 |
| Sursa: londonezul.co.uk |
După
ce am spus tot răul din lume despre măcelul politic de la noi, dar mai ales
despre proteste și protestatari, întrucât realitatea este mult mai complexă
decât ne-filosofia noastră am rămas (credem, sperăm) atenți la nuanțe, la
excepții.
Astfel,
am vorbit deja despre rromii/țiganii români, muncitori în Londra, care au găsit
în această mișcare de generație prilejul de a protesta și ei, dar nu împotriva
unor bazaconii precum „ciuma roșie“, când halucinogene, când
anestezice, ci a unei racile, a unui rău general al nostru: „corupția și hoția
din România“.
Totodată,
foarte recent am aflat de cazul unui elev de clasa a XII-a din Iași, olimpic la
științe, care a găsit și el în mișcarea generațională prilejul de a le spune
profesorilor de la liceul său că este momentul să terminăm cu toții cu
ipocrizia:
Erau
ore întregi în care predomina delăsarea, ipocrizia și, îndrăznesc să spun,
incompetența. Doamna de chimie, fosta directoare Paula Gavrilescu nu prea venea
la oră, nu ne preda. Noi ne-am gândit că era din cauza sarcinilor pe care le
avea ca directoare. Acum, de când nu mai conduce liceul, vine la tate orele dar
în perioada în care am postat pe facebook lipsea ore întregi și când un coleg
care nu înțelegea ceva și punea întrebări deoarece nu ni se predase anterior,
ea era foarte deranjată.
 |
| Sursa: 7est.ro |
Lucian
Postu, jurnalist din Iași și pretin al nostru, a stat de vorbă cu băietul și a
conchis:
Ce-a făcut așa nemaipomenit acest băiat, ce-a inventat
el, așa de grozav, încît mi se pare mai important decît sutele de mii de oameni
ieșiți n stradă? (...)
acest băiat ne-a dat nouă, tuturor, o
lecţie de inteligenţă şi echilibru. Mai ales de echilibru. Nouă, adulţilor:
profesori, părinţi, directori, inspectori, jurnalişti.
Cînd a considerat că un jurnalist nu i-a
reprodus exact cuvintele, băiatul de liceu n-a avut nici o rezervă să spună
asta, clar şi fără isterii. Cînd lingăii sistemului ruginit şi toxic au
contra-atacat, Mihail a răspuns, tăios şi la obiect, punînd în lumină
goliciunea cleioasă a acelor purtători de virus.
Da, știu, e tare umilitor cînd ești o
mediocritate morală și un copil îți dă o lecție publică, absolut civilizată. Da,
despre asta e vorba. De asta Mihail Dadun și cei ca el sunt atît de importanți
pentru viiorul nostru, cît mai este el: fiindcă ei ne arată calea. Cea pe care
noi, grosul turmei, am pierdut-o demult.
Imprudenți cum suntem uneori, i-am scris amicului nostru:
Bă, Postu, n-am greșit
că m-am lăsat corupt de mirosul tău:
Eu cred, la fel, că la
vârsta asta, dacă vrei o infuzie de idealism în sistem, trebuie să spui repede,
direct până când nu te răzgândești.
Eu sunt persuadat că
omul are cent-pour-cent dreptate, prin urmare, nu era un alt moment, decât
acesta revoluționar, ca să le tragi ălora un cap în gură.
Bine, omul își și
permite, la excelența lui, iar acesta este un avantaj în orice luptă.
Are însă o eroare de
logică, oricât de excelent e el în științe naturale:
Dacă nu generalizează
cazul şcolii proprii, demersul lui e șubred. Are idee ce se întâmplă în alte
scoli, neexcelente, cu alți colegi de generație, care nu au practic nici o
șansă?
Think about it!
(Facebook,
16 februarie, 13:43)
Aceste mesaj a provocat
o reacție chiar din partea celui despre care vorbim:
Mihail Dadun: Bună ziua,
Legat de ce se întâmplă în alte școli, am o idee,
fie ea și vagă. Pe scurt: e la fel sau chiar mai rău, din aceleași motive, sau
altele mai grave. Și am devenit (ceva) mai conștient de ce e în jur mai ales
după ce am scris postarea, când mi-au scris prieteni și străini din alte licee,
despre cum se regăsesc în ce am scris. Și cu care am povestit, mai mult sau mai
puțin.
