Nota de mai sus este nu proastă, ci mai rău: manipulatoare, dezinformatoare.
Ai spune că pe
Vișinescu mama sa l-a născut Locotenent.
În fapt, în perioada 1950-1952 el a fost Sublocotenent, născut din Școala
lui Tudor Sepeanu (șef al Securității Închisorilor și Lagărelor); singura
formare pe care acesta i-a dat-o a fost cea de torționar în vederea
„demascărilor“ prin torturi
atroce în „sistem Pitești“.
Șef al Biroului Inspecții (adică ofițer politic, securist) la închisoarea
Jilava a fost nu „în 1952“, ci în
perioada 1950-1952.
Biografia lui a scris-o Dumitru Lăcătușu (cf. http://www.contributors.ro/sinteze/biografia-unui-tortionar-alexandru-vi%C8%99inescu/), noi am
scris despre „demascările“ pe care le-a
condus la închisoarea Jilava (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/02/demascarea-la-inchisoarea-jilava-1950_17.html) și, în fine,
i-am reluat biografia împreună cu Elena Dragomir (cf. http://www.balkanalysis.com/romania/2015/01/11/the-media-vs-historical-accuracy-how-romanias-current-communist-trials-are-being-misrepresented/).
În Notă nu se spune nimic despre posturile
pe care le-a ocupat ulterior, până la numirea sa în funcția de comandant al
„Abatorului“ de la Râmnicu
Sărat: ofițer politic al închisorii Mislea (1953-1954) și ofițer politic al
închisorii Râmnicu Sărat (1954-1956).
La fel, nici despre „cariera“ sa de după
cea de comandant al închisorii Râmnicu Sărat. Să înțelegem că aceea nici nu a
fost investigată? Era ea cumva un fel de „stagiu anterior pensiei“?
Apoi, aserțiunea „a desfășurat activități care au îngrădit drepturi și
libertăți fundamentale ale omului“ este aiuritoare.
Să spunem dară ce făcea Vișinescu cu „drepturile și libertățile fundamentale
ale omului“: le făcea una
cu pământul, laolaltă cu oamenii pe care îi „bătea la cur până ce le săreau
carnea în tavan și mințile din cap“ (vorba
mentorului său Sepeanu).
Finalul este voit
confuz.
Din el se poate
înțelege că Vișinescu însuși este o victimă a Securității (în exprimarea CNSAS:
„titularul unui dosar din care rezultă că a fost urmărit de Securitate“)
și că, dacă poftește, poate cere deconspirarea securiștilor care i-au încălcat
drepturile omului-care-era, iar nu că face obiectul unei investigații ce are la
origine solicitările a două dintre victimele sale, așa cum, verosimil, se
dorește.
În concluzie,
Vișinescu nu a fost „angajat“ al poliției politice
comuniste, căci aceea nu era o fabrică unde îți puteai depune certificatul de
calificare; și, cu atât mai puțin, al „fostei Securități“,
o expresie din „limba de lemn“, cu rol de manipulare și
dezinformare, care are rolul de a semnala, de a impune că organismul criminal –
laolaltă cu chestiunile aferente lui – reprezintă o problemă care ține strict
de trecut.
Dezolant!...
București, 25 martie 2015.
