PROCESUL VIȘINESCU S-A ÎNCHEIAT. ȘI CU ASTA CE-AM FĂCUT?

Pentru ce a fost condamnat Vișinescu, și pe ce bază legală? Nefiind juriști, am cerut opinia unui prieten, pe care o expunem pe larg.

Urmând inculparea Parchetului, Curtea de Apel a considerat ca potrivit art. 439 alin. (1) lit. j), cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal. Iată-le:

Art. 439: Infracțiuni contra umanității

(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte:

j) persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional.

Art. 5 se referă la aplicarea legii penale cea mai favorabilă (cf.: http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1178.)

Să cităm acum din sentința de recurs, de la Înalta Curte de Casație și Justiție:

În temeiul art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, [instanța] schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. j cu aplic. art. 5 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 358 alin. 1 şi alin. 3 corob. cu art. 41 alin. 2 din Codul penal 1968 (în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între modificările aduse prin Decretul-Lege nr. 6/1990 şi Legea nr. 140/1996) cu aplic. art. 5 din Codul penal.

Evident, nu se înțelege nimic, prin urmare, să traducem:

Art. 358. (al. 1) Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(al. 3) Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 41. (alin. 2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Primele două alineate se regăsesc în capitolul din Codul Penal din 1968, intitulat „INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII“. Prin urmare, este vorba despre crime imprescriptibile, iar registrul aparține „crimelor împotriva umanității“. (Cf. : http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=31092.)

Schimbarea încadrării de la noul, la vechiul cod penal a avut loc deci la instanța de recurs. Nu cunoaștem motivarea ei, căci încă nu a fost redactată. Însă cei care spun că această condamnare nu are legătură cu crimele împotriva umanității sunt pe o cale greșită. Pur și simplu.

Iată concluzia juristului:

Pe de altă parte, putem observa că procesul a fost judecat de două instanțe, dar sunt trei opinii: una a Curții de Apel și două ale Înaltei Curți. Astfel, ÎCCJ a apreciat în două moduri: în opinia majoritară că este aplicabil Codul Penal în vigoare în perioada 1990 – 1996 (cel din 1968), iar în opinia separată că este aplicabil Codul Penal din 1936, aflat în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor (situație în care ar fi trebuit să se constate încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale). Ca la noi, la nimeni! Vom ști mai multe când Înalta Curte își va motiva decizia din apel. Vom vedea atunci dacă Vișinescu va formula recurs în casație, și dacă vom avea atunci și o a patra opinie.

Strict procedural, însă, eliminând din ecuație dimensiunea uman-emoțională, cred că opinia separată de la ÎCCJ este cea corectă: de ce în cazul tuturor inculpaților să se aplice legea penală mai favorabilă, iar în cazul lui Vișinescu nu? Legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1936, conform căruia a intervenit prescripția specială. Dar îți dai seama ce scandal ar fi fost dacă Vișinescu ar fi fost achitat?!

Cât de nespecialiști suntem, dacă ne uităm peste art. 5 din Noul cod, apreciem la fel. Adică:

1) Încadrarea în Noul Cod Penal ar fi adus cu sine nu o condamnare, ci o prescriere a faptelor, aceasta fiind prevederea legală cea mai favorabilă.

2) Schimbarea de încadrare în Vechiul Cod a vizat tocmai evitarea acestei situații, ceea ce înseamnă că hotărârea Curții de Apel este pur și simplu absurdă.

3) O hotărâre de achitare a lui Vișinescu ar fi fost imposibilă în context pentru că, pe de o parte, ea ar fi invalidat atât inculparea, cât și hotărârea primei instanțe, iar, pe de altă parte, ar fi putut pune capăt acestui bâlci doar cu riscul de a genera un scandal; ceea ce nu ar fi fost de dorit pentru nimeni în afară de inculpat.

*

Simțiți că li s-a făcut dreptate victimelor în cazul Vișinescu?

Unii dintre urmașii lor, implicați în proces, spun că da, ba chiar că este o manifestare a voinței lui Dumnezeu (cf.: http://inliniedreapta.net/arestarea-lui-visinescu-o-victorie-pentru-eroii-de-la-ramnicu-sarat-si-pentru-traditia-democratica-a-romaniei/.). Este dreptul lor legitim.

