COMPLICAȚIA

(Pe ape și mai tulburi)

Dan este susținut de lobby-ul israelian din SUA, din Europa (ca antifascist) – ba chiar este candidatul acestuia! Între cei ce l-au propus și îl susțin regăsim pe foștii ambasadori ai SUA, indiferent de orientarea politică, pe frații Muraru, Radu Ioanid și holocaustiștii (îl așteptăm încă pe Alexandru Florian). Desigur, simplific, dar acesta este tabloul în ansamblu. Și e chiar ironic să-l acuzi de antisemitism, așa cum fac unii dintre oficialii israelieni.

La rândul său, Simion este susținut de oficiali ai guvernului Statului Israel, căci, spre deosebire de contracandidat, avansează către pozițiile politice ale acestora.

Există deci o tensiune între Israel și lobby-ul său în acest caz, pe care am mai remarcat-o anterior.

Cu siguranță că românii vor decide cine le va fi președinte, însă complicația rămâne și nu este ușor de tranșat, căci pune o problemă mai largă de politică externă. În acest domeniu, dacă nu poți avansa, este preferabil să bați pasul pe loc. Iar avansul propus de Simion nu este în interesul României. Interesul statelor mici este să se agațe de ultimele vestigii ale dreptului internațional, nu să le dea un șut. Căci altfel vor genera și mai multă incertitudine, mai multă nesiguranță, mai mult haos. Care se vor întoarce împotriva lor.

Aș dori să aflăm apoi care este prețul promis de Simion pentru susținerea israeliană, dacă este vorba de așa ceva.

În fine, într-un singur punct nu am nici un dubiu: dacă Simion va fi ales președinte, lobby-ul israelian va sfârși prin a susține poziția Israelului. Așa face întotdeauna, așa va face și în acest caz.

 

București, 15 mai 2025.

 

NEBUNIA CONTINUĂ

Sub conducerea lui Daniel Șandru, acest Remus Pricopie al investigării crimelor comunismului și memoriei exilului românesc, IICCMER a devenit o anexă a Institutului „Wiesel“. După modelul lui Al. Florian, el îl amenință pe Radu Preda (fostul președinte al instituției) cu cremenalul pentru „practici neolegionare“. Motivul/pretextul este un recent articol de presă, ignar și murdar, în care se spune că, pe vremea când conducea instituția, fostul președinte a avut relații cu un ONG „care avea un citat din criminalul de război legionar Radu Gyr pe emblemă“.

În replică, printre alte delicatețuri, Preda spune că este considerat „neolegionar“ de Șandru & Co și pentru că a organizat Simpozionul „Goma 80“ din 2015 (vezi foto). Din caraula celor doi „externiști“, cel mai mult mi-a atras însă atenția un pasaj rememorativ al lui Preda:

 

În discuțiile aprinse din epocă duse cu partenerul strategic, cu administrația SUA, am pledat cu insistență pentru o puternică politică memorială legată de crimele comunismului care nu trebuie/a văzută ca atentat la politica memorială a crimelor naziste. Holocaustul și Gulagul nu se concurează, spuneam, că atunci am ajunge martori la obscenitatea morală absolută, unii fiind mai morți decât alții, mai victime decât altele. În plus, fără a amesteca planurile – da, cunosc sensibilitatea legată de unicitatea unei tragedii în raport cu cealaltă… .

 

Fragmentul indică cu precizie unde trebuie căutată cauza. Or, în ciuda faptului că politica noastră externă pare încadrată acum perfect în linia generală europeană și în clivaj cu Administrația Trump, ea nu s-a mișcat cu un milimetru în acest punct față de situația anterioară. Am mai spus, repet: răspunsul este lobby-ul la temă.

În fine, dacă poveștile cu legionarii sunt în centrul alegerilor prezidențiale, așteptăm cu maxim dezinteres să vedem cum vor fi abordate de candidați în campanie. Căci nu mai pot fi evitate în nici un fel.

Este însă o teribilă deturnare a agendei politice de la problemele reale către o nebunie – caz unic în Europa, în lume, de aceea și greu de înțeles – dar acesta este raportul real de forțe și altceva nu avem. Iar rezultatul va fi că atunci când ignori realitatea, concentrându-te pe aberații, realitatea va sfârși prin a te izbi direct în figură.

 

București, 30 martie 2025.

 

„PROBLEMA GEORGESCU“ ÎN CONTEXT MAI LARG

Contextul este politica Israelului și a lobby-ului său. Iar aici se confruntă două viziuni.

Una, cea israeliană, care față cu ascensiunea mișcărilor populiste europene se interesează de un singur lucru: nu atât ce debitează unul sau altul despre trecut (C.Z. Codreanu ori I. Antonescu, în cazul nostru), ci cât avansează aceștia către pozițiile israeliene. Este o viziune real-politică, pragmatică, nu chiar neașteptată de la un stat care practică de zeci de ani epurarea etnică și, în ultima vreme, genocidul (a se vedea rapoartele organizațiilor internaționale pentru apărarea drepturile omului, preocupările Curții Penale Internaționale și cele mai avizate voci ale savanților). Tocmai de aceea nu are de ales. 

Cea de-a doua viziune este a lobby-ului său, care se opune oricăror relații cu persoane ori grupuri politice ce nu au un pedigri antifascist verificat și un istoric al susținerii necondiționate a Israelului. Este o perspectivă ideologică, în esență.

