AMBASADORII ȘI LIBERTATEA DE OPINIE

Oleg Malginov

Sursa: pagina de Facebook a Ambasadei Ruse

Pe data de 27 martie a.c., Oleg Malginov, Ambasadorul rus în România, i-a caracterizat pe Vladimir Tismăneanu și Marius Stan – autorii unui virulent articol în care îl numeau pe Vladimir Putin, între altele, „fascisto-comunist“ – „bădărani“, și, totodată, a dezavuat cotidianul „România liberă“ și platforma „Contributors“, care i-au preluat[1]. Iată în ce termeni:

Bineînţeles, fiecare societate consistă din oameni diferiţi. Dar nu este deloc necesar ca pe paginile publicaţiilor centrale să se dea cuvântul la orice bădăran. Republicarea despre care este vorba să rămână pe conştiinţa echipei editoriale. E foarte regretabil că asemenea text i-a stârnit interesul. Iar pentru mine portalul informaţional Contributors.ro şi ziarul România Liberă au încetat să existe ca surse de mass-media demne de respect.

Și, în continuare, un mesaj către Ministerul Român de Externe:

Îmi închipui ce ecouri le poate provoca reacția mea destul de emoțională. Cu toate acestea, sunt convins că rațiunea și moralitatea societății romănești în sfărșit vor prevala.

Certamente, dacă cineva este lipsit de civilitate, acela este mai degrabă Ambasadorul unui stat străin care își permite să abandoneze limbajul diplomatic pentru a arunca anatema asupra unor editorialiști și instituții de presă. În ciuda spuselor reprezentantului Rusiei, la acest nivel reacțiile transcend chestiunile personale, căci este pe cât de neașteptat, pe atât de neuzual să vezi cum o diplomație, tradițional dintre cele mai eficace, ajunge să acorde atâta importanță unui articol de presă, iar acesta să aibă capacitatea de a provoca un conflict diplomatic.

Singura explicație valabilă ar fi că această diplomație îl integrează noului război propagandistic care opune Statele Unite (și unii dintre aliații lor) Rusiei.

Din câte știm, este prima luare de poziție publică a unui ambasador rus în România în chestiuni de opinie, fapt semnificativ în sine.

Dacă trecem însă în celălalt „lagăr“, situația este ceva mai „complexă“, vorba tovarășilor.

Mai întâi, ar fi de spus că Satele Unite nu procedează așa: ele respectă libertatea de opinie a cetățenilor „Aliaților“ lor, măcar oficial, dacă nu real. La fel face și Germania în Basarabia („Republica Moldova“): aparențele trebuie păstrate.

Rodica Radian–Gordon

Sursa: pagina Ministerului de Externe Israelian

Singurele care își permit ceea ce își permite Excelența Sa Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România sunt autoritățile israeliene.

Exemplu: conform postului de radio american „Europa Liberă“, în 2007 Ambasadorul Israelului în România, Rodica Radian–Gordon, a reacționat față de acordarea titlului de „cetățean de onoare“ al orașului Timișoara scriitorului român Paul Goma, la acea dată încă refugiat politic în Franța, și a adresat scrisori de protest Primăriei și… Ministerului Român de Interne, pe motiv de – ați ghicit! – „antisemitism“[2].

Edward B. O’Donnell

Sursa: pagina Departamentului

de Stat al SUA

În legătură cu autoritățile americane, vom relata ceva ce, probabil, foarte puțină lume știe, deși chestiunea apare în rapoartele Departamentului de Stat: acestea au instituit, în paralel cu elaborarea „Raportului Iliescu-Wiesel“, funcția de „Trimis Special pe Probleme de Holocaust“ (și) în România. Nu, nu e de râs! În perioada 2003-2005, Ambasadorul SUA la OSCE și Trimis Special pe Probleme de Holocaust a fost Edward B. O’Donnell[3]. Rolul său: de a supraveghea discursul oficial, instituțional (și, în primul rând, manualele școlare cu privire la chestiune), și de a propune „măsuri“ pe care autoritățile politice, administrative și culturale române să le pună în practică. O altă imagine despre preocupările sale ne putem face dintr-o cablogramă interceptată de WikiLeaks cu privire la Austria, în care istoria și memoria victimelor nazismului sunt evacuate în favoarea „industriei compensațiilor“[4].

Întorcându-ne de unde am plecat, din fericire, lui Vladimir Tismăneanu (cetățean american) și lui Marius Stan (fotojurnalist pentru Radio „Europa Liberă“) nu li se poate întâmpla nimic: efectele filipicei ambasadorului „Maicii Rusii“, dacă nu sunt nule, probabil că, într-un anume fel, vor avea rolul de a-i întări.

Excepțional în discursul Ambasadorului este modul brutal în care ne aruncă în față înțelegerea sa despre maniera în care funcționează în România relația Stat – Presă – Societate. Iar acesta nu mai este ofensator pentru Autorități, ci pentru Cetățeanul Român[5].

În fine, dacă Ambasadele Israelului și Statelor Unite din România au pus – oficial, semioficial, neoficial – pe capul vreunei persoane „piatra de mormânt“ a „antisemitismului“, iar ca autor de manuale de istorie, de pildă, nu-ți cadrezi discursul după vulgata din „Raport“, puține soluții îți mai rămân la îndemână.

