CRONICA EVENIMENTELOR ÎN CURS (6)
Joi 31 ianuarie 2017
Să ieșim puțin din coșarea nostră
Pascal Boniface cu prilejul lansării cărții sale Je t'aimais bien tu sais. Le monde et la
France : le désamour (Şi cât
te-am iubit! Lumea şi Franța, o dragoste incheiată?), Max Milo, 2017.
În care caută să răspundă la întrebarea: cum s-a petrecut
schimbarea de percepție a Lumii față de o țară care a trecut de la o politică
„gaullo-mitterrandistă“
(actor între cele doua blocuri, american și sovietic, partener egal al SUA şi
URSS, discurs antirăzboinic și susținător al
dreptului internațional și al Lumii a Treia), la un viraj în direcția
„atlantismului“ (scăderea influenței pe scena
internațională, laicitate prost înțeleasă, asociată adesea cu islamofobia, deci
acoperire pentru rasism).
El pornește de la experiența personală: în întâlnirile
internaționale, cercetătorii sunt asociați imaginii globale a țării lor, de
aici și ponderea echivalentă a cuvântului lor.
În fine, am putea pune întrebarea: care este imaginea
României și cum a evoluat ea de la populația chinuită de un dictator paranoic
și sadic, trecând prin cea a unei țări postcomuniste copleșită de probleme
structurale precum copiii străzii, situația rromilor/țiganilor, sărăcia,
corupția endemice, până la cele mai recente: o țară cu conflicte politice
violente, în care adversarii doresc să se extermine reciproc, refractară
emigranților (deși exportă ea însăși așa ceva), în care viețuiesc
taximetrişti-piranha, pentru a ajunge la chestiunea zilei: o coruptă luptă a
anticorupției cu corupția, în care țara noastră ocupă nefericitul loc de „lider
regional“
(Americanii dixit).
Iată un motiv pentru care noi contăm atât de puțin în
dialogul cu alte culturi, în UE, NATO şi în negocierile politice, pentru că
tragem după noi deplorabila imagine de acasă.
În fine, când vorbești cu străinii despre țara ta, noroc
că-i ai la îndemână pe Nadia și Hagi, Eliade, Brâncuși și evental Enescu, căci
altfel ai rămâne complet încurcat...
Joi 16 februarie 2017
Acum, la Realitatea Tv
„Regal de politică externă la Jocuri de putere“ (sic!).
Aceeași trăncăneală despre Rusia, despre Americani, dar
nimic despre cum am ratat noi, cu nebunia politico-generațională,
repoziționarea față de SUA, în interiorul UE.
Și, colac peste pupăză, ca să alunecăm în cyberspațiu:
„Cum au restartat protestele imaginea Românei.“
Vineri 17 februarie 2017
The Real World
Eric Stewart a mulţumit şefului diplomaţiei
române pentru sprijinul constant pe care Ministerul Afacerilor Externe l-a
acordat iniţiativelor Consiliului, în mod special în derularea dialogului cu
instituţiile guvernamentale româneşti. A salutat progresele înregistrate de
România în ceea ce priveşte măsurile dedicate îmbunătăţirii mediului de
afaceri, fapt care contribuie la creşterea interesului companiilor americane de
a dezvolta în continuare investiţii pe termen lung
în România. A menţionat, în acest context, organizarea unei noi misiuni AMRO de
promovare economică la Bucureşti, la sfârşitul lunii martie 2017 și a confirmat
disponibilitatea organizației de a continua dialogul de substanță cu
autoritățile române pentru a identifica cele mai bune modalități de a stimula
relațiile bilaterale și prezența companiilor americane în România. (...)
În prezent, AMRO are în componenţă 20
companii americane de renume, cum ar fi: ADM, Amgen, American International
Forest Products, Amerocap, Cargill, Coca-Cola Company, Eli Lilly, ExxonMobil,
Johnson & Johnson, Lokheed Martin, MetLife, Mega Company, Parsons, Pfizer,
Philip Morris International, Raytheon, Smithfield, Textron, Timken, şi Warburg
Pincus, provenind din diverse domenii de afaceri: energie, agricultură,
industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare,
infrastructură de stocare, asigurări. Conducerea Consiliului este asigurată în
prezent de compania Amgen.
Atât: enjoy!
*
Cazul Köln: ceva autocritic și la
noi?
În presă, pe Internet, pe Facebook pentru această
tartuferie feministă, când nu este de-a dreptul o prejudecată, o campanie
islamofobă?
*
Emigranții: cazul nostru
Problema
acestui articol este ca la Radio Erevan : el este fals tocmai pentru că este
adevărat.
Altfel spus, problema nu constă în aceea că mentalitatea
noastră ar fi „progresistă“, ci că, dacă ar fi așa, ea ar fi poate și mai „retrogradă“, adică pur şi simplu islamofobă. Așa că ai
grijă ce-ți dorești!...