Din prima direcție fac parte contactele Ambasadorului Israelului la București cu George Simion sau cele ale ministrului Diasporei, Amichai Chikli, cu Călin Georgescu, despre care am mai povestit. Iar efectele, un soi de stahanovism la temă – a se vedea, de pildă, aserțiunile acestora ba despre proiectele de lege gata pregătite pentru redobândirea cetățeniei române în cazul celor 800.000 (sic!) de israelieni originari din țara noastră, ba despre mutarea Ambasadei României la Ierusalim ori altele.

Din cea de-a doua viziune ar fi de menționat propaganda internațională dusă în timpul și pentru anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Atunci se vorbea, de pildă, despre „fascistul entuziast“ Mircea Eliade sau, în altă parte, de „colaboratorul nazist“ (același) pentru care se cerea revocarea doctoratului honoris causa acordat în 1985 de George Washington University. Din același registru, la noi ar fi de indicat una proaspătă, chiar de ieri, ziua aniversării lui Mircea Vulcănescu, când Alexandru Florian a cerut din nou schimbarea numelui străzii ce-i poartă numele.

Fiind pe o poziție ideologică indefectibilă, această ultimă direcție este inevitabil nemulțumită. De pildă, Radu Ioanid: „La 28 august 2023, liderul AUR George Simion recunoaște, în fața unei hărți a României Mari și în fața ambasadorului statului Israel responsabilitatea României pentru Holocaustul evreilor români. A negat existența antisemitismului din România, a condamnat antisemitismul și a promis să îl combată. A fost evaziv în ceea ce privește definiția IHRA a Holocaustului. «Nu am citit-o» spune domnia sa. Și în ceea ce privește predarea istoriei sale, să nu se exagereze, spune el. A urmat un comunicat AUR în limba engleză, pentru export, dar nu și în limba română – o șiretenie de doi bani“.

Și care ar fi „problema“? Problema nu este deci nici Simion, nici Georgescu – la rigoare, ei pot fi aduși la realitate, și orice va face Israelul (hard power), lobby-ul său (soft power) va sfârși prin a-l susține. Problema este că cele două abordări sunt azi mai îndepărtate una de alta ca niciodată, ba chiar în conflict. În ciuda susținerii necondiționate din partea SUA, a UE, Israelul tinde să devină un stat-paria care face tot ce se poate face în relațiile internaționale, în timp ce lobby-ul său devine din ce în ce mai voluntarist pe măsură ce pierde terenul de sub picioare.

Ce va fi, vom vedea, dar pentru că suntem în țara lui Caragiale, aștept momentul în care toți cei indicați vor pupa Piața Endependenți.

 

București, 4 martie 2025.

O PREDICȚIE DIN... 2016. ȘI O ESTIMARE LA ZI

E jale mare pe Alexandru Florian, care se vaită, încă de după primul tur al alegerilor cu Georgescu, că rezultatele juridice ale legii holocaustului sunt, vorba lui Bulă, cam zero. De fapt, nici nu era greu de estimat, dovadă articolul din care extrag:

Cum am mai spus, această lege merge mult prea departe, prin urmare, va fi cu atât mai greu de aplicat. Este de luat în calcul, apoi, că acest caracter extrem – insistăm: straniu pentru un text de lege care are ca intenție să combată extremismul! – va descuraja în practică pe procurorii și judecătorii care, oameni fiind, iar nu practicieni ai vreunei ideologii, nu-și vor pune cariera în joc pentru a-i satisface pe holocaustiști. (...)

Pretenția de a transforma analiza juridică a faptelor în legislație în materie de istorie este nu doar absurdă, ci foarte periculoasă, căci în istorie punctele de vedere eronate sunt eliminate prin discuție rațională, care are ca rezultat consensul, iar nu prin invocarea vreunei legi juridice și, cu atât mai puțin, prin condamnări penale. Această situație este cunoscută de holocaustiști, care nu doar că au impus o asemenea lege, ci caută în permenență să impună și un consens istoric artificial; cu alte cuvinte, o contradicție în termeni. (...)

În ciuda acestor scăderi, mesajul general al textului este că holocaustiștii vor avea o viață grea în încercarea de a băga altora pumnul în gură, prin urmare, verosimil, vor continua să umple statistici vide: de memorie, istorie și sens...

Acum Forian vrea să-i spele pe creiere, să-i reeduce pe procurori, pe judecători, care nu înțeleg imperativele momentului. Omul a rămas captiv logicii de aparat comunist în care a fost format și, dată fiindu-i debusolarea în fața statisticilor vide și a raportărilor la hectar, este din ce în ce mai decuplat de realitate. Pur și simplu nu înțelege că această cale nu doar că nu duce nicăieri, ci provoacă efecte contrare celor dorite. Toți pompierii piromani se cred doar salvatori!

Singurul mod în care ar fi putut avansa decisiv în programul lor istorico-memorial era, paradoxal, chiar cu Georgescu, dar omul nu prezenta încredere, căci nu avea antecedente la temă.

Ce va fi pe mai departe? Greu de spus, mai ales că, în context, o asemenea politică istorico-memorială a creat rezistență, până acum tacită, iar„adeversarii“ se mobilizează: vezi punctele marcate prin canonizarea a ceea ce Corporația holocaustului numește „sfinții legionari“ ori chestiunea programei de istorie.

Instituția „Wiesel“ este însă un instrument de hard- și soft-power american, iar pentru că România nu contează în materie de politică externă, activitatea la temă, de la fața locului, este gestionată de puternicul lobby al organizațiilor evreiești.

