Editura Fundaţiei Culturale „Memoria”
Fax: +40 21 4114280
PROCESELE REEDUCĂRII (1952-1960)
PROCESELE REEDUCĂRII (1952-1960). Dedicaţie, Tablă de materii şi Introducere
Dedic această carte deţinuţilor
care au fost omorâţi prin
bătăi şi torturi în reeducare
TABLĂ DE MATERII
Introducere
I. PROCESUL GRUPULUI ŢURCANU
I.1. Anchetele
I.2. Începutul procesului
I.3. Imputări specifice
I.4. Desfăşurarea procesului
I.5. Martorii
I.6. Apărarea
I.7. Ultimul cuvânt
I.8. Condamnări şi execuţii
II. CADRELE M.A.I. INCULPATE
II.1. Anchetele
II.2. Procesul
II.3. Interogatoriile
II.4. Primii martori
II.5. Justificări
II.6. Amânări
II.7. Alţi martori
II.8. Acuzarea
II.9. Apărarea
II.10. Ultimul cuvânt
II.11. Alte acuzaţii
II.12. Alte apărări
II.13. Din nou: ultimul cuvânt
II.14. Condamnările
II.15. Recursul: deţinuţii
II.16. Recursul: avocaţii
II.17. Recursul: alţi actori
II.18. Recursul: din nou avocaţii
II.19. Sentinţa
II.20. Detenţia
II.21. Destinul cadrelor MAI condamnate
III. PROCESUL GRUPULUI VALERIU NEGULESCU
III.1. Anchetele martorilor
III.2. Acuzaţii
III.3. Anchetele acuzaţilor
III.4. Acuzaţiile
III.5. Interogatoriile
III.6. Martorii
III.7. Noi interogatorii
III.8. Martorii acuzării
III.9. Alţi martori
III.10. Acuzarea
III.11. Apărarea
III.12. Ultimul cuvânt
III.13. Condamnările
III.14. Recursurile
III.15. Sentinţa
IV. PROCESE ÎN LANŢ
IV.1. Procesul lui Mihai Pârlea
IV.2. Procesul lui Gheorghe Matei
IV.3. Procesul lui Nicolae Pospai
V. DESTINUL SUPRAVIEŢUITORILOR
V.1. Comutări ale pedepsei cu moartea
V.2. Represiunea extrajudiciară
V.3. Alţi morţi
V.4. Alţi supravieţuitori
VI. MITOLOGIE ŞI REALITATE
VII. CONCLUZII
Anexe
1. Decretul nr. 199/1950
2. Fotografii ale deţinuţilor şi cadrelor MAI din reeducare
Introducere
Ce istoric va reuşi să ghicească adevărul în grămada de minciuni ticluite de Securitate?
După stoparea reeducării comuniste din anii 1949-1951, regimul a căutat să lichideze consecinţele negative în politica externă care au decurs din aflarea în Occident a unei părţi din secretul ei. Evenimentul care a precedat acţiunea a fost acela că la sfârşitul lunii iulie 1951 Radio Londra a vorbit despre grupurile de deţinuţi politici transferaţi de la închisoarea Piteşti la Canal, care în urma unui proces misterios deveniseră aderenţi fanatici ai regimului şi îi torturau pe ceilalţi deţinuţi. Urmărindu-şi scopul propus, regimul a organizat o suită de procese în lanţ, vizând mai multe ţinte: să acopere propriile urme, aruncând responsabilitatea asupra liderilor Mişcării Legionare din închisori, asupra unei părţi a deţinuţilor politici reeducaţi şi a câtorva cadre din administraţia închisorilor şi lagărelor; apoi, să folosească prilejul provocat pentru a distruge definitiv Mişcarea Legionară.
Studiul de faţă are ca obiectiv să facă o analiză istorică a modului în care a avut loc această suită de acţiuni, împreună cu cortegiul de consecinţe pe care le-a angajat. În acest sens, prima noastră ţintă este stabilizarea informaţiei relevante privitoare la subiect.
O analiză ca cea de faţă este dificil de făcut în absenţa unei istorii detaliate a reeducării. Or, în scrierea unei asemenea istorii, pentru care sursele conţin distorsiuni puternice (cele mai multe de factură ideologică), detaliile sunt cele care contează. Lucrările fundamentale care au defrişat subiectul, semnate de Dumitru Bacu, Virgil Ierunca şi Paul Goma, rămân inevitabil la nivelul de cunoaştere al momentului în care au fost scrise[2]. Ne-am încumetat doar pentru că avem în lucru o asemenea istorie[3].
Istoricul este conştient că focalizarea atenţiei asupra acestui subiect presupune de la bun început o selecţie, care pune în lumină anumite aspecte ale istoriei reeducării, lăsând la o parte altele, cel puţin la fel de relevante. Pe de altă parte, el este conştient şi de faptul că rostul disciplinei sale nu este decât acela de a căuta adevărul, a-l descoperi şi a-l spune[4].
Note
[1] Octavian Voinea, Masacrarea studenţimii române în închisorile de la Piteşti, Gherla, Aiud. Mărturii redactate de Gheorghe Andreica, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1996, p. 144.
[2] Vezi Dumitru Bacu, Piteşti, centru de reeducare studenţească, Bucureşti, Editura Atlantida, 1991 (prima ediţie a fost publicată la Madrid, în 1965); Virgil Ierunca, Pitesti, laboratoire concentrationnaire (1949-1952), Paris, Editions Michalon, 1996 (ed. rom. Bucureşti, Humanitas, 1990; lucrarea a fost citită fragmentar la Radio Europa Liberă, în 1975-1976, iar prima ediţie a fost publicată la Paris, Editura Limite, 1981) şi studiul Le phénomène concentrationnaire en Roumanie, publicat ca postfaţă a romanului Gherla de Paul Goma, în ediţia franceză a cărţii, Paris, Editura Gallimard, 1973; Paul Goma, Les chiens de mort (Patimile după Piteşti), Paris Hachette, 1981 (roman scris în 1978; ed. rom. Bucureşti, Cartea Românească, 1990).
[3] În octombrie 1999 am susţinut la Universitatea Bucureşti teza de doctorat intitulată Reeducarea comunistă din România anilor ’50, 374 p. Pentru un rezumat al ei, a se vedea studiul Istorie şi memorie a reeducării, în „Experimentul Piteşti. Conference Proceedings. Comunicări prezentate la Simpozionul PERT’01, Piteşti, 6-8 octombrie 2001. PERT’02, Piteşti, 4-6 octombrie 2002”, Fundaţia Culturală Memoria, Filiala Argeş, Piteşti, 2003, pp. 95-107.
[4] Lucrarea clasică de analiză a proceselor de tip comunist şi/sau „spectacol” este Marea Teroare. O reevaluare de Robert Conquest. A se vedea ediţia română, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, trad. de Marilena Dumitrescu, în special cap. IV, V şi XII. Poate fi consultată cu folos şi lucrarea Les grands procèses dans les systèmes communistes. La pédagogie inférnale de Annie Kriegel, Paris, Gallimard, 1972.
ASUPRA NUMĂRULUI MORȚILOR DIN REEDUCAREA „DE TIP PITEȘTI”. O REEVALUARE[1]
Scopul studiului de faţă este de a face o analiză asupra numărului morţilor
din reeducarea „de tip Piteşti”[2]. Interesul nostru este să stabilim care au
fost deţinuţii ucişi ca urmare a punerii la lucru de către Securitate, la
ordinul conducerii superioare a Partidului Comunist, a dispozitivului de
distrugere fizică şi pshică pe care îl reprezintă „demascarea”[3].
Pentru început este important să delimităm câmpul analizei, precizând că o
investigaţie asupra numărului deţinuţilor morţi în timpul reeducării, dar care
nu au trecut prin reeducare şi care, prin urmare, nu sunt o consecinţă directă
şi nemijlocită a acesteia, sau a morţilor survenite ca urmare a efectelor
fizice şi psihice generate de reeducare asupra deţinuţilor, după stoparea ei,
nu intră în economia studiului de faţă, depăşind posibilităţile noastre actuale
de analiză[4].
Ca surse vom folosi documente ale Securităţii, memorii ale foştilor
deţinuţi politici şi interviuri edite şi inedite.
Prima oară am avut acces la documentele Securităţii în perioada 1996-1997,
şi vom spune şi în ce condiţii. Nefiind dintre privilegiaţii responsabililor de
arhivă, şi în niciun caz ai Serviciului Român de Informaţii – gestionarul
dosarelor Securităţii –, pentru accesul la dosare am profitat de precedentul pe
care l-a creat obţinerea accesului la documente de către Editura Vremea, în
1995. Servicul Român de Informaţii ne-a eliberat astfel un permis de acces şi
ne-a livrat spre studiu dosarul cu numărul 26 979, de la Fondul Penal,
intitulat „Ţurcanu şi alţii”, dosar care numără 24 de volume. (Astăzi el este
accesibil la CNSAS sub cota: „P” – 1 114.)
Apoi, începând cu 2007, în timpul celui de-al doilea Colegiu al CNSAS, am
obţinut accesul la o a doua categorie de dosare. Am primit astfel dosarul cu
numărul 25 390 de la Fondul „Penal” al Securităţii (cota CNSAS: „P” – 1 126),
care numără 10 volume şi grupează ancheta cadrelor MAI/Securităţii care au fost
implicate în reeducare. Această anchetă a Securităţii a avut rolul de a acoperi
urmele reeducării, aruncând responsabilitatea conducerii Instituţiei Terorii
asupra unei părţi din angajaţii săi (în general de la baza ierarhiei). Faptul
s-a petrecut în urma descoperirii parţiale a secretului reeducării, survenită
în iulie 1951, după ce deţinutul Ion Simionescu, torturat în lagărul de la
Peninsula (la Canalul Dunăre-Marea Neagră) de către echipele „de şoc” ale
reeducării, s-a omorât.
În ciuda puternicelor distorsiuni, aceste documente sunt o sursă preţioasă
de informaţii, întrucât ascunderea realităţii este însoţită în permanenţă de
dezvăluirea ei.
În dosarul nr. 26 979, în partea care priveşte ancheta desfăşurată de
Organe între 1951 şi 1953, în vederea procesului care a avut loc în 1954, se
află două liste cu morţii din închisorile Piteşti şi Gherla. Ele sunt scrise de
mână şi, uneori – în special în cazul celei de la Gherla – numele sunt greu de
înţeles.
Mai întâi vom proceda la o expunere a lor aşa cum se prezintă, apoi vom
căuta să stabilim ce e adevărat, ce e fals sau dacă şi ce lipseşte din ele.
PITEŞTI
Nr. crt. / Numele şi prenumele / Data morţii
1) / Iliescu Vasile / 30 ianuarie 1950
2) / Şerban Gheorghe / 12 februarie 1950
3) / Vătăşoiu Gheorghe / 20 februarie 1950
4) / Bădescu Bazică / 4 februarie 1950
5) / Ionescu Teofronie / 21 februarie 1950
6) / Niţă Corneliu / 28 februarie 1950
7) / Poenaru Hanibal / 28 februarie 1950
8) / Bogdanovici Alexandru / 15 aprilie 1950
9) / Bucur Mircea / 24 aprilie 1950
10) / Neacşa Constantin / 8 mai 1950
11) / Turtureanu Ion / 13 aprilie 1950
12) / Cantemir Vasile / 14 mai 1950
13) / Iosub Mihai / 29 iulie 1950
14) / Vasilescu Marin / 30 iulie 1950
15) / Călinescu Nicolae / 29 august 1950
16) / Pintilie Ioan / 14 ianuarie 1951
17) / Gavrilescu Eugen / 26 aprilie 1950
18) / Limberea Paul / 8 iulie 1951
19) / Balanişcu Chirică / 4 iulie 1951
GHERLA
Nr. crt. / Numele şi prenumele / Data morţii
1) / Moise Aurel / 25 septembrie 1950
2) / Şimian Mugurel / 26 septembrie 1950
3) / Tiuţiu Aurel / 27 septembrie 1950
4) / Crăciun Iosif / 6 octombrie 1950
5) / Juga Grigore / 18 octombrie 1950
6) / Macri Radu / 4 noiembrie 1950
7) / Filderman Iosif / 9 noiembrie 1950
8) / Enescu M. Aron / 11 noiembrie 1950
9) / Bal Iosif / 14 noiembrie 1950
10) / Covaci Veniamin / 24 noiembrie 1950
11) / Geantă Ion / 26 noiembrie 1950
12) / Kiş Ştefan / 2 decembrie 1950
13) / Jidon (?)[5] Dumitru / 7 decembrie 1950
14) / Nicula Ion / 23 decembrie 1950
15) / Pusca Dumitru / 2 ianuarie 1951
16) / Manole Traian / 1 februarie 1951
17) / Ignatov Ioan / 5 februarie 1951
18) / Rozen Ioan / 10 februarie 1951
19) / Burtea Toma / 12 februarie 1951
20) / Boancă Ioan / 15 februarie 1951
21) / Hristu Pancu / 18 februarie 1951
22) / Mihăiasa Lascu / 23 februarie 1951
23) / Beheciu (?) Constantin / 24 februarie 1951
24) / Aniţei Gheorghe / 12 martie 1951
25) / Stoieni (?) Ştefan / 9 aprilie 1951
26) / Pană Aurelian / 4 mai 1951
27) / Strejar (?) Gheorghe / 5 mai 1951
28) / Vâjâială Ştefan / 7 mai 1951
29) / Popescu Petre / 22 mai 1951
30) / Maronescu (-?)/ 26 mai 1951
31) / Olaru Gheorghe / 18 iunie 1951
32) / Ianosev Sima / 10 iulie 1951
33) / Manchiş Victor / 13 iulie 1951
34) / Radu D. Ion / 15 iulie 1951
35) / Ozun Ioan / 19 iulie 1951
36) / Papuc Ioan / 19 iulie 1951
37) / Toader Ghe[orghe]. / 19 august 1951
38) / Dincă Ion / 20 august 1951
39) / Cristea Ion / 3 ianuarie 1952
40) / Sălăjan Pamfil / 6 ianuarie 1952
41) / Stana Vasile / 6 ianuarie 1952
42) / Tudose Constantin / 7 ianuarie 1952
43) / Manu Costea / 26 ianuarie 1952
44) / Sitco Gligor / 29 ianuarie 1952
45) / Florescu Constantin / 7 februarie 1952
46) / Weber Andrei / 18 februarie 1952
47) / Stoianovici Sfetco (?)/ 21 februarie 1952
48) / Covaci Ioan / 24 februarie 1952
49) / Lungu Ioniţă / 22 martie 1952
50) / Marghita Iosif / 3 aprilie 1952
51) / Ionescu C. Constantin / 22 aprilie 1952
52) / Haru (?) Drogiu (?)/ 28 aprilie 1952
53) / Roşca Dragomir / 13 iunie 1952
54) / Vulpeş Nicolae / 16 iunie 1952
55) / Flerescu Vasile / 7 iulie 1952
56) / Miftode (?) Aurel / 9 iulie 1952
57) / Singurelu Ion / 13 iulie 1952
58) / Cetan (?) Ion / 13 iulie 1952
59) / Marna Ion / 15 iulie 1952
60) / Leca Niculaie / 28 iulie 1952
61) / Ivănescu Tache / 30 iulie 1952
62) / Lajtucă (?) Ştefan / 31 iulie 1952
Prima listă, cea de la închisoarea Piteşti, conţine nume de morţi din
perioada 30 ianuarie 1950-4 iulie 1951, perioadă care corespunde cu cea a
reeducării, dat fiind că ea s-a desfăşurat aici în perioada 25 noiembrie
1949-29 august 1951.
Situaţia nu este identică însă în cazul listei cu morţii din închisoarea
Gherla, care conţine nume începând cu anul 1950, pentru a continua mult după
încheierea reeducării, până în anul 1953, dat fiind că reeducarea s-a
desfăşurat aici în perioada septembrie 1950-19 decembrie 1951[6]. Întrucât
reeducarea debutează la Gherla în 17 septembrie 1950, iar numele pe anul 1952
pe care lista le conţine au relevanţă pentru analiza noastră – vom arăta în
continuare în ce constă aceasta –, vom începe prezentarea ei cu primii morţi
care apar după septembrie 1950 şi o vom opri în luna iulie 1952.
Ca remarcă generală, trebuie spus că listele prezente în dosar sunt
fotocopii după registrele de evidenţă a deţinuţilor din cele două închisori,
ceea ce înseamnă că sunt fiabile, adică ele corespund cu modul în care era
ţinută evidenţa morţilor în cele două închisori. Nu trebuie înţeles însă că
listele în cauză ar fi şi adevărate, că adică ele ar corespunde cu morţii reali
din cele două închisori.
I
În privinţa primei liste, de la închisoarea Piteşti, putem spune că, din
cele 19 nume prezentate, 14 reprezintă morţi asupra cărora nu putem emite
niciun dubiu. Iată care sunt în ordine cronologică:
(1) Gheorghe Şerban (zis „Sergentul”) a murit pe 10
februarie 1950 la camera 4 Spital. Şi-a luat viaţa aruncându-se prin golul
scărilor în timp ce, împreună cu alţi deţinuţi, era dus la baie[7].
Era la a doua tentativă, de această dată reuşită, care l-a scăpat definitiv
de reeducare.
Anunţat, directorul a sosit la faţa locului, unde i-a găsit pe Ioan Marina
şi pe sanitarul Ion Cioltar, după care a sunat la Bucureşti, la Serviciul
Operativ[8]. Marcel Hofman, ofiţer în centrala SO, confirmă că directorul l-a
sunat pe Nemeş şi că acesta din urmă „era foarte nervos şi chiar contrariat[,]
şi a raportat legăturii noastre dela securitate [Gavrilă Birtaş]”[9]. Pârvu
Puiu, secretarul grefei, spune că şi el a fost chemat la faţa locului de
prim-gardianul Gheorghe Mândruţă[10]. În timp ce Dumitrescu aştepta să i se
facă legătura, la el în birou au intrat medicul închisorii, Ion Ionescu,
secretarul grefei, Puiu Pârvu şi şeful Biroului Operativ, Ioan Marina[11].
Medicul a fost adus de acasă de primul gardian Mândruţă, la ordinul
directorului, deşi era convalescent, întrucât în urmă cu 24 de ore fusese
operat[12].
În acest punct urmează două relatări pe cât de divergente, pe atât de
îndoielnice. Pe de o parte, directorul spune că medicul a căutat să-l
liniştească, spunându-i că l-a dezbrăcat pe deţinut de haine, l-a examinat
amănunţit şi a constatat că nu are niciun fel de vânătăi. Prin urmare, nu s-ar
fi omorât din pricina bătăilor, ci din cauza unui şoc provocat de tratamentul de
sifilis pe care medicul i-l administra. Medicul ar fi redactat deja formele de
înmormântare, pe care le şi semnase, şi l-a îndemnat pe director să facă
acelaşi lucru. Directorul i-ar fi răspuns că până nu vine Iosif Nemeş nu o
face. Iar secretarul grefei i-a spus directorului că dacă nu semnează, va semna
în locul său, ceea ce ar fi şi făcut. Am redat această relatare, cu totul
neverosimilă, doar pentru corectitudine[13]. Secretarul grefei o respinge cu
uşurinţă: „Dacă eu am semnat declaraţia de moarte[,] înseamnă că nu era acolo
Directorul Dumitrescu. Eu nu-mi aduc aminte ca Dumitrescu să fi refuzat să
semneze actele de înmormântare. În acest caz nu am mers, dar în alte cazuri am
mers în biroul lui Dumitrescu şi a semnat actele.”[14] Directorul confirmă că era
în închisoare, prin urmare a semnat actele de înmormântare. La rândul său,
medicul Ionescu susţine: „Le-am spus (...) că nu depinde de mine şi am refuzat
să întocmesc formele de înmormântare, deşi Directorul spunea că deţinutul
fusese bolnav de lues. Am plecat[,] şi ce s-a petrecut nu ştiu”[15]. Vom arăta
mai jos de ce şi declaraţia acestuia ridică semne de întrebare.
După plecarea celor trei, directorul a obţinut legătura telefonică cu
Nemeş, căruia – conform propriei relatări – i-a spus: „Dl. Inspector general[,]
veniţi imediat la Piteşti deoarece avem un caz foarte grav. – La aceasta Dl.
Nemeş m’a întrebat că [ce] este un caz foarte grav, deoarece are ceva treabă la
Bucureşti şi ar vrea să mai întârzie.” Directorul i-a repetat că „este un caz
foarte grav” şi, după o oră, şeful SO şi-a făcut apariţia în închisoare.
Înştiinţat asupra celor petrecute, Nemeş i-a spus lui Dumitrescu – de faţă cu
Gheorghe Ciobanu, Puiu Pârvu şi Ioan Marina – că: „pentru asta sunt eu aşa de
speriat[?]” La rîndul său, ofiţerul politic i-a spus directorului: „vede-ţi[,]
nu v’am spus eu să nu fi-ţi speriat[?!]”, după care Dumitrescu şi Nemeş au
intrat în biroul directorului. La întrebarea lui Nemeş: „şi ce a-ţi făcut[?]”,
răspunsul său a fost că i se pare că medicul şi secretarul grefei i-ar fi făcut
formele de înmormântare.
Chemat, Puiu Pârvu a fost întrebat şi el ce forme a făcut, răspunzând că:
„a anunţat familia deţinutului cu telegramă ca să vie să-l ia, a anunţat
Direcţia Generală [a Penitenciarelor] prin raport, însă fără să specifice în
raport că bătăile din camera No. 4 ar fi o cauză a sinucider[i] deţinutului, a
anunţat Dr. Legist al oraşului Piteşti pe nume tot Ionescu[,] care a venit şi a
semnat procesul verbal de constatare a morţi[i] deţinutului şi s’au făcut
formele la Ofiţerul stării civile.” Nemeş a conchis: „Bine – însă nu trebuia să
anunţaţi familia –[,] iar dacă vine famila să nu-il da-ţi, ci s-i lăsa-ţi să-l
vadă pe deţinut la cimintir[,] şi pe viitor dacă se mai întâmplă să mai moară
un deţinut politic, să nu-i mai anunţa-ţi familia, dealtfel o să primi-ţi ordin
scris în acest sens”.
Totodată, Dumitrescu l-ar fi rugat pe inspector să dea dispoziţii „să nu se
mai bată în halul în care se bate deţinuţi[i] (mă refeream la acţiunea de aşa
zisă demascare)[,] la care Dl. Nemeş Iosif mi-a răspuns să-şi văd de treaba
mea, că în această problemă dânsul dă dispoziţiuni, dânsul răspunde şi eu să nu
mă amestec acolo, iar dacă am ceva deosebit [de raportat], am numărul lui de
telefon, să-i dau telefon şi să-i raportez ce am de spus[,] şi ca încheere în
mod ironic m’a întrebat dacă am ţuică acasă – la răspunsul meu negativ Dl.
Nemeş mi-a spus în continuare că – mai bine aşi bea o ţuică ca să mai mă
înviorez”[16].
Nemeş a intrat apoi în biroul referentului politic, unde a stat de vorbă cu
el şi cu Ţurcanu[17].
Ioan Marina spune că cel care a anunţat familia deţinutului ucis în
demascări a fost directorul. Oricum ar fi, faptul este irelevant, căci
secretarul grefei nu ar fi putut acţiona fără un ordin de la director. Şi
politicul continuă: „Eu am mers atunci imediat la Tov. Col. Nedelcu şi i[-]am
raportat cazul acesta[,] iar tov. Colonel a luat legătură cu Ministerul[,] care
a dispus ca să nu se înmormânteze de familie deţinutul. Când a auzit de acest
lucru[,] tov. Colonel s-a supărat şi s-a exprimat că Directorul a făcut o mare
greşeală şi că îşi va rupe gâtul pe chestia aceasta.”[18]
Despre mort, sanitarul Ion Cioltar i-a spus lui Nicolae Lăzăroiu că: „acest
deţinut urma un tratament de sifilis şi că mai bine că a murit[,] că şi aşa era
sifilitic.”[19] În urma morţii deţinutului, un procuror din oraş a făcut o
anchetă, la fel ca şi lt. Iordache de la Securitate[20]. „La primul deţinut
care s’a sinucis[,] anume Şerban Gheorghe – spune şeful secţiei Spital, Nicolae
Lăzăroiu –, am dat declaraţii falşe[,] deoarece mi-a spus atât doctorul
Ionescu[,] cât şi Directoru Dumitrescu Alex. că să nu spui în faţa
Securităţi[i] că acest deţinut s’a aruncat dela etaj III [I] şi a murit din
cauza bătăi[i], ci să declar că a murit că a fost sifilitic.”[21] Prin urmare,
dacă medicul Ionescu nu a semnat, ca medic al închisorii, actul de deces, de ce
l-ar fi instruit pe Lăzăroiu să declare un fals? Totodată, medicul spune că
Dumitrescu îl ameninţa că dacă nu va pune un diagnostic care să acopere morţile
din demascări „mă va denunţa la securitate şi acolo voi da socoteală
pentru orice zi de întârziere a înmormântării.”[22] Şi nu spune că ele ar fi
fost fără efect.
