PROGRAMUL POLITIC ISTORIC ȘI MEMORIAL PREZIDENȚIAL

Sursa: Administrația Prezidențială 
Pe 7 aprilie a.c. Andrei Muraru, consilierul Președintelui Republicii în probleme de relații cu autoritățile publice și societatea civilă, ne-a împărtășit programul politic în materie de istorie și memorie[1].
Dar, mai întâi, cine este Andrei Muraru, fața zâmbitoare a politicilor istoriei și memoriei lui Klaus Iohannis?

A fost bursier la [...] United States Holocaust Memorial Museum (Washington DC, 2010-2011). [...]
A fost decorat de M.S. Regele Mihai pentru [...] activitatea în fruntea IICCMER cu Ordinul „Coroana României în grad de Ofițer (2015)[2].

Comentariile sunt, cum vom vedea, de prisos.

Sarcini de politică externă

Aşa cum a subliniat şi preşedintele în discuţiile cu partenerii israelieni, dar şi în discuţiile de la Washington, România îşi propune să devină un centru regional pentru combaterea antisemitismului, discriminării şi xenofobiei.

Fiindcă am scris pe larg despre aceste subiecte, nu vom relua, nici rezuma, ci doar face trimiteri[3].

Problema în discuție: națiunea

acest muzeu [al Holocaustului – n. n.] nu este construit de statul român pentru a-şi pune cenuşă în cap, ci este o instituţie fundamentală, la baza societăţii româneşti, construită pe valori, care îşi propune să educe naţiunea.

Această vulgată istorico-memorială are la bază două stigmate: responsabilitatea Statului Român, încă de la întemeierea sa în Modernitate, pentru politici numite „antisemite, cât și culpabilizarea colectivă și transistorică[4].

Carnetul Agitatorului, ediția 2016

Preşedintele a exprimat această idee a înfiinţării unei instituţii de sine stătătoare, care să aibă tocmai acest scop, de cursuri post-universitare care să vorbească despre Holocaust, despre memoria Holocaustului, şi la care să participe, în principal, lideri de opinie, oameni politici, diplomaţi, oameni din establishmentul administrativ şi militar, să avem oameni din zona de ordine şi siguranţă publică, pentru că aceştia conduc societatea. Aceştia sunt elitele societăţii.

Politicile acestea au fost aplicate prin canale ultraexecutive, metodele fiind toate vechi și noi: cenzura istorică și memorială și predarea lor cu poliția[5].

O anumită idee despre consens

Faptul că în 10-12 ani am trecut prin mandatul unui preşedinte socialist, apoi am avut un preşedinte de dreapta, am avut un guvern socialist, apoi un guvern liberal, a urmat un guvern socialist-liberal, iar faptul că toate au păstrat această direcţie în privinţa memoriei Holocaustului poate conduce uşor la idee că există deja premisele pentru un consens larg. Ne amintim din nou de Legea 217/2015 (Legea antilegionară- n.r), o lege foarte avansată în Europa, pentru care preşedintele, peste tot pe unde a fost, a fost felicitat pentru că a existat această voinţă politică în România, această lege a fost votat[ă] de toate partidele politice parlamentare în unanimitate.

În toate deciziile privind politicile „holocaustului nu a existat nici o consultare publică, cu atât mai puțin dezbaterea lor, prin urmare, ideea existenței unui consens este o ficțiune a „limbii de lemn[6].

Aceeași idee despre consens în altă variantă

Ca şi în cazul muzeului evreilor şi holocaustului, e nevoie de un consens larg în societate, cu atât mai mult cu cât vorbim despre comunism, pentru că aţi văzut că în ultimii ani există o discuţie tot mai aprinsă despre ce înseamnă anticomunism democratic, ce însemană anticomunism nedemocratic. Toate lucrurile aceste[a] vor trebui lămurite, separate, pentru că acest muzeu [al comunismului – n. n.] nu trebuie să fie o sursă continuă de polemică, de acuze publice, ci trebuie să fie rodul unui consens cât mai larg în societate. Evident că vor fi gruprui [grupuri – n. n.] marginale, care nu se vor simţi reprezentate acolo, grupuscule neolegionare. O societate cum este cea românească, integrată în UE şi NATO, care susţine pe deplin valori euroatlantice nu poate să sprijine asemenea iniţiative care valiorizează [sic!] asemenea figuri ale Mişcării legionare.

Muzeul comunismului va expulza deci, democratic, victimele „legionare (reale, presupuse sau închipuite) din Pantheonul memoriei naționale[7].

Ioanid, „expertiză, „know-how, donatori, parteneriat: pe scurt, afaceri

[Reporterul:] Să încheiem tot cu muzeul holocaustului. Unul dintre directorii muzeului din SUA est e Radu Ioanid. În ce măsură veţi colabora?
[Andrei Muraru:] Ne aşteptăm ca Muzeul Holocaustului din Washington să fie un sprijin extrordinar de expertiză şi de know-how în costruirea acestui muzeu şi, de ce nu, în aducerea unor donatori pe lângă construirea muzeului din Bucureşti. Nu pot să exclud din discuţie nici expetrtiza [sic!], la Muzeul Holocaustului din SUA există peste 1.000.000 de pagini despre Holocasutul din România, toate aceste lucruri vor trebui fructificate şi ne bazăm din plin pe partenerii americani.

Avem religia holocaustului-cu-haș-mare, avem o lege represivă a acesteia, ne mai lipsește o Catedrală a ei sau, horribile dictu, o Moschee, căci de Sinagogă nici nu se pune problema. Preoții acestei religii civile – sau ofițeri politici – se vor găsi întotdeauna. Iar dacă-i sarcină-de-plan, plan va fi!...

NOTE







București, 10 aprilie 2015.