Chestiunea nu are de-a face cu antisemitismul ori, invers, cu filosemitismul, ci reprezintă o realitate politică. Iar în politică trebuie să ții seama de realități. Cunoașteți vreo instituție din România, nu vreun institut bugetar, care să spună justiției nu doar că deciziile sale sunt proaste, ci că gândește greșit, iar aceasta să bage capul între umeri? Așa mă gândeam și eu...

Pe scurt, acest factor nu poate fi ignorat, necum dislocat. Ultimul șef de Stat ne-a spus și el, cinstit, care este adevărul în privința anulării alegerilor. Prin urmare, estimarea mea este că vom continua pe aceeași linie, iar linia generală va fi degringolada: Florian & Co vor continua să încerce „să tundă iarba“, dar iarba va crește și mai abitir.

București, 21 februarie 2025.

AVATARURILE CANDIDATULUI „X“

Pe 28 noiembrie 2024, ministrul Diasporei din Israel, Amichai Chikli, a vorbit la telefon cu Călin Georgescu, apoi a transmis pe pagina sa de X un mesaj al acestuia în care promitea că, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale, va invita la București pe prim-ministrul Netanyhu, în ciuda mandatului de arestare emis de CPI, va muta Ambasada României la Ierusalim și va institui o toleranță zero față de antisemitism. Ulterior, acesta a șters mesajul.

Chestionată la temă, echipa de campanie a lui Georgescu a confirmat pentru Times of Israel discuția telefonică, nu și subiectul CPI. De notat că interpelări similare au fost făcute și de către patrioți români, însă aceștia nu au primit nici un răspuns de la echipa de campanie a primului patriot al țării.

1 decembrie 2024, ziua națională a României, a fost una foarte agitată. Iar actorii au fost pătrunși nu de sentimente patriotice, naționale, ci de cu totul altceva. Iată mai jos reacția ambasadorului României la Tel Aviv.

Cu privire la Georgescu,

 

Ioanid a declarat că Israelul nu trebuie amăgit cu promisiunile lui Georgescu de a muta ambasada și de a lupta împotriva antisemitismului. „Este o înșelătorie. Nu l-am auzit niciodată spunând așa ceva și nici nu cred că dacă va fi ales – ferească Dumnezeu! – o va face.“

 

Apoi,

 

Duminică, ambasadorul României în Israel a declarat că ministrul Diasporei, Amichai Chikli, este „meshugeneh“ – nebun sau prost, în idiș – pentru că a vorbit la telefon cu un candidat la președinție care a elogiat antisemiții români și colaboratorii naziști.

„Este o insultă“ a declarat Ioanid. „Tipul ăsta în mod clar habar n-are de Șoahul din România. Dacă ar fi judecat puțin asupra subiectului, așa ceva nu s-ar fi petrecut.“

„Sunt profund rănit și cred că Dl. Chikli ne datorează scuze“, a declarat Radu Ioanid pentru Times of Israel.

„Este șocant ca un ministru al guvernului israelian să lase impresia că susține, într-un moment determinant al alegerilor, un candidat român care poartă în inimă personaje istorice direct responsabile de uciderea în masă a evreilor“ a adăugat ambasadorul.

El a adăugat că Chikli „pune în pericol“ prietenia dintre România și Israel.

„România a fost întotdeauna foarte respectuoasă și prietenoasă față de Israel și a fost strâns aproape de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie“, a reamintit Ioanid evocând pogromul organizat de organizația teroristă palestiniană anul trecut. „Nici un membru al autorităților române nu și-a permis să se implice în problemele electorale israeliene.“

Ioanid a indicat că n-a încercat să ia legătura cu Chikli legat de apelul său. „De ce aș vorbi cu el după ceea ce a făcut?“

 

Un asemenea limbaj din partea unui ambasador străin, nu doar pe teritoriul israelian, ci pe orice teritoriu, ar fi provocat, în condiții normale, imediat o convocare la ministerul de externe al țării gazdă, urmată de expulzare (sau, în termeni diplomatici, rechemare).

Nimic din toate astea nu s-a întâmplat, căci, chestionat de presă, ministrul israelian al afacerilor externe a refuzat să comenteze spusele lui Ioanid, la fel cum a făcut și biroul lui Chikli. Cazul a fost închis! Faptul s-a întâmplat pentru că Ioanid nu este un simplu ambasador, iar al României într-o măsură variabilă. Neavând nici o putere de negociere, țara noastră a procedat realpolitik în afacerile externe și a subcontractat relațiile sale cu Israelul cuiva care într-adevăr contează în acest joc: organizațiile evreiești din SUA.

Ce a urmat se știe. Ce va urma, nu este greu de prefigurat: nici un candidat la președinție nu va trece de furcile caudine ale verificării pedigriului antifascist, iar CCR – o curte politico-juridică – a pregătit deja setul de reguli adaptat la realitatea politică a zilei.

În fine, ca un istoric din școala realistă, aș zice că în orice rău este și un bine, căci cu asemenea candidați precum Georgescu, cine știe ce cedări în politica internă și externă (și complicații conexe) ar mai putea surveni.

 

București, 4 ianuarie 2024.

 

O SITUAȚIE NUMITĂ „GEORGESCU“

Ca să înțelegi ce s-a petrecut în chestiunea care trebuia să poarte un nume și i s-a spus „Georgescu“, trebuie să mergi în America.

