CINE A FOST? (II) CONSTANTIN BELECIU

Muncitor din Bacău, fără apartenență politică („nimic“)[1], a fost arestat pe 29 mai 1948, iar în 1949 a fost condamnat la 12 ani de „muncă silnică“ pentru „uneltire împotriva ordinii sociale“ (art. 209 Cod Penal), pe motiv că:

A dat 100 lei ajutor legionar și a găzduit pe leg[ionarul]. ... [nume neînțeles] și Berza Eugen care avea activitate legionară.

În context, a fi dat o cană cu apă, o bucată de pâine, a fi găzduit un „fugar“, pe scurt, simpla compasiune, solidaritate umană – dacă „fugarul“ era / fusese legionar – te plasa la „ajutor legionar“ și clasa la criminalitatea anticomunistă cea mai înaltă.
A fost deținut la Gherla, închisoarea pentru „muncitori“ și „țărani“, unde a murit pe 24 februarie 1951 în „demascări“.
De la etajul III, unde aveau loc maltratările, a fost dus la cabinetul medical. Medicul Viorel Bărbos, care l-a consultat, a constatat un TBC pulmonar în stare gravă, boală pe care o avusese şi înainte de bătăi şi torturi, însă într-o formă uşoară. Nu a observat urme de bătăi pe corp. Întârzierea deciziei de internare, datorată ofițerului politic Gheorghe Sucigan, i-a grăbit sfârșitul[2].

NOTE

[2] Cf. lucrarea noastră, Reeducarea în România comunistă (1948-1055). Târgşor, Gherla, Iaşi/Bucureşti, Polirom, p. 177.


București, 6 aprilie 2016.