Într-adevăr, aşa cum îl asigurase Nemeş, după două sau trei zile directorul
a primit ordin scris de la DGP, semnat de lt.-col. Marin Constantinescu, „prin
care ni se punea în vedere că: să nu mai anunţăm moartea deţinuţilor politici
din penitenciar – familiei lor, ci să anunţăm D.G.P[,] care ei vor avea această
competenţă de a anunţa la rândul lor familiile în caz de deces al vreunui
deţinut politic.”[23] La rândul său, Puiu Pârvu, secretarul grefei, confirmă
procedura: „eu am semnat acte de înmormântare[,] ca funcţionar[,] în lipsa
directorului Penit. Nu s’a anunţat Parchetul[,] pentrucă era deţinut politic.
Se anunţa însă D[irecţia]-g[ener]ală a Penit. Cu raport scris pentru fiecare
caz în parte. (...) Nu există nici un caz de deces în Penit. pentru ca[re]
Dir[ecţia] G[ener]ală a Penit. să nu fie anunţată.”[24] Birtaş a aflat imediat
de moartea deţinutului prin sistemul de informare paralel, adică pe linia
Securităţii Piteşti, de la col. Nedelcu[25]. De celelalte cazuri de moarte se
pare că nu s-a mai interesat.
Conform procedurii legale, la moartea unui deţinut trebuiau anunţate
Procuratura şi Medicina Legală, pentru anchetă. Odată cu moartea lui Şerban a
fost pus la punct sistemul prin care morţile erau acoperite prin diagnostice
false, cazurile de ucidere fiind doar anunţate la DGP pentru evidenţă, iar
familiilor le era ascunsă orice informaţie.
(2) Gheorghe Vătăşoiu a murit pe 18 februarie 1950 la
camera 4 Spital. Şi-a luat viaţa aruncându-se prin golul scărilor, în timp ce
mergea la baie, înainte fiind torturat de Eugen Ţurcanu şi Gheorghe Roşca[26].
Deţinutul a ales calea către moarte deja testată. Anunţat de primul gardian
Gheorghe Mândruţă, după circa 15 minute directorul, care se afla la Tribunalul
oraşului, s-a întors la închisoare. Acolo, în prezenţa primului gardian ar avut
cu ofiţerul politic următorul schimb de replici: „«Eu = Marina[,] ma-ţi
nenorocit[!] – mă duc să mă sinucid şi aici nu mai stau –» – Marina = –
«Ce[,] D-le Director[,] vă pare rău de el[?]» – Eu = «Nu este vorba de
părere de rău, dar dacă Republica găseşte de cuvi[i]nţă că cineva trebuie să
fie condamnat la moarte, apoi o face, însă noi nu avem dreptul să omorâm
oameni[i] din penitenciar[.]»– Marina = «Nu mă face-ţi[,] Dl.
Director[,] că mă duc şi iau pistolul şi-i împuşc pe toţi (a spus apoi o
înjurătură la adres adeţinuţilor din penitenciar)[.]» Eu = [«] Atunci fă
D-ta acest lucru[,] că eu plec imediat de aci[.]»”[27]
Directorul a mers apoi în biroul său, unde a cerut să i se facă legătura cu
Iosif Nemeş. Întrucât nu era acolo, i-a transmis să vină urgent la Piteşti,
unde „s’a întâmplat ceva foarte grav.”[28] Apoi i-a chemat pe medic şi
secretarul grefei, cărora le-ar fi ordonat să nu facă formele de înmormântare
pentru deţinut, până nu vine cineva din conducerea DGP. Lui Puiu Pârvu i-a dat
dispoziţie să facă raport către DGP, în care să anunţe „sinuciderea”
deţinutului, fără să indice însă şi motivul. Gardianul Gheorghe Nistor confirmă
că directorul era speriat că va intra în puşcărie, motiv pentru care îi certa
pe gardieni. Mediciul Ion Ionescu, care era în convalescenţă după operaţie,
afirmă că de acea dată ar fi refuzat să meargă la închisoare[29]. Afirmaţia
este însă falsă, întrucât atât directorul, cât şi sanitarul-gardian Ion Cioltar
îl situează în închisoare.
După tipic, Marina a mers la Securitatea regională, unde l-a anunţat pe
Mihai Nedelcu de moartea deţinutului[30]. De faţă cu politicul închisorii,
şeful Securităţii Piteşti a sunat la cabinetul lui Gheorghe Pintilie, şeful
Securităţii, „arătând împrejurările şi cauza pentru care s[-]a aruncat
deţinutul dela etaj. Răspunsul D.G.S.P. ştiu că a fost ca deţinutul să nu fie
predat familiei[,] ci să fie înmormântat. (...) Nu pot preciza cu cine a vorbit
a vorbit [!] D-ul Nedelcu Mihai la telefon[,] din cadrul D.G.S.P.[,] comanda
telefonică ştiu [însă] că a fost făcută cu cabinetul directorului general al
Direcţiei Generale a Securităţii Poporului.”[31]
A doua zi pe la orele 10.00 a sosit inspectorul general Gheorghe Antipa de
la DGSP, însoţit de un căpitan de la Securitatea Piteşti, pe nume Popescu sau
Stăncilă, şi medicul legist al oraşului, numit tot Ionescu. A fost formată o
comisie de anchetare a cazului, compusă din cei trei, directorul şi medicul Ion
M. Ionescu. Au mers în baia închisorii de la subsol, unde se găsea cadavrul,
iar medicul închisorii l-a dezbrăcat complet, „fără însă ca să-i scoată şi
pantofii”[32]. Comisia a constatat că trupul deţinutului nu prezenta alte
leziuni decât fractura de la baza craniană datorată căzăturii, care i-a cauzat
hemoragie cerebrală, după care a mers la locul în care s-a produs decesul.
Dumitrescu relatează: „Dl. Antipa Gh. a rămas cu mine puţin mai în urmă şi[,]
fără să ne audă ceilalţi, m’a întrebat – Ce se întâmplă în penitenciarul meu,
că până acum nu s’au întâmplat astfel de lucruri, la care eu i-am răspuns că
deţinutul Şerban C-tin [Gheorghe] face parte din camera 4 spital, iar în
această cameră sunt circa 70 deţinuţi care se bat între ei în mod groaznic.
Faţă de aceste spuse de mine[,] Dl. Antipa m’a întrebat din nou mirat – Cum se
bat? – iar eu i-am răspuns că bătaia este ordonată de Dl. inspector general
Nemeş Iosif[,] şi deaceea se bat între ei deţinuţi[i]. Dl. Antipa Gh. atunci
mi-a spus foarte speriat – Taci din gură[,] nu-mi mai spune nimic, că dacă este
vorba de Nemeş Iosif, atunci ăsta ne pune la punct pe toţi.”[33]
Inspectorul general şi ofiţerul de la Securitatea Piteşti au fost apoi
însoţiţi de director la camera 4 Spital, unde au stat de vorbă cu deţinuţii
aflaţi acolo, inclusiv cu Ţurcanu, pe care i-au întrebat despre cauza morţii
deţinutului. Ei le-au răspuns că nu-l cunosc, însă presupun că „era puţin
săpăcit [zăpăcit]”[34]. Când au ieşit din cameră, inspectorul l-a întrebat pe
director unde sunt deţinuţii bătuţi, pentru că el i-a văzut, la care i-a
răspuns că el crede că i-au ascuns. După ce au coborât la baza scării, unde se
omorâse deţinutul, inspectorul i-a ordonat directorului să pună plase peste
golurile scărilor. Medicul legist şi medicul închisorii au redactat procesul
verbal de constatare a morţii, în care au indicat doar efectul, iar nu şi
cauza, trecând la diagnostic: „fractura bazei craniene”[35] şi precizând că că
trupul deţinutului „nu prezintă nici un fel de leziuni sau vânătăi”[36].
Medicul închisorii i-a fi cerut directorului să semneze şi el procesul verbal
de deces, însă acesta ar fi refuzat să o facă înaintea inspectorului, motivând
că mr. Gheorghe Antipa, fiind trimis de DGP şi fiind mai mare în grad ca el,
„este mai potrivit să-l semenze dînsul, mai ales că eu ştiu că sinuciderea
deţinutului nu se datoreşte faptului că era nebun, ci celor ce se întâmplă în
camera 4 spital.”[37] Inspectorul a semnat actul de deces spunând: „Bine[,] mă!
Bine. Hai să semnez. Dacă îmi este mie dat să fac puşcărie, ce să fac[?] – Cum
de m’au trimis ei pe mine aci[?]”[38] Apoi a semnat şi directorul.
Mr. Gheorge Antipa a plecat la Bucureşti fără să fi făcut anchetă, să fi
luat vreo declaraţie sau să-i fi lăsat vreun ordin lui Dumitrescu. Acesta din
urmă a mers apoi pe secţia Spital, unde l-ar întrebat pe gardianul Nicolae
Lăzăroiu ce s-a întâmplat cu deţinuţii maltrataţi din camera 4 Spital, la care
i s-a răspuns: „Dl. Director[,] înainte de a veni D-voastră la camera 4 spital,
a fost Dl. Marina Ion sus şi i-a dat ordin lui Ţurcanu Eugen ca să-i ascundă pe
deţinuţi[i] bătuţi ori în closet ori su[]pat, lucru ce Ţurcanu a şi făcut.”[39]
Faptul s-a întâmplat pentru ca mr. Antipa să nu-i vadă pe deţinuţii maltrataţi.
Lăzăroiu spune însă, în mod credibil, că deţinuţii au fost mutaţi atât din
ordinul directorului, cât şi a politicului[40].
După o oră-o oră şi jumătate a venit şi Iosif Nemeş, care a stat mai întâi
de vorbă cu ofiţerul politic[41]. Şeful SO relatează: „Marina mi-a spus că
deţinutul s-a sinucis deoarece avea multe de spus. / Eu nu am crezut acest
lucru şi mi-am dat seama că deţinutul a făcut acest lucru în urma presiunilor
la care a fost supus.”[42]. După ce directorul i-a raportat lui Nemeş cele
întâmplate, conform relatării lui Dumitrescu, şeful SO a spus: „«dă-l dracului
pe Antipa – şi pe urmă voi ce a-ţi făcut[?].» I-am raportat apoi că am făcut
toate formele de înmormântare[,] şi faţă de aceasta Dl. Nemeş Iosif mi-a spus
că: – nu-i pare rău de bandit că a murit, ci de faptul că a înmormântat cu el o
serie de lucruri pe care le ştia, – cuvinte ce peste câteva zile mi le-a
repetat şi Marina Io[a]n[43]. / Apoi eu l-am întrebat pe Dl. Nemeş Iosif, dacă
Ministerul de Interne cunoaşte aceste lucruri (mă refeream la acţiunea de aşa
zisă demascare şi moartea celor doi deţinuţi)[,] la care Dl. Nemeş mi-a
răspuns: – «Desigur că Ministerul cunoaşte – doar eu nu le fac de capul meu –
O[r] să moară 10 bandiţi[,] şi pentru asta să mă împuşte pe mine partidul că
i-am omorât – însă cel puţin ştiu că am terminat cu legionarii» –.”[44].
Directorul continuă: „În timp ce eu eram în biroul meu cu Dl. Nemeş Iosif
şi Marina Io[a]n[,] a mai avut loc următoarea discuţie: Dl. Nemeş Iosif mă
întreabă: – «Şi Doctorul legist a fost»? – Eu răspund = «Da[,] a
fost;[»] Dl. Nemeş = «Şi ce a făcut»? – Eu = L-a controlat peste
tot şi deţinutul nu a avut nici un semn, deci nu a fost bătut. Marina Io[a]n =
«A fost bătut[,] însă la tălpi, dar medicii nu i-au scos pantofi[i] din
picioare[;] şi chiar dacă îi scoteau pantofi[i] din picioare, nu se mai
cunoşteau semnele, deoarece fusese bătut cu câteva zile înainte».”[45].
Directorul ar insistat din nou ca şeful SO să dea dispoziţii ca deţinuţii să nu
mai fie bătuţi într-un asemenea hal, iar acesta din urmă i-a spus că o va face.
Apoi, Nemeş l-a trimis pe politic să-l aducă pe Ţurcanu, căruia, de faţă cu
directorul i-a spus: „«– Mă – mai temperaţi lucrurile acolo» – la care Ţurcanu
i-a răspuns: «D-le inspector general – banditul ăsta (se referea la deţinutul
Şerban C-tin [Gheorghe Vătăşoiu]) nu a fost bătut, el din fanatism s’a
sinucis»–”[46].
Şeful SO s-a adresat apoi directorului, căruia i-a ordonat să ia măsuri
urgente de a pune plase metalice în golul scărilor, spunându-i totodată că dacă
erau mai vigilenţi deţinutul nu s-ar fi omorât[47]. În fine, Nemeş a mai vorbit
circa 10-15 minute cu referentul politic şi cu Ţurcanu în biroul politicului, a
mai stat singur în curtea închisorii aproximativ o jumătate de oră, după care
s-a îndreptat către maşină. Directorul l-a însoţit şi ar fi avut cu el
următoarea discuţie: „Lângă maşină[,] fiind numai eu şi Dl. Nemeş Iosif[,] l-am
întrebat: «dacă a raportat D-lui Director General Baciu Ion cele ce s’au
petrecut şi ce se petrece în penitenciarul Piteşti (mă refeream la acţiunea de
aşa zisă demascare şi la moartea celor doi deţinuţi) – pentrucă eu[,] aşa cum
mi-aţi ordonat[,] nu am raportat nimic în acest sens, deoarece urma să
raportaţi D-voastră» – Dl. Nemeş Iosif mi-a răspuns următoarele: – «Sigur că
i-am raportat[,] şi să nu faci să raportezi şi tu[,] şi să cadă raportul în
mâna altcuiva, că răspunzi cu capul[,] şi şti[i] ce te aşteaptă» –”[48]. Marina
arată care a fost efectul inspecţiei şefului său asupra desfăşurării
demascărilor: „Nemeş n-a dat dispoziţiuni ca să se înceteze bătaia definitiv
între deţinuţi, ci numai pentru un timp.”[49].
Ajuns la Bucureşti, Nemeş a raportat, la rândul său, pe cale ierarhică: „Eu
am raportat tov. Birtaş verbal şi în scris tot ceiace ştiam, adică că deţinutul
s-a sinucis în urma constrîngeriii fizice la care a fost supus de ceilalţi
deţinuţi. Birtaş nu a fost surprins[,] deoarece dînsul cunoştea acest lucru
înaintea mea, spunîndu-mi chiar că şi tov Pintilie ştie cum şi în ce fel s-a[u]
petrecut lucrurile.”[50].
După două-trei zile, în închisoare a venit col. Mihail Nedelcu, care i-a
spus lui Dumitrescu că a primit ordin de la conducerea Securităţii să ancheteze
moartea celor doi deţinuţi, după care să raporteze imediat rezultatul. Directorul
i-a indicat motivul, „adică bătaia care se practică în camera 4 spital, în
acţiunea de aşa zisă demascare”[51]. Apoi, colonelul i-a spus că vrea să
inspecteze Secţia Spital. „Aci[,] Dl. Colonel Nedelcu[,] văzând pe uni[i]
deţinuţi cu semne la ochi şi pe faţă[,] a întrebat în general ce s’a întâmplat
acolo; la care primul a luat cuvântul deţinutul legionar Ţurcanu Eugen[,]
spunând următoarele: – «D-le Colonel, bandiţii ăştia (se referea la cei
bătuţi)[,] în loc să-şi vadă de treabă şi să-şi execute pedeapsa respectând
regulamentul penitenciarului, s’au apucat aicea să se organizeze în mod
legionar, motive pentru care administraţia penitenciarului a luat o serie de
măsuri de restricţie împotriva nostră, fapt ce ne-a determinat să-i lovim» – În
urma celor spuse de Ţurcanu Eugen s’au mai antrenat în discuţie[,]
complectându-l şi confirmând cele spuse de Ţurcanu[,] încă o serie de
deţinuţi[,] printre care şi cei bătuţi[,] aceştia din urmă spunând că merită
într’adevăr această bătaie, recunoscând că sunt vinovaţi de cele ce a afirmat
deţinutul Ţurcanu Eugen. La aceasta Dl. Colonel Nedelcu le-a răspuns: – «Măi[,]
înţeleg atitudinea voastră, atunci când România ar fi o insulă pe coasta
Americi[i], însă când noi suntem vecini cu U.R.S.S[,] şi U.R.S.Seul ne-a scăpat
de ocupaţia fascistă, voi[,] în loc să-i mulţumiţi, ave-ţi acţiuni duşmănoase
împotriva ei»–. Faţă de cele spuse de Dl. Colonel Nedelcu s’a auzit un răspuns
afirmativ din partea majorităţii deţinuţilor, după care Dl. Nedelcu a mai
întrebat motivul pentru care deţinuţi[i] Velicu [Vătăşoiu] şi Şerban C-tin
[Gheorghe] s’au sinucis, la care a primit un răspuns din partea unui deţinut ce
fusese bătut, că respectivi[i] deţinuţi nu fuseseră bătuţi, însă din fanatismul
lor de a nu spune administraţiei faptele lor duşmănoase din penitenciar, s’au
sinucis.”[52] În concluzie, lui Nedelcu i s-a spus ceea ce trebuia – şi ştia că
trebuie – să audă.
În biroul său, directorul i-a raportat şefului Securităţii Piteşti „o serie
de probleme, în legătură cu acţiunea de aşa zisă demascare, după care l-am
întrebat ce să fac în această situaţie, deoarece Dl. inspector general Nemeş
Iosif îmi spune mereu că despre această acţiune ştie şi Dl. Jianu Marin, însă
eu nu ştiu dacă cele spuse de Dl. Nemeş sunt adevărate. / Dl. Colonel Nedelcu
mi-a spus că ce tot mă plâng atâta, că doar Dl. Nemeş ştie el ce face, nu i-a
el măsuri cu de la sine putere (...) plecând [col. Nedelcu] mi-a spus că o să
raporteze şi el acest lucru D.G.S.S. vreau să mai precizez că cu această ocazie
eu i-am mai spus D-lui Colonel Nedelcu că Dl. inspector general Nemeş Iosif
mi-a interzis să raportez D.G.P-ului situaţia de fapt din penitenciar cu
privire la acţiunea de aşa zisă demascare, lucru ce eu l-am executat.”[53]
În urma morţii lui Vătăşoiu, un procuror din oraş ar fi făcut o anchetă, la
fel ca şi lt. Iordache de la Securitate[54]. Gardienii au dat declaraţii false,
la cererea directorului şi a medicului Ionescu. Demascaţii nu au mai fost scoşi
la baie, iar reeducarea „continuă cu [şi] mai multă furie”[55].
(3) Teofronie Ionescu a murit pe 21 februarie 1950 la
o celulă pe care nu am putut-o încă stabili. Acest deţinut, fost student la
Academia Comercială din Bucureşti, intrase în demascări pe data de 6 decembrie
1949, o dată cu prima serie de la camera de detenţie 4 Spital. După „bătaia
nesistematică” de început, a fost singurul care a avut curajul şi prezenţa de
spirit să spună: „Domnule Ţurcanu, noi am fost condamnaţi de legile ţării,
ne-am recunoscut vina şi ne executăm pedeapsa. Deocamdată nu ne interesează
marxismul şi nici reeducarea. Vom avea timp, în libertate, să ne documentăm, să
reflectăm şi să virăm spre stînga.”[56] Descumpănit, Ţurcanu a bătut în uşă, şi
în cameră au intrat directorul Alexandru Dumitrescu şi gardienii.
Când directorul l-a întrebat pe Ţurcanu ce s-a întâmplat, acesta a răspuns
că deţinuţii vor să se reeduce, iar Ionescu îi instigă să se opună. Ionescu a
fost bătut de director, iar ceilalţi deţinuţi de către gardienii Sebastian
Nistor, Alexandru Georgescu, Florea Dina şi Voicu, cu ciomegele, timp de 15-20
de minute[57]. În timp ce era bătut şi călcat în picioare de director, Ionescu
striga: „Sânt condamnat doi ani, nu sânt condamnat la moarte!” Ca unul care s-a
opus reeducării, acest deţinut a fost probabil ucis de către Ţurcanu.
(4) Corneliu Niţă a murit pe 26 februarie 1950, în
jurul orei 1.00, la camera 4 Spital[58].
El a fost bătut „cel mai mult şi mai groaznic din toată camera”[59], „din
ordinul D-lui Marina Ioan”[60]. Toţi deţinuţii din grupul lui Ţurcanu l-au
bătut „în manej”, după care Ţurcanu, Coriolan Gherman şi Victor Predescu l-au
torturat într-um mod mai metodic. A fost ţinut suspendat, la orizontală,
dezbrăcat, şi a fost lovit cu bâtele pe tot corpul. Ţurcanu, care a aflat de la
alţi deţinuţi trecuţi prin demascare că deţinutul ascundea informaţii
importante[61]. L-a lovit în abdomen, întrebându-l ce refuză să declare[62]. În
cele din urmă, torturatul a spus în public că în toamna anului 1944 a
participat la împuşcarea unui ostaş sovietic la Bacău, că între 1945 şi 1946 avea
intenţia să atenteze la viaţa primului secretar al partidului, Gheorghe
Gheorghiu-Dej, şi că în aceeaşi perioadă a ascuns împreună cu alţii o anumită
cantitate de muniţie a Mişcării Legionare[63]. Apoi a intrat în comă şi a
început să delireze. Îngrijorat, Ţurcanu a cerut părerea foştilor studenţi la
medicină dacă torturatul mai putea să fie salvat, însă el începuse deja să
elimine sânge pe gură, semn că avea hemoragie internă şi ruptură de ficat. Niţă
a murit într-adevăr, corpul său fiind plin de plăgi deschise şi de sufuziuni
sanguine. Cadavrul a fost ridicat din cameră de sanitarul Ion Cioltaru,
împreună cu alţi doi sau trei gardieni[64].
În tot acel timp, referentul politic se uita pe vizetă şi, conform
declaraţiei directorului, el a dat ordinul ca deţinutul să fie scos din camera
de detenţie. Apoi Marina a trimis după medic, însă era prea târziu. La ordinul
politicului, directorul, care locuia la circa 100 m de închisoare, a fost
anunţat de moarte abia a doua zi, prin primul gardian Gheorghe Mândruţă.
Directorul a mers la camera 1 Infirmerie, unde se găsea cadavrul deţinutului,
şi unde sanitarului Cioltar i-a confirmat cele deja relatate. S-a dus apoi în
birou, unde i-a telefonat lui Iosif Nemeş, care i-a promis că va veni la
închisoare[65].
Pe la orele 9.00 medicul a venit la infirmerie, unde se afla cadavrul
deţinutului, prilej cu care i-a confirmat directorului că deţinutul „fusese
lovit în coastă, care[,] rupându-se[,] i-a perforat ficatul[,] şi astfel a
murit. Mi[-]a spus deasemenea cum a fost chemat de Marina noaptea, cum i-a
făcut intervenţie deţinutului[,] care totuşi a murit[,] şi a încheiat
spunându-mi – că chiar dacă îl împuşcă el nu semnează actele de înmormântare
al[e] acestui deţinut, deoarece dacă la ceilalţi doi deţinuţi care s’au sinucis,
nefiind bătuţi, a găsit motivări, la acesta nu poate semna, decât numai dacă
spune adevărata cauză a morţi[i]. Faţă de toate cele spuse de Dr. Ionescu M.
Ion[,] eu i-am răspuns că el să nu facă decât ceeace este legal, pentrucă
nimeni nu-l poate forţa să facă altfel[,] şi dacă cineva insistă să facă un
lucru nelegal[,] atunci să-i de-a în scris.”[66] Mergând spre biroul său,
directorul l-a întâlnit pe Marina, pe care l-a întrebat ce s-a întâmplat cu
deţinutul şi de ce nu l-a chemat în noaptea în care a murit. „Marina mi-a
răspuns oarecum ironic, că ce a făcut a făcut şi că răspunde.”[67] Apoi
politicul i-a întors spatele şi a plecat la infirmerie, unde a ordonat ca
trupul deţinutului să fie dus în baia închisorii de la subsol.
Ion Cioltar relatează episodul de o manieră mult mai credibilă ca cea a
directorului. El face însă o confuzie între Marina, ofiţerul politic al
închisorii din timpul lui Iosif Nemeş, şi ofiţerii politici din timpul
conducerii Securităţii închisorii de către urmaşul lui Tudor Sepeanu: „Ştiu că
la cazul de deces al deţinutului care eu l-am scos noaptea din celulă, dr.
IONESCU ION a raportat directorului DUMITRESCU ALEXANDRU[,] de faţă fiind lt.