Alții nu spun nimic, sau cel puțin noi nu i-am auzit.

Ca neurmaş de victime, ca istoric, noi vedem lucrurile complet diferit. Suntem foarte departe de acel deziderat: o condamnare nu înseamnă (încă) dreptate; ba, mai mult, având în minte precedentele, este verosimil că nu va însemna nici una.

În decembrie 2013 am tradus – de fapt, așa ne-am stricat concediul – studiul lui Henri Locard despre Primul proces al khmerilor roșii (cel al lui Duch), pentru a fi folosit în dezbaterea istorică și juridică legată de inculpările torționarilor noștri dragi (Vișinescu ș.c.l.). (Cf.: http://www.memoria-si-istoria-comunismului.blogspot.ro/2014/09/procesul-lui-duch-30-martie-26-iulie.html.).

Cu o singură excepție notabilă, istoricul Dumitru Lăcătușu, credeți că l-a citit cineva?

Nimeni!

Credeți că vreunul dintre urmașii victimelor a folosit concluziile sale?

Niciunul!

Am spus-o, am repetat după Locard: importanța acestui proces este dublă:

1) pentru prima dată a fost demonstrată natura criminală a unui întreg sistem, cel comunist;

2) Partidul Comunist Cambodgian a fost considerat drept o organizație teroristă.

Cităm una dintre concluzii, cea mai importantă:

criminalitatea unui întreg regim a fost demonstrată într-un mod zdrobitor. Acuzarea a solicitat ca noțiunea de „întreprindere criminală concertată“ (ÎCC) [Joint Criminal Enterprise (JCE)] să fie reținută, iar în pronunțarea sa din data de 26 iulie 2009 tribunalul a reținut această calificare. După știința mea, faptul că un partid comunist a fost calificat în același mod ca o organizație teroristă, reprezintă o premieră mondială. Astfel, hotărârea instanței proclamă:

„Acuzatul a cunoscut natura criminală a sistemului pus în practică la S-21 și a acționat animat de intenția de a contribui la acest proiect criminal.“ [subl. n.]

De notat că această hotărâre aparține unei instanțe hibride, cambodgiană și internațională (ONU), deci are valoare de precedent și reper pentru toate procesele de acest tip.

Degeaba, credeți că ne-a luat cineva în seamă?

Nimeni!

Acum visăm, ca vrabia mălai, la instanțe internaționale. Am terminat deci cu procesele interne, așa că ne internaționalizăm (cf.: http://www.rfi.ro/politica-84724-exclusiv-rfi-romania-se-alatura-demersului-de-infiintare-unui-tribunal-penal.)

Ne-a plăcut teribil exprimarea din comunicatul Ministerului Justiției, prin urmare o reluăm:

expertiza considerabilă pe care IICCMER o are în acest domeniu, dar și o abordare multidisciplinară a problematicii.

Ei, când auzi sonorul „limbii de lemn“, nu trebuie să fii un geniu ca să deduci care sunt intențiile, ba chiar și ce va urma.

În fine, cu ce să ne ducem noi acolo? Și cum? În curul gol? (Scuzați cuvântul „gol“!)

*

„Anticomuniștii antifasciști“ continuă lupta deținuților politici „țărăniști“ și „liberali“ cu „legionarii“ și asimilații – adică ceva care n-a existat vreodată, doar dacă nu au început-o cumva în Câmpiile Elizee, unde cu toții se află acum. (Cf.: http://inliniedreapta.net/detinutii-de-la-ramnicu-sarat-sunt-iubitorii-de-libertate-de-la-23-august-1944/.)

Este invocată chiar, în mod bizar, Marea Grevă a Foamei de la Aiud (închisoarea pentru „legionari“ și conducătorii „grupurilor subversive“), care a avut loc în 1956, în timpul căreia ... „țărăniștii“ au fost alături de „legionari“.

Mai mult, în mod straniu, este deplânsă absența unei politici a Statului român față de istorie, de parcă „legea memoriei“ nici n-ar exista. Exact asta ne mai lipsea: mai multe politici de Stat cu privire la istorie!

