Sâmbătă
18 februarie 2017
Ca
absolvent de filosofie, mă declar înfrânt în fața realității
Ziarele, Radiourile, Internetul au fost
năpădite de o puzderie de „filosofi“, un apelativ narcisic desuet (căci mandarin, de conștiințe directoral) pe
care azi în Lume numai Francezii și Românii, frații și surorile lor mai mici de
geantă latină, îl folosesc.
Spun bine frați și surori: căci dacă la
Francezi n-am auzit vreo femeie, damă identificându-se drept „filosoafă“, ei, la noi, dragi tovarăși și stimate tovarășe, se poate!
Până de curând, din mai vechile generații
doar Liiceanu, Pleșu și alți câțiva se identificau astfel (exceptându-i,
desigur, pe cei de formație intelectuală tipologic de secol XIX – început de
secol XX, precum Noica sau Cioran, și care nu erau lipsiți de o certă
legitimitate).
Pentru că nimeni din generația mea (1989–1990),
de pildă, nu s-a identificat astfel, am fost frapat să descopăr acest „sindrom“ (nu găsesc alt termen) la noua generație,
despre a cărei sursă psiho-socială am o bănuială, dar când voi avea o
certitudine, o voi spune.
Despre ce filosofează însă toți aceștia?
Ei, cum?, despre proteste, soro...
*
Acum, la Realitatea Tv
Dialog între Geoană și Cumpănașu:
Geoană: „Adică apt combatant...“
Cumpănașu: „Pe unitate !“
(Ușoară ilaritate.)
B-bă, băieți, bă, atâta sinceritate?, și
nouă ni se cere să fim conspirativi !...
(Cred că s-a petrecut o scurtcircuitare a
liniilor frontului la Realitatea Tv:
Soldatul Svejk a trecut pe nebăgate de seamă de la un Palat la celălalt...)
*
Acum, tot la Realitatea Tv
Reporter: „De ce-ați venit aici, în Piața
Victoriei?“
Copil: „Am venit să ne jucăm.“
Mamă-de-copil: „Am venit să facem un statement.“
Concluzia mea: Dacă ar inversa rolurile,
cred că toată lumea ar avea de câștigat. Copilul are mai multe de transmis...
În tot cazul, așa am scăpa poate de „limba
de lemn“
și de această reproducere a lui Ceaușescu prin sciziparitate.
*
Serialul Podul (Bron / Broen)
(Suedia / Danemarca, 2011-2015, de
Charlotte Sieling, Lisa Siwe, Henrik Georgsson, Katherine Windfeld, Morten
Arnfred, Rumle Hammerich.)
Un cvasi-thriller în linia artei nordice a
cărui acțiune se învârte în jurul unui pod (real: Øresund).
Moartea, viața se învârt toate în jurul
unui pod, a unor punți care se rup și se refac, uneori miraculos, mai ales dacă
ținem seama că personajele principale ale filmului – doi polițiști – ca la
oameni „plini, pe lângă defecte, și de lipsuri“ (vorba consăteanului meu Filipescu).
Pe Happy
Channel, în fiecare Sâmbătă și Duminică. Ora este o adevărată probă de
rezistență, dar trebuie să facă și lectorul un efort, fie și fizic, nu-i așa?...
*
Ultima manipulare de la postul tv de unde
se recrutează ambasadori-pentru-misiuni-externe, și flaşnetă a Revoluției, ne
îndeamnă să nu ne lăsăm manipulați.
Rezultatul acestui îndemn, care este o
formă a „paradoxului mincinosului“ („sorosistii“,
partizani ca și noi ai popperienei „societăți deschise“, ar trebui să știe ce înseamnă asta), nu
este însă o surpare a logicii, ci chiar o aderență ferventă.
Ceaușescu, fii mândru: nu ne poate manipula
nimeni pe cât o putem face noi înșine!
Winston Smith iubește în sfârșit pe Big Brother.
Duminică
19 februarie 2017
Coaliția pentru Familie a înțeles lecția Barnevernet
Mai multe persoane ne-au întrebat ce opinie
avem despre participarea copiilor la proteste de stradă, împreună cu părinții
lor.