NOTE

[1] Pentru articol, cf. http://www.contributors.ro/global-europa/ispita-fascista-a-tovara%C8%99ului-putin-un-eseu-de-vladimir-tismaneanu-%C8%99i-marius-stan/; pentru comunicatul Ambasadei, cf. http://www.paginademedia.ro/2015/03/ambasada-rusiei-suparat-pe-un-articol-publicat-in-romania-libera-si-pe-contributors-nu-e-necesar-ca-pe-paginile-publicatiilor-sa-se-dea-cuvantul-la-orice-badaran/.

[2] Cf. Site-ul scriitorului, la adresa: http://www.paulgoma.com/scrisoare-catre-prietenii-din-timisoara-si-din-toata-tara/.

[3] Cf. http://2001-2009.state.gov/outofdate/bios/o/29245.htm.

[4] Cf. http://www.scoop.co.nz/stories/WL0603/S02310/cablegate-special-envoy-and-austrian-mfa-legal-advisor.htm.

[5] În data de 31/03/2015, Comunicatul fusese șters de pe site-ul Ambasadei Federației Ruse la București, semn că părțile rusă și română au convenit să declare incidentul închis. Anterior, 1) articolul în discuție a fost și el retras de pe site-ul ziarului „România liberă“; 2) agenția oficială română de presă, „AGERPRES“, i-a luat lui Oleg Malginov un amplu interviu; 3) ca o consecință a acestuia, MApN a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu Divizia de trădători de patrie „Tudor Vladimirescu“, însoțită de următorul comentariu: „Militarii Diviziei «Tudor Vladimirescu» depun jurămant față de poporul român, cu o zi înaintea plecării în zona frontului. Pe drapelele de luptă ale diviziei scria: «Pentru o Românie liberă și independentă.»“ În urma protestelor cititorilor, după numai câteva ore ea a fost ștearsă.

Pentru interviu, cf. http://www.agerpres.ro/politica/2015/03/28/interviu-malginov-sper-ca-oficialii-care-spun-ca-sistemul-de-la-deveselu-e-doar-defensiv-o-cred-noi-avem-o-parere-diferita-11-09-59; pentru actul MapN, cf. http://www.caleaeuropeana.ro/in-pline-actiuni-militare-comune-cu-americanii-mapn-lauda-contributia-diviziei-din-urss-tudor-vladimirescu-la-romania-libera-si-independenta/.

București, 29 martie 2015.

CUM ÎL „DECONSPIRĂ“ C.N.S.A.S. PE VIȘINESCU

Mai întâi, să citim și să răscitim:

Nota de mai sus este nu proastă, ci mai rău: manipulatoare, dezinformatoare.

Ai spune că pe Vișinescu mama sa l-a născut Locotenent.

În fapt, în perioada 1950-1952 el a fost Sublocotenent, născut din Școala lui Tudor Sepeanu (șef al Securității Închisorilor și Lagărelor); singura formare pe care acesta i-a dat-o a fost cea de torționar în vederea „demascărilor“ prin torturi atroce în „sistem Pitești“.

Șef al Biroului Inspecții (adică ofițer politic, securist) la închisoarea Jilava a fost nu „în 1952“, ci în perioada 1950-1952.

Biografia lui a scris-o Dumitru Lăcătușu (cf. http://www.contributors.ro/sinteze/biografia-unui-tortionar-alexandru-vi%C8%99inescu/), noi am scris despre „demascările“ pe care le-a condus la închisoarea Jilava (cf. http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/02/demascarea-la-inchisoarea-jilava-1950_17.html) și, în fine, i-am reluat biografia împreună cu Elena Dragomir (cf. http://www.balkanalysis.com/romania/2015/01/11/the-media-vs-historical-accuracy-how-romanias-current-communist-trials-are-being-misrepresented/).

În Notă nu se spune nimic despre posturile pe care le-a ocupat ulterior, până la numirea sa în funcția de comandant al „Abatorului“ de la Râmnicu Sărat: ofițer politic al închisorii Mislea (1953-1954) și ofițer politic al închisorii Râmnicu Sărat (1954-1956).

La fel, nici despre „cariera“ sa de după cea de comandant al închisorii Râmnicu Sărat. Să înțelegem că aceea nici nu a fost investigată? Era ea cumva un fel de „stagiu anterior pensiei“?

Apoi, aserțiunea „a desfășurat activități care au îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului“ este aiuritoare. Să spunem dară ce făcea Vișinescu cu „drepturile și libertățile fundamentale ale omului“: le făcea una cu pământul, laolaltă cu oamenii pe care îi „bătea la cur până ce le săreau carnea în tavan și mințile din cap“ (vorba mentorului său Sepeanu).

Finalul este voit confuz.

Din el se poate înțelege că Vișinescu însuși este o victimă a Securității (în exprimarea CNSAS: „titularul unui dosar din care rezultă că a fost urmărit de Securitate“) și că, dacă poftește, poate cere deconspirarea securiștilor care i-au încălcat drepturile omului-care-era, iar nu că face obiectul unei investigații ce are la origine solicitările a două dintre victimele sale, așa cum, verosimil, se dorește.

În concluzie, Vișinescu nu a fost „angajat“ al poliției politice comuniste, căci aceea nu era o fabrică unde îți puteai depune certificatul de calificare; și, cu atât mai puțin, al „fostei Securități“, o expresie din „limba de lemn“, cu rol de manipulare și dezinformare, care are rolul de a semnala, de a impune că organismul criminal – laolaltă cu chestiunile aferente lui – reprezintă o problemă care ține strict de trecut.

Dezolant!...

București, 25 martie 2015.