CE FEL DE TRILATERALĂ?

Zelenski se va întâlni cu oricine îi va promite că va continua să alimenteze conducta de bani și arme pentru a-și toca în continuare țara în războiul cu Rusia și a supraviețui politic, pentru a supraviețui pur și simplu.

Sandu, la fel, cu orice președinte al României care îi garantează sprijinul necondiționat.

Dan nu ne spune nouă, concetățenilor săi, care este prețul pentru toate acestea. Ne spune însă că vor urma ani de austeritate, că felia de pizza va fi tot mai mică. De fapt nici nu știe, căci doar vorbește, promite. L-am văzut la conferința de presă cu Sandu, când ne-a încredințat că vor fi amânate proiectele naționale de investiții, dar că cele cu Republica Moldova nu vor suferi în nici un fel. Nu a fost în stare să răspundă la întrebări concrete, nu avea cifre, a recunoscut că nu s-a informat. Pe scurt: nu are nici un dosar în față pe care să-l fi citit, iar politica sa externă este un bla-bla de campanie, o improvizație și un haos.

În rest, să vorbești despre „reconstrucția Ucrainei“ acum, când din acest stat încă nu s-a ales definitiv praful, este un fel de a pune căruța înaintea boilor. Pe ce lume trăiesc toți acești oameni? Ucraina, sau mai bine zis ce va mai rămâne din ea, va fi transformată într-un stat disfuncțional care nu va mai amenința Rusia, iar Zelenski și grupul din jurul său vor fi vânați precum o „bandă de teroriști“. Este misterioasă, insondabilă dorința lui Dan de a se asocia, afișa cu asemenea oameni care sunt terminați militar, politic și moral.

Între timp, la București este adoptată o nouă versiune a Legii holocaustului, una mai represivă – nu legionarii, rasiștii ori xenofobii sunt cei cu adevărat vizați, ci libertatea de expresie, gândirea care iese din canonul oficial, botezată „radicalism și ură“. Când lobby-ul israelian ți-a pus președintele, cu finanțatori, influență și tot tacâmul, acum urmează firesc nota de plată. 

La fel, Chișinăul se confruntă și el cu acțiunile lobby-ului, vezi cazul manualului de istorie de clasă terminală pe care holocaustiștii îl vor rescris după hârțoaga Raportului Iliescu–Wiesel. Adică ceea ce s-a întâmplat și la noi. „Naționaliștii“ de acolo rezistă și obțin o victorie de parcurs, dar pentru cât timp? „Independenta“ Republică Moldova este dependentă de respectivul grup de interese, iar acest stat va sfârși, mai devreme sau mai târziu, să i se alinieze.

Despre Ucraina ce să mai vorbim? Fantoșa de stat rămasă în urma războiului va fi „denazificată“, debanderizată fie de ruși, fie de lobby, fie de o combinație a celor două.

În fine, este vorba de o Trilaterală de toată jalea, care nu are nimic de-a face cu acțiuni istorice de tip Mica Antantă, pe care le parazitează ilegitim. Este un simplu show. În mod normal, dacă Dan ar fi avut vreo brumă de experiență în materie externă și consilieri ce trăiesc cu picioarele pe pământ, iar nu care fumează clișee, ar fi trebuit să-și vadă de treabă, în speță de chestiunile interne, de alcătuirea guvernului, de problemele economice, sociale. Iar cuvântul de ordine ar fi fost, vorba Americanului: just walke away!

București, 12 iunie 2025. 

NICUȘOR DAN LA CHIȘINĂU

Maia Sandu:

 

Dacă Moldova ar cădea pe mâna Rusiei, nu doar Chișinăul ar fi amenințat. Ci și Bucureștiul. Și Odesa. Și Europa. Mai multe trupe rusești la Nistru. Risc de destabilizare. Insecuritate. O Moldova care rezistă înseamnă siguranța familiilor noastre, înseamnă liniștea celor 1200 de km de graniță cu Ucraina, dar și a celor 684 de km de hotar cu România. Adevărul e că nu am putea rezista singuri. Ucraina este scutul nostru. Și al vostru. Cât Ucraina luptă pentru libertatea sa, noi putem trăi în libertatea noastră. De aceea, fiecare ajutor oferit Ucrainei este și un ajutor pentru Moldova. Pentru că fiecare zi în care Ucraina rezistă e o zi în care Moldova rămâne liberă. Mulțumim României pentru sprijinul oferit Ucrainei. Este un sprijin care apără nu doar Ucraina, ci și Moldova, și România. Dacă Rusia ar învinge în Ucraina, nu s-ar opri acolo.