Am mai spus-o, o repet, căci cei ce nu știu, nu știu; iar cei ce știu, nu o vor spune: vor glosa cu privire la dictatura din România (nu e nici o dictatură, e degringoladă, haos) sau chestii avocățești. Problema este politică, una de politică externă și de la cel mai înalt nivel – puterea tutelară, SUA.

Pe 3 decembrie a.c. – între cele două tururi de scrutin prezidențial – președintele României a decorat liderii principalelor organizații evreiești americane, Mark Levin (Coaliția Națională pentru Sprijinul Evreimii Euroasiatice), Daniel S. Mariaschin (B’nai B’rith Internațional) și rabinul Andrew Baker (Comitetul Evreilor Americani, fost membru al Comisiei „Wiesel“ și trimis special la OSCE pentru combatarea antisemitismului). Cu o zi înainte, rabinul Baker și Mariaschin trimiseseră autorităților noastre scrisori ce au fost publicate și de presa română (link 1 și link 2). Discuțiile s-au axat și de această dată pe... Georgescu. Și iată în ce termeni:

 

„But those bridges are showing signs of cracks. The rapid ascension of Georgescu, who has loudly glorified a pair of fiercely antisemitic Romanian fascists, has sent shockwaves through Europe and in Jewish communities in Romania.” (Levin)

 

Mariaschin told JNS that a win on Sunday by Georgescu would be “a regression.”

 

“But he is those things,” Baker said of Georgescu. “If you elect someone who has those views, it sends an awful message, and I think it undermines the very basis for the good and warm relationships that we have had, that we see in the bilateral relation between Romania and the United States, but also the relationship between Romania and Israel.”

 

“I wish I could give you a definitive answer,” said Levin. “The level of concern is higher, certainly.”

 

Baker, meanwhile, told those gathered on Tuesday [28/11 – n.m.] of something [Radu] Ioanid [ambasadorul României la Tel Aviv – n.m.] once imparted to him.

 

Și niște concluzii-care-se-impun, tovarăși:

1) Autoritățile din România s-au confruntat cu o enormă presiune externă venită dinspre organizațiile evreiești americane, moment în care au fost... nu amenințate, căci la acest nivel nu e nevoie de amenințări, ci avertizate asupra consecințelor negative asupra relațiilor cu SUA și Israelul dacă Georgescu devine președinte. (La rigoare, a fost indicată și posibilitatea ca Parlamentul să-l blocheze în cazul în care ar fi câștigat, însă această opinie a fost minoritară / Levin.)

Aceste organizații sunt interfața noastră cu administrația americană încă de pe vremea lui Gheorghiu–Dej, a lui Ceaușescu, dat fiind rolul central al comunității în politica SUA, motiv pentru care respectivii lideri se laudă aici, pe bună dreptate, cu aportul lor la intrarea țării noastre în NATO – ba chiar și în Shengen (posibil pentru prima etapă, aeriană, căci cea terestră aparține sperietoarei numită Georgescu, care a înlăturat ultimele rezerve europene).

2) Desigur că situația a convenit celor de la noi aflați la butoane, care au avut astfel un motiv bun să rămână acolo în continuare;

3) Georgescu este terminat politic (sau f_cked, dacă preferați în americană) – dar asta interesează cel mai puțin;

4) Nici un „catindat“ cu același profil nu va mai apărea pe firmament – iar dacă va apărea, așa va dispărea;

5) În fine, a se remarca sentimentul de putere, de impunitate ce răzbate din cuvintele sincere ale rabinului Baker, care ne povestește cum ambasadorul României în Israel raportează nu Centralei, ci lui însuși.

Și de tupeu: el nu dă doi bani pe decorațiile României, care au alt scop:

 

“If you’re offered an award like this, you should take it. You never know when the time might come that you’ll need to give it back in protest.”

 

București, 31 decembrie 2024.

 

TU AL CUI EȘTI, MAICĂ?

După ce ne-am lămurit în chestiunea anulării alegerilor prezidențiale, să încercăm o dezlegare și cu privire la primii doi noi candidați. Independenți, după noua modă, cum altfel?! Au fost lansate mai multe nume, pentru a fi testate, însă doar două interesează cu adevărat.

Nicușor Dan nu este alegerea actualului Președinte aflat în prelungire de mandat, cum clamează diverși pretinși cunoscători, ci a „holocaustiștilor“. Care, victorioși în primă instanță, au furat startul. Tupeu, desigur, dar această politică nu se face altfel!

„Holocaustiștii“ au nevoie de Dan pentru a avansa în programul lor politico-memorial și-i promit marea cu sarea.

După tot ce s-a întâmplat în ultima vreme, tandemul PSD–PNL trebuia să aibă o reacție la temă – era culmea să se declare de acord cu propunerea făcută! Logic, decizia de a-l propune pe Crin Antonescu a fost luată pe linia Iohannis–PNL (PSD este prea căzut nervos pentru a se mai gândi la așa ceva). Și nu s-ar fi ocupat de subiect dacă pe piață nu ar fi apărut candidatura lui Dan, care contează.

Astfel, a fost scoasă din adormire o persoană care să aibă profilul cerut. Cine mai știe azi că ultima versiune a „legii holocaustului“ îl avea ca inițiator chiar pe Crin Antonescu, proiect lansat în perioada în care aceasta avea aceleași vise de mărire și care s-au terminat cu un fiasco?