MIRCEA M[.] de la biroul inspecţii, lt. TOMA [Mircea] MIHAI[,] locţiitor
politic şi slt. JUGĂRU [IAGĂRU] MARIN[,] cum că el nu poate să treacă un
diagnostic întrucât murise din bătaie.- / Directorul
penitenciarului[,]DUMITRESCU ALEXANDRU[,] i-a răspuns[:] «dacă ţi s’a urât cu
binele, nu-i face bilet de înmormântare» şi mai apoi i-a spus: «fă ce ştii». În
urma acestei discuţii[,] dr. IONESCU ION i-a pus un diagnostic fals.”[68]
Acesta era „în legătură cu ficatul”[69].
Pe la orele 11.00, la închisoare au sosit col. Ion Baciu, şeful DGP, şi
lt.-col. Marin Constantinescu, şeful Direcţiei Administrative din aceeaşi
instituţie, care au început să inspecteze închisoarea[70]. Anunţat, directorul,
care în acel timp se afla la atelierul de fierărie din spatele închisorii, i-a
găsit pe oficiali la camera de detenţie 2 parter, unde stăteau de vorbă cu deţinuţii.
Iată relatarea sa: „– Dl. Baciu întreabă pe deţinutul Moroianu: – «Cine
te-a lovit la faţă»? (la parter celular în acel timp erau băgaţi deţinuţi care
trecuseră prin aşa zisa acţiune de demascare[,] şi datorită faptului că
fuseseră bătuţi aveau semne pe faţă – deci camerele pe care le inspecta Dl.
Col. Baciu şi Dl. Lt.Col. Constantinescu erau ocupate de astfel de deţinuţi) –
Deţinutul Moroianu: – «D-le colonel[,] am alunecat pe ciment[,] şi căzând m’am
lovit de pat»–. – Datorită faptului că în acea cameră (No. 2) erau mai mulţi
deţinuţi loviţi, cu semne pe faţă, Dl. Colonel Baciu[,] în mod ironic, a
început să-i întrebe pe fiecare în parte (pe cei cu semne pe faţă)[,] fără ca
să le dea timp să răspundă, dacă şi ei au alunecat pe ciment şi s’au lovit de
pat[,] şi apoi[,] tot ironic[,] se întoarse spre Dl. Lt.Col. Constantinescu
spunând: – «Nu mai frecaţi şi voi atâta cimentul ăsta[,] că o să cădeţi şi o să
vă rupeţi gâtul».– După felul ironic cum a întrebat cele de mai sus pe
deţinuţi[,] şi după felul şi mai ironic cum le-a făcut recomandarea deţinuţilor
în legătură cu frecarea cimentului, cuvinte cu care ş[i]’a încetat discuţia
râzând, mi-am dat seama că Dl. Colonel Baciu Ion şi Dl. Lt.col. Constantinescu,
ştiu de ce erau loviţi deţinuţii.”[71]
În acel moment, Baciu a dat cu ochii de director, pe care l-a luat
deoparte: „Dl. Col. Baciu: «Mă[,] ce se întâmplă aci»? – Eu: –
«Cum[,] nu ştiţi[?]! – Dl. Col. Baciu: «Nu ştiu nimic»– Eu: –
«Cum nu ştiţi nimic, că Dl. inspector general Nemeş Iosif mi-a spus să nu vă
raportez eu, că să nu cadă raportul în mâna altcuiva[,] şi că vă raportează
dânsul tot ce se petrece aci»– Dl. Col. Baciu: – «Nu mi-a raportat
nimic»!– Eu: – «Aici se petrec lucruri mari[,] Dl. Colonel, a fost şi Dl
inspector general Antipa Gh., nici dânsul nu v’a raportat»?– Dl. Col. Baciu:
– «Nu».– Eu: – «Atunci permiteţi-mi să vă raportez eu»– Dl. Col.
Baciu: – «Lasă[,] că-mi raportezi când mergem în biroul tău»– (...) Ajunşi
în biroul meu, între mine[,] Dl. Col. Baciu Ion şi Dl. Lt.Col. Constantinescu
Marin a avut loc următoarea discuţie: Dl. Col. Baciu: – «Ce se întâmplă
aici[,] mă»?– Eu: – «Dl. director general[,] aci se întâmplă lucruri
mari, aci mor deţinuţii, am în penitenciar unul mort de azinoapte, vă rog să
merge-ţi să-l vede-ţi»– Dl. Col. Baciu: – «Lasă. Da dece mor»?[72]– Eu:
– «Din bătaie»– Dl. Col. Baciu: – «Da cine îi bate»?– Eu: – «Se
bat între ei»– şi în continuare i-am povestit acţiunea de aşa zisă demascare,
care se efectua în penitenciarul Piteşti din ordinul Dl. inspector general Nemeş
Iosif. / La o altă întrebare a Dl. Col. Baciu[,] care se referea la ce fel de
demascări se fac în penitenciar, eu i-am răspuns următoarele: – [«]D-le
colonel[,] nu ştiu ce fel de demascări se fac, însă ştiu că se scriu mii de
coli de hârtie în urma bătăilor ce se petrec acolo»–. Dl. Colonel Baciu mă
întreabă: – «Şi ce se scrie»?–. Eu: – «Dl. director general[,] eu nu
ştiu ce se scrie, însă ştiu că tot acest material, se duce de către Marina
Io[a]n la Bucureşti D-lui inspector general Nemeş Iosif.» –”[73]
Baciu ar fi schimbat apoi discuţia, întrebându-l pe director ce deţinuţi au
murit. După ce i-a spus, acesta din urmă l-a întrebat, la rândul său, dacă
Gheorghe Antipa nu i-a raportat. „– Dl. Col. Baciu: – «Nu».– Eu:
– «Cum se poate să nu vă raporteze[?]. Dealtfel[,] aşa cum v’am mai spus, unul
este mort în penitenciar, astă noapte (...) Vă rog să merge-ţi să-l vedeţi. Eu
nu ştiu ce să mai fac în atare situaţie»–. Dl. Col. Baciu: – «Lasă[,] că
lucrurile le lămurim noi la Bucureşti»– Şi cu aceasta s-a încheiat în mod brusc
discuţia cu mine.”, fără ca cei doi „să-mi mai spună ceva sau să-mi dea vreun
ordin”[74]
În tot acel timp, lt.-col. Marin Constantinescu nu a scos nici un cuvânt.
Directorul era îngrijorat nu doar pentru că nu primise vreun ordin de la superiorii
săi direcţi pe linia penitenciarelor, ci şi pentru că nu ştia ce să facă cu
mortul. Lui Mihai Mircea, viitorul înlocuitor al lui Marina, directorul i-a
relatat altfel episodul inspecţiei inopinate a lui Baciu: „Mi-a spus de un
caz[:] cînd un deţinut era mort în urma bătăilor[,] s-a nimerit să vină în
control fostul director al penitenciarelor[,] BACIU ION[,] care însă nu a văzut
deţinutul mort deoarece l-au ascuns în baia penitenciarului.”[75] Informaţia
este convergentă cu relatarea lui Baciu, care afirmă că directorul nu i-a
arătat niciun mort. Baciu, care am văzut că nu era deloc inocent în materie de
demascări, a văzut şi deţinuţii bătuţi scoşi de la 4 Spital, însă a refuzat să
inspecteze camera centrală a demascărilor. Cu acelaşi prilej, conform relatării
şefului DGP directorul i-a spus că „este recrutat de bir. de inspecţii ca agent
[şi] că împreună cu cei dela bir[oul] de inspecţii au organizat acţiunea de
demascare.”[76]
După circa două ore a sosit Iosif Nemeş, care înainte de toate a stat de
vorbă cu referentul politic circa un sfert de oră[77]. Când a ieşit de la
Marina, pe hol, inspectorul l-a întrebat pe director ce s-a întâmplat, „la care
eu i-am răspuns, că lucrurile sunt extraordinar de grave, primind răspuns dela
Dl. Nemeş că într’adevăr lucrurile au mers prea departe”[78]. Apoi discuţia a
continuat în biroul directorului: „– Dl. Nemeş: «A fost Baciu pe aci?»
–. Eu: – «Da. A fost.»– Dl. Nemeş: «Şi ce a făcut»?– Eu: –
[«]A fost în penitenciar[,] la parter[,] în aripa celular[,] la camera 2».–– Dl.
Nemeş: «Ştiu. Mi-a spus Marina că a făcut spirite cu deţinuţi[i]. Nu-i
nimic[,] merg eu la Bucureşti şi îi arăt eu să se mai amestece în probleme ce
nu-l privesc. Tu i-ai raportat ceva (se referea la demascări)?»– Eu: –
«D-le inspector general, nu i-am raportat»–. Dl. Nemeş: «Sigur»?– Eu:
– «Da. Sigur.».– Dl. Nemeş: «Bine ai făcut!».... şi apoi[,] referindu-se
la mort (Oroveanu) [Corneliu Niţă] Dl. Nemeş mă întreabă: – «Doctorul ce
zice[?]»–. Eu: – «Nu ştiu. Nici n’am vorbit cu el»– Dl. Nemeş: «El
(doctorul) este aci»?– Eu: – «Da. Este.»– Dl. Nemeş: «Ia chiamă-l
încoace»–.”[79]
Directorul l-a chemat pe medic, pe care l-a introdus în biroul în care se
afla şeful SO. După circa 10 minute, când a ieşit, Dumitrescu l-a întrebat ce a
făcut. Acesta i-a răspuns că: „ce să facă, trebue să-l înmormânteze”[80] pe
deţinut. Directorul a intrat apoi din nou în birou: „Aici l-am găsit pe Dl.
Nemeş Iosif manifestând o stare de nervozitate. Cu toate acestea[,] m’am
adresat din nou cu rugămintea la Dl. Nemeş să dea ordin să se încetez[e] cu
bătaia, la care Dl. Nemeş mi-a dat ordin să-l chem pe Marina Io[a]n şi pe
deţinutul legionar Ţurcanu Eugen[,] ceeace eu am şi făcut. (...) s’a început
următoarea discuţie: – «Dl. Nemeş: – «Uite mă[,] Ţurcanule, trebuie
oprită neapărat bătaia, pentrucă lucrurile au mers prea departe, voi nu a-ţi
fost destul de vigilenţi şi bandiţi[i] şi[-]au făcut de cap[,] şi acum o să
schimbăm metoda... . ... o să le daţi cărţi să citească la cei care şi’au făcut
demascarea, iar la ceilalţi nu, ca să se deosebească regimul»[81].... şi apoi
adresându-se mie – «D-le director[,] vei pune biblioteca la dispoziţia lui
Marina să aleagă cărţile».... şi apoi către Marina –«Să ai grije ca broşurile
ce le alegi să aibă un caracter educativ[,] adică; din experienţa U.R.S.S., din
lupta clasei muncitoare din ţara noastră etc.», .... apoi iarăşi către Ţurcanu
– «Şi dacă pe ici[,] pe colo mai este nevoe să se dea câte o palmă, asta însă
cu mare grije, dar asta nu însemnează că munca trebue să sisteze (se referea la
acţiunea de aşa zisă demascare)[,] voi vă continuaţi mai departe acţiunea, însă
nu mai folosiţi metoda bătăi[i] în masă»–.”[82] Apoi Nemeş, Marina şi Ţurcanu
au continuat discuţia în biroul politicului preţ de alt sfert de oră.
În urma ordinului lui Nemeş, medicul i-a făcut deţinutului formele de
înmormântare, trecînd la diagnostic: „mort de moarte naturală[,] suferind de
Hepatită”[83]. Directorul afimă că nu s-a făcut nici un proces-verbal de deces,
iar el nu a semnat nimic, de formalităţile înmormântării ocupându-se
medicul[84]. Faptul nu este însă credibil, întrucât pentru înmormântare era
necesară semnătura lui.
La rândul său, Nemeş a informat pe cale ierarhică: „Imediat am raportat şi
acest caz la M.A.I., adică lui Birtaş, care mi-a spus că asemenea cazuri s-au
mai întîmplat şi o să se mai întîmple. Dealtfel[,] această chestiune o cunoştea
M.A.I., atît tov. Pintilie, cît şi Nicolschi[,] şi sunt sigur că şi Teohari
Georgescu. Cred deasemeni – sunt sigur chiar, că şi pe linia ministerului se
aflase înainte chiar ca eu să raportez. Deduc acest lucru deoarece cînd am
venit şi am raportat lui Birtaş, acesta cunoştea. (...) Nu am primit nici un
fel de instrucţiune cum să duc munca pe viitor[,] şi nici nu mi-a reproşat
cineva de felul cum am muncit. Din contră[,] am observat o mulţumire, că vin
materiale bogate şi bune.”[85]
Pentru a „justifica”[86] crima, în aceeaşi zi Ţurcanu le-a cerut
deţinuţilor care făceau parte din comitetul de demascare – Gheorghe Roşca,
Vasile Puşcaşu, Iosif Staer şi Ion Petrica (cel din urmă fiind cooptat recent)
– să dea declaraţii scrise asupra informaţiilor pe care Corneliu Niţă le
ascundea[87]. În aceeaşi zi, camera de demascare a fost „dizolvată”, iar
deţinuţii au fost transferaţi în alte camere în funcţie de pedepsele pe care le
aveau, inclusiv Ţurcanu[88]. Nemeş confirmă ordinul: „am dat ordin lui Marina
să oprească metoda folosită şi să izoleze pe deţinuţi pînă la noui ordine.
(...) Practic, deţinuţii au fost izolaţi, interzicîndu-se bătaia. Activitatea
de culegere de informaţii trebuia făcută numai prin informatori. Am făcut acest
lucru pentru a se stabili dacă metoda este bună sau nu[,] în care scop am
întocmit şi un raport pe care l-am predat tov. Birtaş. La acest raport am făcut
şi unele propuneri privitoare la schimbarea metodei[,] pentru a nu se mai
ajunge la bătăi, sau alte acte de teroare. (...) Nu s-a luat nici o măsură.
Nimeni nu mi-a spus dacă bine am procedat sau nu şi nici nu mi-a indicat vreo
altă metodă.”[89] Intenţia de schimbare a metodei nu este confirmată prin
nimic, ea având un rol pur justificativ.
După inspecţia sa, Baciu l-a trimis pe Epaminionda Tomorug, şeful
Serviciului Medical din DGP, în inspecţie[90]. Directorul spune că şeful DGP
era îngrijorat de faptul că „din cauza bătăi[i], s[-]a[u] consumat, pansamente
şi medicamente foarte multe”[91]. Tomorug le-a spus directorului şi medicului
Ionescu: „Dacă este vorba de Serv. Inspecţii[,] nu se poate discuta
nimic, singurul lucru ce trebue făcut de D-ta [–] se adresează Dr. Ionescu M.
Ioan [–] ieste să nu pregeţi şi să ai cât mai multă grije să nu mai ai morţi,
de medicamente nu vei duce lipsă şi să-mi ceri ori ce fel de medicamente îţi
trebue, chiar prin telefon[,] dacă este caz urgent şi-ţi lipseşte
medicamentul[,] că ţi-l trimit.”[92]
În perioada respectivă demascările nu au încetat, ci doar ritmul bătăilor
şi torturilor de masă a fost încetinit. Mai mult, referentul politic şi Ţurcanu
au cerut aprobarea directorului pentru a face demascări individuale la camera 3
Spital. Ceea ce s-a şi petrecut, de altfel, fapt confirmat lui Dumitrescu de
gardianul Nicolae Lăzăroiu. După ce erau demascaţi individual, deţinuţii îşi
scriau demascările în faţa lui Ţurcanu la fosta cameră de baie[93].
(5) Hanibal Cornel Poenaru a murit pe 28 februarie
1950 la infirmerie, după ce fusese torturat la camera 4 Spital. A fost bătut
timp de câteva zile de Ţurcanu, până ce a început să scuipe sânge. În cele din
urmă, a făcut o complicaţie la plămâni şi a căzut grav bolnav. Mutat după
câteva săptămâni la infirmerie, a sfârşit prin a muri[94].
(6) Ion Turtureanu a murit pe 13 aprilie 1950, la
camera 4 Spital.
Între 25 martie şi 17 aprilie directorul a fost în concediu medical, fiind
bolnav la pat, la conducerea administrativă a închisorii rămânând contabilul
Dumitru Florea[95]. Într-o dimineaţă de la începutul lunii aprilie, la orele
7.00, la director acasă a venit primul gardian Gheorghe Mândruţă. Conform lui
Dumitrescu, acesta i-a raportat: „«Astă noapte s’a produs o nouă încăerare în
camera 4 spital, unde a mai fost omorât un deţinut»–. Atunci eu i-am răspuns –
«Treaba voastră»– În urma acestui răspuns al meu, gardianul Mândruţă Gh. mi-a
spus că ce este el vinovat, că doar eu ştiu ce face ăsta (se referea la Marina)
acolo, până la urmă o să ne bage pe toţi în puşcărie.”[96]
Pe la orele 8.30 la director acasă a venit şi ofiţerul politic, „care după
ce mi-a vorbit şi el despre deţinutul ce murise, eu i-am răspuns că îl interesează
personal, amintindu-i că Dl. inspector general Nemeş Iosif îi dăsuse în faţa
mea ordine destul de clare cu privire la încetarea bătăilor deţinuţilor,
spunându-i deasemeni că îşi face de cap. Atunci Marina Io[a]n mi-a spus
următoarele: – «Acum am făcut-o, am făcut-o, necazul mai mare este că Dr.
Ionescu M. Ion refuză să-i facă formele de înmormântare ale deţinutului[,] şi
deaceea vă întreb, pot să trimit la D-voastră pe Dr. Ionescu M. Ion pentru a
discuta cu el în acest sens»?– / Eu i-am spus să nu-l trimită, deoarece eu nu
i-am dat ordin Dr. Ionescu M. Ion să facă astfel de ilegalităţi nici atunci
când eram în penitenciar, dar acum când lipseam.”[97]
La circa o jumătate de oră de la plecarea politicului, acasă la director a
venit, în fine, medicul Ion Ionescu, care, după ce l-a întrebat dacă ştie ce
s-a întâmplat în închisoare în noaptea trecută, a spus: „– «Ne bagă ăştia (se
referea la Marina I. şi la Dl. Nemeş Iosif) în puşcărie».”[98] Dumitrescu i-ar
fi răspuns că nimeni nu-l poate obliga să facă ceva ilegal, şi că părerea lui
este să facă formele legale indicând cauza reală a morţii deţinutului. A doua
zi directorul a aflat de la primul gardian Gheorghe Mândruţă, care a venit la
el acasă, că deţinutul a fost înmormântat, iar medicul a semnat actul de deces.
După cum spune politicul, în această perioadă medicul Ion Ionescu a redactat
certificatele medicale de deces cu diagnostice false, cu rol de a acoperi
crimele. El a făcut-o la ordinele lui Iosif Nemeş, Alexandru Dumitrescu şi a
lui însuşioan[99]. Cu acel prilej, Iosif Nemeş nu a mai venit la închisoare.
Dumitrescu nu-şi aduce aminte numele deţinutului ucis. În perioada în care
directorul a fost în concediu medical au murit doi deţinuţi: Ion Turtureanu, pe
13 aprilie şi Alexandru Bogdanovici, pe 15 aprilie. Probabil că este vorba de
primul dintre ei[100]. După ce a fost bătut, cu siguranţă în cap, Turtureanu a
fost postat cu capul în faţa geamului deschis, şi a sfârşit prin a muri din
cauza unei menimgite TBC[101].
(7) Alexandru Bogdanovici a murit pe 15 aprilie 1950
la camera 2 „corecţie”.
În perioada de dinaintea morţii era foarte slăbit şi nu mai putea să-şi
reţină fecalele până la ieşirea tuturor deţinuţilor la veceu[102]. La 1 martie
i s-a permis să trimită acasă o carte poştală, în care cerea câteva articole de
îmbrăcăminte[103]. Va fi ultimul semn de viaţă primit de familie. Vasile
Puşcaşu îşi bătea joc de el, îl înjura, brusca şi bătea, lovindu-l peste faţă
şi peste picioare. În restul timpului era ţinut sub tensiune. Dat fiind că
mânca puţin şi nu mai putea digera alimentele, în 10-14 zile a slăbit foarte
mult şi nu mai putea să-şi ţină echilibrul. În plus, avea o tuse cavernoasă,
vocea îi era răguşită şi începuse să aibă halucinaţii. În acea stare a fost dus
la vizita medicală de către gardianul şef al secţiei. La infirmerie a fost
consultat de medic. Totodată, directorul l-a întrebat ce are şi a discutat şi
cu Ionescu asupra stării lui, însă nu a făcut nimic ca să-l salveze[104].
După o zi sau două, Bogdanovici a fost adus înapoi la camera 2 „corecţie”,
unde Vasile Puşcaşu l-a întâmpinat cu cuvintele: „Ce, credeai că scapi de
noi?”[105] Starea sa de sănătate devenea din ce în ce mai proastă, având o
enterită care se manifesta prin diaree permanentă, scaune frecvente şi
câteodată sanguinolente, care arătau că nu mai digera alimentele. Puşcaşu nu-l
lăsa să bea apă şi îl forţa să mănânce[106]. Un fost student la medicină
conchide: „Era evident pentru oricine [pe de o parte] că organismul lui
pierzând multă apă (prin scaunele diareice) are nevoie să primească apă[,] şi
pe de altă parte că mâncarea, care era în general o ciorbă de fasole sau
arpacaş, alimente care nu se digeră uşor, – nu făcea de cât [decât] să-i
forţeze aparatul digestiv extrem de slăbit şi să-i înrăutăţească şi mai rău
starea, organismul nefolosind nimic din alimentele care treceau nedigerate,
neutilizate[,] prin el. Era evident că Puşcaşu în mod conştient şi voit
înrăutăţea starea lui Bogdanovici şi îl împingea la moarte.”[107] În timpul cât
Bogdanovici se afla în acea stare, medicul Ionescu şi sanitarul Cioltar au
venit în cameră. Bogdanovici le-a arătat halul în care se găsea, precizându-le
că nu era lăsat să bea apă şi că era forţat să mănânce. Îşi dădea seama că se
găsea într-o situaţie gravă, tocmai pentru că fusese transferat la infirmerie.
În privinţa scoaterii sale de la infirmerie, medicul nu a spus nimic; în fapt,
el făcuse tot ceea ce putea face ca să-l salveze –, ordinul venind cu siguranţă
de la vârful ierarhiei Securităţii. Ionescu le-a reproşat însă deţinuţilor
reeducatori că i-au îngreunat viaţa unui deţinut grav bolnav şi a dat
dispoziţii la bucătărie să i se prăjească felii de pâine[108].
În zilele următoare, Puşcaşu i-a aplicat lui Bogdanovici acelaşi
„tratament”, continuând să-l oblige să-şi mănânce, în etape, toată mâncarea. El
motiva că bolnavul nu se putea reface dacă nu mânca. Bogdanovici primea felii
de pâine prăjită, iar Puşcaşu nu îl mai teroriza sub pretextul scaunelor şi a
incontinenţei, dat fiind că din cauza slăbiciunii el nu se mai putea ridica. A
găsit însă un alt pretext: deseori Bogdanovici cădea într-un somn letargic –
întotdeauna noaptea, însă de multe ori şi în timpul zilei – şi „scotea un fel
de sforăituri şi horcăieli sonore şi stranii”[109]. De fiecare dată când auzea
zgomotele respective, el îl trezea pe bolnav, apoi îl înjura, brutaliza şi,
câteodată, îl lovea peste picioare. Când nu se mai obosea să-l scuture, Puşcaşu
îl punea pe un altul să-l trezească, mulţumindu-se să-l înjure. „Pentru
Bogdanovici groaza de Puşcaşu V[asile]. era un coşmar continuu.”[110] În acel
timp, Ţurcanu se interesa de starea lui Bogdanovici, bătându-şi joc de el şi
întrebând: „cum se simte Şurică?”[111] Puşcaşu îi răspundea, în acelaşi fel, că
o duce bine. Ceilalţi reeducaţi din cameră nu au contribuit activ la moartea
lui Bogdanovici, nici chiar Gheorghe Roşca, un deţinut care nu a făcut decât
să-l dubleze pe Puşcaşu „prin vorbe şi atitudini”[112].
Moartea lui Bogdanovici s-a petrecut pe 15 aprilie 1950, când Vasile
Puşcaşu şi Mihai Jianu l-au transferat la infirmerie[113]. Deşi Puşcaşu afirmă
că în momentul transferului bolnavul îşi revenise, de fapt el mort[114].
Deţinutul iniţiator al reeducării de la Suceava fost ucis prin izolare şi
tortură permanente. A fost singurul de la închisoarea Piteşti care nu şi-a
făcut – nici în public, nici în faţa comitetului – „demascarea din interior”.
