O
statistică obținută de holocaustiști de la Parchet arată faptul că în perioada
2002–2015 au fost constituite 302 de dosare pentru „fascism“, „legionarism“,
„antisemitism“ și „negarea holocaustului“ (însă este de luat în calcul că pentru perioada
2002–2006 ea conține doar cazurile care au ajuns în instanță, ceea ce înseamnă
că sesizările penale au fost sensibil mai numeroase).
(Cf. http://www.rfi.ro/societate-86399-negarea-holocaustului-si-activitati-fasciste-16-inculpati-14-ani).
Din
această cantitate de dosare, doar 16 cazuri au fost trimise de procurori în instanță,
iar modul lor de soluționare, se spune, nu se cunoaște.
Întrucât
documentul nu este reprodus, ci rezumat, prezentat și îmbălsămat pentru
utilizare în scopuri proprii, nu putem face o analiză. Este, de altfel, motivul
pentru care Alexandru Florian a fost chemat: să ofere o expunere convenabilă, fără
însă a ne spune ce rol a jucat, și în care dintre aceste cazuri, institutul pe care
îl reprezintă.
Dar
faptul că mai puțin de 5,2% din sesizările penale și-au găsit calea către
instanță arată că în genere plângerile sunt lipsite de orice temei, chiar în
condițiile existenței unei legislații represive față cu libertatea de expresie
și a cercetării istorice. La un procent de 94,8% cazuri de neîncepere a urmăririi
penale, orice altă explicație cade în fața legilor statisticii. Să facem apoi doar
un exercițiu și să ne imaginăm ce campanie de presă s-ar fi dezlănțuit dacă un singur
caz real ar fi fost tratat cu lejeritate de autorități!
Articolul
ne reamintește că „OUG 31/2002 a fost adoptată cu câteva luni înaintea deciziei
NATO de primire a României ca membră a Pactului Nord Atlantic“, adică, pe scurt, că „legea holocaustului“ a fost o condiție neoficială de aderare, plus sugestia
că americanii se vor supăra pe noi dacă situația de fapt nu se va schimba.
Totodată,
avem convingerea că Institutul Wiesel știe foarte bine și care au fost
soluțiile în cele 16 cazuri, dar rezultatele și mai slabe pe acest tărâm îi generează
o pudibonderie altfel necaracteristică, fapt confirmat indirect și de acuzația
adusă procurorilor și judecătorilor patriei că nu și-au apropriat dogmatica
holocaustului („fără o însușire adecvată a spiritului OUG 31/2002 și fără a
avea cunoștințe adecvate de istorie recentă“).
După
cum aflăm din alt loc de la însuși șeful lui Florian, Radu Ioanid, justiția
patriei are, în genere, idei departe de a fi dezirabile, față de care șeful
suprem se abține cu greu să nu pronunțe termenii cheie: „fascism“, „legionarism“
și „antisemitism“:
Revenind
la ziua de azi, ştie domnul Andrei Pleşu că, în România, Procuratură [sic!] dă
NUP pentru indivizi care se afişează în spaţiul public cu termeni ca „jidan“ şi cu negarea Holocaustului în general? Ştie
domnul Andrei Pleşu că procurori ai judeţului Ilfov au evaluat în scris [sic!] troiţa
legionară de la Tâncăbeşti (foto dreapta) ca având un rol educativ? Ştie domnul
Andrei Pleşu că fasciştii noştri autohtoni sunt trataţi cu indulgenţă de
autorităţi, iar fasciştii „lor“ cu mai
multă severitate? Ştie domnul Pleşu că în anul 2014 din 59 de cazuri de incitare la ură
sau discriminare, nicio persoană încriminată nu a fost trimisă în judecată în
România? [subl.
în text] Cu asfel [sic!] de justiţie doreşte domnul
Pleşu să reevalueze sentinţele Tribunalelor Poporului?
În
fine, mesajul global transmis este că noul câmp de acțiune va fi prelucrarea
ideologică a organelor de cercetare penală și de justiție.
București,
28 aprilie 2016.