Desigur, mai e mult până departe, dar pentru moment acesta este jocul politic. Rolul lui Antonescu este de a bloca accesul lui Dan.

 

București, 23 decembrie 2024.

 

35 DE ANI. LIBERTATE?

Exceptând pe cei interesați, cine a fost în stare, s-a lămurit acum că la originea actualului blocaj al sistemului politic s-a aflat acuza de legionarism și antisemitism, iar legionarii și antisemiții sunt căutați ulterior, ca în orice „democrație populară“.

Agenții declanșatori au fost „holocaustiștii“, această combinație de hard- și soft-power american în care Institutul condus de Florian joacă rolul de „cui al lui Pepelea“. Desigur că situația a convenit unor oameni pentru a rămâne la butoane: așa e întotdeauna în politică.

Între timp au apărut și oamenii de știință, politologi de preferință, care nu vorbesc rău, dar nu-și vor da foc la valiza profesională pentru fleacul acela numit adevăr. Cu toții suntem doar oameni, iar adevărul este dureros: țara noastră a intrat în NATO, în UE cu suveranitatea avariată, dar faptul s-a întâmplat pentru că noi ne-am comportat ca niște oameni neliberi.

În privința situației actuale, această „eroare care este mai mult decât o crimă“, ar fi de urmărit în continuare pista interpretativă indicată, care este privilegiată.

Starea noastră publică generală ar merita și ea o reflecție aprofundată. Interogația ar avea rolul să se concentreze nu asupra legitimității apartenenței noastre la NATO, la UE, ci cu privire la ce am făcut bine sau greșit în tot acest timp de când suntem membri. Politica externă este nemiloasă, iar noi simțim din plin efectele proastelor noastre decizii. Dar din păcate nu avem cu cine, astfel că nici interogație nu vom avea. Iar dacă nu vom avea, vom continua să pendulăm între adeziuni entuziaste și respingeri la fel de iraționale.

În fine, dacă există vreo morală a acestor zile, este că principala problemă suntem noi. Iar dacă vrem să facem ceva, resorturile nu le putem găsi în altă parte decât tot în noi înșine.

 

București, 22 decembrie 2024.

  

POLITICA ÎN ZONA IRAȚIONALULUI

Klaus Iohannis:

 

Nu poți să vii și să interzici un candidat pentru că vorbește ciudățenii în campanie. Fiecare zice... – dacă nu-ncalcă legea! (zâmbește) Se pare că au fost încălcări ale legii în zona de antisemitism, de propagandă legionară, care poate ar fi trebuit să fie urmărite mai îndeaproape. Probabil data viitoare așa se întâmplă! 

Statele iau adesea decizii din rațiuni de stat pe care nu le comunică publicului, populației, în fine, cetățenilor lor, iar România nu face excepție. Acesta este un lucru de la sine înțeles. Motivul indicat de Președinte pentru anularea alegerilor este deci, așa cum estimam, nu Scutul de la Deveselu, nu prăbușirea Flancului estic al NATO, pe scurt, angajamentele noastre de securitate, ci: învierea Mișcării Legionare și răbufnirea antisemitismului. Este un motiv pe cât de autentic, pe atât de irațional.

Faptul confirmă încă o dată (dacă mai era nevoie) că nu a existat nici o ingerință rusă în procesul electoral, și Doamne-ajută că a fost așa, căci asta ne mai lipsea! Singura ingerință reală a fost însă a „holocaustiștilor“, care de altfel au fost foarte agitați în toată această perioadă, semn că au intrat în dispozitiv de luptă. Și nu este pentru prima dată când blochează o candidatură, precedentul fiind cazul lui Marian Munteanu din 2016, pe atunci candidat la Primăria Capitalei din partea PNL. (Să lăsăm deoparte aberația cu pretenție de explicație numită „soroșism“!)

Dacă ar fi ceva de investigat aici, ar fi această combinație de hard- și soft-power ce funcționează ca o agentură de influență și transcende administrațiile americane; la fel, tacticile brutale prin care au fost luate în stăpânire sistemul de învățământ, de cercetare, universitățile și discursul politic, public din țara noastră. Ceea ce, desigur, nu se va întâmpla din aceleași rațiuni. De aici sentimentul de impunitate pe care îl afișează cei ce le propagă, de unde și frica lor de a-și pierde privilegiile, puterea, prestigiul și pozițiile câștigate; și, la fel, tăcerea celor dominați.

În România poți să spui și să faci practic orice dacă înainte te închini la singura religie de pe lume, holocaustul-cu-haș-mare! Care nu este o temă de istorie și memorie (legitimă) printre altele, ci un levier strategic și instrument de politică externă ce poate fi folosit după nevoi. De aici șantajul cu antisemitismul, cu legionarismul, cu antonescianismul. Dacă însă vreun rătutit care habar n-are de istorie sau politică pronunță azi pe Facebook numele lui Antonescu sau Zelea Codreanu, se poate trezi imediat cu mascații la ușă pentru a fi invitat la poliție și investigat pentru „radicalizare“.

Începând din 2020, în societatea românească a avut loc într-adevăr o radicalizare a opiniilor, a discursului politic, public, care însă n-are nimic de-a face cu realitatea ce a generat Mișcarea Legionară (Revoluția bolșevică și prezența unei masive populații evreiești în Nordul Moldovei, în Bucovina de după 1917) sau aderența la politica lui Antonescu (pierderea Ardealului de Nord, a Basarabiei și Bucovinei din 1940).

