CINE A FOST? (II) CONSTANTIN BELECIU
Muncitor
din Bacău, fără apartenență politică („nimic“)[1], a fost arestat pe 29 mai
1948, iar în 1949 a fost condamnat la 12 ani de „muncă silnică“ pentru
„uneltire împotriva ordinii sociale“ (art. 209 Cod Penal), pe motiv că:
A
dat 100 lei ajutor legionar și a găzduit pe leg[ionarul]. ... [nume
neînțeles] și Berza Eugen care avea activitate legionară.
În
context, a fi dat o cană cu apă, o bucată de pâine, a fi găzduit un „fugar“, pe
scurt, simpla compasiune, solidaritate umană – dacă „fugarul“ era / fusese
legionar – te plasa la „ajutor legionar“ și clasa la criminalitatea
anticomunistă cea mai înaltă.
A fost
deținut la Gherla, închisoarea pentru „muncitori“ și „țărani“, unde a murit pe
24 februarie 1951 în „demascări“.
De
la etajul III, unde aveau loc maltratările, a fost dus la cabinetul medical.
Medicul Viorel Bărbos, care l-a consultat, a constatat un TBC pulmonar în stare
gravă, boală pe care o avusese şi înainte de bătăi şi torturi, însă într-o
formă uşoară. Nu a observat urme de bătăi pe corp. Întârzierea deciziei de
internare, datorată ofițerului politic Gheorghe
Sucigan, i-a grăbit sfârșitul[2].
NOTE
[1] Cf. fișa sa matricolă penală la adresa: http://5.2.132.65/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici/B/B%2003.%20Barbu%20-%20Bentan/Beleciu%20Constantin%20S/?sort=e&rev=1.
[2] Cf. lucrarea noastră, Reeducarea în
România comunistă (1948-1055). Târgşor, Gherla, Iaşi/Bucureşti, Polirom, p.
177.
București,
6 aprilie 2016.