 |
| Pagina artistului video Ekim Zafer Acun |
George Damian la subiect:
Eu vreau ca șantajul politic să fie eliminat.
(Cf. http://www.kishiniov.eu/ro/cnsas-o-institutie-care-trebuie-sa-dispara-dosarele-securitatii-trebuie-facute-publice/; http://www.kishiniov.eu/ro/cateva-nuante-despre-dosarele-de-la-cnsas/.)
Și o opinie proprie, în acord.
Punctul de vedere este interesant, mai
mult, important pentru o dezbatere care, din păcate, nu va avea loc, căci
situația prezentă convine prea multor actori.
În opinia noastră, ne îndepărtăm însă de
centrul fierbinte al subiectului.
Întâi, ar fi de spus că CNSAS și oamenii
care o populează nu fac doar lucruri proaste, blamabile, și nici toți și nici
tot timpul, căci ar fi o versiune cu totul simplistă a realității. Dar nu
despre aceasta este vorba.
S-a spus că rolul CNSAS este să asigure o
gestiune legală a acestor dosare, tocmai pentru a le scoate din sfera
șantajului, a proastei utilizări, constituindu-se într-un mediu neutru.
Ca să coborâm cu picioarele pe pământ, știm
că nu a fost niciodată așa, prin urmare, nu ar exista decât două soluții logice:
ori desființezi instituția și apoi faci ceva de genul indicat de George Damian,
acționând conform premisei: de ce am avea nevoie de ea dacă șantajele continuă,
ori o determini să funcționeze în parametrii legii de bază.
Cum sugeram, și pentru motive pe care nu
le-am putea expune aici pentru că sunt prea extinse, ne îndoim că se va
întâmpla vreuna dintre cele două situații. În consecință, cel mai probabil ne
vom târî cu acestă instituție așa cum arată acum. În plus, pentru a arunca o
privire asupra contextului, ea este departe de a fi singura de acest tip.
Dar dincolo de lamentațiile de tip
Casandra, CNSAS este un filtru care, deși interesat acum, ar fi de dorit să fie
presat de cetățeni să aplice, și să respecte, legea.
Un alt filtru este presa: dacă „demascările“, șantajele despre care vorbim apar în
presă, și cu atât mai mult într-un cotidian central, național, transnațional,
înseamnă că este ceva putred și în legătură cu misiunea, standardele, cultura
și valorile redacției respective (ce vorbe mari, nu-i așa?), și ale altora care
le rostogolesc.
Ar mai fi de spus că
semnele de întrebare sunt legitime cu privire la oricine, și mai ales la
politicieni sau la persoane care doresc să devină așa ceva. Dar de aici și până
la „demascări“ mizerabile, de presă și/sau CNSAS, este o distanță
foarte lungă.
Încă, nu credem deloc că
aici avem un „caz Munteanu“ (până la urmă noi vom afla ce conțin cu
adevărat dosarele lui), ci un „caz CNSAS“ (și un „caz de presă“), întrucât o instituție
a cărei misiune constă în a fi un mediator în procesul de înțelegere a
trecutului comunist, ca să nu mai vorbim de reconcilierea cu el, se transformă
într-un actor politic suspect. Iar cei
care se pretează la așa ceva au nume, și acestea trebuie, de asemenea, cunoscute.
Prin urmare, avem toate instituțiile și
filtrele posibile, numai că funcționarea lor este defectuoasă și va rămâne astfel
atâta vreme cât angajaților lor și cetățenilor le va păsa așa de puțin.
În concluzie, fără o altă atitudine, și mai
ales fără un alt tip de comportament, vom continua să rămânem cu toții captivi
acestui cerc vicios în care raporturile de putere fac legea și prosperă
persoane dubioase.
București,
11 iunie 2016.