Aceste realități nu mai există azi, sunt istorie, în timp ce explicațiile pentru situația prezentă sunt contextuale, nu „istorice“, și ar fi de studiat dacă noi am avea știință, nu gunoi propagandistic și literatură de tremurici care se străduiesc să nu iasă din linia politică oficială. Nu știu dacă acest balans al opiniei ar putea fi caracterizat ca fiind de dreapta sau de stânga, căci mi se pare că vine mai degrabă dintr-o zonă a-ideologică, în contextul decăderii discursurilor ideologice tari precum social-democrația și liberalismul, și înlocuirea lor cu clivajul tradiționalism/secularism. Cert însă, este vorba despre o manifestare în câmpul cultural de tip tradițional, despre o întoarcere a „mitului bunului român“ și a lui „tot ce e românesc nu piere“. De aici și apelativul de „fascism“ ce vine din partea adversarilor, căci pentru seculariști, „progresiști“, tot ce este tradițional reprezintă așa ceva. Diabolizăm ceea ce nu înțelegem și ne sperie.

Pe Români nu-i doare nici de legionari, nici de Antonescu. Îi doare la fel de puțin de holocaustul-cu-haș-mare precum îi doare de comunismul-cu-c-mic! Dacă discursul public, politic a luat o tentă radicală, este din pricină că problemele sociale, aspirațiile lor sunt în mare măsură ignorate, iar atunci când sunt abordate, sunt făcute harcea-parcea. Când Ceaușescu (mai ales el), Antonescu sau Zelea Codreanu apar în vreun fel în această ecuație, ei sunt simple nume pentru nemulțumirile nemulțumiților. De unde să le ia din altă parte decât din cultura lor? Ne plac însă ukazurile, etichetele și, mai ales, ne place să ne jucăm cu focul.

Partea cea mai îngrijorătoare a acestor zile este, în ce mă privește, că pe lângă altele, noi nu avem nici știință, adică: o ocupație prin care oamenii își propun să înțeleagă, să explice ce se petrece, nu să umple tagma agitaților furioși, de orice parte ar fi ei. Nu am văzut aproape nimic în acest sens, este practic tabula rasa! Iar dacă vrem să pornim ceva, undeva, de aici pornim: de la înțelegere și explicație.

Toată această evoluție este greu de explicat cuiva din afara țării. Nu este vorba despre faptul că am fi incomprehensibili, misterioși, ci despre limitele noastre, ale tuturor. Am un prieten în Canada, la care țin foarte mult, plecat acum 20 și ceva de ani, rupt de realitățile românești, care a devenit brusc interesat de ce se întâmplă la noi. Am început să discutăm, dar la un moment dat am lăsat-o amândoi baltă: el pentru că nu înțelegea ce se petrece, oricât efort făceam, eu obosit de clișeele de presă în care traducea această realitate a noastră, din care pescuia diverse exemple cu care căuta să-și umple schema mentală. Ce să mai vorbim despre privitorul occidental care nu are nici o legătură cu realitățile românești? Lumea întreagă a devenit plată, oamenii gândesc doar în clișee, iar decidenții politici nu fac excepție.

Dată fiind situația descrisă, nu trebuie să fii vreo lumină ca să estimezi că toată această abordare irealistă va fi un eșec. Și că, la fel ca toate planurile și acțiunile din trecut de care s-a ales praful, va genera, din nefericire, alte efecte de bumerang.

 

București, 19 decembrie 2024.

CRONICA ALEGERILOR ÎN CURS

Inițial, aș fi dorit să scriu ceva despre aceste alegeri (prezidențiale în primul rând), dar am renunțat rapid, căci am constatat că nu interesează aproape pe nimeni, nici măcar pe cei tăcuți, care de această dată s-au exprimat. Analiza, explicația contează foarte puțin la noi, căci agitații, crizații, interesații umplu întreg spațiul. Interesează în primul rând cu ce galerie ești. Mă livram însă la o constatare, anume că va reîncepe balamucul și vom arăta din nou ca un ospiciu, de parcă n-am avea și așa destule probleme.

Pe scurt, apariția unui candidat cu numele predestinat Georgescu (știu un banc bun la temă!) a dat toate calculele peste cap. El vine pe un val ce reprezintă efectul direct al ciclului politic deschis în 2020 și care explică și evoluțiile de acum. Acceptat în cursă tocmai pentru a sparge blocul zis „suveranist“, Poporul s-a dovedit a fi însă imprevizibil și a învins mașinăriile de partid, după cum s-a mai arătat în istoria noastră recentă (vezi anul 1996, când l-a votat – în ciuda propriilor convingeri, moravuri și experiențe – pe Emil Constantinescu).

Nu am luat deci parte în nici un fel la activitățile-de-ospiciu din ultima vreme, la păruiala dintre cele două pavilioane, dar un lucru am ținut să remarc înainte de toate. Anume că această intelighenție a noastră este prima responsabilă de halul de analfabetism etic, civic și politic al Românilor, de analfabetismul lor pur și simplu. În comunism n-a mișcat un deget, ci a „rezistat vegetal“. În postcomunism, trezită buimacă, s-a apucat să învețe pe alții ceva despre care habar n-avea: libertatea, binele, adevărul, dreptatea. Aceste valori nu se predică o dată la un cincinal-în-patru-ani-și-jumătate, cum spuneau comuniștii: se trăiesc zi de zi.