În fine, este deplânsă absența serviciilor secrete din peisajul istoric. La drept vorbind, luat în sine, raționamentul este coerent: aceste dorite politici integrale ale Statului cu privire la istorie nu pot fi aplicate decât de „ofițeri politici“. (Asupra considerațiilor geopolitice din text, în care istoria este inserată ca armă de luptă, ne vom abține.)

Se înțelege acum de ce în acest proces (Vișinescu) era nevoie de urmași ai victimelor cu astfel de poziții? Citiți de vă cruciți!...

*

Primim, în ultima vreme, în privat și în public, mesaje de amor (injurii), din zona „anticomunismului antifascist“. Nu ne-am poluat însă paginile electronice (cea de Facebook, Blogul) cu așa ceva, nici n-o vom face.

Dar unul dintre ele ținem să-l trecem aici:

Acesta este „anticomunismul antifascist“, faza cu injurii.

Desigur, limbajul „pompierpiroman“ arătat, și gândirea conexă, situate undeva la nivelul caraliilor de pușcărie, nu merită vreo discuție.

Dar avem o întrebare pentru urmașele victimelor comunismului, ele însele victime, fiicele lui Ioan Bărbuș, și care suntem convinși că le va parveni:

Înțelegem, critica doare (iar în acest caz doare rău), dar cu o astfel de publicistică iresponsabilă, demascatoare (fie mediată, fie și, mai grav, manu propria) cred ele că apără memoria victimelor comunismului, ale tuturor victimelor comunismului?!

La un asemenea hal de proces, un nivel al dezbaterii pe măsură! Și vițăvercea ...

București, 15 februarie 2016.

PLÂNSUL LUI VIȘINESCU

Un prieten ne-a semnalat ce s-a petrecut la ultima înfățișare în Procesul Vișinescu, din 27 ianuarie 2016, de la Înalta Curte de Justiție și Casație:

Mircea, a început să miorlăie Vișinescu. Uite ce-am pierdut: http://adevarul.ro/news/eveniment/tortionarul-visinescu-acuzat-crime-umanitatii-isi-afla-sentinta-definitiva-februarie-1_56a882615ab6550cb8282a20/index.html.

I-am răspuns:

Mulțumesc de semnalare, R... N-am pierdut însă nimic, poate doar o greață.

Întreg acest tablou – este vorba de procesele Vișinescu, Ficior (și, eventual, Homoștean) – sunt niște butaforii, de la instrumentarea Parchetului, și până la modul de desfășurare în instanță.

Scopul lor este dublu: să încheie povestea legată de criminalitatea comunistă și să deplaseze, concentreze răspunderile unui întreg sistem asupra câtorva persoane (care, de altfel, nu sunt chiar niște papagali).

Prin urmare, dacă ar fi să vorbim în mod serios despre justiție, ar fi trebuit să fie investigate – și inculpate ! – toate persoanele din «lanțul de comandă», fie că este vorba de închisoarea Râmnicu Sărat, luată în sine, fie de conducerea Penitenciarelor, sub a cărei comandă ea se afla.

Procurorii care au instrumentat dosarele știau foarte bine acest lucru; la rândul ei, judecătoarea Găină (din procesul Vișinescu), dacă era inocentă, ar fi trebuit să retrimită dosarul la Parchet pentru refacerea anchetei, căci chestiunea «lanțului de comandă» – și de responsabilități! – a apărut în instanță.

Prin urmare, ținta este sistemul, și persoanele care l-au compus!

Nu s-a întâmplat însă nici una, nici alta. Așa că ce am văzut a fost acea «alba-neagra» cu desecretizarea la bucată a criminalelor ordine interne ale... Internelor.

În fine, mai este un scop subsecvent aici: ca victimele și urmașii lor să fie dirijați către o fundătură – chestiunea despăgubirilor. Reamintesc, Legea 221/2009 a fost masacrată de onor Guvernul Boc (al anticomunistului Băsescu!), prin urmare, singura posibilitate de a obține despăgubiri este în cauzele care sunt trimise de Parchet, în mod discreționar, în instanță.

Și aici a fost un motiv pentru alegere. Au fost selectate cazurile în care victimele și urmașii lor sunt cei mai vocali: surorile Bărbuș (în cauza Vișinescu) și președintele AFDPR, Octav Bjoza (în cauza Ficior). De ce? C-așa-i în politică, soro!