Consecvenți poziției noastre de până acum,
care sprijină exercitarea cu întâietate a autorității parentale și cere
limitarea intervenției oricărei autorități extranee (în primul rând a celei de
Stat) în viața de familie, credem că părinții sunt liberi să decidă în ce
măsură își aduc sau invită copiii la proteste.
(Facebook, 17 februarie 2017)
Dar mai este un motiv, practic: conflictul
politico-generațional, care a făcut ravagii și în rândurile sale.
Până la urmă, Nordicii aceștia seculariști
și cu religie-de-Stat ne arată cum se vor înfățișa verosimil societatea noastră
și instituțiile ei peste circa o generație, două.
Iată și cum Parlamentul a respins de curând
un proiect de același tip, Avocatul Copilului:
*
Pascal Boniface despre: Franța, războaiele din Irak, Siria, Libia și
responsabilitatea francezilor și a altora
Și, în context, despre o lume hobbesiană:
Acest paradox nu contenește să mă frapeze:
membrii Consiliului de Securitate [al ONU] sunt primii care intervin fără
mandat [în zonele de conflict].
Despre Emigrația franceză:
Expatriații reprezintă o realitate foarte
diversă, iar faptul că prezența Francezilor în străinătate a crescut este mai
degrabă un semn bun, căci aceștia sunt de cele mai multe ori avocații Franței
în țările în care locuiesc, țesând legături între aceste țări și Franța. Este
deci un atuu pentru Franța dacă îi ia în considerație pe acești expatriați.
Sunt unii care se plâng de ceea ce numesc o
fugă a creierelor, dar marea majoritate a Francezilor rămâne sensibilă la
interesele și cultura Franței. Prin urmare ei sunt o forță multiplicatoare a
influenței franceze în străinătate.
Ce a descris aici autorul nu doar cu
acuratețe, ci și onest? Desigur, au înțeles până și gâștele: soft power.
Unde este România în tot acest peisaj? Tot
acolo, adică: nicăiri...
*
Bătălia generațională: faza cu memoria și istoria
Una dintre culmile ridicolului a fost
atinsă de ziarul pornografic Adevărul,
specializat în amalgam istorico-memorial și, între altele, flașnetă a
holocaustiștilor.
De această dată nu este vorba nici de Mata
Hari vânătoare de securiști precum Ramona Ursu, nici de plagiatoare de
provincie la tema „reeducării“ precum Olimpia Man, ci de comparații halucinate legate de „fenomenul
Pitești“.
Copii, hai să vă spun una direct, de la
obraz, adică ceva care se pierde ușor și se recâștigă cu greu odată ce-ai
pierdut:
„Da, noi trăim într-o societate de tip
post-Pitești, iar oamenii aceia, pe care îi stigmatizați astfel, trăiesc și ei
între două lumi: una care n-a murit, iar alta despre care se poate spune că nu
s-a născut cu adevărat niciodată, căci nu a avut din ce: viața, societatea,
moravurile nu sunt chiar Pasărea Phoenix, nu renasc din nimic și cu atât mai
puțin din scrum.
Dar pentru că sunteți la o vârstă tânără,
deșteaptă și care le știe pe toate, când veți ieși cumva din crize și vă veți
șterge clăbucii-spume de la gură, ca unii majori ce sunteți – deci lipsiți de
circumstanțe atenuante – faceți bine și întrebați-vă cu ce sunteți mai buni
decât părinții, bunicii voștri dacă dați semne nu doar ale aceleiași afazii
post-comuniste, ci chiar ale unei „spălări pe creier“ care nu-și poate lua de alibi ceea ce
generațiile anterioare ar putea face, dar nu o fac: comunismul totalitar.“
Think about it!
Ceaușescu,
trezește-te, căci acum nu ne mai spală nimeni pe creier, o facem singuri:
metodic, cu entuziasm și fără cale de întoarcere!
*
Spre un reset
în relațiile cu Rusia?