Intelighenția, această umbră de intelectualitate, a continuat deci să facă ceea ce făcuse și până atunci: a trădat aceste valori. Prin urmare, desfid aceste Casandre care acum culeg ce-au semănat! Poporul s-a descurcat și până acum, se va descurca și în continuare mai bine fără această pătură ce parazitează adevăratele valori, dar nu face corp comun cu ele. Desigur, dată fiind situația, Românii au dat și acum cu capul în gard, dar, până la urmă, în lipsă de altceva, și asta este pedagogic. Să eliminăm o temere: nu se întorc nici Zelea Codreanu, nici Antonescu, nici Rușii, nici (ironică lipsa intelectuală) alte sperietori precum fasciștii pro-ruși! Pericolul real ar fi să dispară niște alibiuri și niște privilegii. Și este bine că nu vin Rușii, ca să nu vedem pe acești deștepți-ai-nației cum se transformă în auxiliarii Ocupantului. Noi, Românii, suntem capabili să ne rupem gâtul singuri; și noi între noi.

Turul doi al alegerilor prezidențiale a fost oprit printr-o decizie a CCR din care nimeni nu a înțeles nimic. Astfel, democrația pentru dulăi a fost instaurată oficial de niște pompieri piromani. În rândurile care urmează nu va fi vorba nici despre Lasconi, nici despre Georgescu, care mă lasă în egală măsură rece, ci despre destinul nostru colectiv, atât cât mai este el destin. Astfel, voi spune câteva cuvinte la temă.

După ce ștabii de la butoane au oprit leapșa cu alegerile, Georgescu, apostolul Poporului, a dispărut din peisaj. Reacția sa a fost slabă, fadă, în contrast cu activitatea din campanie. Este vorba despre cineva care a mers pe teren, a ascultat, a captat, interiorizat foarte bine problemele reale ale oamenilor și le-a redat sub formă de clișeu – precum în politică, desigur. În el s-au regăsit: cei care trăiesc din salariul minim pe economie; sufocații de imobilismul binomului PSD/PNL; agricultorii care nu-și pot vinde produsele decât sub prețul de producție, căci nu pot lupta cu marile lanțuri de distribuție; zootehniștii care-și aruncă laptele pe câmp din același motiv; tradiționaliștii care se simt amenințați în tradiția lor de directivele legate de LGBTQ+, gay marriage și ideologia de gen, efecte ale inevitabilei globalizări; cei exasperați de „slava Ucraina“, în timp ce orice slavă a țării lor s-a dus dracu; diaspora care trăiește suspendată fizic și cultural între două lumi; și, în genere, toți nemulțumiții din ultimul timp. Acum, Georgescu a articulat niște chestii avocățești, fără însă vreun mesaj precis pentru votanții săi, pentru oameni, pe scurt, pentru Popor. De la un arhanghel al neamului mă așteptam la ceva mai multă empatie și mai mult sânge rece, nu să cadă în depresie politică. Prin contrast, a fost foarte bună reacția lui Lasconi, care a atins toate temele și a spus tot ce trebuia spus în acest context grav. Este vorba despre contracandidata pe care călingeorgiștii n-o scot din „proastă“. Aș zice că e un caz-școală despre complexitatea politicii. Și, în tot acest marasm, e bine când este așa: politica este ceva complex.

Ulterior am aflat de ce a dispărut de pe radare Georgescu: „băieții noștri“ au făcut ceea ce știau ei cel mai bine în astfel de situații – i-au tăiat apa și curentul! Totodată, am văzut cum omul a părăsit complet terenul realității: vezi îndemnul său ca Românii să iasă la vot în ziua în care trebuiau să aibă loc alegerile și teoria cu iminenta intrare a SUA în război pentru ca vechiul-nou președinte Trump să nu-și preia mandatul. Trumpismul afișat, declarat, interiorizat de acest candidat nu este decât o simplă colecție de clișee de politică externă fără legătură cu realitatea. Iar cei în drept își vor fi dat seama.

Toate aceste evenimente în curs arată că nu a existat nici un plan diabolic al ștabilor de la butoane de a fura voința Poporului: a fost pur și simplu o mare sperietură legată de acest candidat, de aici harababura, debandada și haosul care au urmat! Declarațiile sale despre Deveselu, NATO și Ruși, despre neutralism și izolaționism au sunat alarma. În ciuda haosului, sau tocmai de aceea, România este departe de a fi un sat fără câini.

Probabil că dacă Trump ar fi fost deja la timonă, situația ar fi avut un alt deznodământ. Ceea ce ai noștri se străduiesc să evite, Gheorghiu-Dej style, și caută să tocmească pământul înainte de apariția sa la Birou. Motiv pentru care Iohannis, căruia îi plac sfințirile de catedrale, a evitat și el să dea ochii cu acesta, absentând motivat de pe parvis de Notre Dame.

Zic probabil pentru că, spre deosebire de Biden, care era un politician clasic, Trump este imprevizibil: nici măcar el nu știe ce decizie va lua mâine. Dar în cazul său s-ar fi știut cu precizie cine, cum și de ce, în timp ce eventualele semnale ale actualei Administrații americane, pe ducă, rămân doar obiect de speculație.