La noi, motivele respingerii emigranților, la o analiză
atentă, nu ar mai părea, poate, atât de aberante.
Dau câteva elemente, în goana calului: Istoria Otomană,
absența unei educații multiculturale, inexistența unei prese (pur și simplu), a
unor centre de cercetare asupra Orientului Apropiat şi Mujlociu și a lumii
islamice, lipsa unei experiențe a contactului cu refugiații (ultimul val a fost
în 1939, Polonezii) – pe scurt: o percepție care este tipic est-europeană
(Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia au același tipar).
Iar dacă le luăm în parte, s-ar putea să ajungem la
concluzia că Românii, în ciuda acestei stări de lucruri, sunt niște oameni
pașnici, cooperanți, comparați cu vecinii lor mai sus indicați
După tot acest ocol, concluzia ar fi că nu suntem mai de rușine
nici măcar decât o democrație incomparabilă precum Franța!
Dar dacă vrem să rămânem în coșarea noastră, rămânem.
Cred apoi că mai multă diplomație n-ar strica. Lucrurile
acestea se pot spune în o mie de feluri, iar modul indicat este pur și simplu
greșit. Şi o spune nu cineva care se supune tiparului „retrograd“, ci care e favorabil emigranților în toate
sensurile: şi din rațiuni umanitare (solidaritatea cu aceşti nefericiți) şi
utilitare (compensarea prăbuşirii natalității şi a sporului negativ).
În fine, tot o chestiune de diplomație:
România găzduiește atât membri ai opoziției siriene, cât
și pe cei ai regimului Assad (exemplu: soțul viceprim-ministrului guvernului).
Şi bine face! Dar este îndoielnic că inserarea acestui discurs tipic opoziției
siriene în lupta politică dintre Palate se va dovedi benefică pentru emigranți,
atât pe termen imediat cât și, mai ales, mediu și lung.
*
Dintr-o vreme în
care Americanii erau mai înțelegători: din motive geopolitice
David Funderburk către Aurel Duma:
Partea americană înțelege că „scurgerea de creieri“ (sic !) creează
probleme serioase economiei românești, în general României.
(document din martie 1983)
*
Premierul la Comisia Europeană
Dacă tot m-am cufundat azi în aceeași apă a politicilor
externe, dau să zic ceva și despre misiunea Prim-ministrului la Comisie.
Unde discuțiile au fost cam așa (traducere în limbajul
Pieței Victoria):
Comisarii: Băi,
Românilor, ce d___u, faceți voi acolo, ați luat-o de la capăt după 2012, cu
balamucul? Iar trebuie să vă punem să vă împărțiți poliția, justiția,
serviciile secrete?
Grindeanu, flancat de Meleșcanu: Păi, șefu, ar fi util, căci acum Cotroceanul le are pe toate, mai puțin
poliția, care și aia e tare speriată, și tiparnița de la Monitorul oficial,
care, vezi și matale...
Comisarii: Bă,
băieți, păi uite ce zice ăsta: că voi, ca să vă apărați oamenii, faceți și
dregeți noaptea, aduceți tinerimea crizată în stare de clăbuci, și mai spuneți
apoi că n-aveți nimic de-a face cu hoții!
Grindeanu: Gata,
șefu’, parol, ați văzut : am terminat cu prostiile, da’ ziceți-i și urâtului
ăla să nu ne mai scuipe!
Comisarii: Am
vorbit deja, de-aia v-am și chemat, să vă spunem că și-a luat angajamentul.
Mergeți acasă și potoliții-vă!
Grindeanu: Șefu’,
mai e ceva.
Comisarii: Ce mai
e? Veți mai avea și pretenții?!
Grindeanu: Nu
chiar, doar să ne spuneți ce să facem, căci fabula din raportul MCV n-a fost
prea clară.
Comisarii: Bine, de
acord!
Își dau mâinile, se sărută tovărășeşte și ai noștri dau
să plece. Apoi, brusc, Meleșcanu se întoarce și, de la înălțimea celor aproape
doi metri ai săi, îl ia pe comisarul șef pe după umeri și-l privește fix în
ochi, râzând, apoi şuieră printre dinți (poziția asta v-o poate descrie cel mai bine Lucian
Postu): Dar după atâtea
cereri, nu credeți c-ar fi rezonabil să ne dați și
o garanție că ipocrizia asta cu rapoartele MCV are un capăt?
Comisarul şef, evident surprins, descumpănit, mai întâi
îngheață, apoi reușește să îngaime : Timmermans,
ai grijă să apară asta în comunicatul comun de la conferința de presă. Apoi
se întoarce către ai noștri: Şi plecați
d______i odată de-aci!