În fine, mă voi opri, căci nu vreau să te bag complet în depresie...

*

27/01/2016, orele 17.00, la „Digi 24“ Tv., să râdem cu consilierii președintelui republicii (Andrei Muraru), apropo de condamnarea lui Vișinescu:

Este un act de justiție capitală!

Consilierul prezidențial – și istoric-la-putere – a fost invitat să vorbescă în direct, la același post de televiziune, și despre același subiect (27/01/2016, orele 20.30). Am putea întreba, retoric desigur: «Pretini jurnaliști obiectiviști, dar un istoric, nu din opoziție, ci pur și simplu istoric, n-ați găsit? Ori nici nu l-ați căutat?» Căci dacă vorbim despre tabúuri de presă, procesul Vișinescu este unul. E drept, subiectul este și complicat, dar totuși...

*

În aceeași seară, la un alt post, „Realitatea Tv“, discuție despre «torționarii comuniști» cu ziariști habarniști și... specialiști în comunicare politică. Evident, nici un fost deținut politic, nici un istoric, nici măcar un jurist. Invitații vorbesc, dar n-au nici o idee despre ce conțin manualele de istorie pe care le încriminează (iaca, au găsit vinovatul de serviciu!). Apoi, Valeriu Turcan vorbește despre „o adevărată industrie a deconspirărilor“, cu efecte absolut minore. Ei, da, ce buni suntem cu toții – și criticați, dar mai ales critici – la teorie! În fine, de această dată nu vom mai întreba nimic, căci am epuizat întrebările retorice.

*

Vișinescu a spus-o, și a fost citat la Tv: nu are nici un regret, nu cere în nici un fel iertare victimelor. Prin urmare, n-am da doi bani pe aceste relatări de presă, care nu pot fi luate în serios, căci jurnaliștii au trecut complet pe lângă subiect. O spunem ca unii care am fost „pe teren“ la acest proces.

În fapt, poate confirma cineva că inculpatul a plâns în instanță, sau a fost doar un tremur, o gâtuire a vocii, ori invers, un fel de strigăt de fiară prinsă în cușcă, așa cum sugerează istoricul Elena Dragomir?

De-a lungul procesului, Vișinescu a avut momente în care și-a pierdut siguranța de sine, dar a rămas complet amoral, iar acest proces nu a avut nimic pedagogic pentru el. A rămas la ceea ce l-a ghidat toată viața: „Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-ta!“

În fine, din același registru, am spune cât de filială s-a prezentat relația dintre judecătoare și inculpat, dar ne este prea greață ca să reluăm această butaforie numită proces, și tocmai de aceea am încetat să-l urmărim.

Istoricul nu mai are ce învăța de acolo.

Târgoviște, 30 ianuarie 2016.

PROCESUL VIȘINESCU: ÎNȘELĂTORIE ÎN FORMĂ CONTINUATĂ

Azi, 29 iunie 2015, a avut loc o altă (ultimă) înfățișare în Procesul Vișinescu. Ședința a fost cea mai scurtă de până acum, de circa 10 minute.

În discuție a fost un singur punct, cel rămas pe agendă de la ultimele două ședințe: desecretizarea Anexelor unui document intern al Penitenciarelor, la care ne-am referit în relatările de la termenele trecute[1].

Pe scurt, actul respectiv – despre al cărui caracter secret putem emite mai mult decât un dubiu, la fel ca și despre operațiunea de declasificare aferentă – nu a fost făcut public nici până acum.

Consilierul juridic al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) nu s-a prezentat, probabil-sigur pentru a evita să explice ce s-a ales de asigurările sale de la termenele anterioare. În schimb, în stilu-i conștiincios, a depus la dosar o hârtie în care explică stadiul operațiunii și face trimitere la site-ul Ministerului Justiției.

Iată ce se spune acolo:

Proiecte în dezbatere publică

[...]

11 iunie 2015

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, «proiectul de Hotărâre privind declasificarea unor informaţii referitoare la activitatea sistemului penitenciar, emise de Ministerul Afacerilor Interne în anul 1961», împreună cu «Nota de fundamentare» a acestuia.