Uciderea lui a avut loc din două motive. În primul rând, pentru că
responsabilii reeducării au considerat că a trădat reeducarea de la Suceava şi,
în al doilea rînd, şi fapt mai important, întrucât el cunoştea „legături[le]
oficiale”[115] ale deţinuţilor implicaţi în reeducare. Era printre puţinii în
măsură să deţină informaţii revelatoare despre înalţii oficiali ai Partidului
şi Securităţii care au dat ordinele începerii şi desfăşurării acţiunii. Dată
fiind situaţia sa, a scris mult la propria „demascare” în perioada
ianuarie-martie 1950, atât în faţa lui Ţurcanu, cât şi a administraţiei
(directorul şi ofiţerul politic). Ţurcanu a fost cel care a transmis şi pus în
aplicare ordinul de ucidere a lui Bogdanovici, aşa cum arată Puşcaşu,
executantul ordinului[116]. Ţurcanu l-a liniştit pe acesta din urmă spunându-i:
„chestiunea este cunoscută sus”[117] şi că dacă va avea loc vreo anchetă, nu va
fi făcut responsabil, amintindu-i totodată pe cea desfăşurată după moartea lui
Gheorghe Vătăşoiu.
În dosarul publicat de Mihai Rădulescu există o mulţime de vise notate de
mama lui Alexandru, Agafia Bogdanovici, în perioada 19 septembrie 1949-30
martie 1952[118]. Toate, îl înfăţişază, invariabil, ca venind acasă, ori pe
mamă şi soră (de care era cel mai ataşat) vizitându-l la închisoare. Faptul
scuteşte de orice explicaţie privitoare la chinurile mamei şi dorinţele ei.
Alteori, când pleca pentru mai mult timp de-acasă, mama îi lasă bilete, ca în
cel datat 1 martie 1952: „la 3 Martie se va [sic!] împlini 2
ani de când am primit de la tine, dragul meu copil, ultima c. p. şi fiind [că]
trăiesc numai cu speranţa, scriu aceste rânduri, în caz de se va primi de la
tine veşti [sic!] în timpul absenţei mele de acasă, să nu fii îngrijorat
dacă pe pachetul [nostru] nu va fi scrisul meu.”[119] În
fine, visele mamei trădează neliniştile cu privire la soarta fiului: „În
noaptea de 30/III Martie 1952 [l-] am visat pe Şurenca că a fost copil
în faşă. S-a îmbolnăvit de diaree, pe urmă am fost chemată căci lui i se făcuse
rău. (...) Ce oare să fie? Ce e cu copilul meu iubit? Unde este? Este în viaţă?
Of, Doamne, Doamne, arată-mi ce e cu el! Unde e? Am să ajung să-l văd???”[120]
Auzind zvonul că fratele său ar fi murit, Nina Bogdanovici (devenită
Uricariu) s-a dus la Piteşti, unde, la Primărie, în 13 august 1953 i s-a
eliberat certificatul de deces[121]. La „cauza morţii” nu era indicat nimic.
(8) Eugen Gavrilescu a murit pe 25 aprilie 1950 la
camera 1 Spital[122]. Făcea parte dintr-un grup de circa 15 deţinuţi
transferaţi pe 23 martie în acea cameră pentru a trece prin demascare[123].
(9) Vasile (Lică) Cantemir a murit pe 14 mai 1950, la
o celulă pe care nu am putut încă să o stabilim. Nu cunoaştem nici condiţiile
în care a fost omorât. Ştim însă că după ce a trecut prin demascări, pe data de
30 decembrie 1949 a fost transferat de la camera 4 Spital, la camera 3
„Biserică”, la parter[124], unde a făcut parte din comitetul de demascare
împreună cu: Adrian Prisăcaru, Maximilian Sobolevschi şi Virgil Bordeianu[125].
Probabil că a fost depistat că a ascuns date importante şi din acest motiv a
fost ucis.
(10) Chirică Balanişcu a murit pe 4 iulie 1951 la
infirmerie, după ce fusese torturat ultima dată la camera 2 parter[126].
A fost bătut în cap până a făcut meningită TBC. A intrat în demascări o
dată cu cea de-a treia serie de la camera 4 Spital, în 19 ianuarie 1950. În
perioada imediat următoare, a încercat să se sinucidă, însă fără succes[127].
În cazul său fusese pus în practică, după toate probabilităţile, un ordin de
condamnare la moarte, dat fiind că înainte de începerea demascărilor, în august
1949, le propusese unor colegi de detenţie să se organizeze politic, pe
grupuri, după modelul organizaţiilor legionare[128].
(11) Paul Limberea a murit pe 8 iulie 1951, probabil
la infirmerie. În urma torturilor a făcut pneumotorax spontan, sfârşind prin a
se sufoca[129]. În dreptul diagnosticului a fost trecut: „tuberculoză
pulmonară”[130].
(12) Mihai Iosub, a murit pe 29 iulie 1950, probabil
la camera 3 „Biserică”. În această cameră a fost torturat începând cu luna
februarie 1950, fiind transferat de la secţia „muncă silnică” pentru a
confirma, în demascări, dacă deţinutul Cornel Niţă a împuşcat, înainte de
arestare, la Bacău, un militar sovietic[131]. În urma bătăilor s-a îmbolnăvit
de inimă, apoi a făcut o complicaţie şi a sfârşit prin a muri.
(13) Ioan (Ionică) Pintilie a murit pe 14 ianuarie
1951 la infirmerie, după ce a fost torturat la camera 3 subsol, la secţia
„muncă silnică”. A fost bătut în cap până când a înebunit[132]. În această
stare, a început să-i înjure pe reeducaţi în română şi franceză, alternând
înjurăturile cu hohote de râs. Fiind convinşi că simulează nebunia, reeducaţii
au continuat să-l bată până când n-a mai mişcat. Ridicat din cameră, a murit
puţin mai târziu la infirmerie[133].
Şase dintre numele prezente în listă reprezintă morţi asupra cărora se pot
emite dubii, căci nu sunt indicaţi, ca atare, în niciuna din sursele de care
dispunem. Iată-i în ordine cronologică:
(14) Vasile Iliescu, mort pe 30 ianuarie 1950. Dat
fiind că este primul mort, iar despre el sursele nu ne spun nimic, nu excludem
complet posibilitatea să fi încetat din viaţă din alte cauze decât reeducarea.
Pe de altă parte – spre deosebire de lista de la Gherla –, cea cu morţii de la
închisoarea Piteşti nu conţine alte nume decât cele din demascare.
(15) Bazică Bădescu, mort pe 4 februarie 1950;
(16) Mircea Bucur, mort pe 24 aprilie 1950;
(17) Constantin Neacşa, mort pe 8 mai 1950;
(18) Marin Vasilescu, mort pe 30 iulie 1950[134];
(19) Nicolae Călinescu, mort pe 29 august 1950.
Precizăm că nu am găsit nici o informaţie care să ateste că vreunul din cei
cinci ar fi supravieţuit după datele indicate. Şi, întrucât o analiză
ştiinţifică se bazează pe principiul contestării, considerăm că este vorba de
morţi reali. De altfel – aşa cum vom vedea şi din analiza listei morţilor de la
Gherla –, Securitatea nu poate fi suspectată în niciun caz de inserarea de
morţi fictivi în statisticile sale, ci numai de ascunderea lor.
Cu privire la datele din listă, se cuvin însă câteva corecţii şi precizări:
Vasile Iliescu a murit pe 28 ianuarie 1950, 30 ianuarie reprezentând
data înregistrării;
Gheorghe Vătăşoiu, a murit pe 18 februarie 1950, dar a
fost înregistrat pe 20 februarie;
Gheorghe Şerban a murit, în realitate, pe 10 februarie 1950, însă a fost
înregistrat pe 12 februarie;
Corneliu Niţă a murit pe 26 februarie 1950, însă a fost înregistrat pe
28 februarie;
Eugen Gavrilescu a murit pe 25 aprilie 1950, iar data
de 26 aprilie, indicată în listă, reprezintă ziua în care a fost înregistrat.
Nicolae Călinescu din listă nu trebuie confundat cu un
alt Nicolae Călinescu, şi el deţinut la Piteşti în perioada reeducării. Că este
vorba de doi deţinuţi cu acelaşi nume, se poate deduce din faptul că primul a
murit pe 29 august 1950, dată la care celălalt se afla la închisoarea Gherla,
fiind transferat acolo pe 8 iunie, împreună cu primul lot de deţinuţi trimişi
de Securitate în vederea extinderii reeducării. În plus, deşi mutilat fizic şi
psihic, acesta din urmă nu doar că a supravieţuit reeducării, ci a şi scris
două cărţi autobiografice despre suferinţele sale şi ale altora, încetând din
viaţă în anul 1993[135].
Întrucât nu am întâlnit acest nume în demascări, presupunem că este vorba
despre un deţinut trimis special de Securitate la Piteşti pentru a i se smulge
informaţii, ştiut fiind că în vara anului 1950 nu aveau loc demascări de masă.
Demascările de la secţia „corecţie” erau încheiate, cele de la secţiile
„temniţă grea” şi „muncă silnică” fiind în pregătire. Ţurcanu făcea atunci
demascări individuale sub directa supraveghere a directorului Alexandru
Dumitrescu şi a ofiţerilor de Securitate de la Biroul Inspecţii, Mihai Mircea
şi Marin Iagăru.
Lista nu este însă, în mod cert, completă. În interogatoriile sale, Ţurcanu
indică alte două nume:
(20) Mircea Cucu, trecut prin demascare la camera 4
Spital începând cu 25 decembrie 1949[136]. Conform lui Maximilian Sobolevschi,
o sursă interesată însă, şi care nu este confirmată, el ar fi murit la Târgu
Ocna[137]. A fost bătut crunt peste plămâni, în special de Adrian Prisăcaru,
pentru că îl ura personal, după care a făcut o gravă hemoptizie. A murit după
cinci luni, în mai-iunie 1950.
(21) Constantin (sau Gheorghe) Nistor, trecut prin
demascare în ianuarie-februarie 1950[138]. Faptul că nici noi nu avem
informaţii despre aceste persoane după perioadele indicate, ne îndreptăţeşte să
credem că este vorba despre morţi reali.
Totodată, Marin Iagăru, ofiţer BI la Piteşti, vorbeşte de un alt deţinut
căruia nu-i reţine numele:
(22) Neidentificat. În primăvara anului 1951, în închisoare
au fost aduşi noi deţinuţi pentru a fi trecuţi prin demascări. După perioada de
informare, respectivii – care probabil intuiseră sau aflaseră ceva despre
demascări – au încercat să-l prindă pe Ţurcanu şi să-l bată. Rezultatul: unul
dintre cei trecuţi prin demascare va fi ucis[139]. Nu avem niciun indiciu
despre numele lui, probabil pentru că deţinuţii în cauză nu erau înregistraţi
în actele penitenciarului.
II
În privinţa listei morţilor din închisoarea Gherla lucrurile sunt mai
complicate, din două motive.
Primul motiv: întrucât nu avem nici o certitudine că o bună parte din
numele prezentate au o legătură directă cu demascările şi reeducările de acolo.
Demascările din Gherla încep, într-adevăr, în septembrie 1950, dar nu putem
afirma fără greş că o parte din morţi se datorează dispozitivului de distrugere
fizică şi psihică pus la lucru în reeducare. De altfel, mortalitatea avea un
ritm mai ridicat decât în penitenciarul Piteşti, dat fiind că deţinuţii – cu
excepţia foştilor elevi şi studenţi transferaţi acolo – erau mult mai în
vârstă, deci mai vulnerabili în faţa regimului dur de detenţie. Pe de altă
parte, reeducarea a avut propriul său ritm, s-a dezvoltat în mod treptat,
pentru a atinge apogeul în perioada decembrie-martie 1951, când a dat şi cei
mai mulţi morţi.
Al doilea motiv: întrucât lista este, în mod evident,
parţială – la fel ca şi în cazul celei de la Piteşti – dar, spre deosebire de
cea din urmă, conţine o suită de date care sunt în mod frapant false.
Iată numele de morţi pe care le putem reţine ca certe, în ordine
cronologică:
(23) Petre Popescu a murit pe 22 mai 1951, orele
20.00, la infirmerie, după ce a fost torturat la camera 102.
A fost transferat în cameră în martie 1951[140]. Fusese condamnat la 20 de
ani „muncă silnică” în procesul de „spionaj” intentat Legaţiei Franceze din
Bucureşti. În urma unei discuţii, deţinutul i-a spus lui Alexandru Popa că este
inginer, şi nu simplu electrician, aşa cum declarase şi cum figura în actele
penitenciarului, „şi că în chestiunea spionajului legaţiei franceze,
securitatea a reuşit să aresteze doar firele periferice ale acestei reţele, iar
nucleul central a rămas nearestat.”[141]
A fost suficient ca să fie avut în vedere pentru a fi trecut prin
demascare. Mai întâi însă a trecut prin faţa comisiei de triere a deţinuţilor
din închisoare pentru şantierele de muncă, din care făceau parte: col. Ludovic
Czeller, inspector în MAI, cpt. Constantin Gheorghiu, directorul închisorii şi
medicul Viorel Bărbos. Alexandru Popa, care se afla şi el în biroul celularului
unde lucra comisia, avea sarcina să noteze deţinuţii apţi de muncă. În timp ce
Petre Popescu se dezbrăca pentru a fi consultat de medic, el a clipit de trei
ori din ochi. Medicul i-a dat avizul de plecare, însă deţinutul a fost oprit în
penitenciar de director, care avea nevoie de un electrician la ateliere. Viorel
Bărbos afirmă că: „Deţinutul ŞIMONCA IULIU m-a rugat ca să-i fac lui POPESCU
PETRE un serviciu, adică în momentul cînd va veni la vizita medicală,
subsemnatul să accept ca acesta să-i aprob [!] să meargă la canal[,] şi pentru
a putea să-l recunosc mai repede şi să nu mă leg de mîna acestuia care este
accidentată[,] şi în felul acesta să nu-l resping, am stabilit cu ŞIMONCA IULIU
ca în momentul cînd POPESCU PETRE vine la vizita medicală, acesta să clipească
de trei ori din ochi, lucru pe care acesta l-a făcut, iar subsemnatul i-am dat
avizul de plecare.”[142] Pare să fi fost vorba de o provocare, întrucât Iuliu
Şimonca era informator al ofiţerului politic.
După episodul respectiv, Alexandru Popa a scris o notă informativă pe care
i-a dat-o lui Gheorghe Sucigan, şeful Biroului Inspecţii din închisoare, prin
intermediul lui Constantin P. Ionescu, în care arăta că deţinutul deţinea
informaţii importante cu privire la spionajul Legaţiei Franceze. Apoi, cu
siguranţă la ordinul ofiţerului, Petre Popescu a fost izolat la camera 102,
unde conducerea demascărilor îi aparţinea lui Ioan Cerbu. Înainte de a-l izola
însă, Alexandru Popa a vorbit cu Cerbu pentru a-i transmite informaţiile pe
care le deţinea asupra deţinutului şi, de asemenea, pentru a-i cere să observe
dacă repetă clipitul din ochi. Ioan Cerbu i-a comunicat apoi că în momentul în
care deţinutul a intrat în camera de detenţie a clipit din ochi de trei ori.
În timpul perioadei de informare, Petre Popescu a spus că nu ştie nimic cu
privire la spionajul Lagaţiei Franceze. Deşi a fost bătut apoi de Ioan Cerbu,
Grigore Romanescu, Tudor Păcuraru, Aurel Şindilaru şi Alexandru Popa, ei nu au
reuşit să-i smulgă vreo informaţie[143]. Moartea deţinutului a fost cauzată de
Alexandru Popa care, nemulţumit că demascatul nu vrea să declare nicio
persoană, l-a bătut la piept cu un picior de prici, fapt care l-a adus în
situaţia de a nu mai putea mânca.
Dat fiind că Popescu a fost grav bătut – avea echimoze şi edeme pe tot
corpul şi nu mai putea să mănânce – Aristotel Popescu i-a injectat tonice
cardiace şi urotropină. Apoi – la cererea lui Alexandru Popa – Aristotel
Popescu şi Dumitru Ungureanu l-au transportat, pe targă, la infirmerie[144].
Deţinutul a fost văzut de medicul Viorel Bărbos, care l-a întrebat dacă a fost
bătut, şi de sanitarul Vasile Mocodeanu. Cu toate acestea, el a făcut un
erizipel şi, după o săptămână, a murit. În urma ordinului transmis de Alexandru
Popa, Aristotel Popescu a înlocuită vechea fişă medicală a mortului, cu scopul
de a acoperi adevărata cauză a decesului, scriind că deţinutul suferea de
inimă, ficat şi rinichi. Informaţiile strânse în timpul perioadei de informare
au fost transcrise pe hârtie de sac după moartea sa[145].
(24) Ion Dincă a murit pe 20 august 1951, orele 2,00,
la camera 101.
Torturat de Vichentie Murărescu, Vasile Puşcaşu, Alexandru Popa, Mihai
Livinschi şi Ion Stoian, el avea edeme şi vânătăi pe tot corpul, nu putea să
mai urineze şi delira. Alexandru Popa l-a chemat pe Aristotel Popescu, care i-a
injectat tonice pentru miocard şi urotropină. După amiază, Alexandru Popa,
Vasile Puşcaşu, Constantin P. Ionescu şi Mihai Livinschi au discutat dacă este
cazul să-l transfere la infirmerie, pe scurt: dacă deţinutul mai poate fi
salvat sau nu. Însă în timpul discuţiilor, deţinutul a murit[146]. Constantin
Avădăni, ofiţer la Biroul Inspecţii, relatează: „Pentru a ascunde fapta aceasta
gravă[,] deţinutul Ionescu P. Constantin a venit la mine şi mi-a raportat
faptul că deţinutul Dincă Ion a murit[,] întrebându-mă totodată ce să facă cu
el? La care eu am răspuns enervat că: «după cum l[-]a[u] omorît[,] aşa să se
descurce cu el, şi vor fi traşi la răspundere pentru acest lucru.» / În urma
acestei convorbiri deţinutul Ionescu C-tin s’a adresat unui deţinut medic[, cu]
care împreună au falsificat diagnosticul[,] ascunzând «adevărata cauză a
morţii».”[147]
Medicul Viorel Bărbos relatează că în aceeaşi zi s-a dus „în pod împreună
cu [V]ERDEŞ ION să reparăm ceasul[,] şi atunci miliţianul VĂŞCAN AUGUSTIN îl
anunţă pe LIVINSCHI ŞTEFAN [Mihai,] iar acesta a fugit în pod,[;] urcîndu-mă şi
eu în pod[,] am văzut cadavrul lui DINCĂ ION[,] care era camuflat acolo, iar
mai tîrziu a fost adus la imfirmerie. / După ce am descoperit acest cadavru în
pod, m-am dus la [directorul] GHEORGHIU CONSTANTIN şi i-am spus[,] iar acesta
[s-]a făcut că nu cunoaşte nimic, spunîndu-mi că va merge la biroul inspecţiei
pentru a se interesa de cele aflate dela subsemnatul.”[148]
În ziua următoare, Aristotel Popescu a înlocuit vechea fişă medicală a
mortului, care conţinea diagnosticul „sănătos”[149], cu o alta, în care a scris
că torturatul suferea de inimă, rinichi şi plămâni. Moartea respectivă a
declanşat furia medicului, singurul îndrituit să redacteze actul de deces[150],
supărat că „bolnavii mor pe celular şi [el] nu e anunţat”[151]. În plus, dat
fiind că în aceeaşi zi a murit un alt deţinut – Gheorghe Toader –, Vasile
Puşcaşu şi Mihai Livinschi au mers la morga penitenciarului însoţiţi de
gardianul Augustin Văşcan, pentru a înlocui cadavrele[152]. Moartea lui
Gheorghe Toader fusese constatată de către medic, care făcuse şi formalităţile
pentru înhumare.
Ioan Dincă a fost omorât pentru că a spus că „nu va vorbi decât în faţa
organelor de stat”[153]. Constantin Avădănii afirmă că nu a raportat nimănui
despre uciderea deţinutului, „fiindu-mi frică de a nu fi tras la răspundere[,]
deoarece eram conştient că se dăduse ordin din partea «Serv. Inspecţii» să nu
se mai bată, în penitenciare[,] şi credeam că mă vor acuza de faptul că nu am
respectat ordinul şi aş fi dat dispoziţie de a se mai bate.”[154] Afirmaţia
este falsă tocmai pentru că un asemenea ordin nu a fost nicicând dat. Există
totuşi un sâmbure de adevăr: după moartea deţinutului Ion Simionescu de la Canal,
Securitatea a ordonat ofiţerilor politici din închisori şi lagăre să tempereze,
pentru o perioadă, ritmul bătăilor şi torturilor.
(25) Aurel Tiuţiu, mort pe 27 septembrie 1950;
(26) Iosif Filderman, mort pe 9 noiembrie 1950;
(27) Constantin Beheciu (?), mort pe 24 februarie
1951;
(28) Ion Cristea, mort pe 3 ianuarie 1952;
(29) Iosif Marghita, mort pe 3 aprilie 1952;
(30) Constantin C. Ionescu, mort pe 22 aprilie 1952.
În listă, trei date sunt false. Iată-le în ordine:
(28) Ion Cristea a murit pe 7 octombrie 1950, orele
8.00, la camera 90 – după ce fusese torturat la camera 102 de către reeducaţii
conduşi de Ioan Cerbu –, şi nu pe 3 ianuarie 1952, aşa cum am văzut că apare în
listă.
Pe 17 septembrie 1950, când s-a instituit izolarea prealabilă începutului
demascărilor, la camera 102 au fost transferaţi 15 reeducaţi[155] şi doi
deţinuţi muncitori, Ion Cristea şi Vasile Seilă[156]. Timp de zece zile au
desfăşurat activitate legionară fictivă. Demascările vor fi conduse de Ioan
Cerbu, ajutat de Ion Voin şi Gheorghe Clinciu[157]. În acest timp, sub
pretextul asistenţei medicale, Ioan Cerbu a fost scos din cameră de
sublocotenenţii Constantin Avădăni şi Gheorghe Sucigan, cu scopul de a le
raporta informaţiile strânse în timpul izolării.
Pe 27 septembrie, Ion Voin a fost scos din cameră de Alexandru Popa şi
Alexandru Matei, pentru a-i transmite ordinul de a-i trece pe cei doi deţinuţi
prin „şoc”. Au fost constituite două „colective de bătaie”. Astfel, Ion Voin a
vorbit cu Vasile Păvăloaie, Tiberiu Beşchia, Gheorghe Clinciu, Ilie Ocneriu,
Mircea Nicoară şi Gheorghe Ungheanu, în vederea demascării lui Ion Cristea, iar
Ioan Cerbu a vorbit cu Ovidiu Munteanu, Iancu Gane, Vasile Duşmanu, Gheorghe
Plop şi Decebal Tudorică, în vederea demascării lui Vasile Seilă. În aceeaşi
seară, după „numărătoare”, cei doi deţinuţi au fost bătuţi. În continuare, au
fost bătuţi şi torturaţi circa şapte zile. Noaptea au fost constrânşi să stea
în picioare, cu mâinile ridicate, iar ziua împiedicaţi să adoarmă. În plus, Ion
Voin şi Ioan Cerbu i-au lovit cu pumnii şi palmele la faţă, ca să-i oblige să
mănânce mâncarea suprasaturată cu sare, pe care le-a dat-o Alexandru Popa.
Reeducaţii au scos date cu privire la circa 30 de persoane din judeţul
Caraş, informaţii care în octombrie 1950 au fost scrise de Ion Voin pe hârtie
de sac. Apoi, pe 6 septembrie, cei doi demascaţi au fost transferaţi de Mihai
Lazăr, gardianul şef al secţiei, şi de Alexandru Popa, la camera de detenţie 90
unde, în cele din urmă, Ion Cristea – deţinut fără condamnare (lagărist)
– a murit.