Exemplele concrete pe care pot să le aduc, din ce
am discutat, în Iaşi, sunt de la Colegiul Eminescu și de la Seminarul Teologic.
Mi-au scris (şi am și vorbit) cu elevi care au confirmat delăsarea mascată,
apatia unor profesori față de elevi „simpli“ şi lipsa de interes față de ce nu contribuie în
mod direct la imaginea școlilor respective. Mai ales, totuși, e vorba de
Colegiul Petru Rareş, din Piatra-Neamț, cu aceeași reputație de „penitenciar“ excelent și cu aceleași performanțe atât în
cadrul olimpiadelor, cât și în domeniul ipocriziei.
Problema intervine când spun „am vorbit cu elevi“, căci nu îi pot numi. Mai bine spus, aleg să nu
o fac, fiindcă ei aleg să nu se expună (încă) în mod public. Să expună
mizeriile din sistem, în fapt, dar implicit le va fi asociat numele cu
scandalurile ce s-ar putea isca. Iar eu nu vreau să forțez pe nimeni. Am
încurajat, în schimb. Pentru că încă mai cred cu tărie că merită. Merită să te
zbați pentru dreptate. Iar demersul meu, într-adevăr, este şubred, dacă rămâne
strict la nivelul ăsta. Dar nu am de gând să îl abandonez, nici vorbă. La clasa
mea, cel puțin, schimbări majore se simt. E un prim pas, și, bineînțeles,
departe de a fi ultimul.
(Facebook,
16 februarie 14:54)
A urmat schimbul de mai
jos:
Mircea
Stanescu: Bună ziua, multumesc de reacție! Nu am bănuit că
sunteți martor la schimbul meu cu Postu, altfel n-aş fi vorbit așa de liber.
Prin urmare, dacă mai pot șterge prima impresie, revin: mergeți pe calea dvs.,
atâta cât sunteți convins ca slujiți o cauză dreaptă și vă țin puterile,
indiferent ce spun unii sau alții. Succes! (emoticon smile)
(Facebook,
16 februarie 15:06)
Mihail Dadun: Nu e absolut niciun bai (emoticon smile).
Dimpotrivă, nu am nevoie de nicio perdeluță în critici, după risc să mă scald
în autosuficiență, or exact asta încerc să evit cu orice putință. Deci, dacă vă
pot cere acest lucru, vă rog să nu ezitați nicicând în a-mi spune pe şleau ce
şi unde nu fac (sau nu zic) bine, fiindcă am nevoie de perspective diverse și,
mai important, oneste. Altminteri, nu ajung decât mai aproape de întruchiparea
ipocriziei și delăsării, pe care le critic atât de tare.
(Facebook,
16 februarie 15:15)
Mircea
Stanescu: Calea ați descoperit-o singur: a termina cu ipocrizia. Prin urmare, nu
aveți nevoie să vă dădăcească nimeni. Restul se învață pe parcurs, oarecum de
la sine. E însă o cale grea, dar e bine să nu știi acest lucru când ești tânăr;
altfel ai alege o alta. Mă bucur că mai există încă tineri ca dvs., ba chiar,
într-un anume fel, mă simt și eu, emoționat, ca un Hugh Glass, care deși a
nimerit drumul către casă, acesta a fost, în alt fel, fără de întoarcere.
(emoticon smile)
(Facebook, 16 februarie 15:25)
După
tot acest ocol mai degrabă epistolar am ajuns la final și nu mai avem nimic de
spus pentru că țiganii-noștri-din-Londra și Mihail-Dadun-al-nostru-din-Iași au
spus tot ce era de spus. Prin urmare, nu vom face nici noi decât să exemplificăm
modul de a fi al unei lupte care începe chiar cu concluzia.
Căci
dacă a lipsit ceva protestelor, a fost tocmai un discurs periferic precum cel
indicat: o infuzie de idealism într-un sistem corupt și niște practicieni ai valorilor
perene într-o societate „alveolar-mafiotă“.
Târgoviște,
18 februarie 2017.