Amploaiații CNSAS, care ceartă cercetătorii și/sau petenții chiar pe
pagina de Facebook a instituției, au luat-o razna, și ar fi de readus la codul
de conduită – sau măcar la rațiune, dacă Colegiul n-ar fi în propria campanie
electorală (pentru reînnoirea fotoliilor), fapt ce favorizează debandada,
abordarea populistă.
Personal îi înțeleg, le dau dreptate: inechitățile salariale, creșterea volumului muncii prin plecarea unora dintre ei sunt motive legitime; le înțeleg și supărarea, nervozitatea – nu le justific însă în nici un fel și, cu atât mai puțin, ținta falsă, convenabilă, nedemnă pe care și-au ales-o: cetățeanul obișnuit.
Discuția cu privire la rolul, rostul și funcționarea CNSAS este lungă și complexă, iar opiniile foarte diverse. Pe scurt, în ce mă privește, cred că dacă încerci să reformezi această instituție, o strici și mai rău. Și că singura „reformă“ care se va petrece va fi abia în momentul în care își va epuiza complet valoarea de întrebuințare politică, adică să devină o arhivă obișnuită. Dar atunci nici salariile nu vor crește, nici alți angajați nu se vor mai naște: arhivele nu sunt un loc călduț, nici al bogăției administrative.
Suntem în acel moment? În ultima vreme se părea că da, însă în an
electoral nimeni nu va mișca un deget, astfel că, verosimil, ne vom mai târî
încă cinci ani cu aceleași probleme de dinainte – plus hemoragia de personal,
care este cât se poate de reală!
Sunt însă chestiuni care nu costau nimic și care puteau fi demult remediate, atenuate. Dar dacă n-au fost până acum, cu atât mai puțin vor fi în
viitorul previzibil.
Astfel, până la un deznodământ, vom continua să ne învârtim haotic în
acest cerc al jelaniei (bani, bani, bani!), al limbii de lemn memoriale (Unul
câte unul plecăm, Securitatea învinge, Democrația pierde) și al
pierderii uzului rațiunii.
București, 14 februarie 2024.