După omorârea deţinutului, Alexandru Matei i-a spus lui Ion Voin că, în
timpul nopţii, a fost chemat de Gheorghe Sucigan, care era nervos şi l-a
certat[158]. Viorel Bărbos relatează şi el: „A doua zi dimineaţă [pe 7 octombrie
1950 – n. n.] sanitarul [Vasile Mocodeanu] îmi raportează că peste
noapte a fost adus alt mort[,] tot în aceeaşi situaţie[,] care a fost
transportat de el la camera mortuară.- / Ducându-mă să-l văd[,] am observat şi
la acesta leziuni, vânătăi pe corp[,] provocate din lovire repetată.”[159] Apoi
i-a trecut un diagnostic fals. „După acest caz am început să mă interesez
printre deţinuţi de ce boli suferise deţinutul în decursul vieţii lui[,] şi
după aceasta puneam un diagnostic falş, arătând ultima boală de care suferise
mai înainte[,] şi nici decum că murise din cauza bătăii. / – După cazul cu
Dâmb[u] Vasile [Ion Cristea], cazurile mortale nici nu le mai aduceau la
infirmerie, ci erau scoase de către miliţieni[i] de serviciu[,] care erau de
gardă la etajul [III] şi băgau pe deţinuţi[i] morţi direct în camera mortuară a
penitenciarului, dupăce se făcea închiderea penitenciarului. / – Aceşti
miliţieni care erau de gardă îl anunţa[u] pe sanitarul Mocodeanu Vasile, a doua
zi de dimineaţă, iar acesta pregătea formele de înregistrare pentru a se putea
scoate dela Sfatul Popular autorizaţia de înmormântare. / – Înainte de a
pleca[,] sanitarul Mocodeanu[,] pentru a scoate autorizaţia de înmormântare
trebuia să aibă trecut pe certificatul de deces cauza morţi[i,] şi atunci venea
Mocodeanu V. la subsemnatul pentru a[-]i semna certificatul de deces[,] unde
trebuia pus şi diagnosticul. / – Înainte de a[-]i pune diagnosticul celui
omorât[,] fără a[-]l mai vedea pe mort[,] şi din cele spuse de Mocodeanu V. sau
de legionari[i] studenţi medici din echipa sanitară, care mă informa[u] de
diferitele boli de care suferiseră acei deţinuţi[,] şi în felul acesta[,] în
cele mai multe cazuri am pus [la] cauza morţi[i] că acei deţinuţi au avut o
«afecţiune cardiacă»[,] adică boală de inimă. / În nici un caz nu am pus
niciodată adevărata cauză a morţi[i], adică [faptul că au murit din] băta[i]e,
deoarece atunci era nevoie de autopsie[,] şi se sesiza[u] organele în drept. /
Punând acest diagnostic falş, numai era nevoie de autopsie[,] şi în felul
acesta acţiunea dusă de către banda de legionari din penitenciar a fost
camuflată. / Precizez că începând cu cazul deţinutului Dâmbu Vasile [Ion
Cristea], toţi deţinuţi[i] care erau omorîţi pe celularul etajului III, erau
duşi direct la camera mortuară a penitenciarului[,] şi nu mai cunosc precis
numele lor, deoarece subsemnatul, numai semnam actul de deces[,] şi în felul
acesta nu-mi pot aduce aminte de toate numele şi pronumele a acelor deţinuţi
care au fost omorâţi pe celularul etajului III (trei). Dar se poate găsi în
registrul de decese al penitenciarului Gherla, deoarece au fost trecuţi atât de
către subsemnatul[,] cât şi de Mocodeanu V.[,] acei deţinuţi care au fost
omorâţi pe celular[,] în acest registru[,] şi de unde se poate identifica numele
şi pronumele lor, deoarece toţi aceia care au fost omorâţi din bătaie au numele
şi pronumele subliniat[,] iar în dreptul fiecărui deţinut, este observaţia
făcută «ne internat»[,] ce-a [!] ce înseamnă că a murit pe celular[,] la etajul
III[,] din cauza bătăi[i] lor.”[160]
Tot Viorel Bărbos relatează: „Întrebând sanitarul ce e misterul în cazurile
care ar fi provocat moartea lor [lui Vasile Dâmbu şi Ion Cristea], mi-a răspuns
din partea lui că biroul inspecţii este în măsură să ne informeze mai precis, în
special pe mine, sanitarul MENDEANU[161] [Mocodeanu] fiind informat[,] dar mi-a
dat relaţii foarte sumare, că la etajul III este organizată camere [!] în care
se bate[,] şi se bat deţinuţii ei între ei, pe motive politice[,] sub
patrimoniul[162] [patronajul] lui SUCEGAN şi AVĂDANEI. Menţionând că e bine că
se bat şi se omoară ei, numai miliţienii să nu le facă ceva deţinuţilor.- /
Mergând la SUCEGAN pentru a cere lămuriri în vederea întocmirii actelor de
înmormântare, mi-a spus ca să trec un diagnostic, de preferinţă boală de inimă,
deoarece nu mă interesează ce se petrece la [etajul] trei, răspunzând ei de
tot. În urma acestui răspuns şi a acestor informaţii, am redactat actele
respective[,] şi sub cererea grefei[,] care avea nevoie de respectivul buletin
pentru a anunţa decesul direcţiei.”[163]
(29) Iosif Marghita a murit în perioada
septembrie-decembrie 1951, probabil la camera 101, iar nu pe 3 aprilie 1952.
(30) Constantin C. Ionescu a murit în perioada
mai-decembrie 1951, probabil la camera 103, şi nu pe 22 aprilie 1952. Fost
maior originar din Oltenia, a făcut parte din grupul de partizani ai
colonelului Vasile Popa, care opera în jurul localităţii Turnu Severin. El nu
trebuie confundat cu Constantin P. Ionescu, şi el deţinut la Gherla în aceeaşi perioadă,
deţinut informator-şef (rezident) în închisoare.
Trei dintre morţi ridică semne de întrebare asupra datei:
(25) Aurel Tiuţiu ar fi murit, conform medicului
închisorii, în luna ianuarie sau martie 1951 la infirmerie, iar nu pe 27
septembrie 1950. După ce l-a consultat, medicul a constatat că are urme de
lovire pe tot corpul, din care i s-a şi tras moartea[164]. Medicul, care ne
livrează informaţia, nu avea o bună memorie a datelor, la fel cum spune şi că
după luna octombrie 1950 nu mai ţine minte cu precizie numele deţinuţilor
ucişi. În mod similar, nu vedem de ce Securitatea închisorii ar fi devansat
data morţii deţinutului. Cu toate acestea, el este mai aproape de data morţii
faţă cu cea furnizată de documentul oficial, căci, în realitate, este vorba de
o greşeală de transcriere, întrucât deţinutul a murit un an mai târziu, pe 28
septembrie 1951[165].
(26) Iosif Filderman ar fi murit în luna august 1951, iar nu pe 9
noiembrie 1950, din pricina bătăilor şi torturilor din demascare[166]. Înainte
de a muri a fost consultat de medic, care a constatat că se află într-o stare
foarte gravă din cauza loviturilor pe care le avea pe corp. Deşi suferea de
inimă, nu a murit decât în urma bătăilor şi torturilor. Era considerat „vîrf
reacţionar”[167]. După cum am spus deja, medicul, care ne livrează informaţia,
nu avea o bună memorie a datelor, la fel cum spune şi că după luna octombrie
1950 nu mai ţine minte cu precizie numele deţinuţilor ucişi. În mod similar, nu
vedem de ce Securitatea închisorii ar fi devansat data morţii deţinutului.
Pentru aceste motive, credităm data indicată în document.
(27) Constantin Beheciu (?) ar fi murit în luna august sau octombrie
1951, din pricina bătăilor şi torturilor din demascare, iar nu pe 24 februarie
1951, cum apare în listă[168]. Medicul, care l-a consultat, a constatat că avea
TBC pulmonar în stare gravă, înainte de a fi torturat având o formă uşoară.
Pentru aceleaşi motive ca în cazurile precedente, credităm data indicată în
document.
Privind aceste nume, ne putem da repede seama că lista nu cuprinde o serie
de morţi pe care îi putem stabili din sursele accesibile. Ei sunt în număr de
cinci. Iată-i în ordine cronologică:
(31) Vasile Dâmbu a murit pe 6 octombrie 1950, orele
20.00, la camera de detenţie 103.
A fost transferat în cameră în aceeaşi zi, împreună cu Ion Pangrate.
Aristotel Popescu a fost chemat de Alexandru Popa, care i-a spus cum să
procedeze în demascarea deţinuţilor, fără a-i trece prin perioada de informare.
Au fost bătuţi cu picioarele de la priciuri peste tot corpul şi, drept
consecinţă, cinci ore după transferarea lor, Vasile Dâmbu a murit fără să-i fie
smulsă vreo informaţie, iar Ion Pangrate şi-a pierdut cunoştinţa.
Dâmbu a fost maltratat „fără nici un menajament” de Aristotel Popescu,
Nichifor Vereşmonteanu, Mihai Niţulescu, Constantin Craiu, Gheorghe Soroiu,
Adrian Lupescu, Traian Blaga şi Gheorghe Burcu, „aşa că nu se putea să
scape”[169]. Reeducaţii au bătut în uşă, după care au sosit sublocotenentul
Gheorghe Sucigan şi sanitarul Vasile Mocodeanu. Mortul a fost scos într-o
pătură de către Aristotel Popescu, Traian Blaga, Gheorghe Soroiu şi Adrian
Lupescu, şi transportat la parter. Acolo, şeful Biroului Inspecţii a spus „că
suntem nebuni – doi morţi în aceeaşi[i] zi (mai târziu aflu că murise şi Cristea
Ion la camera 102) şi că noi vrem să aflăm totul dintr-o dată[?!]”[170] După ce
Aristotel Popescu s-a întors în camera de detenţie, Mihai Niţulescu i-a spus:
„nu trebue să ai nici o grije[,] doar eu am vorbit cu dl. Sublocotenent şi mi-a
spus că să-i batem [pe deţinuţi] până i-am lăsa laţi jos.”[171], fapt confirmat
de Adrian Lupescu care, înainte de bătaie, a vorbit cu Alexandru Matei.
Viorel Bărbos relatează şi el: „Era într’o seară după închidere când a fost
adus cu targa la infirmerie un bolnav, aşa am fost anunţat, dar în momentul
când l-am văzut nu am avut decât să-i constat moartea, [care survenise] cu
câteva ore înainte.”[172] Deţinutul a fost „ţinut în celular până după ora
închiderii.”[173] „Întorcând cadavrul pe spate[,] am văzut nişte leziuni, cari
ar putea fi cauzate din lovirea cu corpuri contondente dure”[174] „şi o
vânătaie în dreptul inimii. Întrebând pe SUCEGAN cine e şi cum a murit, a
căutat foarte încurcat să spună că nu ştie felul în care a murit, probabil din
bătaie. După spusele lui[,] fără ca să mă lămurească mai departe. În ceiace
priveşte întocmirea certificatului de moarte, la fel[,] am recurs la el
[Gheorge Sucigan] pentru mă ajuta în redactarea lui şi a diagnosticului,
spunându-mi că sub nici un motiv să nu trec că ar fi murit din bătaie, să caut
un diagnostic, de preferinţă boală de inimă, pentru a motiva moartea lui.”[175]
Într-un alt loc, Viorel Bărbos afirmă că i-a spus lui Gheorghe Sucigan că,
întrucât deţinutul a murit din cauza bătăilor, va trebui să i se facă autopsie.
Ofiţerul i-a răspuns că fiind medic, ştie ce are de făcut. Văzând că şeful
Biroului inspecţii nu îi spune ce să facă, medicul s-a consultat cu sanitarul,
care i-a spus că „pe celularul dela etajul III se duce o «muncă de lămurire»
printre legionari să se lase de legionarism, şi că aceşti legionari se bat ei
între ei[,] şi se vede că se şi omoară între ei. În continuare mi-a spus că [e]
bine că se bat ei între ei[,] şi nu-i bate personalul administraţiei, că atunci
ar avea ce vorbi cetăţenii din afară” şi că „un diagnostic se găseşte”[176].
Medicul i-a pus un diagnostic fals, i-a trecut numele în registrul de decese, i
l-a subliniat şi la observaţii a scris: „nu a fost internat în
infirmerie”[177].
(32) Dumitru Radovan[178], a murit pe 18
noiembrie 1950, orele 9.00, la camera de detenţie 104, unde a fost introdus de
Cristian Paul Şerbănescu[179].
Înainte a fost bătut însă la camera de detenţie 106 de către Octavian Grama
şi, în special, de Cristian Paul Şerbănescu, care l-a apucat de umeri şi l-a
lovit cu genunchii în piept şi în stomac până ce, plin de sânge, şi-a pierdut
cunoştinţa. În timp ce era bătut de cei doi, în cameră au intrat Alexandru Popa
şi Gheorghe Bărgăoanu. Cristian Paul Şerbănescu le-a cerut celor din urmă să-i
dea demascatului să bea apă şi să se spele de sânge. După ce deţinutul s-a
spălat, Cristian Paul Şerbănescu l-a trimis pe gardianul Augustin Văşcan să-l
bată şi el, apoi l-a izolat la camera 104.
Acolo Mihai Livinschi, care era planton pe secţia etajului III, le-a cerut
membrilor comitetului să-l ţină în picioare până seara, când se va întoarce. La
orele 18.00, deţinutul a fost lovit de Mihai Livinschi cu pumnii în piept şi la
faţă, iar Cornel Popovici l-a lovit cu bâta la fese şi cu palmele peste faţă.
În plus, acesta din urmă nu l-a lăsat să doarmă în timpul nopţii. Dimineaţa,
deţinutul a murit. Apoi, în cameră a venit „o persoană în civil de la
administraţie” – cu siguranţă un inspector – care a întrebat de ce a murit
deţinutul. Livinschi i-a răspuns că era bolnav de inimă.
Motivul bătăii a fost că „adusese injurii la adresa lui LENIN şi
STALIN.”[180] Alexandru Popa l-a întrebat pe Octavian Grama, de la camera 106,
care dintre reeducaţi l-a omorât, însă acesta din urmă i-a replicat: „ce, eu l-am
omorît? L-au omorît cei dela 104[,] şi în definitiv ce[,] ţi-e milă de el[?]. A
fost un bandit. Eu fac ce-mi dictează conştiinţa mea. Ce-o să-mi facă, altă
condamnare n’o să-mi dea[!].”[181] Alexandru Popa i-a întrebat şi pe Mihai
Livinschi şi Gheorghe Bărgăoanu dacă ei l-au ucis pe deţinut, însă şi aceştia
au negat[182].
(33) Ioan Tâmpa a murit pe 1 decembrie 1950, orele
6.00, la camera 102, în urma loviturilor grave aplicate de către reeducaţii
conduşi de Ion Voin[183].
La sfârşitul lunii noiembrie 1950, la camera 102 au fost transferaţi Filip
Oprea, Artenie Colibaba şi Ioan Tâmpa. După o săptămână de falsă organizare
legionară, ei au fost trecuţi prin „şoc”. Ultimii doi au fost bătuţi de grupul
lui Ion Voin. Artenie Colibaba a fost bătut în special de Aurel Şindilaru, care
îl cunoştea de dinainte de arestare. Ioan Tâmpa, care fusese ajutorul şefului
Corpului Muncitoresc Legionar din Timişoara, a refuzat să-şi facă demascarea. A
fost bătut grav de Ioan Cerbu, de Ion Voin, care l-a împiedicat să doarmă timp
de trei zile, şi de Petre Ţăranu, care l-a lovit cu pumnul în zona inimii şi
i-a fracturat o coastă. L-au mai bătut următorii: Liviu Boeru, Gheorghe C.
Popescu, Ghorghe Plop şi alţi doi reeducaţi. De asemenea, a fost bătut cu
centura de gardianul Dănilă Niki, care i-a spus: „banditule[,] nu vrei să spui
legionarii de afară[?]”[184].
Demascatul a dat informaţii cu privire la circa 50 de persoane, date care
au fost transcrise pe hârtie de sac. După o săptămână de bătăi şi torturi, a
fost adus în pragul morţii. Văzând că starea sa este gravă, reeducaţii au bătut
în uşă. Augustin Văşcan a deschis uşa, după care a închis-o imediat. Gardianul
Dănilă Niki l-a chemat apoi pe medicul Viorel Bărbos, care i-a făcut o
injecţie, însă fără nici un efect. Când au văzut că deţinutul a murit,
reeducaţii au bătut din nou în uşă, însă gardianul nu a scos mortul decât
dimineaţa, înainte de „deschidere”, când Gheorghe Bărgăoanu şi Mihai Livinschi
l-au transportat la morgă. Comitetul de demascare şi reeducare, din care făcea
parte Ioan Cerbu, era condus de Ion Voin. Ei erau ajutaţi de Aurel Predescu şi
Aurel Şindilaru[185].
În decembrie 1950, în urma morţii deţinutului, Gheorghe Sucigan l-a chemat
la raport pe Aristotel Popescu pentru a-i spune că „dacă mai moare încă un
om[,] vom fi condamnaţi pentru omor”[186], cerându-i să însoţească bătaia cu
epuizarea fizică şi psihică, obligaţia de a bea apă suprasaturată cu sare şi
împiedicarea demascaţilor să doarmă[187].
(34) Andrei Dumitru[188] (zis „Iorgu”, zis
„Cioabă”) a murit, conform înregistrării oficiale, pe 12 decembrie 1950, orele
5.00, la camera de detenţie 98, în urma loviturilor grave aplicate la piept şi
la spate de Vasile Puşcaşu, Vichentie Murărescu şi Grigore Romanescu[189]. Nu
era un deţinut politic, ci unul de drept comun, transferat disciplinar de la
închisoarea Dej şi introdus în camera de detenţie 98 de Gheorghe Sucigan.
În decembrie 1950, şeful BI a venit pe secţia etajului III, unde i-a
ordonat lui Alexandru Popa să-i scoată din camera lor de detenţie pe Vasile
Puşcaşu, Vichentie Murărescu şi Grigore Romanescu, după care să vină cu toţii
în camera plantoanelor. Acolo, Gheorghe Sucigan i s-a adresat lui Vasile
Puşcaşu pentru a-i spune că în camera lor va introduce, ca să fie bătut, un deţinut
de drept comun transferat disciplinar, pentru „rebeliune”, de la închisoarea
Dej. El a precizat că „acest deţinut este foarte înrăit şi recalcitrant”[190],
şi l-a întrebat dacă mai are nevoie de cineva ca să-l ajute. Puşcaşu i-a
răspuns că nu, după care ofiţerul i-a cerut „să-l bată «bine» pe acest deţinut,
pentru a-l «înmuia»: «îi dai câte un pumn de să-l urci în pod... f... dumnezeu
mamei lui de bandit[!]»”[191]. La Gherla, deţinuţilor care mureau li se ducea
bagajul în podul clădirii.
Gheorghe Sucigan relatează: „acesta [Andrei Dumitru] nu a fost izolat
pentru a se obţine dela el informaţii, ci pentru faptul că era un rebel, fiind
transferat disciplinar dela penitenciarul Dej[,] şi în penitenciarul Gherla el
a început să facă acelaş[i] lucru ca la penitenciarul Dej[,] în urma cărui fapt
directorul GHEORGHIU C-TIN mi-a dat ordin să fie izolat împreună cu studenţii
pentru a-l învăţa minte, unde acesta a fost bătut, datorită cărui fapt a
decedat.”[192] Menţionăm că Tudor Sepeanu, şeful Serviciului Inspecţii, îi
interzisese directorului să se amestece în chestiunile privind demascarea.
A rămas stabilit ca şeful BI să le transmită celorlalţi, prin Alexandru
Popa, ziua începerii bătăilor. Într-o seară, Vasile Puşcaşu, ajutat de
Vichentie Murărescu şi Grigore Romanescu, a început să-l bată pe Andrei
Dumitru, sub pretextul că le-a furat pâinea, scuipa în hârdăul cu apă şi l-a
numit pe Puşcaşu „butuc”[193]. Cei trei l-au bătut extrem de grav.
Augustin Văşcan declară: „Într’o zi am observat la camera 97, am văzut un
deţinut, el era venit dela Dej, era ţigan, era legat la mâini şi în gură avea o
cârpă. / Eu am raportat tov. slt. SUCEGAN şi AVĂDANEI[, însă] au spus[:«]
lasă-l[,] că e bandit mare[»]. Eu am închis uşa şi l-am lăsat. Noaptea a
murit.”[194] „Înainte de deschidere eu am asistat când l-au scos afară din
cameră şi l-au dus la drept comun. Cine l-a dus[,] asta nu ştiu, ştie [în
schimb] Livinschi. / Dimineaţa am raportat tov. slt. AVĂDANEI[, care] a spus că
dacă a murit, nu-i poate da sănătate.”[195] După cum vom vedea, politicul
reproducea o formulă auzită de la şeful său, Tudor Sepeanu.
În seara zilei de 11 decembrie deţinutul a fost, deci, ucis. Înainte de a
muri însă, el a fost bătut şi de Cristian Paul Şerbănescu[196]. Când Alexandru
Popa i-a comunicat lui Gheorghe Sucigan că deţinutul a murit, acesta din urmă
i-a răspuns: „dă-l în p... m..., nu-i mare pagubă, un bandit mai
puţin[!]”[197]. La orele 4.00 dimineaţa, cadavrul a fost scos din camera de
detenţie de Vasile Puşcaşu, Gheorghe Bărgăoanu şi Mihai Livinschi, în prezenţa
gardianului Augustin Văşcan[198] Moartea a fost constatată de Dumitru
Ungureanu, deţinut reeducat care făcea parte din echipa sanitară, care i-a pus
un diagnostic fals ca să acopere crima[199]. După moartea deţinutului, Cristian
Paul Şerbănescu, care îl cunoscuse înainte de arestare, la Bucureşti, i-a spus
lui Alexandru Popa: „mai bine că a murit, ăsta mă cunoştea şi oricând îmi putea
trimite un cartuş”[200]. Acest deţinut nu figurează în statistică, întrucât a
fost trecut la dreptul comun.
(35) Garofil Dimciu a murit pe 12 decembrie 1950,
orele 11.00, la infirmeria de izolare, unde a fost transportat de Dumitru
Ungureanu. A fost trecut prin demascare la camera 98, condusă de Vasile Puşcaşu
– unde a fost torturat de Vasile Puşcaşu, Vichentie Murărescu şi Grigore
Romanescu – şi la camera 101. În aceasta din urmă, după loviturile de pumn
aplicate la cutia craniană de către Gheorghe C. Popescu, deţinutul a căzut cu
capul de mozaic. Apoi a făcut o comoţie cerebrală, a intrat în comă şi câteva
zile mai târziu a murit[201].
(36) Ilarie Rusu a murit la sfârşitul lunii august
1951 la infirmeria de izolare, după ce a fost torturat la camera 104[202].
Asupra unui număr de alţi trei deţinuţi se pot emite dubii:
(37) Aurelian Pană, după ce ar fost torturat în
camerele de demascare, pe data de 3 mai 1951 a fost transferat, în comă, la
infirmerie. Anterior făcuse o pneumonie, însă, fiind corpolent, Viorel Bărbos
spune că nu putea să moară din acea cauză, ci din pricina bătăilor şi
torturilor. Medicul a încercat, fără succes, să-l salveze, administrându-i
penicilină: „am fost criticat de directorul GHEORGHIU dece o dau la bolnav, pe
motivul că el nu ar fi în drept s’o primească, având în vedere trecutul
lui.”[203]. A doua zi însă, pe 4 mai 1951, deţinutul a murit. Era considerat
„vîrf reacţionar”[204].
Din contră, Augustin Văşcan, şeful secţiei etajului III, spune că acest
deţinut „n’a fost băgat să-l bată[,] l-au adus bolnav dela etajul II la
infirmerie.”[205] Prin urmare, el nici nu s-ar fi aflat pe etajul unde aveau
loc demascările.
(38) Petre Dungă ar fost omorât prin luna noiembrie
1950, medicul trecându-i pe actul de deces un diagnostic fals[206]. Informaţia
este însă prea sumară pentru a avea certitudinea că el a murit din pricina
demascărilor.
(39) Năstase Munteanu ar fi murit la infirmerie, în
luna august sau septembrie 1951, din pricina bătăilor şi torturilor din
demascare[207]. Medicul, care l-a consultat, a constatat că are TBC pulmonar în
stare gravă, deşi avusese şi înainte de bătăi şi torturi o formă uşoară. În
acest caz, cel care stârneşte dubii este chiar numele, căci nu am auzit de un
deţinut chemat astfel.
În fine, vom indica uciderea lui (40) Pamfil Sălăgeanu
(Sălăjeanu) de către ofiţerul politic de la închisoarea Gherla, Constantin
Avădăni, în relatarea medicului Viorel Bărbos:
„În luna decembrie[,] ziua 28[,] anul 1951[,] în timp ce mergeam împreună
cu AVĂDANEI CONSTANTIN la lustragiu[,] în curtea penitenciarului[,] în acel
timp venea şi bucătarul cu proba de mîncare dela regim (POPA AUGUSTIN[),] şi
după ce subsemnatul am gustat mîncare[a], atunci şi AVĂDANEI CONSTANTIN a
gustat din mîncare şi i-a spus bucătarului să meargă să-l caute pe lustragiu,
deoarece [acesta] nu era la locul unde erau periile. Între timp[,] AVĂDANEI CONSTANTIN
mă întreabă dacă SĂLĂGEANU [PAMFIL] mai tuşeşte, la care eu îi răspund că da.
Atunci AVĂDANEI spune, [«]lasă[,] că nu va mai tuşi[»].- / În timp ce bucătarul
era plecat[,] iar eu eram mai departe de AVĂDANEI, la circa patru metri[,] şi
mă uitam spre celular, la un moment dat am văzut pe AVĂDANEI CONSTANTIN cînd a
turnat în mîncarea de regim pe care a lăsat-o bucătarul pe un geam orb, un praf
alb dintr-un cornet alb.- / Cînd bucătarul a venit înapoi, AVĂDANEI CONSTANTIN
i-a spus acestuia să ia mîncarea şi să i-o ducă lui SĂLĂGEANU PAMFIL, cu
menţiunea ca bucătarul să nu guşte din mîncare.- / A doua zi, luni, VEREŞ
GRIGORE îmi raportează că SĂLĂGEANU are dureri gastrice[,] şi m-am dus şi l-am
consultat. Am constatat că are dureri la stomac şi starea lui s-a înrăutăţit.