 

Faptul că președintele Dan merge la Chișinău în aceeași zi în care se întâlnește cu Regele Spaniei și împreună vizitează una dintre bazele noastre NATO este plin de semnificație: situația de pe frontul de Est este nu critică, ci dezastruoasă. Prăbușirea acestuia este doar o chestiune de timp, la fel, avansul trupelor ruse. Astfel, temerile președintelui Sandu, deși tardive, sunt întemeiate: toate scenariile legate de viitorul statului său sunt proaste. Ucraina, se vede acum clar ca lumina zilei, nu este un scut pentru Republica Moldova, ci o vulnerabilitate. De asemenea, ajutorul dat Ucrainei de către România în tot acest război este în van, căci războiul este deja pierdut. Supraviețuirea Republicii Moldova nu depinde nici de Ucraina, nici de România, nici de oricine altcineva, ci de propria conduită în raporturile cu vecinii, în speță cu cei puternici, precum Rusia, cu care trebuie să conviețuiești. Faptul de a se fi imaginat pe sine ca un punct al Occidentului împotriva Rusiei a făcut din acest stat o țintă. Alăturarea sa lagărului războiului împotriva Rusiei a reprezentat o decizie ruinătoare, căci cea ideală ar fi fost situarea într-o neutralitate binevoitoare și încercarea de a balansa în jocul politic regional. Este conduita normală a tuturor statelor mici. Desigur, există pericolul de a fi înghițit de un pește mai mare, dar acesta este întotdeauna riscul independenței.

Am spus, am repetat că sunt foarte îngrijorat de conduita haotică a acestui stat dintre Prut și Nistru, de lipsa de experiență politică a elitei politice locale, care are o imagine eronată despre raporturile de forțe, și tocmai de aceea asistă neputincioasă cum speranțele sale se prăbușesc ca un castel de joc. La fel, sunt îngrijorat de soarta cetățenilor săi și, mai ales, a românilor de acolo. În fine, sunt neliniștit de faptul că acest stat poate atrage România într-un scenariu de conflict cu Rusia, de vreme ce țara noastră, cel puțin declarativ, proclamă susținerea sa necondiționată. Ceea ce este absurd.

Adevărul este nu că Republica Moldova ar fi incapabilă să reziste singură unui atac al Rusiei, ci că nu ar putea rezista în nici un fel: nici cu ajutorul României, nici al NATO. Dacă nu poate Ucraina, de ce ar putea ea? Ceea ce însă nu se va întâmpla, căci nu va exista un asemenea ajutor, în sensul că nici România, nici NATO nu vor intra în război pentru Republica Moldova. Iar dacă România ar avea intenția să o facă, de la Cartierul general al NATO i se va spune că este pe cont propriu și că nu va exista vreo activare a articolului 5 al Tratatului în cazul unei riposte ruse.

În fine, ca român, cel mai îngrijorat sunt de conduita țării mele în toată această situație. Steagul care flutură aici este cel al României: trebuie să o facă în continuare, dar mai ales contează cum. Căci avem un președinte care nu înțelege politica externă, nici nu are timp să învețe și ai cărui consilieri la temă sunt departe de o abordare realistă, întrucât afișează o colecție de clișee. Stăm cuminți în trena decidenților UE, NATO pentru că nu avem nici o idee de cum am putea aborda situația, dar pentru noi realitatea este cu adevărat explozivă, în timp ce aceștia nu riscă nimic.

București, 11 iunie 2025.

 

ROMÂNII DIN SUDUL UCRAINEI CER PROTECȚIA ROMÂNIEI

Exprimat adecvat, diplomatic, mesajul lor are însă tonul de alarmă necesar, tema securitară fiind dominantă.

Astfel, se vorbește acolo nu de bani, brânză și de alte ajutoare, ci despre „frustrări și de un sentiment profund de alienare“, pentru a se cere „relansarea cooperării bilaterale în domenii strategice“ sau „dezvoltarea de proiecte bilaterale și multilaterale în domenii strategice precum securitatea“. Apoi, se precizează că „mai multe state membre ale Uniunii Europene și-au menținut ori au reluat prezența diplomatică la Odesa, adaptându-se realităților de securitate locale. În acest context, România are nu doar oportunitatea, ci și responsabilitatea de a se alătura acestor demersuri“.

Dacă înțeleg bine mesajul lor, ca unul care nu sunt în teren, acești oameni se confruntă cu o amenințare existențială, căci tot sunt la modă cuvintele mari, grave.

