 |
|
Alina Pavelescu, Emanuel Bădescu și Cezar Petre Buiumaci
Foto: Petre
Mitrea |
Situație de coșmar
ieri, 27 aprilie 2015, la „Caru’ cu Bere“, unde lunar Arhivele Naționale
organizează conferințele grupate sub genericul „Povești din București“ (cf. https://www.facebook.com/pages/Povesti-din-Bucuresti/424109690982606?hc_location=ufi). Sau, în termenii Clasicului,
„genealogia fanatismului și a societății civile“ în variantă dâmbovițeană.
Tema întâlnirii a
fost legată de monumentele istorice din Sectorul 3 al Capitalei, pornind de la
lucrarea lui Cezar Petre Buiumaci, intitulată Orașul din oraș (Editura Muzeului Municipiului București, 2015).
Spre sfârșitul ei și-au făcut apariția militanții împotriva actualului primar.
După ce li s-a dat cuvântul, aceștia au trecut la atacuri, insulte, invective
față de persoanele din prezidiu. Le vom reproduce aici, și nu din lipsă de
pudoare, nici pentru a ne face propagatorul lor, ci pentru a avea o imagine
exactă: „Sunteți oamenii primarului [Robert] Negoiță!“, „ești schizofrenică!“
Incalificabil,
intolerabil, asta mai lipsea arhivistului român: să devină calul de bătaie, fie
ea de joc, fie propriu-zisă – ambele ale activiștilor patriei – în expresia lor
nu doar lipsită de civilitate, ci chiar necivilă. Poate că și noi, arhiviștii,
milităm pentru ceva, dar acesta nu este un motiv pentru a-i agresa pe alții cu
militantismul nostru.
A se remarca
paradoxul: dai cuvântul cuiva care se folosește de dialog ca sa te atace,
insulte. A se lua apoi seama la următoarea situație: violența limbajului este
periculoasă, căci poate deveni și fizică.
Ce doresc cei
despre care vorbim aici? Să se instituie în singura voce care se aude, să
acopere cu strigăte lor toate celelalte glasuri. Iar noi ceilalți, pentru a ne
apăra, pentru a putea vorbi, pentru a ne putea auzi, să ne desfășurăm
întrunirile cu gărzi de corp. Ceea ce ar fi doar un alt mod de a da dreptate
agresivității.
Ne dorim, pentru
noi, nu altceva decât ceea ce dorim și pentru activiștii civici: ca toți să ne
putem exprima. Doar că cei din urmă au substituit contextele: protestele se
desfășoară în fața Primăriei, a Guvernului, nu la întrunirile organizate de
Arhivele Naționale.
Căci Arhivele
Naționale nu sunt un actor, ci un cadru, un mediator social pe teme legate de relația Arhive – Istorie – Memorie.
Este deci așteptată toată lumea doritoare, fie că este vorba de activiști ori
de neactiviști, de public specializat ori amator, dar în nici un caz pentru a
ne transforma în ținta unora dintre ei.
Înțelegem agresivitatea
ca armă a celor slabi. Nu excludem apoi ca frustrările, asemeni unora dintre
doleanțele turbulenților noștri, să fie îndreptățite. Însă jignind arhiviștii
și pe invitații lor, ei nu-și vor rezolva în nici un fel solicitările, ci chiar
vor genera un dubiu serios cu privire la motivațiile angajamentului lor.
București, 28 aprilie 2015.
