Ea a arătat mai clar, poate, de ce dialogul
este fundamental imposibil, iar discuția, dezbaterea în mod repetitiv una „de
poziție“: conflictul de valori. De aici și recurentele acuze reciproce: „vrem
să discutăm despre morală“ / „nu
cred că vreți să discutăm despre morală“,
„referendumul Coaliției este imoral“
etc.
Iar cele două tabere reflectă un conflict
de valori pentru că sunt expresia unor moduri fundamental diferite de a vedea
și concepe societatea: pe de o parte, unul tradițional, iar pe de alta, unul
secularizant, iar la acest nivel nu este nimic de negociat, de tranșat, căci
fiecare o va ține pe-a lui.
Începând de la sfârșitul anilor 1960 (Baby boomers, Mai ’68) noi nu mai avem
un referențial, un set de valori comun, căci și-a făcut apariția o „morală
alternativă“, una întemeiată pe
exacerbarea individualității, a sexualității, pe drepturile minorităților
(sexuale y compris), ale animalelor,
ecologism, feminism și discursul de gen. La noi, comunismul a înnăbușit această
evoluție generală, care a răbufnit după 1990, mai întâi sub aspectul legitimei
teme a drepturilor libertăți, legată de dezincriminarea homosexualității, apoi azi,
cu o altă generație, sub forma extinderii lor la căsătoria (parteneriatul civil
al) persoanelor de același sex.
În acest sens, cele spuse de „filozoful“ Sorin Cucerai sunt inexacte și eronate
istoric, căci drepturile universale sunt un palier, iar evoluția societății, a
moravurilor, un altul, și ele, deși merg împreună, nu trebuie confundate.
Concret, autorii Declarației Universale a Drepturilor Omului a Revoluției
Franceze şi Federaliștii americani au avut în vedere, de la început și
programatic, și pe sclavii proveniți din colonii și femeile de pe sol național,
iar starea moravurilor și legislația au urmat, în timp, racordarea lor. Dar ei
nu s-au gândit niciodată, de pildă, la minoritățile sexuale.
Esența democrației este dezbaterea, iar TVR
a făcut foarte bine că a găzduit-o, fie și în Sala Pașilor Pierduți a
Tribunalului Mare, însă i-a arătat, în egală măsură, și limitele, căci limitele dialogului sunt, în fond, valorile
în care credem.
Ar fi însă parțial, și tocmai
de aceea eronat, să credem că situația se reduce la un simplu conflict valoric.
Căci în fundal se reglează raporturi de
putere și/sau are loc o luptă pentru resurse, care n-are decât prea puțin
sau deloc de-a face cu ceea ce crede în genere populația, fapt care, de altfel,
nici nu e greu de aflat, dacă interesează cu adevărat. Dar în lipsa acțiunilor
eficace, aflarea-n treabă, care-și ia ca
acoperire fie Tradiția, fie Progresul Secular, este ultimul nostru sport
național (nu că alții ar fi însă cu mult mai breji!).
Pe de altă parte, în
acest moment nici nu se poate face mare lucru, atât la nivel politic, cât și
intrapolitic, căci taberele aflate în încleștare sunt în așteptare, mereu gata
să-și dea lovituri decisive. Or această stare de provizorat, care este mai grea
în consecințe decât războiul în toată regula, căci paralizează acțiunea
instituțională, are rolul de a da o dimensiune înălțătoare unei lupte altfel banal
de mundană.
Desigur, lucrurile se pot tranșa juridic,
conform logicii politice, a valorilor și intereselor dominante la un moment dat
în societate, dar asta-i tot, căci este iluzoriu ca cineva să poată aștepta
ceva mai mult.
București,
7 iunie 2017.