Propunerile şi observaţiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Justiţiei, str. Apolodor, nr.17, sector 5, Bucureşti, pe fax, la nr. 037 204 1195 sau la adresa de e-mail dean@just.ro[2].

Aflăm, cu această ocazie, identitatea exactă a documentului: Anexă la instrucţiunile nr. 320 din 20 decembrie 1961, cuprinzând normele de hrănire pentru minori, reţinuţi şi deţinuţi, însoțită de Adresa de înaintare a anexei la instrucţiunile nr. 320 din 20 decembrie 1961, nr. 00566.403 din 23 decembrie 1961, ambele clasificate strict secret.

Rămân neexplicate – și de neexplicat – două lucruri:

1) Dacă legislația secretului de stat comunist a fost abrogată – prin Legea nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate (cu modificările şi completările ulterioare) şi prin Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 (cu modificările şi completările ulterioare) –, cum de aceste documente au fost păstrate, iată, secrete, de vreme ce „informaţiile conţinute de cele 2 documente propuse spre declasificare nu se regăsesc în actualele liste cu categoriile de informaţii clasificate emise sau deţinute de Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate“?

2) Ce sens are această joacă de-a „uite secretul, nu-i secretul“?

În mod normal, trecerea de la legislația comunistă la cea postcomunistă ar fi presupus o analiză legislativă, cu scopul de a menține ca secrete acele acte normative care au incidență asupra securității unităților actuale de detenție, și declasificarea în bloc a restului documentelor. Acest travaliu ar fi fost cu totul necesar, dat fiind că, în calitate de Stat membru al Uniunii Europene, România se obligă, prin chiar legislația sa internă (Legea 544/2001), să furnizeze persoanelor interesate orice act administrativ.

Or ANP se comportă, în acest caz, exact ca instituția comunistă pe care o moștenește, considerând secrete, de facto, toate actele regimului totalitar, pentru ca ulterior să le declasifice (sau nu) în funcție de necesități.

Vom spune, în clar, că o asemenea manieră de a proceda nu are nimic de-a face nici cu interesul public, nici cu transparența administrativă.

Ce au găsit de spus „factorii“ din proces în fața unei asemenea situații?

Procuroarea a cerut un nou termen.

Avocata lui Vișinescu, la fel.

Părțile civile s-au opus, pe motiv că procesul este tergiversat și că documentul în cauză nu va aduce nimic nou față cu informația deja existentă la dosar.

Experții IICCMER au tăcut, ca de obicei.

Judecătoarea a hotărât să acorde un nou termen, motivând că „instanța nu poate influența circuitul administrativ al documentelor“. Această „limbă de lemn“ semnalează că nu dorește să stopeze nici măcar circul cu secretele, darămite să intervină decisiv în acest cerc vicios în care victimele s-au topit.

Să rezumăm.

Acest mod de a proceda se desfășoară în doi timpi: 1) Stabilirea unei ținte false: înșelătoarea poveste cu declasificarea; 2) Întinderea coardei la maxim, pentru ca la sfârșit lumea să spună: „Vaaai, cât de tare s-au străduit băieții (și fetele!) aceștia să desecretizeze niște chestii (care nici măcar nu mai sunt secrete)!“

Și pentru a da, dacă nu o imagine de credibilitate, atunci o acoperire de putere acestui circ, el se desfășoară pe linia Instanța de judecată – ANP – Ministerul Justiției – Guvern, cu avize de la Serviciul Român de Informații și, foarte recent, de la viceprim-ministrul pentru securitate națională.

Fără vorbe mari, fără patetism, și totuși: în Calendarul Ortodox azi este ziua Sfinților Petru și Pavel. Actorii importanți despre care este vorba aici au ceva sfânt?

NOTE

[1] Cf. Procesul Vișinescu: Crematoriul, Neagra-cea-mai-neagră și Secretele, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/05/procesul-visinescu-crematoriul-neagra.html și Procesul Vișinescu: înșelătoria, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/06/procesul-visinescu-inselatoria.html.

[2] Cf. http://www.just.ro/MinisterulJustitiei/Actenormative/Proiectedeactenormativeaflateindezbatere/tabid/93/Default.aspx, subl. în text. Titlurile pe care le-am marcat cu ghilimele frânte sunt hyperlink-uri și trimit la documente separate.

București, 29 iunie 2015.