(„Atlantismul“ e mort, dar stafia sa umblă încă în
căutarea unui trup.)
Spre o politică externă către toate
azimuturile?
(Aceasta este o sarcină cu mult mai
complicată, căci presupune o anume forță. Ultimul stat care a încercat așa ceva
a fost... Turcia. Și a eșuat.)
Rămânem pe recepție.
Luni
20 februarie 2017
Am mai spus, reiau:
„Cazul“ Gafencu, istoria și memoria
Dincolo de istorie, ea însăși disputată din
motive politice, lecturile memoriale sunt și ele diferite, din aceleași motive
sau pur și simplu din necunoaștere (ceea ce nu este deloc o scuză).
Pe de o parte, avem una „holocaustistă“ și „anticomunist-antifascistă“, care dorește fie damnarea în eternitate,
fie aruncarea în uitare a memoriei unei părți a victimelor comunismului, unele
dintre ele exemplare, ca în cazul de față.
Pe de ală parte, avem o lectură națională,
patriotică, pe scurt: particularistă.
În ce mă privește, voi privilegia o lectură
universalistă, care, așa cum am arătat în cartea mea, poate fi documentată
istoric.
Ea constă în: solidaritate umană,
compasiune, iubire pentru aproape, sacrificiu de sine – valori general umane,
nu predicate, ci practicate în condiții extreme.
*
Un mesaj simplu pentru revoluționari: ministrul de externe al Finlandei
face politică
Călin Popescu Tăriceanu:
Ministrul de Externe al Finlandei Timo
Soini a căzut în capcana dezinformărilor care au fost răspândite în spațiul
european cu privire la deiziile Guvernului României.
(Facebook,
19 februarie 2017)
O aserțiune ca a noastră ar putea părea de
nivelul rubricii „Din puțul gândirii“, dar noi exact aici suntem, la nivelul orwellianului
2 + 2 ≠ 4.
Fiind un stat mic, Finlanda nu se putea
ralia, prin ambasadorul său, plutonului celor şase ambasade („Six Eyes“) – ba
chiar, din același motiv, nici n-a fost întrebată ce părere are: părerea ei nu
contează.
Să eliminăm o neînțelegere, pe care
Tăriceanu nu o poate elimina: toate cancelariile străine au înțeles ce se
întâmplă în România, singurul joc fiind: cum să ne facem că plouă și să tragem
un oarece profit.
Cazul este cumva „de școală“, căci arată cum partenerii din UE își dau
la gioale în văzul lumii (încercați doar să vă imaginați ce se întâmplă în
culise!) şi încearcă să profite, să marcheze în contra unui Stat aflat în
dificultate. Este o încălcare flagrantă a regulilor diplomatice, dar dacă un
Stătuleț ca Finlanda o face, înseamnă că poate; și o face.
Iată de ce o reacție, fie și izolată, ca
cea a lui Tăriceanu, este binevenită. Eu presupun că e tot mâna lui Meleșcanu,
dar nu am nici o dovadă în acest sens.
La temă, am mai spus-o, o repet:
Problema reală, internă, nu este în ce direcție
se îndreaptă România – ea a fost și a rămas greșită, după cum populația o spune
constant în toate sondajele – ci în ce direcție se îndreaptă Revoluția, iar
aceasta este cu mult mai periculoasă, căci purtată de pulsiuni distructive,
nihiliste, se îndreaptă către Neant.
*
Scopul Revoluției scuză mijloacele
Emilia Șercan:
O știre în jurnalul Digi24 îl laudă pe
Marilen Pîrtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, despre care se
spune că este „deputatul care face voluntariat“ în Parlament pentru că își donează
salariul către Fundația Universității de Vest din Timișoara. Însă nici vorbă în
știrea Digi24 despre faptul că Marilen Pîrtea este un plagiator jalnic.
(Facebook, 19 februarie 2017)
Iar dacă acuza vine de la jurnaliști
angajați în această bătălie apocaliptică, nu mai e nevoie de vreun desen.
