CRONICA EVENIMENTELOR ÎN CURS (6)

Joi 31 ianuarie 2017
Să ieșim puțin din coșarea nostră
Pascal Boniface cu prilejul lansării cărții sale Je t'aimais bien tu sais. Le monde et la France : le désamour (Şi cât te-am iubit! Lumea şi Franța, o dragoste incheiată?), Max Milo, 2017.
În care caută să răspundă la întrebarea: cum s-a petrecut schimbarea de percepție a Lumii față de o țară care a trecut de la o politică „gaullo-mitterrandistă (actor între cele doua blocuri, american și sovietic, partener egal al SUA şi URSS, discurs antirăzboinic și susținător al dreptului internațional și al Lumii a Treia), la un viraj în direcția „atlantismului (scăderea influenței pe scena internațională, laicitate prost înțeleasă, asociată adesea cu islamofobia, deci acoperire pentru rasism).
El pornește de la experiența personală: în întâlnirile internaționale, cercetătorii sunt asociați imaginii globale a țării lor, de aici și ponderea echivalentă a cuvântului lor.
În fine, am putea pune întrebarea: care este imaginea României și cum a evoluat ea de la populația chinuită de un dictator paranoic și sadic, trecând prin cea a unei țări postcomuniste copleșită de probleme structurale precum copiii străzii, situația rromilor/țiganilor, sărăcia, corupția endemice, până la cele mai recente: o țară cu conflicte politice violente, în care adversarii doresc să se extermine reciproc, refractară emigranților (deși exportă ea însăși așa ceva), în care viețuiesc taximetrişti-piranha, pentru a ajunge la chestiunea zilei: o coruptă luptă a anticorupției cu corupția, în care țara noastră ocupă nefericitul loc de „lider regional (Americanii dixit).
Iată un motiv pentru care noi contăm atât de puțin în dialogul cu alte culturi, în UE, NATO şi în negocierile politice, pentru că tragem după noi deplorabila imagine de acasă.
În fine, când vorbești cu străinii despre țara ta, noroc că-i ai la îndemână pe Nadia și Hagi, Eliade, Brâncuși și evental Enescu, căci altfel ai rămâne complet încurcat...

Joi 16 februarie 2017
Acum, la Realitatea Tv
„Regal de politică externă la Jocuri de putere (sic!).
Aceeași trăncăneală despre Rusia, despre Americani, dar nimic despre cum am ratat noi, cu nebunia politico-generațională, repoziționarea față de SUA, în interiorul UE.
Și, colac peste pupăză, ca să alunecăm în cyberspațiu: „Cum au restartat protestele imaginea Românei.

Vineri 17 februarie 2017
The Real World

Eric Stewart a mulţumit şefului diplomaţiei române pentru sprijinul constant pe care Ministerul Afacerilor Externe l-a acordat iniţiativelor Consiliului, în mod special în derularea dialogului cu instituţiile guvernamentale româneşti. A salutat progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte măsurile dedicate îmbunătăţirii mediului de afaceri, fapt care contribuie la creşterea interesului companiilor americane de a dezvolta în continuare investiţii pe termen lung în România. A menţionat, în acest context, organizarea unei noi misiuni AMRO de promovare economică la Bucureşti, la sfârşitul lunii martie 2017 și a confirmat disponibilitatea organizației de a continua dialogul de substanță cu autoritățile române pentru a identifica cele mai bune modalități de a stimula relațiile bilaterale și prezența companiilor americane în România. (...)
În prezent, AMRO are în componenţă 20 companii americane de renume, cum ar fi: ADM, Amgen, American International Forest Products, Amerocap, Cargill, Coca-Cola Company, Eli Lilly, ExxonMobil, Johnson & Johnson, Lokheed Martin, MetLife, Mega Company, Parsons, Pfizer, Philip Morris International, Raytheon, Smithfield, Textron, Timken, şi Warburg Pincus, provenind din diverse domenii de afaceri: energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări. Conducerea Consiliului este asigurată în prezent de compania Amgen.