Ce-am vrut să spun cu această ficție realistă ?
1) Cam așa arată o negociere politică.
2) Că e bine ca atunci când nu stăpânești ceva, tot în
politică (şi în alte domenii, dar aici nu mă ocup cu extinderile licite), să
dorești să fii însoțit de cineva care cunoaşte, altfel ești mâncat. Și că nu
este o rușine, ci o virtute, dacă procedezi așa.
3) Că în situația dată Premierul nu putea face mai mult,
și că a obținut maximumul.
Știu că pentru „piețari“ nu contează, dar tocmai de-aia o spun.
Bibliografie selectivă în anexe; recunosc, am consultat mai
mult punctele de suspensie:
*
Breaking News
Mă scuzați că îmi voi întrerupe oarecum panseurile de
politică externă pentru o veste-şoc: Fundația americană Soros se autodizolvă,
după o laborioasă și prodigioasă activitate pe tărâmul soft power-ului:
În ultimii trei ani, Soros nu [a] mai acordat niciun grant direct către filiala locală a Fundației pentru
o Societate Deschisă, considerând că democrația românească este suficient de
dezvoltată. Astfel, după 2014, fundația s-a finanțat din venituri proprii (spre exemplu, prin activități comerciale precum
traininguri). (...)
De-a lungul timpului, fundația lui Soros a
înființat în România companii precum DNT, furnizor de internet, care a fost
cumpărat ulterior de Astral (actualul UPC), Centrul pentru Dezvoltare Economică
care a fost cumpărat de Good.Bee Credit, acum parte din Erste Bank. De
asemenea, a mai derulat un proiect imobiliar și activități de publishing.
Domeniile în care fundația s-a implicat pe
plan local prin proiecte sunt drepturile omului și combatarea discriminării,
educație, migrație, economie socială, cultură civică și politică, cercetare
socială, incluziunea rromilor și altele, potrivit informațiilor de pe site-ul
propriu.
De o bucată de vreme, tocmai când omul astepta să culeagă
mai degrabă roadele investiției, decât să continuie să pompeze dolari, situația
era vânătă.
De curând, ungurii i-au cerut public chiar să plece, iar
frământări de același tip ca la noi, ce au dus la elaborarea unor reacții
similare față cu un model de influență economică, politică și culturală
perceput de societățile gazdă drept agresiv și denumit la fel („sorosism“), există în toate statele est-europene.
Acum, eu unul, care „am mâncat bani de la Soros“ – și tot degeaba (și pentru dânsul și
pentru mine) – pot să spun că dacă nutresc un vag sentiment de părere de rău
pentru această decizie brutală, nu am nici unul de culpabilitate, atâta vreme cât
am luat de bună noțiunea de „societate deschisă“, în chiar sensul ei popperian, iar nu ca
pe un paravan pentru afaceri economico-politico-culturale. Dar dacă Dl. Soros a
conchis că soft power-ul d-sale a
devenit nu doar inutil, ci chiar periculos, atunci vom trăi și cu această lipsă.
În rest, numai bine și noroc de la mine!
*
Meleșcanu despre Palestina
Când a mers dindărăt cu prim-ministrul în Evropa,
ministrul de externe s-a-ntâlnit și cu Frederica Mogherini:
Ministrul Teodor Meleșcanu a reafirmat
poziția României în ceea ce privește procesul de pace din Orientul Mijlociu,
subliniind că obiectivul final care trebuie urmărit este existența a două state
suverane, Israel și Palestina, care să coabiteze în pace și securitate. Din
acest punct de vedere, a precizat că este nevoie de reluarea dialogului direct între cele două părți.
Veți spune: ei, și ce-i cu această „limbă de lemn“, care-i marea chestie legată de nonsensul
diaogului dezechilibrat dintre cele două părți?
1) Păi este, căci România nu a mai „reafirmat“ de mult o asemenea poziție, fiind
preocupată cvasiexclusiv de „securitatea Israelului“, deși a recunoscut Statul Palestinian încă
de pe vremea lui Ceaușescu, o poziție la fel de exclusivă fiind exprimată și de
Președintele Republicii la ultima sa vizită în Israel–Palestina.
2) Desigur că acestea sunt vorbe goale, dacă nici nu ești
chemat, nici nu ai forța ori interesul să le pui cumva în practică, așa cum e
cazul nostru, dar în diplomație contează și verbiajul. Atâta putem, atâta facem;
și facem ce putem.
Să nu uităm că State precum Franța, care pot să facă ceva
în acest sens, ba chiar au dosarul pe masă, și inițiativa asociată, sfârșesc
prin a o lăsa moartă după ce Trump le-a arătat pisica cu mutarea ambasadei la
Ierusalim.
Târgoviște, 17 februarie 2017.