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (1)
Cazul: „animale bolnave“.
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (2)
Cazul „animale politice“-cu-spume.
(cf. https://m.antena3.ro/actualitate/un-fost-membru-usr-injura-ca-la-usa-cortului-video-400219.html)
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (3)
Una „din polul opus“, ca pentru „frați inamici“, „gemeni heterozigoți“ i
tak dale:
Cazul despre demnitate cu plagiatul pe
masă.
Librăria Rezistența vă prezintă o bogată varietate de
titluri de carte dedicată luptei pentru libertatea și demnitatea poporului
român.
*
Conflict generațional: faza cu școala
Vin de la un liceu din București, fost
acolo cu o anume treabă.
În stradă, două persoane: un bătrân și cu
mine, fiecare în drumul lui.
De sus, de la una dintre clasele a IX-a, după
începerea orelor, un elev – sau hai să-i zic așa – strigă către noi:
Moşilor, f__u-vă-n c_r!
*
Despre „sistem“
Sunt deja sastisit de acest termen. L-am
folosit și eu, ba chiar am încercat să-l definesc local, simili-sociologic,
pornind de la oarecum creatorii, profitorii lui (Băsescu, alții). Azi voi spune
însă ceva șocant, în linia lui Bourdieu:
Dragi tovarăși și pretini, sistemul
nu există!
El nu este o entitate metafizică, ubicuă,
inefabilă: este format din oameni.
Și, ca orice lucrare umană, făcută de
oameni și cu oameni, el poate fi desfăcut la fel de bine cum a fost făcut – sau
în alt fel.
Dar pentru aceasta, trebuie să ai și cu ce
și cu cine.
Altfel, sistemul nu este decât un alibi
pentru România (sau SUA, Franța) contemporană, pentru: incompetența, delăsarea,
dezinteresul și iresponsabilitatea noastre. Pe scurt: pentru spiritul epocii
noastre caracterizat prin decăderea, corupția moravurilor, finalmente prin
corupția nostră morală.
Or în acest sens, prieteni, sistemul
nu există. Noi singuri îl ținem în viață, cu: dublugândismele,
inconsecvențele, incompetențele, lașitățile și trădările noastre.
*
Din nou despre „sorosism“
Sunt deja sătul până peste cap și de acest
termen, în ciuda faptului că acoperă o brumă de realitate, spre deosebire de
ficțiuni antijurnalistice pure de tipul „agenții lui Putin în România“ (În
linie dreaptă, Vice).
„Soros“ este o denumire pentru un tip de soft power american, dar nu este nici
singurul, nici cel mai important.
El este, în esență, un construct mediatic
care se regăsește în toate țările est-europene. Interesant este că apare acum,
la spartul targului, când Soros este în lichidare (din motive de vârstă, de
pierdere a influenței politice).
Prin urmare, este – și el – o fantoșă
comodă a unei reacții politice locale împotriva hegemoniei americane,
occidentale, care sufocă de multe ori aceste State (sau mai bine zis o parte a
sistemelor lor social-politice).
Altfel spus, în loc să zici: „Americanii,
Vest-Europenii fac o groază de porcării la noi“, te iei de căprarul ăl mai bătrân. C-așa-i
cel mai simplu, mai comod, mai la îndemână, altfel s-ar putea să te confrunți
cu ceva numit hard power. Or acela nu
mai este deloc o glumă...
Marți
21 februarie 2017
Un patetic soft power à la
roumaine
În fapt, același „hardcore“ generațional suspendat undeva în viitor,
precum ideologia comunistă încriminată.
Viral, adică: cu morb!
Copii, hai să vă spun un secret: voi nu
aveți viitor pentru că nu aveți nici trecut și nici prezent. Nu înțelegeți? Cu
atât mai rău...
Din fericire, noi nu exportăm numai
de-ăștia, dar cu ce folos și într-un caz și în celălalt?
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (4)
Cazul împărătesei virgulelor.
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (5)
Cazul să aruncăm în aer Gramatica.
Rareş, Iulia și profesoara lor: Şcoala
Barbarilor.