Atât: enjoy!
*
Cazul Köln: ceva autocritic și la noi?
În presă, pe Internet, pe Facebook pentru această tartuferie feministă, când nu este de-a dreptul o prejudecată, o campanie islamofobă?
*
Emigranții: cazul nostru
Problema acestui articol este ca la Radio Erevan : el este fals tocmai pentru că este adevărat.
Altfel spus, problema nu constă în aceea că mentalitatea noastră ar fi „progresistă, ci că, dacă ar fi așa, ea ar fi poate și mai „retrogradă, adică pur şi simplu islamofobă. Așa că ai grijă ce-ți dorești!...
La noi, motivele respingerii emigranților, la o analiză atentă, nu ar mai părea, poate, atât de aberante.
Dau câteva elemente, în goana calului: Istoria Otomană, absența unei educații multiculturale, inexistența unei prese (pur și simplu), a unor centre de cercetare asupra Orientului Apropiat şi Mujlociu și a lumii islamice, lipsa unei experiențe a contactului cu refugiații (ultimul val a fost în 1939, Polonezii) – pe scurt: o percepție care este tipic est-europeană (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia au același tipar).
Iar dacă le luăm în parte, s-ar putea să ajungem la concluzia că Românii, în ciuda acestei stări de lucruri, sunt niște oameni pașnici, cooperanți, comparați cu vecinii lor mai sus indicați
După tot acest ocol, concluzia ar fi că nu suntem mai de rușine nici măcar decât o democrație incomparabilă precum Franța!
Dar dacă vrem să rămânem în coșarea noastră, rămânem.
Cred apoi că mai multă diplomație n-ar strica. Lucrurile acestea se pot spune în o mie de feluri, iar modul indicat este pur și simplu greșit. Şi o spune nu cineva care se supune tiparului „retrograd, ci care e favorabil emigranților în toate sensurile: şi din rațiuni umanitare (solidaritatea cu aceşti nefericiți) şi utilitare (compensarea prăbuşirii natalității şi a sporului negativ).
În fine, tot o chestiune de diplomație:
România găzduiește atât membri ai opoziției siriene, cât și pe cei ai regimului Assad (exemplu: soțul viceprim-ministrului guvernului). Şi bine face! Dar este îndoielnic că inserarea acestui discurs tipic opoziției siriene în lupta politică dintre Palate se va dovedi benefică pentru emigranți, atât pe termen imediat cât și, mai ales, mediu și lung.
*
Dintr-o vreme în care Americanii erau mai înțelegători: din motive geopolitice
David Funderburk către Aurel Duma:

Partea americană înțelege că „scurgerea de creieri (sic !) creează probleme serioase economiei românești, în general României.
(document din martie 1983)

*
Premierul la Comisia Europeană
Dacă tot m-am cufundat azi în aceeași apă a politicilor externe, dau să zic ceva și despre misiunea Prim-ministrului la Comisie.
Unde discuțiile au fost cam așa (traducere în limbajul Pieței Victoria):
Comisarii: Băi, Românilor, ce d___u, faceți voi acolo, ați luat-o de la capăt după 2012, cu balamucul? Iar trebuie să vă punem să vă împărțiți poliția, justiția, serviciile secrete?
Grindeanu, flancat de Meleșcanu: Păi, șefu, ar fi util, căci acum Cotroceanul le are pe toate, mai puțin poliția, care și aia e tare speriată, și tiparnița de la Monitorul oficial, care, vezi și matale...
Comisarii: Bă, băieți, păi uite ce zice ăsta: că voi, ca să vă apărați oamenii, faceți și dregeți noaptea, aduceți tinerimea crizată în stare de clăbuci, și mai spuneți apoi că n-aveți nimic de-a face cu hoții!
Grindeanu: Gata, șefu’, parol, ați văzut : am terminat cu prostiile, da’ ziceți-i și urâtului ăla să nu ne mai scuipe!
Comisarii: Am vorbit deja, de-aia v-am și chemat, să vă spunem că și-a luat angajamentul. Mergeți acasă și potoliții-vă!
Grindeanu: Șefu’, mai e ceva.
Comisarii: Ce mai e? Veți mai avea și pretenții?!
Grindeanu: Nu chiar, doar să ne spuneți ce să facem, căci fabula din raportul MCV n-a fost prea clară.
Comisarii: Bine, de acord!
Își dau mâinile, se sărută tovărășeşte și ai noștri dau să plece. Apoi, brusc, Meleșcanu se întoarce și, de la înălțimea celor aproape doi metri ai săi, îl ia pe comisarul șef pe după umeri și-l privește fix în ochi, râzând, apoi şuieră printre dinți (poziția asta v-o poate descrie cel mai bine Lucian Postu): Dar după atâtea cereri, nu credeți c-ar fi rezonabil să ne dați și o garanție că ipocrizia asta cu rapoartele MCV are un capăt?
Comisarul şef, evident surprins, descumpănit, mai întâi îngheață, apoi reușește să îngaime : Timmermans, ai grijă să apară asta în comunicatul comun de la conferința de presă. Apoi se întoarce către ai noștri: Şi plecați d______i odată de-aci!
Ce-am vrut să spun cu această ficție realistă ?
1) Cam așa arată o negociere politică.
2) Că e bine ca atunci când nu stăpânești ceva, tot în politică (şi în alte domenii, dar aici nu mă ocup cu extinderile licite), să dorești să fii însoțit de cineva care cunoaşte, altfel ești mâncat. Și că nu este o rușine, ci o virtute, dacă procedezi așa.
3) Că în situația dată Premierul nu putea face mai mult, și că a obținut maximumul.
Știu că pentru „piețari nu contează, dar tocmai de-aia o spun.
Bibliografie selectivă în anexe; recunosc, am consultat mai mult punctele de suspensie:
*
Breaking News
Mă scuzați că îmi voi întrerupe oarecum panseurile de politică externă pentru o veste-şoc: Fundația americană Soros se autodizolvă, după o laborioasă și prodigioasă activitate pe tărâmul soft power-ului:

În ultimii trei ani, Soros nu [a] mai acordat niciun grant direct către filiala locală a Fundației pentru o Societate Deschisă, considerând că democrația românească este suficient de dezvoltată. Astfel, după 2014, fundația s-a finanțat din venituri proprii (spre exemplu, prin activități comerciale precum traininguri). (...)
De-a lungul timpului, fundația lui Soros a înființat în România companii precum DNT, furnizor de internet, care a fost cumpărat ulterior de Astral (actualul UPC), Centrul pentru Dezvoltare Economică care a fost cumpărat de Good.Bee Credit, acum parte din Erste Bank. De asemenea, a mai derulat un proiect imobiliar și activități de publishing.
Domeniile în care fundația s-a implicat pe plan local prin proiecte sunt drepturile omului și combatarea discriminării, educație, migrație, economie socială, cultură civică și politică, cercetare socială, incluziunea rromilor și altele, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu.

De o bucată de vreme, tocmai când omul astepta să culeagă mai degrabă roadele investiției, decât să continuie să pompeze dolari, situația era vânătă.
De curând, ungurii i-au cerut public chiar să plece, iar frământări de același tip ca la noi, ce au dus la elaborarea unor reacții similare față cu un model de influență economică, politică și culturală perceput de societățile gazdă drept agresiv și denumit la fel („sorosism), există în toate statele est-europene.
Acum, eu unul, care „am mâncat bani de la Soros – și tot degeaba (și pentru dânsul și pentru mine) – pot să spun că dacă nutresc un vag sentiment de părere de rău pentru această decizie brutală, nu am nici unul de culpabilitate, atâta vreme cât am luat de bună noțiunea de „societate deschisă, în chiar sensul ei popperian, iar nu ca pe un paravan pentru afaceri economico-politico-culturale. Dar dacă Dl. Soros a conchis că soft power-ul d-sale a devenit nu doar inutil, ci chiar periculos, atunci vom trăi și cu această lipsă.
În rest, numai bine și noroc de la mine!
*
Meleșcanu despre Palestina
Când a mers dindărăt cu prim-ministrul în Evropa, ministrul de externe s-a-ntâlnit și cu Frederica Mogherini:

Ministrul Teodor Meleșcanu a reafirmat poziția României în ceea ce privește procesul de pace din Orientul Mijlociu, subliniind că obiectivul final care trebuie urmărit este existența a două state suverane, Israel și Palestina, care să coabiteze în pace și securitate. Din acest punct de vedere, a precizat că este nevoie de reluarea dialogului direct între cele două părți.

Veți spune: ei, și ce-i cu această „limbă de lemn, care-i marea chestie legată de nonsensul diaogului dezechilibrat dintre cele două părți?
1) Păi este, căci România nu a mai „reafirmat de mult o asemenea poziție, fiind preocupată cvasiexclusiv de „securitatea Israelului, deși a recunoscut Statul Palestinian încă de pe vremea lui Ceaușescu, o poziție la fel de exclusivă fiind exprimată și de Președintele Republicii la ultima sa vizită în Israel–Palestina.
2) Desigur că acestea sunt vorbe goale, dacă nici nu ești chemat, nici nu ai forța ori interesul să le pui cumva în practică, așa cum e cazul nostru, dar în diplomație contează și verbiajul. Atâta putem, atâta facem; și facem ce putem.
Să nu uităm că State precum Franța, care pot să facă ceva în acest sens, ba chiar au dosarul pe masă, și inițiativa asociată, sfârșesc prin a o lăsa moartă după ce Trump le-a arătat pisica cu mutarea ambasadei la Ierusalim.

Târgoviște, 17 februarie 2017.