Desigur că „ai noștri“ vor fi consultat pe unul, pe altul mai mare ca să sondeze starea de spirit (e obligatoriu să fii sunat în astfel de situații și întrebat ce se întâmplă la voi?) – vezi Macron, singurul care s-a și exprimat public, de altfel. Nu mai vorbesc de conducerile UE și NATO, din care facem parte și de care depindem politic, strategic. Aici ar fi de spus că agitația unor giganți politici gen Georgia și R. Moldova nici nu merită apelativul de „ingerință“, căci la rigoare este suficient să le tai subvenția la încălzire ca să-i readuci la realitate. Ceea ce nu se va întâmpla, desigur, în numele „valorilor euro-atlantice“.

Per ansamblu, anularea alegerilor a fost o acțiune precipitată, improvizată, care continuă cu o vânătoare de vrăjitoare pentru a-și dobândi o consistență și coerență neconvingătoare. Să sperăm doar că se va opri la operațiunile de imagine. Rusia este cu adevărat amenințătoare pentru statele din zonă, însă ingerința ei în afacerile interne românești rămâne de demonstrat, căci este îndoielnică. Istoric vorbind, Gheorghiu–Dej mai întâi (după cucerirea completă a puterii), Ceaușescu mai apoi, au destructurat sistematic rețelele sovietice. Tot Ceaușescu era cel care se plângea, în a doua jumătate a deceniului nouă al secolului trecut, că singurul stat din lume care își permite să se amestece în treburile interne ale țării nu este URSS, ci SUA, iar documentele pot fi consultate la Arhivele Naționale. Astfel, după intrarea noastră în UE, în NATO, singurele ingerințe identificabile sunt cele ale statelor aliate, iar isteria antirusă, dacă are la bază vreo realitate dincolo de agitație și propagandă, este cu dublu tăiș, căci ridică serioase semne de întrebare cu privire la competența acestor structuri de apărare.

Lipsa de constituționalitate a deciziei CCR este un fapt pe care îl înțeleg și copiii, iar consecințele sale sunt dintre cele mai îngrijorătoare: „Manifestarea aceasta «eroică» a CCR, prin faptul că și-a arogat un rol pe care constituțional nu-l are, poate fi, la un moment dat, confiscată de o nouă garnitură de judecători constituționali numiți de partide și politicieni extremiști. Vom mai putea spune că democrația este subminată, într-un astfel de scenariu perfect posibil, dată fiind proaspăta jurisprudență [a] CCR?“

Trecând însă peste propaganda pompierilor piromani care cred că au scăpat România de fascism, și de bucuria ursuleților de pluș care au răsuflat ușurați, nu se știe exact ce a stat la baza deciziei CCR. Din toată această nebunie în desfășurare se înțelege însă că a fost o chestiune de percepție și că reprezintă ceva foarte serios, subsumat securității naționale/colective. Desigur că Georgescu-naționale va fi dat frisoane în înalturile cerurilor NATO și UE nu cu declarațiile sale autarhice despre apă-hrană-energie, ci cu cele terane despre Scutul de la Deveselu, oprirea livrărilor de armament către Ucraina și altele asemenea.

În toată această derută, pe cât de gnoseologică, pe atât de psihologică, uite că nea Florică, pe care îl pierdusem de pe radare în ultima vreme, vine și ne luminează că în realitate Georgescu a fost bușit pentru că învia Mișcarea Legionară. Mai mult, el îl numește, încă din 25/11 (twenty-five eleven), de după primul tur al alegerilor prezidențiale, „candidatul pro-rus legionar“. Ne dă și bibliografie, pe care o reproduc întocmai (link 1, link 2).

Avem astfel o explicație logică în privința conduitei incoerente a judecătorilor CCR. Căci ce-ați fi vrut să facă bieții oameni în fața șantajului cu antisemitismul, cu legionarismul, cu antonescianismul, cu pro-rusismul, în fine, cu toate la un loc?! Să moară pentru Popor, pentru drepturile lui? Sau pentru ale lui Georgescu? Să se prăbușească Flancul estic al NATO din pricina lor?

România nu are o lege de tip Patriot Act, ci OUG 31/2002, transformată în lege în 2015, prin care au fost conferite competențe instituțiilor de securitate, cea care este folosită în această situație (tacit în cazul lui Georgescu, explicit în cazul susținătorilor săi) – asta ne spune Al. Florian. Țara noastră a intrat în NATO cu suveranitatea afectată, limitată, iar una dintre condiții a fost aceasta. Prima știre proastă este deci că și voința populară va fi limitată: nici un candidat suspect nu va mai trece de aceste evaluări.

Altfel, am spus demult că nea Florică și ai lui – acești pompieri piromani ai memoriei, istoriei și luptei împotriva fascismului, antisemitismului – nu se vor lăsa până când nu vor chiar reuși să învie și pe Antonescu, și Mișcarea Legionară, dar deh, nimeni nu-i profet în țara lui! Străduința lor ar fi demnă de o cauză mai bună, și acum ne spun că erau pe punctul să reușească. Nu par însă să fi învățat nimic, iar acest fapt este cu adevărat îngrijorător, căci jocul periculos cu memoria unui popor amnezic poate naște demoni. Iar aceasta este a doua știre proastă.

În fine, avem nevoie de un președinte care să înțeleagă lumea în care trăim, nesigură, în profundă schimbare, și care să fie capabil să ia decizii în situații de criză, care ne vor afecta pe toți. Dar nu-l vom avea. Iar dacă nu-l vom avea, să fie măcar capabil să meargă șí în liniște cu Poporul, șí în rând cu Aliații, fiind conștient că noi atâta putem. Și chiar putem. Să poată deci și el!

 

București, 10 decembrie 2024.