*
Pitbull-ii intră în joc
Ocazie cu care aflăm și care este situația
Executivului bicefal în chestiuni externe.
Îi cunosc și pe unul și pe celălalt, mi-au
fost colegi (mai mari) la Filosofie.
Unul era revoluționar-şef, celălalt șeful
ASC al facultății. După ce Revoluția s-a încheiat, cine credeți că a reușit mai
bine-n viață, cine a fost mai dotat pentru capitalism?
Ați ghicit: prin urmare, fostul
revoluționar-şef i-a cerut sprijinul fostului asecist-şef ca să profesoreze ensemble, apoi au funcționat în tandem
și în politică.
Care-i morala poveștii? Nici una: e
a-morală.
*
Proteste versus Guvernare: divergențe
de stil
Laura Ștefan:
Pentru mine protestele sunt despre ce pot
face cetățenii pentru a obliga pe guvernanți să guverneze (mai) bine. Despre
cum gestionăm deciziile poliice pe care societatea le consideră inacceptabile.
Și când spun inacceptabile nu spun neconstituționale, ilegale sau
infracționale.
(Facebook, 17 februarie 2017)
Aflăm de-aici, în mod surprinzător, o citire
în masse de următorul tip: nu, protestele nu sunt nici despre
constituționalitate, nici despre legalitate și nici despre infracționalitate,
pe scurt: sunt fără conținut și obiect.
Ei, dacă problema este formulată aşa chiar
de o susținătoare a protestelor, mă grăbesc sa mă declar de acord.
Protestatarii au cu Guvernul doar o divergență de stil, iar cum „stilul e omul“, acesta se rezumă la:
„M__e PSD“ și „Să vă f_t în gură“!
*
Filosofia securistă asupra vieții
E o constantă: o regăsim la toți, fie „patrioți“ (precum Nicolae Pleşiță, Neagu Cosma,
Aurel Rogojan), fie „trădători“ (Mihai Pacepa, Pavel Haiducu, Liviu Turcu) şi se rezumă la:
„Noi suntem crema nației, dăştepții
dăştepților, iar fără noi nu vă puteți descurca neam.“
Mai mult, o regăsim și la cei noi-vechi
precum Dumitru Dumbravă, George Maior.
Ce încearcă însă să ne transmită aceștia,
apucați fiind de accese cronice de sinceritate?
Păi chiar asta:
„Dragi tovarăși și colaboratori, lumea asta
în care trăim, în care muncim este din ce în ce mai nesigură. Nu mai există
fidelități, alianțe, există doar interese. Este o lume a lui care pe care, în
care totul se vinde și se cumpără, iar naivii și principalii, ca cel mai prost
dotați pentru supraviețuire, vor fi primii sacrificați. Este o lume hobbesiană,
entropică, darwinistă în care, orice ați face și cum ați da-o, nu vă veți
descurca fără noi.“
După un asemenea duș rece, capabil să
pulverizeze nu doar idealismul, ci și cinismul cel mai tenace, nu poți decât să
sfârșești prin a recunoaște acuratețea analizei. Într-o lume de acest tip una
dintre soluții, şi nu printre ultimele, constă în spionaj, de aici utilitatea,
necesitatea spionilor și a găsirii unui mod politic de a trata cu această lume.
Din acest punct de vedere, violentul
conflict politic în care este angrenată și lumea „informațiilor“ este sinucidere curată, iar responsabilii
noștri politici sunt asemeni unor șoferi amatori, teribiliști și inconștienți,
care circulă pe contrasens.
*
Soft power à la roumaine
Nistorescu lovește năprasnic:
FDGR pe lângă Germania, împreună cu
costurile aferente.
*
Meleșcanu LA DNA
Un diplomat în politica internă:
„Nu sunt specialist în drept
constituțional, dar...“
După o asemenea prestație, vă pot spune
sigur cine va pierde bătălia politică, dacă n-ați ghicit deja.