Primul vector în discuție îl reprezintă limba, cultura și tradițiile naționale. Totodată, deși mesajul se centrează pe perioada post-conflict, al doilea vector constă tocmai în conflictul în curs. Căci toată lumea care și-a păstrat simțul realității așteaptă ofensiva rusească de vară, prăbușirea frontului ucrainean și nimeni nu știe în ce direcții vor avansa trupele ruse: se vor opri la Nipru, se vor îndrepta spre Kiev, spre Odesa?

Răspunsul MAE român la temă este edificator.

Astfel, dincolo de emoție, acesta e clar: România nici nu poate, nici nu are interesul să meargă în direcția cerută. Nu mai vorbesc de faptul că la București, exceptând funcționarii de externe, care sunt cu picioarele pe pământ, este un haos asezonat cu clișee. Cred apoi că aceeași întrebare ar fi de pus și autorităților ucrainene, de care depinde agrementul pentru o asemenea acțiune. Motivul ar fi că, din punctul lor de vedere, mișcarea ar stârni bănuieli cu privire la adevăratele intenții. Iar acolo, dată fiind paranoia explicabilă în contextul oricărui conflict, probabil nu se va înțelege că e vorba de o îngrijorare legitimă, ci de altceva, de pildă, ca să mă exprim în clișeul zilei, de o presupusă influență rusă. Solicitarea românilor din Sudul Ucrainei este perfect legitimă, iar îngrijorările ce stau la baza sa întemeiate. Totodată, este obligația țării noastre să ia toate măsurile de protecție cu privire la acești oameni. Dar când ai pronunțat cuvântul „securitate“, trebuie să vezi cum se raportează la chestiune și partea ucraineană. Aceasta este esența discuției, iar problema nu mai apare deloc ca o simplă acțiune birocratică. Ceea ce petiționarii și spun: diplomatic, dar negru pe alb.

Din nefericire, însă, la București este degringoladă, haos. Nu există nici o viziune, nici măcar o idee despre această relație, ci doar o colecție de clișee, care toate se reduc la susținerea necondiționată a Ucrainei. Iar când ai această linie de conduită, chestiunea depinde doar de cel susținut. Acesta este the basic fact of life, vorba americanilor!

București, 7 iunie 2025.

 

COMPLICAȚIA

(Pe ape și mai tulburi)

Dan este susținut de lobby-ul israelian din SUA, din Europa (ca antifascist) – ba chiar este candidatul acestuia! Între cei ce l-au propus și îl susțin regăsim pe foștii ambasadori ai SUA, indiferent de orientarea politică, pe frații Muraru, Radu Ioanid și holocaustiștii (îl așteptăm încă pe Alexandru Florian). Desigur, simplific, dar acesta este tabloul în ansamblu. Și e chiar ironic să-l acuzi de antisemitism, așa cum fac unii dintre oficialii israelieni.

La rândul său, Simion este susținut de oficiali ai guvernului Statului Israel, căci, spre deosebire de contracandidat, avansează către pozițiile politice ale acestora.

Există deci o tensiune între Israel și lobby-ul său în acest caz, pe care am mai remarcat-o anterior.

Cu siguranță că românii vor decide cine le va fi președinte, însă complicația rămâne și nu este ușor de tranșat, căci pune o problemă mai largă de politică externă. În acest domeniu, dacă nu poți avansa, este preferabil să bați pasul pe loc. Iar avansul propus de Simion nu este în interesul României. Interesul statelor mici este să se agațe de ultimele vestigii ale dreptului internațional, nu să le dea un șut. Căci altfel vor genera și mai multă incertitudine, mai multă nesiguranță, mai mult haos. Care se vor întoarce împotriva lor.

Aș dori să aflăm apoi care este prețul promis de Simion pentru susținerea israeliană, dacă este vorba de așa ceva.

În fine, într-un singur punct nu am nici un dubiu: dacă Simion va fi ales președinte, lobby-ul israelian va sfârși prin a susține poziția Israelului. Așa face întotdeauna, așa va face și în acest caz.

 

București, 15 mai 2025.

 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE UNIONISM

Nicușor Dan: „Republica Moldova trebuie sprijinită necondiționat“.

George Simion: „Sprijinul trebuie acordat unioniștilor, nu profitorilor care își bat joc de banii românilor“, accentuând că trebuie să fie condiționat. Prin efect, acesta ar depinde de conduita statului în discuție.