Atunci SĂLĂGEANU îmi spune că se simte prost de duminecă[,] de cînd a mîncat
din mîncarea pe care o mai avea încă pe masă. Atît SĂLĂGEANU PAMFIL[,] cît şi
DAMASCHIN ŞTEFAN îmi spune (!) că mîncarea a fost trimeasă de către AVĂDANEI CONSTANTIN,
şi că ar fi pus ceva în mîncare.- / Pentru a mă convinge[,] atunci m-am uitat
în mîncare şi nu am constatat nimic, spunîndu-i lui SĂLĂGEANU că îi este rău
din cauza sulfamidelor pe care le-a luat în cantitate mai mare de cum era
indicat. Mergînd la infirmerie[,] am trimis prin VEREŞ GRIGORE medicamentele
calmante[,] şi totodată [i-am spus] să aibe grije de SĂLĂGEANU[,] deoarece
subsemnatul am plecat la Cluj şi apoi la Seini.- / Întorcîndu-mă dela Seini pe
data de 3 ianuarie 1952[,] VEREŞ GRIGORE îmi raportează că SĂLĂGEANU PAMFIL a
murit[,] şi atunci l-am întrebat de ce a murit, iar acesta mi-a spus că
SĂLĂGEANU a murit intoxicat cu sulfamide[,] şi pete roşii avea pe corp.- / După
cîteva zile a venit AVĂDANEI CONSTANTIN şi m-a întrebat de ce a murit SĂLĂGEANU
PAMFIL, iar subsemnatul i-am răspuns că a murit intoxicat de medicamente.- /
Menţionez că în momentul cînd AVĂDANEI CONSTANTIN m-a întrebat de ce a murit
SĂLĂGEANU, era foarte roşu la faţă şi avea o figură de vinovat.-”[208]
Ignorăm care au fost motivele pentru care Pamfil Sălăgeanu a fost ucis prin
otrăvire de politic. Faptul este cu atât mai bizar cu cât acest deţinut, fost
elev, a fost pregătit ca informator de Alexandru Popa. A fost selectat în urma
unei discuţii avute la camera de detenţie 84, când fostul elev i-a spus că
înainte de arestare, la Iaşi, a fost informator al maiorului de Securitate Cec.
Pe atunci, era dirijat să dea informaţii asupra unei organizaţii subversive
care activa în jurul mănăstirilor din nordul Moldovei şi, cu acea ocazie, a
livrat Securităţii un şapirograf şi manifeste ale organizaţiei. Pentru a-l
atrage, Alexandru Popa i-a dat un costum de haine pe care îl avea de la un
deţinut eliberat, Cornel Bododel, un set de lenjerie de corp şi o pereche de
pantofi. Apoi l-a plasat ca informator la infirmerie, cu scopul de a-l
supraveghea pe medicul Viorel Bărbos. De asemenea, l-a însărcinat să observe
toate posibilităţile de contact cu exteriorul şi să-i raporteze de fiecare dată
când descoperă o asemenea ocazie. Era deci un reeducat care făcea parte din
echipa sanitară, structură care strângea informaţii într-un mod sofisticat,
fiind, desigur, şi informator al Biroului Inspecţii[209].
Deţinutul a a fost ucis deci între 28 decembrie 1951 şi 3 ianuarie 1952,
data indicată în listă, de 6 ianuarie 1952, fiind probabil cea când a fost
înregistrat.
Motivaţia unei răzbunări personale a ofiţerului politic este îndoielnică,
dat fiind că relatarea medicului – inculpat în acelaşi proces, al cadrelor MAI,
din 1956-1957 implicate în reeducare – nu a avut nicio urmare asupra lui
Constantin Avădăni. El nu a fost anchetat cu privire la crimă, deşi linia
politică a anchetei căuta să dovedească faptul că reeducarea era rezultatul
unor acţiuni personale ale ofiţerilor BI. Ar fi fost, deci, un caz foarte util
montajului juridic. În consecinţă, nu putem decât înlătura o asemenea ipoteză,
fără însă a putea spune mai multe despre natura crimei, care a avut cu
siguranţă un substrat politic.
Acest caz este unul la limită, date fiind criteriile definirii crimelor din
reeducare pe care le-am expus la începutul acestui studiu (cel temporal:
perioada 25 noiembrie 1949-19 decembrie 1951 şi cel spaţial: producerea în
timpul reeducării).
Absenţele din listă pe care le-am remarcat se datorează – la fel ca şi
pentru cea de la Piteşti – încercării de camuflare prin neînscrierea morţilor
în registrul de evidenţă a deceselor de către cei care au condus şi pus în
practică dispozitivul reeducării, între care mai importanţi sunt: ofiţerii de
Securitate ai Biroului Inspecţii, Gheorghe Sucigan şi Constantin Avădăni, şi
directorul Constantin Gheorghiu. Iar datele false se explică prin încercarea de
camuflare prin datarea lor ulterioară, operaţie efectuată după începerea
anchetei asupra grupului de reeducatori în frunte cu Ţurcanu, care a avut loc
în urma transferării lor la Jilava, din 19 decembrie 1951.
Ce ştim despre celelalte penitenciare în care dispozitivul reeducării a
fost pus la lucru sau doar s-a încercat constituirea lui? Începând de aici
lucrurile se complică în mod sensibil, întrucât nu conţine nici o altă listă cu
morţi, ci doar câteva indicii. Faptul se explică prin aceea că, în dosarele de
Securitate la care facem trimitere, poliţia politică era preocupată de
camuflarea situaţiei că Partidul Comunist, prin Organele sale, coordona
întreaga acţiune.
La închisoarea Braşov – unde în primăvara anului 1950 conducerea MAI şi/sau
a Securităţii a decis aplicarea primei faze a demascării, cea în care erau
scoase de la deţinuţi, prin teroare, informaţiile din afara penitenciarului,
numită „demascarea exterioară” – nu s-a înregistrat niciun mort. Reeducaţii
transferaţi de Securitatea închisorilor au fost Maximilian Sobolevschi şi
Adrian Prisăcaru.
La închisoarea-sanatoriu pentru bolnavii de TBC de la Târgu Ocna, deşi au
murit foarte mulţi deţinuţi, niciuna din morţi nu se datorează celor două
tentative de reeducare din iulie 1950 şi, respectiv, aprilie-mai 1951, în
timpul cărora, sub conducerea ofiţerului politic Augustin Şleam, actori
principali au fost reeducaţii Alexandru Munteanu, Nutti Pătrăşcanu şi Vasile
Badale.
Pentru lagărul de la Peninsula cunoaştem numele unui singur mort. Pe data
de 10 iulie 1951 a fost împuşcat (41) Ion Simionescu[210].
Iată cum s-a petrecut moartea lui. Sub pretextul că un deţinut din brigada
18 l-a lovit pe pontatorul Pompiliu Lie, acesta şi brigadierul Ion Bogdănescu
au mers la comandantul lagărului, Georgescu, căruia i-au spus că deţinuţii
„sînt recalcitranţi şi nu muncesc”[211]. Apoi au indicat deţinuţii de la care
voiau să obţină informaţii şi care trebuiau, „cu această ocazie[,] să fie
bătuţi mai tare”[212]. Cu aprobarea comandantului, 14 sau 15 deţinuţi din
brigada 18, indicaţi de Pompiliu Lie, au fost aduşi în brigada 14, „unde deja
se făcuse pregătirea de către BOGDĂNESCU”[213] şi bătuţi timp de aproape două
ore. Motivaţia a fost că „lovind un pontator [deţinuţii] lovesc un reprezentant
al administraţiei, deci lovesc în administraţie”[214]. La bătaie au participat
toţi pontatorii şi brigadierii: Maximilian Sobolevschi, Constantin Sofronie,
Simion Enăchescu, Octavian Văideanu, Pompiliu Lie, Ion Lupaşcu, Ion Bogdănescu,
Ştefan Roseanu, Ion Petrica şi alţi deţinuţi reeducaţi ca: Adrian Prisăcaru,
Ilie Ţăranu şi Gheorghe Soroiu[215]. După ce au fost bătuţi, deţinuţilor li s-a
cerut să-şi facă demascarea în public, iar în zilele următoare, seara, după
întoarcerea de pe şantier, erau duşi într-o cameră a brigadierilor şi
pontatorilor unde-şi scriau declaraţiile. După câteva zile de la demascare,
unul dintre bătuţii grav, Ion Simionescu[216], într-o după-amiază, părăsind
cordonul de deţinuţi de pe şantierul de cărămidărie, a fost împuşcat mortal de
un soldat din pază. Iată cum relatează moartea sa unul dintre colegii de
detenţie: „[Simionescu] A fost tot aşa şi
el, (bătut) la spate, şi nu putea să mai meargă. Şi-atunci era obligat să
meargă la muncă, şi de(h), luasem un par, aşa, şi mergeam. Şi eu l-am dus
împreună cu altu’. El stătea pă lemnu-ăla şi noi îl duceam cât puteam. Când
oboseam, îl mai luau alţii, că el nu putea să mai meargă, săracu’. Şi pân’ la
urmă […] a murit, (au) făcut o groapă undeva şi l-au aruncat acolo.”[217]
Iată şi relatarea unuia dintre deţinuţii reeducaţi care au luat
parte la maltratarea sa: „El a fost foarte chinuit la noi în brigadă,
Simionescu, foarte chinuit. Aşa. A fost bătut, a fost schingiuit, a fost ţinut
în inaniţie – nu-i dădea mâncare. Şi-asta venea, toate ordinele venea(u) de la
Bogdănescu, de la brigadier, de la brigadă. Şi (îi) făcea duşuri reci, îi făcea
apă fiartă – l-a şi opărit de multe ori –, şi îl izolase complet. Şi-atuncea el
probabil – era şi bătrân, avea 67 de ani – cel bătrân s-a gândit să termine cu
viaţa asta. […] Şi probabil că doctoru’ Simionescu, distrus şi nenorocit, şi
scârbit dă viaţă şi dă asta, într-o dimineaţă, am ajuns doar pă şantier, […] el
a plecat încolo, să (se) ducă la … şi-a intrat în sârmă. Şi-am auzit
două-mpuşcături. [...] Şi-a tras, şi la un moment dat l-a omorât acolo. / Şi
l-a adus acolo-ntre noi, ne-a pus cu burta la pământ, a venit – a telefonat
imediat la lagăr, la Peninsulă –, a venit comandantu’ c-o maşină, cu toţi ăia,
cu vreo 3-4-5 inşi acoloşa. Şi-a-nceput să ne explice că ăştia sânt bandiţi, că
trebuie să moară, că nu ne pare rău absolut dăloc, ăştia nu trebuie să mai
trăiască, c-au făcut aşa ceva, că v-au făcut aşa, că v-a(u) distrus pă voi şi
pă tineret, şi a(u) distrus ţărănimea şi a(u) distrus cutare şi … Şi aşa s-a
terminat cu doctoru’ Simionescu.
Ăsta, caporalu’ – care avea obligaţia prin lege să îl previe pă Simionescu
sau să tragă foc dă avertisment – el a tras direct în doctoru’ Simionescu. Şi-a
fost decorat, a avut o permisie, i s-a mărit şi alocaţia – că ei aveau şi
alocaţie de pază – şi-a fost şi-acasă vreo 3-4 săptămâni.”[218]
La închisoarea Ocnele Mari nu cunoaştem decât un singur mort în reeducare, (42)
Ilie Boia, ucis în 1951, la o dată pe care nu am putut-o încă stabili.
Asupra sursei informaţiei se pot emite dubii, căci Virgil Mateiaş, cel care
ne-o livrează, deşi trecut el însuşi prin reeducare în aceeaşi perioadă, nu o
are din proprie experienţă, ci a aflat-o mai târziu de la alţi deţinuţi.
Conform lui Mateiaş, Ilie Boia a fost ucis la camera 12 de către grupul de
reeducaţi din care făceau parte: Grigore (Gore) Ştefănescu, Ion Samson,
Constantin Gemeniuc, Liviu Vlădoianu şi Mihai Strungaru[219].
Având în vedere analiza pe care am făcut-o, lista deţinuţilor posibil ucişi
în reeducare cuprinde un număr total de 42 de deţinuţi (37 dintre ei fiind
morţi siguri), dintre care 22 la închisoarea Piteşti, 18 la închisoarea Gherla
şi câte unul în lagărele de la Peninsula şi Ocnele Mari.
Lista se prezintă de următoarea manieră:
Nr. crt. / Numele şi prenumele / Data morţii / Locul
1) / Balanişcu Chirică / 4 iulie 1951 / Piteşti
2) / Bădescu Bazică / 4 februarie 1950 / Piteşti
3) / Beheciu (?) Constantin / 24 februarie 1951 / Gherla
4) / Bogdanovici Alexandru / 15 aprilie 1950 / Piteşti
5) / Boia Ilie / 1951 / Ocnele Mari
6) / Bucur Mircea / 24 aprilie 1950 / Piteşti
7) / Cantemir Vasile (Lică) / 14 mai 1950 / Piteşti
8) / Călinescu Nicolae / 29 august 1950 / Piteşti
9) / Cucu Mircea / ianuarie 1950 / Piteşti
10) / Cristea Ion / 7 octombrie 1950 / Gherla
11) / Dâmbu Vasile / 6 octombrie 1950 / Gherla
12) / Dimciu Garofil / 12 decembrie 1950 / Gherla
13) / Dincă Ioan / 20 august 1951 / Gherla
14) / Dumitru Andrei (Iorgu, Cioabă) / 12 decembrie 1950 / Gherla
15) / Dungă Petre / cca. noiembrie 1950 / Gherla
16) / Filderman Iosif / 9 noiembrie 1950 / Gherla
17) / Gavrilescu Eugen / 25 aprilie 1950 / Piteşti
18) / Iliescu Vasile / 28 ianuarie 1950 / Piteşti
19) / Ionescu C. Constantin / mai-decembrie 1951 / Gherla
20) / Ionescu Teofronie / 21 februarie 1950 / Piteşti
21) / Iosub Mihai / 29 iulie 1950 / Piteşti
22) / Limberea Paul / 8 iulie 1951 / Piteşti
23) / Marghita Iosif / septembrie-decembrie 1951 / Gherla
24) / Munteanu Năstase 1951 / august-septembrie 1951 / Gherla
25) / Neacşa Constantin / 8 mai 1950 /Piteşti
26) / Nistor Constantin (Gheorghe?) / februarie 1950 / Piteşti
27) / Niţă Corneliu / 26 februarie 1950 / Piteşti
28) / Aurelian Pană / 4 mai 1951 / Gherla
29) / Pintilie Ioan (Ionică) / 14 ianuarie 1951 / Piteşti
30) / Poenaru Hanibal Cornel / 28 februarie 1950 / Piteşti
31) / Popescu Petre / 22 mai 1951 / Gherla
32) / Radovan Dumitru / 18 noiembrie 1950 / Gherla
33) / Rusu Ion / sfârşit de august 1951 / Gherla
34) / Sălăgeanu (Sălăjeanu) Pamfil / 28 decembrie 1951-3 ianuarie 1952 /
Gherla
35) / Simionescu Ion / 10 iulie 1951 / Peninsula
36) / Şerban Gheorghe (zis „Sergentul”) / 10 februarie 1950 / Piteşti
37) / Tâmpa Ioan / 1 decembrie 1950 / Gherla
38) / Tiuţiu Aurel / 28 septembrie 1951 / Gherla
39) / Turtureanu Ion / 13 aprilie 1950 / Piteşti
40) / Vasilescu Marin / 30 iulie 1950 / Piteşti
41) / Vătăşoiu Gheorghe / 18 februarie 1950 / Piteşti
42) / neidentificat / primăvara 1951 / Piteşti
Tudor Sepeanu, şeful Biroului Inspecţii (Securitatea închisorilor) între
mai 1950 şi martie 1951, în faza de maximă dezvoltare a reeducării, exprima sugestiv
care era politica oficială a Partidului/Securităţii în privinţa reeducării:
„dacă moare cineva[,] lasă moară.”[220]; „lasă[-]i dracului să moară[!]”[221];
„Dă-i în mă[-]sa, mi se rupe în paişpe dacă moare.”[222]; sau: „Ei[,] şi ce
dacă au murit[?]. Morţii cu morţii, vii cu vii[!].”[223] El se făcea astfel
ecoul ordinelor primite de la vârful Partidului Comunist prin ierarhia
Securităţii, la fel cum am văzut că şi subalternii săi le reproduceau maşinal.
NOTE
[1] Acest text are la origine comunicarea prezentată la Simpozionul Experimentul
Piteşti (1949-1952), Piteşti, 6-8 octombrie 2002, publicată în volumul
colectiv aferent.
[2] În afară de lucrările deja clasice aupra subiectului – Dumitru Bacu, Piteşti,
centru de reeducare studenţească (1963), Bucureşti, Editura Atlantida, 1991
şi Virgil Ierunca, Pitesti, laboratoire concentrationnaire (1949-1952),
Paris, Editions Michalon, 1996 (ed. rom. Bucureşti, Humanitas, 1990) –, pentru
o analiză a acestei reeducări în contextul practicilor de detenţie din sistemele
comuniste a se vedea lucrarea noastră, Reeducarea comunistă din România
anilor ’50, teză de doctorat susţinută la Universitatea Bucureşti în
octombrie 1999, 373 p. Pentru un rezumat al tezei se poate consulta textul Istorie
şi memorie a reeducării, comunicare ţinută la Simpozionul Intenaţional
„Reeducarea prin tortură”, Piteşti, 6-8 decembrie 2001, publicată în volumul
colectiv aferent.
[3] Pentru terminologia specifică reeducării a se vedea cele două texte ale
noastre citate la nota precedentă.
[4] Spre exemplu, pe 2 decembrie 1950 (cf. listei cu morţii de la
închisoarea Gherla, pe care o vom cita în continuare), în timp ce la
închisoarea Gherla se desfăşura reeducarea, a murit deţinutul Kiss (Kiş)
Ştefan. După o criză de inimă, el a fost internat la infirmerie. Medicul i-a
făcut o injecţie cu morfină, crezând că îi va ameliora starea, însă la scurt
timp a murit. După toate aparenţele, moartea lui nu are legătură cu
demascările. Cf. Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu,
22/04/1954, Fond „Penal”, dos. 25 387 („P” – 1 137, cota CNSAS), vol. 1, f.
524.
Un exemplu de alt tip îl reprezintă deţinutul Hajek Zoltan, mort la
închisoarea Văcăreşti în 1952, în timp ce se afla în anchetă, în urma
complicaţiilor survenite după loviturile primite în stomac şi intestine în
1951, în timp ce se afla în demascare la camera 99 de la Gherla. Cf. Discuţie
cu fratele său, iulie 1998.
În fine, Ionel Struţeanu, care a fost trecut prin demascări la camera 4
Spital, la închisoare Piteşti, eliberat în 1950 sau 1951, la scurt timp şi-a
luat viaţa, tot „ca o consecinţă celor întâmplate la Piteşti”. Cf. Maximilian
Sobolevschi, Declaraţie, 17/09/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979 (cota
SRI) / 1 114 (cota CNSAS), vol. 3, f. 256 v.
[5] Întrucât numele din listă sunt scrise de mână, fiind adeseori greu
lizibile, semnul întrebării din paranteză indică dubiul asupra corectitudinii
transcrierii noastre. El se referă când la nume, când la prenume.
[6] Pentru data încheierii oficiale a reeducării a se vedea Alexandru Popa,
Declaraţie, 18/11/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 1, f. 150 r.
[7] Grigore Dumitrescu, Demascarea, 1978, cap. XIII; Cornel
Pop, Proces-Verbal de Interogatoriu, 25/06/1953, Memorialul ororii.
Documente ale procesului reeducării din închisorile Piteşti, Gherla, Canal,
Editura Vremea, Bucureşti, 1995, (în continuare Memorialul ororii), p.
450. Documentele publicate de Editura Vremea fac parte din acelaşi dosar cu nr.
26 979 din Fondul „Penal” al Arhivei Securităţii, lucrare pe care o cităm din
motive de accesibilitate. Vezi apoi Nicolae Lăzăroiu, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 7/07/1953, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 225 r.
Lăzăroiu spune că moartea a avut loc pe 9 februarie. Vezi totodată Justin
Ştefan Paven, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit? Reeducări – Camera 4 Spital
Piteşti, 1996, p. 51; D. Bacu, Piteşti, centru de reeducare studenţească
(1963), 1991, p. 83; Extras de deces pe anul 1950, Sfatului Popular al
Oraşului Piteşti, starea civilă, 26/07/1954, vol. 10, f. 56. Vezi şi Ioan
Marina, Proces-Verbal de Interogatoriu, 30/01/1954, Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 2, f. 12 v; Declaraţie, 30/01/1954, vol. 2, ff. 18, 23; Interogator,
28/03/1955, vol. 3, f. 33 v, în care spune că din cauza batăilor au murit trei
deţinuţi, fără a le reţine şi numele. Mihai Jianu se înşeală când afirmă că
deţinutul s-a omorât tăiându-şi venele. În fapt, el face o confuzie cu
tentativa precedentă a deţinutului de a se omorî. Cf. Mihai Jianu, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 18/06/1954, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 7, f. 170 v.
[8] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 93 r-96 v. Directorul îşi
aminteşte în mod greşit că numele deţinutului era Velicu, în fapt fiind vorba
de Vătăşoiu, la fel ca şi cronologia morţilor: Vătăşoiu a murit la circa o
săptămână după Şerban, iar nu invers. În consecinţă, şi relatările sale despre
cei doi deţinuţi morţi nu corespund decât dacă sunt interşanjabile. Vezi şi Proces-Verbal
de Interogatoriu, nedatat, vol. 1, f. 127 v. Marina spune că şi el l-a
anunţat pe Nemeş de moartea deţinutului, însă, în fapt, cel care a făcut-o a
fost Dumitrescu, care avea telefon în birou. Cf. Ioan Marina, Interogator,
28/03/1955, vol. 3, f. 34 r. Prim-gardianul Ciobanu nu confirmă că el l-a
anunţat pe director, aşa cum acesta susţine, despre care spune că se găsea la
locul morţii când el a sosit. Cf. Gheorghe Ciobanu, Depoziţie de martor,
26/09/1956, vol. 6, ff. 391 r-v.
[9] Marcel Hofman, Declaraţie de martor, 7/02/1955, Fond „Penal”,
dos. 25 390, vol. 3, ff. 70 r-v.
[10] Pârvu Puiu, Depoziţie de martor, 26/09/1956, Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 6, f. 381 r.
[11] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 93 r-96 v; Proces-Verbal
de Interogatoriu, nedatat, vol. 1, f. 127 v.
[12] Ion Ionescu, Depoziţie de martor, 27/09/1956, Fond „Penal”,
dos. 25 390, vol. 6, f. 412 v.
[13] Cf. Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 93 r-96 v; Proces-Verbal
de Interogatoriu, nedatat, vol. 1, f. 127 v.
[14] Pârvu Puiu, Depoziţie de martor, 26/09/1956, Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 6, f. 381 r.
[15] Ion Ionescu, Depoziţie de martor, 27/09/1956, Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 6, f. 412 v. Vezi, în acelaşi sens, şi f. 413 v din acelaşi
document, la fel ca şi Proces-Verbal de Interogatoriu, 2/07/1953, vol.
2, f. 187.
[16] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 94 v-96 v. De altfel, şeful
aplica el însuşi modalitatea respectivă de tonifiere: „Ştiu dela şoferul
Bănulescu [Bălulescu] Ştefan că Nemeş[,] cînd mergea la inspecţii în
penitenciare şi era beat[,] bătea deţinuţii.” Cf. Maria Alexandrescu, Declaraţie
de martor, 8/02/1955, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 3, f. 66 r. Bălulescu
o spune el însuşi: „Ştiu că Nemeş Iosif bea alco[o]l adeseori[,] în cantităţi
mici, dar se îmbăta repede. Atunci cînd era beat era agresiv şi făcea
scandaluri. Am auzit că atunci cînd era în stare de ebrietate bătea deţinuţii.
Aşa s-a întîmplat la Oradea[,] unde ştiu că l-a bătut pe deţinutul Sîrcă. / La
penitenciarul din Piteşti, Nemeş Iosif mergea foarte des. / Nemeş[,] cînd era
în stare de ebrietate, nu vorbea despre problemele în care lucra. Dealtfel, eu
n-am ştiut niciodată – în vremea lui Nemeş şi Sepeanu, ce anume sarcini are
serviciul.” Cf. Ştefan Bălulescu, Declaraţie de martor, 14/02/1955, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 3, f. 50 v.
[17] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 94 v-96 v. Ţurcanu confirmă
întrevederea cu Nemeş. Cf. Eugen Ţurcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
24/06/1954, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 6, f. 380 v.
[18] Ioan Marina, Declaraţie, 30/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390,
vol. 2, f. 23. Gardianul Dina confirmă că familia l-a luat acasă pe deţinutul
mort. Cf. Florea Dina, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/07/1953, vol.
2, f. 220 v.
[19] Nicolae Lăzăroiu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/07/1953,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 225 v.