În fine, pentru jurnaliștii patriei specialiști
în drept constituțional – nu ca acest Meleșcanu! – mergeți și întrebați la
Ambasade – care vreți voi, de la „Six
Eyes“ la State altfel onorabile precum Buthan,
Burkina Faso sau Trinidad și Tobago – dacă au mai auzit în Analele Dreptului,
ale Politicii ca Guvernul-în-ansamblu să fie anchetat de un organ al
Executivului?
Și o părere personală: dacă DNA nu a trimis
duba neagră ca să ridice „hoții, noaptea ca hoții“, înseamnă că decizia nu a fost suficient
de dementă.
În fine, știți ce se întâmplă cu deciziile
demente în politică – dacă nu ești vreun Stalin, vreun Hitler? Mai bine vă spun
altă dată sau poate nu va mai fi nevoie...
*
Vidul geostrategic s-a închis
Mica repoziționare diplomatică a fost
curmată?
Monney talks:
„Totodată, cei doi oficiali au evidenţiat nevoia de a aprofunda dimensiunea
economică a parteneriatului strategic.“
Și un fel de recuperare a prejudiciului:
„Doresc, în egală măsură, să subliniez importanţa asigurării unui echilibru
între eficienţa actului de justiţie şi respectarea drepturilor fundamentale ale
omului.“
Miercuri
22 februarie 2017
Nu suntem cititori în
stele, dar uneori predicțiile reușesc (1)
Nu
chiar sută-la-sută, dar totuși:
„Or,
ca toate promisiunile, și acesta va fi, verosimil, una de campanie.
În
fapt, presupunem că după alegeri nu se va mai întâmpla nimic: partidele, cele
care vor câștiga alegerile, se vor concentra asupra guvernării (sau hai să-i
zicem așa), lăsând tema la o parte.
Astfel,
replierea de ultim moment a PSD arată, pe de o parte, că adeziunea populistă
față de solicitarea Coaliției a luat locul prudenței.“ (5
noiembrie 2016)
*
Cazul Flynn
Un
sacrificiu în contextul luptei dintre serviciile secrete americane și noua
administrație care dorește să pună șaua pe ele.
El
are loc în contextul reorientării politicii externe a lui Trump, față cu
discursul de campanie și declarațiile inițiale :
1)
Recunoașterea unei singure Chine – care termină cu „provocările“
legate de Taiwan);
2)
Continuarea politicii israeliene de colonizare este acum un lucru rău – față de
amenințarea cu mutarea ambasadei;
3)
Reinstituirea legăturii cu Japonia – denunțată anterior din pricina politicii
comerciale agresive a acesteia;
4)
Timida reacție la experimentul cu rachetă al Coreei de Nord şi asigurările date
Japoniei, iar nu Coreei de Sud, din aceeași grijă de a menaja China, singura
provocare strategică a SUA.
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (6)
Cazul
dezbaterii deontologice cu cei-la-cur-curați și în foi pornografice:
În
primul rând, fiindcă SRI trece în vremea din urmă printr-o acută, reală sau
inventată (sic!), criză de credibilitate. În mintea mult prea multor români s-a
insinuat ideea că SRI ar fi un alter-ego al Securităţii (re-sic!). Un
instrument de represiune, de supraveghere în masă a populaţiei (re-re-sic!).
Care ascultă zi şi noapte milioane de telefoane (re-re-re-sic!). Şi care
contribuie vârtos la alcătuirea la comandă de dosare de corupţie inventată ce
ar fi inventate (aici nu e bine deloc: se numește pleonasm, tautologie!) de DNA
doar spre a scoate din scenă persoanele indezirabile (re-re-re-re-sic!). Cred
că nu e nicidecum în interesul instituţiei ca această convingere să fie
amplificată (of, of, of!). (…)
Aş
dori să fiu foarte bine înţeles (a-şa!). Socotesc că abuzurile instituţiilor de
forţă ale României se cuvin cu promptitudine dezvăluite (nu!). Fireşte, în
cazul în care ele există (aşa mai merge!). Nu cred însă că au căderea morală să
o facă hiene de presă. Inşi compromişi. Aşa cum sunt Ion Cristoiu şi Cornel
Nistorescu (Yeah!).