Să o spunem pe șleau: sprijinul necondiționat, în care România s-a cantonat comod de mai multă vreme, dar tocmai pentru că nu are nici o politică externă, înseamnă, în termeni realiști, moartea unionismului. Pe scurt, nu poți sprijini necondiționat Republica Moldova decât dacă ești antiunionist ori dacă nu ai nici o idee de politică externă și, tocmai de aceea, te-ai așezat într-un conformism păgubos care se reduce la câteva clișee. Altfel, nici nu se poate o afacere mai bună: „voi ne sprijiniți fără comentarii, noi nu dăm nimic în schimb și ne vedem în UE“. Este deci de la sine înțeles că, prin cei cu dublă cetățenie, Republica Moldova va susține oricând și orice politician din dreapta Prutului care îi promite acest joc de copii: „eu vreau, tu dai“. Dacă i se va permite.

Faptul se întâmplă pentru că cei din elita politică de la Chișinău au ca proiect nu unionismul, ci din contră: să fie și să rămână ștabi la ei acasă, și fac tot posibilul în acest sens. Ceea ce în politică este legitim: nu strică copilul care cere, ci părintele care dă! Dar să părăsim această comparație pe care cetățenii țării din stânga Prutului o refuză, la fel ca orice tutelă din partea României.

Schimbarea strategică pe care o aduce poziția lui Simion este la 180 de grade față cu ceea ce am văzut până acum. Ca orice schimbare de acest tip, ea nu este ușor de digerat, iar unirea nu este nici ea ușor de atins, căci depinde de mai multe condiții:

1) Încheierea războiului ucrainean și crearea unei noi arhitecturi de securitate europeană, zonală;

2) Detensionarea relațiilor cu Rusia și negocierea cu aceasta;

3) Voința cetățenilor R. Moldova, care, dacă situația de acasă și din zonă se înrăutățește, se poate schimba, după cum s-a mai întâmplat în istorie. Fără această premisă n-am fi avut Momentul 1918, Marea Unire!

Nici una dintre aceste condiții nu este însă îndeplinită în acest moment. Prin urmare, ai în față un dosar complex pe care nu-l poți urmări cu clișee și declarații de susținere.

Chestiunea unionismului va înclina probabil balanța la ultimul tur al alegerilor prezidențiale din România – căci este un deziderat al majorității absolute a cetățenilor săi, care privesc Basarabia ca pe un teritoriu istoric românesc – dar nu le va tranșa, la fel cum nici cetățenii români ai Republicii Moldova nu o vor face. Ea este însă parte dintr-un tablou mai amplu ce trebuie abordat cu politici și soluții complexe.

 

București, 10 mai 2025.

 

CARE ESTE TREABA CU REPUBLICA MOLDOVA?

Să luăm ca premisă un articol al cărui conținut, dacă nu face unanimitate, atunci prevalează.

Trecând peste propaganda de tip emoțional de acolo – care seamănă izbitor de mult cu cea sovietică, doar sensul este schimbat – ar fi de lămurit, sub formă de duș rece, că:

1) România și Republica Moldova (iar nu „Moldova“, care este o provincie românească) nu sunt „două state românești“: ultima este o „națiune civică“, după cum se definește elita sa politică, nu „o altă Românie“.

2) Republica Moldova este un stat și, ca stat distinct ce presupun că-și dorește un viitor, ar trebui să stea pe propriile picioare.

3) Nu se înțelege deci de ce România ar trebui să o sprijine necondiționat, necum să trăiască în locul său. O face din lipsa unei politici externe, dar cât va dura asta?

4) Logica raporturilor dintre state este următoarea: ele au interese care, de multe ori, pot fi convergente (este și cazul nostru), alteori sunt divergente. Nu există însă niciodată, dar niciodată, o aliniere perfectă a intereselor statelor.

5) Nu există nici cel mai mic pericol ca România să ajungă sub conducerea vreunui „regim rusesc“, pro-rus sau cum veți dori să-i spuneți. Această înțelegere este delirantă. Există însă pericolul ca susținerea necondiționată a Republicii Moldova să înceteze, iar acesta este unul cât se poate de real. Căci un președinte unionist în România, oricare ar fi acela, își va pune negreșit această problemă. Asemeni predecesorilor săi, el va avea interesul să susțină stabilitatea republicii din stânga Prutului, dar atât și nimic mai mult. Nici nu va dori, nici nu va putea să facă unirea cu forța, dar aceasta va trebui să se descurce din ce în ce mai mult singură. De aici și distribuția votului celor cu dublă cetățenie la alegerile prezidențiale din România și multele vaiete care au urmat. Explicația situației prezente trebuie deci căutată nu în Rusia ori în pericolul rusesc, ci în interesele și conduita generală a Republicii Moldova și, mai ales, față de România.

