importante, dar nu voi spune
acum chiar totul.
Dacă președintele AFDPR se
ocupă cu astfel de fleacuri, însemnă că ceea ce scriu – pe Blog, pe Facebook – îl deranjează; or, într-o
asemenea situație, istoricul nu poate decât să jubileze, căci Istoria nu
este ancilla Memoriei şi, cu atât mai
puțin, a Politicii.
Faptul că președintele
AFDPR se ocupă cu asemenea fleacuri spune însă mai mult: complet inabil în
chestiuni tehnice, a găsit timp să se aplece asupra umilei mele persoane, care
face politica istoriei! Memoria victimelor – în viață, dar mai ales petrecute –
merită, cu siguranță, nu doar o altă osteneală, ci și o altă prestație.
Ei, cum arată aceste două imagini – ale fostului și
actualului președinte al AFDPR – puse față-în-față? Așa mă gândeam și eu …
În fine, o curiozitate la care nu am răspuns: Dl. Octav
Bjoza – care cumulează funcțiile de preşedinte al AFDPR (ce ține de „societatea
civilă“) şi secretar de Stat (ce ține de „societatea
politică“) – a devenit, încă de pe vremea
precedentului Guvern Ponta, parte a „sistemului“
sau a fost doar un „tehnocrat“ avant la lettre?
București,
7 decembrie 2015.