(cf. http://m.adevarul.ro/news/eveniment/fratiahienelor-presa-1_58abd8925ab6550cb8ab9bff/index.html)
Dragi
tovarăși şi pretini, acum să vă spună Mandea umila sa părere, dincolo de aceste
cântece de sirenă:
1)
În politică: ce și cum stă treaba, adică rezultatul este o combinație variabilă
între interese, raporturi de forțe și comunicare (eufemism pentru propagandă);
2)
În știință: nimeni nu este exclus în procesul de căutare a adevărului, prin
urmare și cel mai abject personaj (cele de față se exclud, ca întotdeauna) are
dreptul la cuvânt.
Compris?
*
Cică...
(cf. http://bn24.ro/remanierea-anti-dragnea-grindeanu-isi-aduce-prietenii-in-guvern-psd-pierde-justitia/)
Explicațiile
însoțitoare sunt naive.
Sentimentul
meu e altul: că PSD şi aliații se aliniază în dispozitiv de luptă, de aici
mutările de piese grele (ba chiar și de armament) în tabloul Guvernului, locul
din care se va duce lupta, contraofensiva (Parlamentul nu este decât adjuvant).
O excepție: propunerea de la Justiție, cu care a fost închisă gura tuturor
criticilor.
PSD
care, de altfel, este singurul partid autentic – structurat în profunzime,
dotat pentru supraviețuire – nu uită și nu iartă.
Dar
motivul principal se află în chiar logica situației, anume că nu are de ales.
Iar băieții şi fetele aceștia par să fi învățat lecția: nu poți duce o luptă
politică din spatele scenei, cu fantoşe, sperând ce, să câștigi meciul cu
arbitri, făcând gazonul fleaşcă, oprind instalația nocturnă?
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (7)
O poveste cu USR Sector 5:
Cazul
să-i alungăm pe nefericiții străzii, care mai ascultă şi Fuego, căci deranjează
somnul cel de moarte al tovarășilor oameni ai muncii de la orașe.
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (8)
Cazul
„Case Closed“.
(cf. http://www.riseproject.ro/articol/mostenirea-din-spatele-averii-imobiliare-a-lui-klaus-iohannis/)
*
Portrete de revoluționari ai nihilismului (9)
Dana
Gîrbovan:
În urma mai
multor solicitări din partea presei, reafirm public ceea ce am spus și altor
jurnaliști care mi-au cerut un punct
de vedere: nu voi fi eu nominalizarea pentru funcția de ministru al justiției
deoarece, judecător fiind, nu pot ocupa o asemenea funcție.
Confirm faptul
că am avut o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu în cadrul căreia am
discutat și (sic!) aspecte ce privesc buna funcționare a justiției și care au
fost cuprinse inclusiv în „Memorandumul privind justiția“. Am găsit din partea premierului o deschidere privind rezolvarea
problemelor din justiție și aștept din partea viitorului ministru o colaborare
institutională eficientă pentru implemetarea soluțiilor incluse în Memorandum.
Cazul
scurtcircuitului de roluri. Și nu oricum, ci „memorandist“.
În
traducere locală: să ne întâlnim cu politicieni în calitate de persoane private
dar să ne despărțim de ei în calitate de președinți de asociație de magistrați.
*
Nu suntem cititori în
stele, dar uneori predicțiile reușesc (2)
Chiar
sută-la-sută:
„Cum
se liniștesc apele, primarul Iașului va afla ce face un partid structurat în
profunzime şi condus de la centru cu o mână de fier cu disidenții sociologici
în perioade de criză. Dacă nu știa...“
(Facebook, 13 februarie 2017)
*
Epilog
Pentru
că văd că rătăciții, copiii noștri s-au întors oarecum la casele lor, mă retrag
și eu, ca Maurul, în cocioaba mea.
Greul
de-abia acum începe, dar n-au decât să se descurce: exact ca niște oameni mari.
București,
22 februarie 2017.