[20] Ibidem. Medicul confirmă că a auzit despre sosirea procurorului
în închisoare. Cf. Ion Ionescu, Depoziţie de martor, 27/09/1956, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 6, f. 412 v.
[21] Nicolae Lăzăroiu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/07/1953,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 225 v.
[22] Ion Ionescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 2/07/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 190.
[23] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 96 v.
[24] Pârvu Puiu, Depoziţie de martor, 26/09/1956, Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 6, f. 381 v.
[25] Gavrilă Birtaş, Depoziţie de martor, 20/02/1957, Fond „Penal”,
dos. 25 390, vol. 7, f. 276 r.
[26] Mihai Jianu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/06/1954, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 7, f. 170 v; Cornel Pop, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 23/06/1953, vol. 2, f. 459 r; J.Ş. Paven, Dumnezeul meu,
de ce m-ai părăsit?, 1996, p. 50; Gheorghe Măruţă, în Gheorghe
Andreica, Mărturii… mărturii... din iadul temniţelor comuniste, 2000,
pp. 61-62. Extras de deces pe anul 1950, Sfatului Popular al Oraşului
Piteşti, starea civilă, 26/07/1954, vol. 10, f. 55. Vezi şi Ioan Marina, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 30/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 12 v; Declaraţie,
30/01/1954, vol. 2, ff. 18, 23; Interogator, 28/03/1955, vol. 3, f. 33
v, în care spune că în perioada în care el a fost ofiţer politic la închisoarea
Piteşti (începutul lunii septembrie 1949-sfârşitul lui mai 1950) din cauza
batăilor au murit trei deţinuţi, fără a le reţine şi numele.
[27] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 96 v.
[28] Ibidem, f. 97 r. Nemeş confirmă că a fost anunţat, dar nu de
director, ci de Marina. El nu-şi aminteşte însă dacă politicul i-a telefonat
sau a venit la Bucureşti. Cf. Iosif Nemeş, Interogator, 2, 7 şi
9/12/1954 şi 16/04/1955, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 3, f. 90 v. La rândul
său, Marina spune că el a fost cel care l-a anunţat pe Nemeş de moartea
deţinutului, fapt care nu este deloc clar, întrucât afirmă acelaşi lucru şi în
cazurile morţilor Gheorghe Şerban şi Corneliu Niţă. Vezi Ioan Marina, Interogator,
28/03/1955, vol. 3, f. 34 r.
[29] Ion Ionescu, Depoziţie de martor, 27/09/1956, Fond „Penal”,
dos. 25 390, vol. 6, f. 412 v. Vezi şi f. 413 v.
[30] Ioan Marina, Proces-Verbal de Interogatoriu, 30/01/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 12 v.
[31] Ibidem, f. 13 r. Vezi şi Interogator, 28/03/1955, vol.
3, f. 34 r, în care spune că Nedelcu „a vorbit cu directorul Securităţii”.
[32] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 97 v.
[33] Ibidem, ff. 97 v-98 r.
[34] Ibidem, f. 98 r.
[35] Ion Cioltar, Proces-Verbal de Interogatoriu, 2/07/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 240.
[36] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 98 r. Vezi şi ff. 93 r-v din
acelaşi document, ca şi Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/08/1953, vol.
1, f. 91 v.
[37] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 20/01/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 98 v.
[38] Ibidem.
[39] Ibidem, f. 99 r.
[40] Nicolae Lăzăroiu, Depoziţie de martor, 27/09/1956, Fond
„Penal”, dos. 25 390, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 6, f. 418 v.
[41] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 99 r; Iosif Nemeş, Interogator,
2, 7 şi 9/12/1954 şi 16/04/1955, vol. 3, f. 90 v; Ioan Marina, Interogator,
28/03/1955, vol. 3, f. 34 v.
[42] Iosif Nemeş, Interogator, 2, 7 şi 9/12/1954 şi
16/04/1955, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 3, f. 90 v.
[43] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 99 r. Vezi şi f. 93 v din
acelaşi document.
[44] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 20/01/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 99 v.
[45] Ibidem, f. 100 r.
[46] Ibidem, f. 99 v. Ţurcanu confirmă întrevederea cu Nemeş. Cf.
Eugen Ţurcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 24/06/1954, Fond „Penal”,
dos. 26 979, vol. 6, f. 380 v.
[47] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 99 v; Ioan Marina, Interogator,
28/03/1955, vol. 3, f. 34 v.
[48] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 100 r.
[49] Ioan Marina, Interogator, 28/03/1955, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 3, f. 34 v.
[50] Iosif Nemeş, Interogator, 2, 7 şi 9/12/1954 şi
16/04/1955, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 3, f. 90 v.
[51] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 100 v.
[52] Ibidem, ff. 100 v-101 r.
[53] Ibidem, f. 101 r. Vezi şi Proces-Verbal de Interogatoriu,
nedatat, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 127 v.
[54] Nicolae Lăzăroiu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/07/1953,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 225 v.
[55] Nutti Pătrăşcanu, Declaraţie, 1/08/1953, în Memorialul
ororii, p. 322. Vezi şi declaraţia directorului, care confirmă faptul. Cf.
Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 20/01/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 101 v.
[56] Gheorghe Bâgu, Mărturisiri din întuneric, Bucureşti, Editura
Tehnică, 1993, pp. 105-106. Vezi şi Interviu cu Paul Dumitrescu realizat
de autor, Bucureşti, 4, 18 iunie şi 5 iulie 1997.
[57] Nutti Pătrăşcanu, Declaraţie, 1/08/1953, Memorialul ororii,
p. 315; Declaraţie, 31/08/1953, Memorialul ororii, p. 350; Interviu
cu Paul Dumitrescu, Bucureşti, 4, 18 iunie şi 5 iulie 1997.
[58] Nutti Pătrăşcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/06/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 2, ff. 317 v-318 r; Declaraţie,
31/08/1953, Memorialul ororii, p. 365. A se vedea, de asemenea,
relatarea lui Costin Merişca, Tărîmul gheenei, 1993, pp. 149-151; J.Ş.
Paven, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?, 1996, pp. 52-56; Nicolae
Călinescu, Sisteme şi procese de brainwashing în România comunistă,
Bucureşti, Editura Gama, 1998, pp. 97-98; Gh. Măruţă, în Gh. Andreica, Mărturii…
mărturii... din iadul temniţelor comuniste, 2000, pp. 62-65; Extras de
deces pe anul 1950, Sfatului Popular al Oraşului Piteşti, starea civilă,
26/07/1954, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 10, f. 54; şi Interviu cu
Gheorghe Măruţă. Măruţă indică drept eveniment prealabil morţii lui Cornel
Niţă o inspecţie a următorilor oficiali: Iosif Chişinevschi, membru al Biroului
Politic al partidului, generalul Alexandru Nicolschi, şeful aparatului politic
al Securităţii, şi colonelul Marin Nedelcu, şeful Direcţiei Regionale de
Securitate Piteşti. Informaţia nu este confirmată de nicio altă sursă, în
niciunul dintre sensurile sale: prezenţa oficialilor în închisoare în acel
moment şi relaţia de cauzalitate între această pretinsă prezenţă şi uciderea
lui Cornel Niţă. În plus, în relatarea sa Gheorghe Măruţă omite să vorbească
despre participarea sa ulterioară la demascări, iar interviul nostru se opreşte
şi el tot acolo.
Vezi şi Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 93 v şi 101 v. Dumitrescu
îşi aminteşte în mod greşit că numele deţinutului era Oroveanu. În fapt, forma
numelui arată că îl confundă cu Hanibal Cornel Poenaru, mort la două zile după
Cornel Niţă, la fel cum arată şi faptul că despre el spune că ar fi murit în
infirmeria închisorii, lucru care s-a petrecut într-adevăr în cazul aceluiaşi.
Vezi totodată Ioan Marina, Proces-Verbal de Interogatoriu, 30/01/1954,
vol. 2, f. 12 v; Declaraţie, 30/01/1954, vol. 2, ff. 18, 23, în care
spune că în perioada în care a fost ofiţer politic la închisoarea Piteşti
(începutul lunii septembrie 1949-sfârşitul lui mai 1950) din cauza batăilor au
murit trei deţinuţi, fără a le reţine şi numele. La fel, în Interogator,
28/03/1955, vol. 3, f. 34 r, spune că în bătăi a fost ucis un deţinut, fără a-i
reţine numele.
[59] Mihai Jianu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/06/1954, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 7, f. 170 r-v.
[60] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, f. 209 r. Directorul spune
că cel care a condus bătăile nu ar fi fost Ţurcanu, aflat la camera de baie
împreună cu Marina (!), ci Maximilian Sobolevschi, fapt care este nu doar
neverosimil – camera de baie era lipită de camera 4 Spital – ci şi infirmat de
alte surse (ibidem, ff. 208 v-209 v).
[61] Iată istoria obţinerii informaţiei care stă la originea morţii
deţinutului. La jumătatea lunii februarie, Gioga Parizianu – un deţinut
denunţat de Adrian Prisăcaru, şeful comitetului din cameră, că a împuşcat la
Bacău un ostaş sovietic – a fost transferat la camera 3 „Biserică”, pe secţia
„lagăr”. Demascatorii trebuiau să-l facă să spună cum s-a petrecut episodul.
După ce a fost bătut „bine de tot”, Parizianu a recunoscut că Dumitru Climescu,
un deţinut încarcerat la secţia „muncă silnică”, a fost cel care, de fapt, l-a
împuşcat pe sovietic. Prisăcaru l-a condus pe deţinut să-şi scrie „demascarea”
şi l-a supervizat, iar după câteva zile Dumitru Climescu, Ieronim Comşa,
Constantin Oprişan, Dumitru Bordeianu, Mihai Iosub şi Ioan Muntean – deţinuţi
închişi pînă în acel moment pe secţia „muncă silnică” – au fost mutaţi la
camera 3 „Biserică”. Ceilalţi deţinuţi – acuzaţi că duc activitate legionară în
camera lor de detenţie – au fost transferaţi în urma informaţiilor furnizate de
Ion Lunguleac, un deţinut trecut deja prin demascare. În urma torturilor
teribile, Climescu a recunoscut că, într-adevăr, el l-a împuşcat pe ostaşul
sovietic şi că a făcut-o la sugestia fostului său şef, Corneliu Niţă. Cf.
Maximilian Sobolevschi, Declaraţie, 17/09/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 3, ff. 253 r-253 v; A. Vişovan, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,
pentru ce m-ai părăsit? Partea I, 1999, pp. 35-37. Virgil Bordeianu, Interogator
de inculpat, 29/10/1956, Fond „Penal”, dos. 25 387, vol. 5, f. 72 v.
[62] Cornel Pop, Proces-Verbal de Interogatoriu, 23/06/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 2, f. 459 r.
[63] A se vedea, de asemenea, Nutti Pătrăşcanu, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 16/07/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 2, f. 327 r.
[64] Cornel Pop, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/07/1954, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 2, f. 485; Proces-Verbal de Interogatoriu,
25/06/1953, în Memorialul, 1995, p. 449; Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 93 v.
Cioltar, care nu reţine numele mortului, confirmă că a scos cadavrul împreună
cu şeful de secţie şi primul gardian de serviciu. Cf. Ion Cioltar, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 2/07/1953, vol. 2, ff. 240-241.
[65] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 101 v-102 r. Marina spune că
şi el l-a anunţat pe Nemeş de moartea deţinutului, însă, în fapt, cel care a
făcut-o a fost Dumitrescu, care avea telefon în birou. Vezi Ioan Marina, Interogator,
28/03/1955, vol. 3, f. 34 r.
[66] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 102 r-v.
[67] Ibidem, f. 102 v.
[68] Ion Cioltar, Proces-Verbal de Interogatoriu, 2/07/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 2, ff. 240-241.
[69] Ion Cioltar, Proces-Verbal de Interogatoriu, 2/07/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 240.
[70] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 102 v-104 r. Într-un alt loc,
directorul spune, în mod greşit, că inspecţia ar fi avut loc pe 9 martie 1950.
Cf. Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, vol. 10, f. 173 v,
ff. 187 v-188 r.
[71] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 20/01/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 102 v-103 r.
[72] Baciu neagă că directorul l-ar fi informat de moartea vreunui deţinut
în demascări. Cf. Ion Baciu, Depoziţie de martor, 28/09/1956, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 6, f. 435 r.
[73] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 103 r-103 v.
[74] Ibidem, ff. 103 v-104 r.
[75] Mihai Mircea, Proces-Verbal de Interogatoriu, 6/05/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 26. Vezi şi Declaraţie, 5/02/1954, vol.
2, ff. 68-69.
[76] Ion Baciu, Depoziţie de martor, 28/09/1956, Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 6, f. 431 v.
[77] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 104 r. Probabil că Nemeş la
Cornel Niţă se referă când spune că a mers la închisoare şi l-a văzut mort.
Oricum ar fi, el se înşeală când acceptă întrebarea procurorului, care
presupune că deţinutul a murit aruncându-se în golul din casa scărilor, la fel
ca şi asupra datei, pe care o situează cu circa o lună mai târziu de moartea
lui Vătăşoiu. Cf. Iosif Nemeş, Interogator, 2, 7 şi 9/12/1954 şi
16/04/1955, vol. 3, f. 91 r.
[78] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 104 r.
[79] Ibidem, ff. 104 r-v.
[80] Ibidem, f. 104 v.
[81] Ţurcanu confirmă întrevederea cu Nemeş. Cf. Eugen Ţurcanu, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 24/06/1954, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 6, f. 380 v.
[82] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 104 v-105 r.
[83] Ibidem, f. 105 r.
[84] Ibidem, f. 105 v. Pentru moartea lui Cornel Niţă a se vedea şi Proces-Verbal
de Interogatoriu, nedatat, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 127 v.
[85] Iosif Nemeş, Interogator, 2, 7 şi 9/12/1954 şi
16/04/1955, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 3, ff. 91 r-v.
[86] Nutti Pătrăşcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 16/07/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 2, f. 327 r; Declaraţie, 31/08/1953, în Memorialul
ororii, p. 365.
[87] Idem, Declaraţie, 31/08/1953, în Memorialul, p.
365. În alt loc, Pătrăşcanu îl indică şi pe Vasile Andronche ca membru al
comitetului. Cf. Nutti Pătrăşcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
16/07/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 2, f. 372 r.
[88] J.Ş. Paven, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?, 1996, pp. 57-58
; Nutti Pătrăşcanu, Declaraţie, 31/08/1953, în Memorialul ororii,
p. 365 şi Proces-Verbal de Interogatoriu, 16/07/1953, Fond „Penal”, dos.
26 979, vol. 2, ff. 326 v-327 r; N. Călinescu, Sisteme şi procese de
brainwashing în România comunistă, 1998, pp. 98-99.
[89] Iosif Nemeş, Interogator, 2, 7 şi 9/12/1954 şi
16/04/1955, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 3, f. 91 v.
[90] Alexandru Dumitrescu Proces-Verbal de Interogatoriu,
21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 187 v-188 v.
[91] Ibidem, f. 187 v.
[92] Ibidem, f. 188 v.
[93] Directorul confirmă că ordinul de încetare a bătăilor a fost în
general respectat până la încheierea seriei respective de demascare. Cf.
Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 20/01/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 105 v-106 r. Ofiţerul politic confirmă şi el
că bătăile şi torturile au fost oprite un timp, perioadă în care a continuat
să-i asiste pe deţinuţii care-şi scriau „demascările”. Cf. Ioan Marina, Declaraţie,
30/01/1954, vol. 2, f. 18; Interogator, 28/03/1955, vol. 3, f. 34 v.
[94] Mihai Jianu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/06/1954, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 7, ff. 168 v-170 r; C. Merişca, Tărîmul gheenei,
1993, p. 144; Ioan Marina, Interogator, 28/03/1955, Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 3, f. 34 v.
[95] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 20/01/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 106 r. Pentru moartea deţinutului vezi şi Proces-Verbal
de Interogatoriu, nedatat, vol. 1, f. 127 v.
[96] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 20/01/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 106 r-v.
[97] Ibidem, f. 106 v.
[98] Ibidem.
[99] Ioan Marina, Interogator, 28/03/1955, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 3, ff. 34 r-35. Marina recunoaşte că i-a cerut medicului să facă
acest lucru într-un singur caz, probabil al uciderii lui Ion Turtureanu.
[100] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
20/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 106 v-107 r.
[101] Sobolevschi are informaţia de la Ion Maniu, un alt deţinut trecut
prin demascări la Piteşti, cu care a stat la Braşov în octombrie 1950, fiind
transferat de la Târgu Ocna pentru un proces în care era martor. Cf. Maximilian
Sobolevschi, Proces Verbal de Interogatoriu, 13/08/1953, în Memorialul,
1995, p. 477; Declaraţie, 17/09/1953, Fond Penal, dos. 26 979, vol. 3,
ff. 256 r-v.
[102] Cornel Pop, Declaraţie, 10/06/1953, în Memorialul ororii,
pp. 444-445.
[103] Mihai Rădulescu, La capătul iadului, Bucureşti, Editura
Vremea, 2005, p. 224.
[104] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 211 v-212 r.
[105] Cornel Pop, Declaraţie, 10/06/1953, în Memorialul ororii,
pp. 445.
[106] Mihai Jianu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/06/1954, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 7, f. 170 v.
[107] Cornel Pop, Declaraţie, 10/06/1953, în Memorialul ororii,
p. 445.
[108] Directorul confirmă că medicul i-a relatat cum a văzut că membrii
comitetului de demascare refuzau să-i dea lui Bogdanovici să bea apă. Cf.
Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, f. 212 r.
[109] Cornel Pop, Declaraţie, 10/06/1953, în Memorialul ororii,
p. 445.
[110] Ibidem.
[111] Ibidem.
[112] Ibidem.
[113] Nutti Pătrăşcanu, Declaraţie, 31/08/1953, în Memorialul
ororii, p. 368. Pentru relatarea agoniei şi morţii lui Bogdanovici, a se
vedea şi: J.Ş. Paven, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?, 1996, pp.
59-60; N. Călinescu, Sisteme şi procese de brainwashing în România comunistă,
1998, pp. 100-103; Extras de deces pe anul 1950, Sfatului Popular al
Oraşului Piteşti, starea civilă, 26/07/1954, Fond „Penal”, dos. 26 979,
vol. 10, f. 53. Vezi, totodată, Ioan Marina, Proces-Verbal de Interogatoriu,
30/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 12 v; Declaraţie,
30/01/1954, vol. 2, f. 21.
[114] Mihai Jianu îi va comunica mai târziu informaţia lui Pătrăşcanu. Cf.
Nutti Pătrăşcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/06/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 14, f. 485; Declaraţie, 31/08/1953, în Memorialul
ororii, p. 368.
[115] Nutti Pătrăşcanu, Declaraţie, 31/08/1953, în Memorialul
ororii, p. 368.
[116] Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 16/07/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 1, f. 237 r. În prima parte a lunii martie
1950, Sobolevschi – în acel moment şeful comitetului camerei 3 „Biserică”
(„lagăr”), de la parter – l-a văzut pe Bogdanovici în compania lui Ţurcanu în
fosta cameră de baie de lângă camera 4 Spital. Bogdanovici i-a cerut lui
Sobolevschi apă de băut şi a primit. Ţurcanu l-a luat pe cel din urmă deoparte
şi l-a admonestat, spunându-i că „acesta [Bogdanovici] nu merită nici apă să
bea şi trebue lăsat să moară”. Faptul arată, încă o dată, că el era condamnat
la moarte. Cf. Maximilian Sobolevschi, Proces-Verbal de Interogatoriu,
2/11/1953, vol. 16, ff. 8-9.
[117] Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 6/06/1954,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 1, f. 306 r.
[118] M. Rădulescu, La capătul iadului, Bucureşti, 2005, pp.
231-234.
[119] Ibidem, pp. 233-234.
[120] Ibidem, p. 234.
[121] Ibidem, p. 235.
[122] Gheorghe Chirculescu, Declaraţie, 14/09/1954, Fond „Penal”,
dos. 26 979, vol. 9, f. 1 r-2 r; Extras de deces pe anul 1950, Sfatului
Popular al Oraşului Piteşti, starea civilă, 26/07/1954, vol. 10, f. 57.
[123] Din grupul care va intra în demascare făceau parte, între alţii:
Constantin Păvăloaie, Eronim Comşa, Petre Marinescu, Mihai Dănilă, Alexandru
(Toe) Tetler şi Gheorghe Olteanu. Demascarea a început în jurul datei de 10
aprilie 1950, când în cameră a sosit Ţurcanu cu grupul său, din care făceau
parte, între alţii, Titus Leonida, Gheorghe Gorbatâi, Ioan Bratu, Alexandru
Ludu, Dan Diaca, Constantin Blăgescu, Ioan Constantinescu – toţi oameni de
încredere ai deţinutului reeducator-şef.
[124] Alexandru Popa, Declaraţie, 6/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, f. 376; Maximilian Sobolevschi, Declaraţie, 17/09/1953,
vol. 3, f. 252 v. Păvăloaie, care indică data de 28 decembrie, se înşeală. Cf.
Vasile Păvăloaie, Proces-Verbal de Interogatoriu, 19/11/1953, vol. 1, f.
418 r.
[125] A se vedea, de asemenea, Octavian Zbranca, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 5/06/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 4, f. 261.
[126] Nicolae (Neculai) Popa, Coborîrea în iad. Amintiri din închisorile
comuniste, Bucureşti, Editura Vremea, 1999, pp. 108-109; Interviu cu
Inocenţiu Glodeanu realizat de autor, Cluj, 22 iulie 1998. Nicolae Popa,
care afirmă că Balanişcu a murit după Paul Limberea, se înşeală.
[127] Mihai Jianu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/06/1954, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 7, ff. 168 v-170 r.
[128] Nutti Pătrăşcanu, Declaraţie, 31/08/1953, Memorialul ororii,
p. 343; Proces-Verbal de Interogatoriu, 16/06/1953, Fond „Penal”,
dos. 26 979, vol. 14, f. 477; Aristotel Popescu, Declaraţie, 19/04/1953,
vol. 2, f. 183 r.
[129] N. Popa, Coborîrea în iad, 1999, p. 108. Ion Fuică afirmă că
deţinutul a fost bătut în altă cameră şi că a ajuns la camera 3 „muncă silnică”
ulterior, murind lângă el. Cf. Interviu cu Ion Fuică realizat de autor,
Bucureşti, 11, 29 august şi 24 octombrie 1997.
[130] Ion Cioltar, Proces-Verbal de Interogatoriu, 2/07/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 2, f. 240.
[131] Maximilian Sobolevschi, Declaraţie, 17/09/1953, Fond „Penal”,
dos. 26 979, vol. 3, ff. 253 r-253 v şi 256 v; Proces Verbal de
Interogatoriu, 13/08/1953, Memorialul, p. 478. Vezi şi Mihai Mircea,
Interogator, 4/02/1955, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 3, f. 75 v, care
afirmă că într-adevăr, înainte de omorârea lui Ioan Pintilie, în ianuarie 1951,
au mai murit încă doi-trei deţinuţi (de fapt doi).
[132] N. Popa, Coborîrea în iad, 1999, pp. 94-95. Deţinutul a murit
alături de Nicolae Popa. A se vedea, de asemenea, Dan Lucinescu, Jertfa
(Transfigurări), Iaşi, Editura Fides, 1997, p. 164. Lucinescu, care spune
că acest deţinut a murit în urma unei crize de ficat provocată de aplicarea
torturii prin care care demascaţilor li se dădea să bea soluţie de apă
suprasaturată cu sare, se înşeală. Tortura indicată a avut loc pe 7 ianuarie,
ziua Sfântului Ioan după calendarul ortodox, reeducaţii voind astfel să-şi bată
joc de onomastica deţinuţilor numiţi Ion. A fost însă aplicată, de asemenea, şi
celorlalţi deţinuţi din cameră.
Este cert că lui Pintilie i s-a aplicat această tortură, însă el a murit la
o săptămână distanţă.
[133] A se vedea şi Dumitru Gh. Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina
disperării. Cele văzute, trăite şi suferite la Piteşti şi Gherla,
Bucureşti, Editura Gama, vol. I, 1995, pp. 135-137 şi 141-144. Bordeianu se
înşeală când afirmă că Pintilie a murit în cameră. În fapt, el a murit la
infirmerie, alături de Nicolae Popa.
[134] Şeful BI afirmă că, într-adevăr, înainte de omorârea lui Ioan
Pintilie, petrecută în ianuarie 1951, au mai murit încă doi-trei deţinuţi (de
fapt doi). Cf. Mircea, Interogator, 4/02/1955, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 3, f. 75 v.
[135] A se vedea Preambul pentru camera de tortură, Timişoara,
Editura Marineasa, 1994, 275 p. şi Sisteme şi procese de brainwashing în
România comunistă, Bucureşti, Editura Gama, 1988, 140 p.
[136] Eugen Ţurcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 13/07/1954,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 6, ff. 393 v-394.
[137] Maximilian Sobolevschi, Proces Verbal de Interogatoriu,
13/08/1953, Memorialul, p. 478; Declaraţie, 17/09/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 3, f. 256 r-v.