6) Pericolul ca Republica Moldova să cadă din nou sub influența Rusiei este cu adevărat real, iar explicația ține, în primul rând, de poziția sa într-o zonă-tampon a UE, a NATO și de jocurile de influență externă; apoi de propria conduită.

7) Sunt de acord cu două cuvinte folosite de autor în acel articol, dar în alt sens: politica Republicii Moldova este un „dezastru“, atât ca prestație pe scena internațională, cât și față de România. Și ea se poate transforma în „tragedie“.

Am spus, repet: sunt foarte îngrijorat de soarta acestui stat, care are o conduită haotică. Este singurul motiv pentru care îmi și pierd vremea!

București, 8 mai 2025. 

„BASARABIA NU E ROMÂNIA“

Este siderantă lipsa de adecvare la realitate a elitei la putere din Republica Moldova, incapacitatea sa de a face vreo proiecție, de a se asigura măcar că nu va genera efecte de bumerang în relația cu România.

În noiembrie anul trecut a îndemnat la vot pentru Elena Lasconi chiar prin președintele Maia Sandu, ignorând astfel partidele din arcul guvernamental de la București. Apoi, într-un moment dificil, l-a chemat la Chișinău pe președintele interimar Ilie Bolojan pentru a face poze cu umbrela sa de securitate!

La aceste noi alegeri s-a situat pe o poziție realistă, îndemnând cetățenii români de acolo să voteze cu Crin Antonescu. Pe primul loc a ieșit însă Nicușor Dan, efect al rețelelor de influență create de Traian Băsescu în timpul celor două mandate ale sale de președinte, o perioadă în care George Simion juca rolul de agitator unionist. Fapt care arată că impactul puterii de la Chișinău asupra acestor votanți este relativ limitat.

Acum elita și puterea de la Chișinău îi îndeamnă la unison să voteze pentru Dan. Ce vor face însă dacă Simion va fi ales președinte, un deznodământ ce pare inevitabil? Ce relație vor avea cu acesta, dat fiind că este interzis în republica din stânga Prutului (și în Ucraina, din același motiv), și nu pentru relațiile lui cu vreun spion rus, după cum susține propaganda convenabilă, ci pentru că a „atentat“ la statalitatea statului mai sus menționat? Este de presupus că respectiva relație – politică și personală – va fi turbulentă, iar Republica Moldova va avea doar de pierdut.

Dar, dincolo de eventualele turbulențe, ar fi de regândit relația dintre România și Republica Moldova, care nu este normală. Cea din urmă cere și primește un ajutor masiv din România, la pachet cu sfaturile, din care ia ajutoarele și cel mai adesea ignoră sfaturile. Pe scurt, beneficiază de un sprijin necondiționat. Proiectul său politic nu este să se apropie de România, ci să devină un stat clientelar al UE. (Intrarea în UE, realist vorbind, este doar un deziderat.) De ce ar trebui ca România să o sprijine este o chestiune care ar merita analizată și explicată. În tot cazul, această susținere necondiționată nu este nici în interesul strategic al României, nici în cel al Republicii Moldova, care dacă se numește stat, ar trebui să stea pe propriile picioare. Logica relațiilor dintre state este diferită și, în acest sens, „Basarabia nu e România“!

Să fiu bine înțeles: România are numeroși cetățeni peste Prut, există între noi legături culturale, istorice, eu însumi am prieteni acolo, oameni la care țin, și privesc evoluția acestui stat – situat într-o zonă tampon a UE și NATO cu Rusia – cu îngrijorare. Republica Moldova are însă o prestație haotică ce ar putea pune probleme României și ei însăși, căci este un potențial factor de destabilizare zonală. Marea problemă nu este însă aceasta, ci faptul că România nu are nici o politică externă – exceptând vulgata „valorilor euro-atlantice“ și „Vest vs. Est“, care nu ține loc de politică și generează periodice accese de delir colectiv, precum în actualele alegeri; necum ceva clar cu privire la statul din stânga Prutului. Această politică ar trebui să și-o definească și, în tot cazul, susținerea necondiționată să înceteze. Altfel, realitatea va fi șocantă pentru toți.

Ce va fi, vom vedea, însă auspiciile nu sunt deloc bune.

București, 6 mai 2025.