Că veni vorba despre ideea și fapta colegilor
de la Muzeul Transilvaniei (cf. http://www.mediafax.ro/social/muzeul-de-istorie-a-transilvaniei-colectioneaza-pancarte-si-poze-de-la-proteste-pentru-colectie-16153679).
Ca unul care stau cu picioarele în două
lumi (terestre, nu vă speriați!), aș vrea să vă împărtășesc o stare de fapt.
Noi nu vom avea viitor, la fel cum nu avem prezent,
cum nu avem politică – nici făină, nici mălai, nimic, nimic!, exact ca într-un
banc pe care am să vi-l spun altădată, când nu vor fi copii prin preajmă.
Mă grăbesc să mă explic ca să nu schimbați
canalul: pentru că noi nu vom avea Arhive!
Mai întâi, nu vom avea arhive pe suport
clasic pentru că lipsurile cronice, nepriceperea, iresponsabilitatea, nepăsarea
și alte metehne ale noastre (dar și de import – nu vreau să vă deprim acum cu
aliații Americani!) fac ravagii.
Apoi, nu vom avea arhive electronice pentru
că acestea se distrug, se pierd, dispar și mai abitir decât celelalte, căci nu
există nici mijloacele, nici dorința, nici voința și nici știința de a le
stoca.
Prin urmare, noi nu vom avea Memorie sau,
dacă vom mai păstra una, ea va fi demnă de „enigma și miracolul românesc“ al primului mileniu al erei noastre și va
semăna, în cel mai bun caz, cu a unui bolnav de Alzheimer pierdut undeva în
mijlocul orașului, neștiind nici drumul spre casă și nici cum îl cheamă.
Iar dacă nu vom avea Memorie, nu vom avea
nici Istorie și vom rămâne în continuare în bătaia nu a vântului, ci a oricărei
pale.
Iată de ce, după toate cele spuse aici,
poate că se va înțelege mai bine de ce noi basculăm între ucronie și utopie,
fără a ne putea stabiliza în prezentul real, iar trecutul devine pe zi ce trece
şi mai imprevizibil, fiind la cheremul vreunui nou profet al zilei.
Situația este arhicunoscută: responsabilii
Arhivelor Naționale repetă aceste lucruri cel puțin din 2007, iar dacă purtăm
această discuție, efectul vi-l imaginați şi singuri: responsabilii politici și cetățenii,
în slujba cărora ne aflăm, sunt de acord în unanimitate: nu le pasă.
Profit deci de acest prilej revoluționar şi
de vidul creat ca să respun acest adevăr, fără de care disciplinele noastre
s-ar risipi ca un fum, iar acțiunea noastră ar rămâne o simplă figurație.
În fine, cetățeni, politicieni, oameni de
bine, gândiți-vă bine și spuneți-vă, spuneți-ne: vreți să trăim cu toții în
realitate sau doriți ca noi, arhiviștii, să vă ajutăm să construiți o lume
orwelliană? Da? Atunci ne putem apuca de treabă încă de azi. Nu, atunci putem
fi și gestionarii unei Apocalipse cu încetinitorul.
București,
9 februarie 2017.