[138] Eugen Ţurcanu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 13/07/1954,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 6, ff. 393 v-394.
[139] Marin Iagăru, Declaraţie, [februarie 1954], Fond „Penal”, dos.
25 390, vol. 2, ff. 293 r-v.
[140] Alexandru Popa, care afirmă că a fost transferat în iunie 1951, se înşeală.
[141] Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, f. 336. A se vedea, de asemenea, Aristotel Popescu, Declaraţie
(1), 22/05/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 2, f. 265 r.
[142] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 19-20/02/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 397.
[143] Vasile Puşcaşu se indică pe sine printre cei care l-au torturat pe
deţinut, alături de Grigore Romanescu, Alexandru Popa şi Mihai Livinschi, însă
nu îl indică pe Ioan Cerbu. Cf. Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 7/09/1953, Memorialul ororii, p. 238; Declaraţie,
22/08/1953, Memorialul ororii, p. 583.
[144] Pe marginea declaraţiei lui Alexandru Popa să află o notaţie cinică,
ce aparţine cu siguranţă unuia dintre oficialii care coordonau ancheta: „-Dacă
nu a dat legături / în sus, cum de i[-]a dat / drumul la infirmerie[?] / -Dacă
în urma morţii lui nu cumva ei ştiu ce vorbise lui Bărbosu?” Cf. Alexandru
Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 14, f.
338.
Fişa cu morţii din penitenciarul Gherla indică data de 22 mai 1951 pentru
moartea deţinutului. Cf. Extras din registrul stării civile pentru morţi
pe anul 1950 al Sfatului Popular al Oraşului Gherla, Regiunea Cluj,
4/07/1951, vol. 10, f. 48. Documentul a fost eliberat „exclusiv pentru uzul
autorităţilor şi instituţiilor” la cererea penitenciarului Gherla, formulată
prin adresa Nr. 4492/1952.
[145] Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, ff. 336-337; Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
7/09/1953, Memorialul ororii, p. 239; Aristotel Popescu, Declaraţie,
19/04/1953, vol. 2, f. 196 r; Proces-Verbal de Interogatoriu, 9/10/1953,
vol. 2, f. 281 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/11/1953, vol. 2, f.
292 v; Declaraţie, 13/07/1954, vol. 2, f. 309 v; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 9/10/1953, Memorialul ororii, p. 304; Mihai
Livinschi, Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/03/1953, vol. 14, ff.
234-235; Ioan Cerbu, Declaraţie, 4/08/1953, vol. 5, ff. 271 r-v; Proces-Verbal
de Interogatoriu, 21/05/1953, vol. 5, f. 244; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 22/05/1953, vol. 5, f. 262; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 21-22/06/1954, vol. 5, ff. 326 r-v; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/09/1954, vol. 13, ff. 356-357, 360; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/11/1953, Memorialul ororii, pp. 594-595.
[146] Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, f. 336; Aristotel Popescu, Declaraţie, 19/04/1953, vol. 2,
f. 196 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 9/10/1953, vol. 2, ff. 281
r-282 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/11/1953, vol. 2, ff. 292
r-v; Declaraţie, 13/07/1954, vol. 2, ff. 310 r-v; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 9/10/1953, Memorialul ororii, pp. 303-305; Mihai
Livinschi, Proces-Verbal de Interogatoriu; 17/03/1953, vol. 14, f. 234;
Ion Stoian, Proces-Verbal de Interogatoriu, 24/03/1953, vol. 4, f. 27 v
şi 29 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 24/06/1954, vol. 4, ff. 206 şi
208. Pentru corectitudine, este de spus că Stoian neagă că ar fi participat la
torturarea lui Ion Dincă, despre care afirmă că a aflat de la Mihai Livinschi.
Vezi şi Constantin Avădăni, Proces-Verbal de Interogatoriu, nedatat,
Vezi şi Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 291; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/03/1954, vol. 1, f. 313 v; Viorel Bărbos, Declaraţie,
13/03/1953, vol. 1, f. 333; Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953,
vol. 1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954, vol. 1, f.
522.
[147] Constantin Avădăni, Proces-Verbal de Interogatoriu, nedatat,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 293. Vezi şi Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/03/1954, vol. 1, f. 314 r.
[148] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 523-534.
[149] Aristotel Popescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 9/10/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 2, f. 281 v.
[150] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/11/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 2, ff. 292 r-v.
[151] Idem, Declaraţie, 19/04/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 2, f. 196 v.
[152] Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, f. 336; Proces-Verbal de Interogatoriu, 25/08/1953,
Memorialul ororii, p. 231. Fişa cu morţii din penitenciarul Gherla indică
data de 19 august 1951 pentru decesul lui Gheorghe Toader. De precizat că
deţinutul nu a murit în demascare, ci din cauza regimului de detenţie.
[153] Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/09/1953,
Memorialul ororii, p. 238.
[154] Constantin Avădăni, Proces-Verbal de Interogatoriu, nedatat,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 293.
[155] Iată-i: Ioan Cerbu, Ion Voin, Vasile Păvăloaie, Vasile Duşmanu,
Ovidiu Munteanu, Decebal Tudorică, Remus Dale, Gheorghe Ungheanu, Ghorghe Plop,
Ilie Ocneriu, Iancu Gane, Tiberiu Beşchia, Gheorghe Clinciu, Mircea Nicoară şi
Petre Năstase.
[156] Ion Voin, Proces-Verbal de Interogatoriu, 16/04/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 5, f. 34; Ioan Cerbu, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 10/04/1953, vol. 5, f. 225; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 21-22/06/1954, vol. 5, f. 322 v.
[157] Ion Voin, Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/07/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 5, f. 59; Proces-Verbal de Interogatoriu,
29/06/1953, Memorialul ororii, p. 565; Ioan Cerbu, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/05/1953, vol. 5, f. 238; Declaraţie, 22/08/1953,
Memorialul ororii, p. 582; Vasile Păvăloaie, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 23/04/1953, vol. 1, ff. 338, 343 şi 358; Proces-Verbal
de Interogatoriu, 19/11/1953, vol. 1, f. 422 r; Declaraţie,
9/12/1953, vol. 1, f. 447; Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/06/1954,
vol. 1, f. 505 r; Proces-Verbal de Interogatoriu, 16/04/1953, vol. 15,
f. 303; Gheorghe Popescu, Proces-Verbal de Interogatoriu 8/04/1953, vol.
5, f. 345; Declaraţie, 27/07/1953, vol. 5, f. 399.
Ion Voin şi Ioan Cerbu îşi arogă fiecare conducerea demascărilor în această
cameră de detenţie. S-ar putea crede deci că şefia demascărilor nu era decisă,
însă nu este cazul. În realitate, a fost numit un singur şef, Ioan Cerbu, însă
reeducaţii i-au reţinut pe amândoi ca şefi dat fiind că, în practică,
demascările erau realizate de două echipe, conduse de cei doi.
[158] Ion Voin, Proces-Verbal de Interogatoriu, 16/04/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 5, ff. 34-35; Proces-Verbal de Interogatoriu,
22/07/1953, vol. 5, ff. 60-62; Proces-Verbal de Interogatoriu,
12/08/1953, vol. 5, f. 117 v; Proces-Verbal de Interogatoriu,
23/09/1953, vol. 5, f. 140; Proces-Verbal de Interogatoriu, 28/09/1953,
vol. 5, f. 151; Proces-Verbal de Interogatoriu, 3/11/1953, vol. 5, ff.
174, 178; Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/06/1954, vol. 5, ff. 206
v-207 v, 210 v; Ioan Cerbu, Declaraţie, 4/08/1953, vol. 5, ff. 270 r-v; Proces-Verbal
de Interogatoriu, 22/05/1953, vol. 5, ff. 261-262; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 21-22/06/1954, vol. 5, ff. 322 v-323 v; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/09/1954, vol. 13, ff. 357, 360; Vasile Păvăloaie, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 23/04/1953, vol. 1, ff. 345 şi 358; Declaraţie,
9/12/1953, vol. 1, f. 447; Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/06/1954,
vol. 1, ff. 505 r-v, 510 r-v; Declaraţie, 22/08/1953, Memorialul
ororii, p. 583; Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/11/1953,
Memorialul ororii, p. 591; Mihai Livinschi, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 16/03/1953, vol. 3, f. 288 r.
[159] Viorel Bărbos, Declaraţie, 14/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 347. Într-un alt loc, medicul îl confundă în mod evident pe Ion
Cristea cu Vasile Dâmbu, motivul fiind că Dâmbu şi Cristea au fost ucişi la o
zi distanţă, în această ordine. Cf. Viorel Bărbos, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 21/06/1954, vol. 1, ff. 567 r-567 v.
[160] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/06/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 567 v-568 r.
[161] Eroare de transcriere la dactilografiere.
[162] Eroare de transcriere la dactilografiere.
[163] Viorel Bărbos, Declaraţie, 14/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, ff. 347-348.
[164] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 522; Proces-Verbal de Interogatoriu,
21/06/1954, vol. 1, f. 568 v.
[165] Este vorba de data înregistrării. Mulţumim colegului Liviu Pleşa,
care ne-a indicat această informaţie, ca şi pentru trimiterile la dosarele de
Securitate în care se găseşte. A se vedea, în acelaşi sens, Ion Gavrilă
Ogoranu, Elis Neagoe Pleşa şi Liviu Pleşa, Brazii se frâng, dar nu se
îndoiesc, vol. VII. Rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni,
Baia Mare, Editura Marist, 2007, p. 313.
[166] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu,
21/06/1954, vol. 1, f. 569 r.
[167] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 26/04/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 539 v; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 21/06/1954, vol. 1, f. 569 r.
[168] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu,
22/04/1954, vol. 1, ff. 522-523; Proces-Verbal de Interogatoriu,
21/06/1954, vol. 1, f. 569 r.
[169] Aristotel Popescu, Declaraţie, 19/04/1953, Fond „Penal”, dos.
26 979, vol. 2, f. 192 r-v; Declaraţie (1), 22/05/1953, vol. 2, f. 261
r; Declaraţie (2), 13/07/1954, vol. 2, ff. 307 r-v; Declaraţie,
nedatată, vol. 17, f. 152 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 5/10/1954,
vol. 17, f. 177 r; Proces-Verbal de Interogatoriu, 27/04/1955, vol. 17,
f. 229; Proces-Verbal de Interogatoriu, 27/05/1955, vol. 17, ff. 236
r-v. A se vedea, de asemenea, Mihai Livinschi, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 17/03/1953, vol. 14, f. 234. Vezi şi Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 9/07/1953, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 141; Proces-Verbal
de Interogatoriu, 14/07/1953, vol. 1, f. 148; Declaraţie, nedatată,
vol. 1, f. 169; Proces-Verbal de Interogatoriu, 11/01/1954, vol. 1, f.
260; Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953, vol. 1,
f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954, vol. 1, f. 522.
[170] Aristotel Popescu, Declaraţie, 19/04/1953, Fond „Penal”, dos.
26 979, vol. 2, f. 192 v.
[171] Ibidem.
[172] Viorel Bărbos, Declaraţie, 14/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 347.
[173] Idem, Declaraţie, 13/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 333.
[174] Idem, Declaraţie, 14/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 347.
[175] Idem, Declaraţie, 13/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 333.
[176] Idem, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/06/1954, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 566 r-567 r. În acest loc, Bărbos îl confundă
în mod evident pe Vasile Dâmbu, primul deţinut ucis în demascări, cu Ion Tâmpa,
care a fost ucis mai târziu.
[177] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/06/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 387, vol. 1, f. 567 r.
[178] Câteodată, în documente prenumele apare ca fiind Alexandru, ceea ce
este greşit, după cum indică un document oficial. Cf. Adresă a Serviciului
Evidenţei, Cazier şi Arhivă Centrală al Direcţiunii Generale a Penitenciarelor,
Coloniilor şi Unităţilor de Muncă, nr. J. 20590 S., din 17 iulie 1952, Memorialul
ororii, p. 72.
[179] Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, ff. 319-320; Proces-Verbal de Interogatoriu, 25/08/1953,
Memorialul ororii, p. 230; Mihai Livinschi, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 17/03/1953, vol. 14, f. 235; Extras din registrul stării
civile pentru morţi pe anul 1950 al Sfatului Popular al Oraşului Gherla,
Regiunea Cluj, 4/07/1952, vol. 10, f. 50.
[180] Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, f. 320.
[181] Ibidem.
[182] Ibidem, ff. 319-320; Proces-Verbal de Interogatoriu,
25/08/1953, Memorialul ororii, p. 230; Vasile Păvăloaie, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 1/07/1953, vol. 1, f. 399; Mihai Livinschi, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 17/03/1953, vol. 14, f. 235; Cornel Popovici, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 29/05/1953, vol. 4, f. 448; Declaraţie,
15/08/1953, vol. 4, f. 485; Proces-Verbal de Interogatoriu, 14/06/1954,
Memorialul ororii, p. 547.
[183] Ion Voin, Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/04/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 5, ff. 41-42; Alexandru Popa, Declaraţie,
13/08/1953, vol. 14, f. 319; Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
7/09/1953, Memorialul ororii, p. 237; Mihai Livinschi, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 17/03/1953, vol. 14, f. 234; Ioan Cerbu, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 21/05/1953, vol. 5, f. 244; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 22/05/1953, vol. 5, ff. 260, 262; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/09/1954, vol. 13, ff. 357, 360; Declaraţie,
22/08/1953, Memorialul ororii, p. 583. Puşcaşu se înşeală atunci când
afirmă că deţinutul a murit la camera de detenţie 103. Vezi şi Viorel Bărbos,
Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol.
1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/06/1954, vol. 1, ff. 566
r-v. Când medicul afirmă că deţinutul a murit în august 1950 se înşeală. Cf.
Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954, vol. 1, ff.
521-522. Vezi totodată Extras din registrul stării civile pentru morţi pe
anul 1950 al Sfatului Popular al Oraşului Gherla, Regiunea Cluj, 4/07/1952,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 10, f. 47.
[184] Ioan Cerbu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/05/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 5, f. 260.
[185] Ion Voin, Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/04/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 5, ff. 41-42; Proces-Verbal de Interogatoriu,
22/07/1953, vol. 5, ff. 62-63; Proces-Verbal de Interogatoriu,
3/11/1953, vol. 5, f. 178; Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/06/1954,
vol. 5, ff. 208 r, 211; Ioan Cerbu, Proces-Verbal de Interogatoriu,
21/05/1953, vol. 5, ff. 245, 248; Proces-Verbal de Interogatoriu,
22/05/1953, vol. 5, f. 262; Proces-Verbal de Interogatoriu,
21-22/06/1954, vol. 5, ff. 324 r-325 r; Proces-Verbal de Interogatoriu,
18/09/1954, vol. 13, ff. 357, 360; Declaraţie, 22/08/1953, Memorialul
ororii, pp. 583, 587; Proces-Verbal de Interogatoriu, 18/11/1953,
Memorialul ororii, p. 594; Mihai Livinschi, Proces-Verbal de
Interogatoriu; 17/03/1953, vol. 14, f. 234; Aristotel Popescu, Declaraţie,
nedatată, vol. 17, ff. 152 r-v; Declaraţie (2), 13/07/1954, vol. 2, f.
309 r; Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu,
22/04/1954, vol. 1, ff. 521-522; Proces-Verbal de Interogatoriu,
21/06/1954, vol. 1, f. 566 r-v. Medicul confirmă că i-a injectat deţinutului în
inimă adrenalină, în speranţa că îl va putea salva.
[186] Aristotel Popescu, Declaraţie, 19/04/1953, Fond „Penal”, dos.
26 979, vol. 2, f. 193 v.
[187] Ibidem, ff. 193 r-v; Declaraţie (1), 22/05/1953, vol.
2, f. 261 v; Declaraţie (2), 13/07/1954, vol. 2, f. 308 r; Proces-Verbal
de Interogatoriu, 3/04/1954, Memorialul ororii, p. 311.
[188] În unele declaraţii prenumele apare ca Vasile, ceea ce este greşit,
după cum indică un document oficial. Cf. Adresă a Serviciului Evidenţei,
Cazier şi Arhivă Centrală al Direcţiunii Generale a Penitenciarelor, Coloniilor
şi Unităţilor de Muncă, nr. J. 20590 S., din 17 iulie 1952, Memorialul
ororii, p. 70.
[189] Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/09/1953,
Memorialul ororii, p. 238; Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 14, f. 319; Proces-Verbal de Interogatoriu,
25/08/1953, Memorialul ororii, pp. 222-223 şi 230-231; Mihai Livinschi, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 17/03/1953, vol. 14, f. 233; Ioan Cerbu, 22/05/1953, vol.
5, ff. 262-263. Puşcaşu, care afirmă că asasinarea deţinutului s-a produs la
camera detenţie 96, se înşeală. Vezi şi Extras din registrul stării civile
pentru morţi pe anul 1950 al Sfatului Popular al Oraşului Gherla,
Regiunea Cluj, 4/07/1952, vol. 10, f. 44.
A se vedea apoi Gheorghe Sucigan, Declaraţie, nedatată, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 169, Proces-Verbal de Interogatoriu,
9/07/1953, vol. 1, f. 141; Proces-Verbal de Interogatoriu, 14/07/1953,
vol. 1, f. 148; Proces-Verbal de Interogatoriu, 11/01/1954, vol. 1, f.
260, în care, în mod greşit, spune că numele deţinutului era Dumitru Oaie, însă
confirmă că au fost trei deţinuţi care l-au torturat până la moarte, iar cel pe
care şi-l aminteşte este Vasile Puşcaşu. Totodată, şeful BI situează greşit
episodul, în februarie 1951. Vezi şi Constantin Avădănii, Proces-Verbal de
Interogatoriu, 18/03/1954, vol. 1, f. 313 v, care spune şi el, în mod
greşit, că deţinutul se numea Oaie (probabil că este vorba de încă o poreclă).
În fine, a se vedea Augustin Văşcan, Proces-Verbal de Interogatoriu,
12/03/1953, vol. 1, f. 592. Văşcan spune că de la închisoarea Dej au fost
transferaţi, spre „disciplinare”, doi deţinuţi de drept comun, dintre care a
murit unul singur. Şi el situează greşit episodul în toamna anului 1951.
[190] Alexandru Popa, Proces-Verbal de Interogatoriu, 25/08/1953, Memorialul
ororii, p. 222.
[191] Ibidem, pp. 222-223; Declaraţie, 13/08/1953, Fond
„Penal”, dos. 26 979, vol. 14, f. 319.
[192] Gheorghe Sucigan, Declaraţie, nedatată, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 169.
[193] Alexandru Popa, Proces-Verbal de Interogatoriu, 25/08/1953,
Memorialul ororii, p. 223.
[194] Augustin Văşcan, Declaraţie, 7/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 584. În alt loc, el relatează episodul oarecum diferit: „Cînd
am văzut că deţinutul se află în stare de comă[,] eu le-am raportat [lui
Gheorghe Sucigan şi Constantin Avădăni,] însă ei l-au înjurat[,] spunând că e
un mare bandit, că n’are decât să moară[;] deşi ştia[u] că acest deţinut era de
drept comun şi că a fost bătut, totuşi nu a[u] luat nici o măsură pentru a fi
scos din camerile de izolare.” Cf. Proces-Verbal de Interogatoriu,
12/03/1953, vol. 1, f. 592. Văşcan situează greşit episodul, în toamna anului
1951, la fel cum greşeşte şi numărul camerei.
[195] Augustin Văşcan, Declaraţie, 7/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, ff. 584-585. Vezi şi Proces-Verbal de Interogatoriu,
12/03/1953, vol. 1, f. 593. Vezi şi Proces-Verbal de Interogatoriu,
1/01/1954, vol. 1, f. 609 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 25/06/1954,
vol. 1, f. 612.
[196] Mihai Livinschi, Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/03/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 14, ff. 233-234.
[197] Alexandru Popa, Proces-Verbal de Interogatoriu, 25/08/1953,
Memorialul ororii, p. 223.
[198] Mihai Livinschi, Proces-Verbal de Interogatoriu, 17/03/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 14, f. 233.
[199] Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/09/1953,
Memorialul ororii, p. 239.
[200] Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 14, f. 319.
[201] Vasile Puşcaşu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 7/09/1953,
Memorialul ororii, p. 238; Alexandru Popa, Declaraţie, 13/08/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 14, f. 319; Mihai Livinschi, Proces-Verbal
de Interogatoriu; 17/03/1953, vol. 14, f. 234; Gheorghe Popescu, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 8/04/1953, vol. 5, f. 347; Proces-Verbal de
Interogatoriu, 21/07/1953, f. 381. Puşcaşu confundă camera de detenţie 98
cu 96. Vezi şi Viorel Bărbos, Declaraţie, 13/03/1953, Fond „Penal”, dos.
25 387, vol. 1, f. 333; Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953, vol.
1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954, vol. 1, f. 522;
Extras din registrul stării civile pentru morţi pe anul 1950 al Sfatului
Popular al Oraşului Gherla, Regiunea Cluj, 4/07/1952, Fond „Penal”, dos. 26
979, vol. 10, f. 45.
[202] Vasile Păvăloaie, Proces-Verbal de Interogatoriu, 23/04/1953,
Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 1, ff. 338 şi 359; Declaraţie,
9/12/1953, vol. 1, ff. 456-457; Proces-Verbal de Interogatoriu,
17/06/1954, vol. 1, f. 509 r.
[203] Viorel Bărbos, Declaraţie, 13/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 333. Vezi şi Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu,
4/09/1953, vol. 1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/06/1954,
vol. 1, f. 568 v, care confirmă că deţinutul a murit în luna mai 1951.
[204] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 26/04/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 539 v.
[205] Augustin Văşcan, Declaraţie, 7/03/1953, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 1, f. 585.
[206] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 522.
[207] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 4/09/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 390, vol. 1, f. 366 v; Proces-Verbal de Interogatoriu,
22/04/1954, vol. 1, f. 522; Proces-Verbal de Interogatoriu, 21/06/1954,
vol. 1, f. 569 r.
[208] Viorel Bărbos, Proces-Verbal de Interogatoriu, 22/04/1954,
Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 1, ff. 524-525.
[209] Pentru biografia sa a se vedea: Alexandru Popa, Declaraţie,
13/08/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 14, f. 322. Pentru recrutarea sa ca
informator al BI a se vedea: Alexandru Popa, Proces-Verbal de Interogatoriu,
25/08/1953, Memorialul ororii, pp. 215-216; Vasile Păvăloaie, Proces-Verbal
de Interogatoriu, 23/04/1953, Fond „Penal”, dos. 26 979, vol. 1, f.
355.
[210] Data morţii este furnizată de Lucia Hossu-Longin în filmul său
documentar, Memorialul Durerii.
[211] Maximilian Sobolevschi, Proces-Verbal de Interogatoriu,
13/10/1953, Memorialul ororii, p. 490.
[212] Ibidem.
[213] Ibidem.
[214] Ibidem.
[215] Ibidem, p. 491.
[216] Fost medic chirurg şi subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii
între cele două războaie mondiale, Simionescu fusese şi preşedinte al
organizaţiei Blocul Generaţiei Naţionaliste de la 1922. Cf. Costin
Merişca, Tragedia Piteşti. O cronică a „reeducării” din închisorile
comuniste, Institutul European, Iaşi, 1997, p. 39.
[217] Interviu cu Miron Nicolae Preda realizat de autor, în
„Arhivele Totalitarismului”, nr. 4 / 1997, p. 196.
[218] Interviu cu un fost deţinut politic sub protecţia
anonimatului, realizat de autor, Bucureşti, 5 iunie 1997.
[219] Virgil Mateiaş, Anii de groază din Romania comunistă: Mărturii.
Existenţa tragică: Însemnări. Testament, fără editor, 1991(?), p. 11.
Un alt mort despre care avem informaţii, teologul Gheorghe (Giorgio) Grama
(zis „Giotto”), a fost ucis în bătaie de către reeducaţi, la ordinul ofiţerului
politic Aramă, însă după încetarea oficială a reeducării, survenită la sfârşitul
lunii august 1951. Cf. V. Mateiaş, op. cit., p. 16. Vezi şi Petre
Pandrea, Reeducarea de la Aiud, Editura Vremea, Bucureşti, 2000, pp.
179-182.
[220] Mihai Mircea, Proces-Verbal de Interogatoriu, 9/07/1953, Fond
„Penal”, dos. 25 387, vol. 2, f. 62.
[221] Ibidem, ff. 63 v-64 r. Vezi şi Interogator, 4/02/1955,
vol. 3, f. 76 r.
[222] Idem, Interogator, 4/02/1955, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 3, f. 73 r. Vezi şi Proces-Verbal de Interogatoriu, 9/07/1953,
vol. 2, f. 62.
[223] Idem, Interogator, 4/02/1955, Fond „Penal”, dos. 25
390, vol. 3, f. 76 r.
Bucureşti, 13 august 2007
29 iulie 2008
Publicat în „Comunicări prezentate la Simpozionul Experimentul
Piteşti”, PERT’07, 5-7 octombrie 2007, Fundaţia Culturală Memoria, Filiala
Argeş, Piteşti, 2008.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
