 |
David
Linch, Twin Peaks. Fire Walk with Me
Șocul
oglinzii |
Luni, 13 februarie 2017
Ultima manie la români: „rezistența“
Toată lumea rezistă la ceva: unii împotriva
Guvernului, alții cu Guvernul; unii cu DNA și serviciile secrete, alții
împotriva lor; unii cu tricolorul, alții împotriva lui...
Excedat de-atâta rezistență și de-atâția
rezistenți, mi-am propus să rezist acestui val însuși.
Prin urmare: resist rezistenței!
*
Politologhia sfidează profeția
Politologul Cristian Pârvulescu „crede că
în urma protestelor PSD a pierdut câteva zeci de procente“ (pentru RFI România).
Primarul de Iași (și vicepreședinte al PSD)
crede la fel, dat fiind că „noi suntem universitari, deci stăm cel mai tare la
sociologie“.
La rândul lui, Dragnea spune că „scăderea
ar fi de numai 2-3 procente“, similar Avangarde-istului
Pieleanu, care i-a făcut sondajul, și care afirmă că „scăderea este
semnificativă statistic (pragul de semnificație: 2% – n. m.), dar nu atăt de mare cât crede lumea“.
Acum, dacă tot e vremea profețiilor, hai să
fac și eu două:
1) Scăderea este reală, ba chiar
semnificativă statistic, nefiind vorba nici de delirul cu zeci de procente,
nici de perspectiva timorată a celor câteva, ci undeva în jur de 5 (cinci),
desigur, la o marjă de eroare de 3,5%.
Argument: Din comportamentul anterior al
electoratului, perioada de „amor electoral„ durează cam doi ani, timp în care,
dacă nu se întâmplă ceva semnificativ social (gen tăierea pensiilor și
salariilor a lui Băsescu) – iar protestul din Piață nu a fost așa ceva, în
ciuda șocului social produs – nu se petrece nimic în schimbarea blocurilor
opțiunilor.
2) Cum se liniștesc apele, primarul Iașului
va afla ce face un partid structurat în profunzime şi condus de la centru cu o
mână de fier cu disidenții sociologici în perioadele de criză. Dacă nu știa...
*
Blocul opțiunilor de după protest: în general, imobil
De astă dată cu privire la instituții.
Revelator, este cazul DNA, care nici nu
crește, nici nu scade, fiind staționar precum cotele apelor Dunării.
Excepție: Iohannis, care a recuperat din
procentele pierdute, dar rămâne încă în coada lui Firea.
Pompierii continuă să conducă detașat în
clasamentul instituțiilor, probabil semn că țara e în flăcări, iar legea o fac
„pompierii piromani“.
Cam așa arată, se pare, Revoluția la
Români: zguduie familii, societate, în rest... nica, exceptând oalele sparte,
desigur!
(cf. http://www.stiripesurse.ro/sondaj-devastator-dupa-proteste-guvernul-grindeanu-in-picaj_1179165.html; http://www.stiripesurse.ro/sondajul-care-dinamiteaza-scena-politica-lovitura-grea-pentru-liviu-dragnea_1179163.html)
*
Momentul
Acela
În care-ți pare rău că nu ești mai prost decât credeai că
ești: te uiți în jur, lumea a-nnebunit la propriu, de greu mai poți găsi pe
cineva nu doar să înțeleagă ce se petrece, ci chiar să poți schimba o vorbă!
*
La originile „limbii de lemn“ actuale
Am mai spus în altă parte cum termenul
„promovare“
devine, în acelaşi timp cu calcul englezesc din discuțiile/negocierile cu
Americanii, „limbă de lemn“ a diplomației ceauşiste (identificat în documente din 1982).
Iată acum cum sensul se extinde asupra unei
întregi game de relații externe în februarie anul următor, așa cum apare
într-un document de arhivă:
Promovarea (s. m.) inițiativei privind organizarea la București a unei Conferințe la
nivel înalt a țărilor în curs de dezvoltare.
În context, termenul-minune disimulează,
acoperă, camuflează o combinație de acțiuni care aveau ca scop: propaganda
asupra, influențarea, manipularea, cointeresarea unor persoane și instituții
pentru a obține scopul dorit.
*
Mulțumim pentru spațiul de reclamă gratuită
Din păcate, rezultatul îl putem arunca de
pe-acum la coș, căci nu ne va folosi nici în politica externă, nici în cea
internă (ba chiar din contra!). E una din acele situații în care ai câștigat
bătălia, dar ai pierdt războiul.
Dintr-un anume punct de vedere, Revoluția
aceasta seamănă din ce în ce mai mult cu cea din 1989: pe măsură ce reușește,
înfrângerea noastră devine mai mare, mai clară.
*
UDMR se introduce în chestiunea reamenajării plăcilor tectonice ale
puterilor în Stat
Un medic răspunde penal, un profesor
răspunde penal. Dacă a stat cineva degeaba 10 ani în închisoare, procurorul și
judecătorul care sunt vinovați nu plătesc deloc.
(cf. https://pressone.ro/proiect-udmr-procurorii-si-judecatorii-sa-raspunda-pentru-abuz-in-serviciu/)
Și un istoric al problemei:
Din 27 de propuneri de modificare a
Statutului judecătorilor și procurorilor, inițiate de parlamentari, începând cu
anul 2005, până în 2016, doar șase au vizat introducerea unor măsuri de tragere
la răspundere a magistraților care săvârșesc erori judiciare sau care activează
cu rea-credinţă.
Toate propunerile legislative au fost
respinse cu avizul negativ nelipsit al Consiliului Superior al Magistraturii,
care este de părere că o asemenea modificare ar aduce atingere independenței
justiției.
*
România și ambasadele străine
1) Despre tentativa lui Meleșcanu de a
retrasa liniile roșii firești, măcar de fațadă, dacă nu în realitate, în relațiile
cu Americanii:
2) Despre resurecția Ambasadelor, în pluton
(SUA, Franţa, Germania, Olanda, Belgia si Canada):
Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali
ai României ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire
la acțiunile României care au subminat progresele înregistrate în ultimii zece
ani (subl. m.)...
Și pentru că tot este sezonul ștersului
picioarelor pe gaura din steagul național, iată și intervenția ambasadorului
rus, care n-a ratat nici el prilejul:
„Sper că societatea românească va fi
suficient de matură să iasă din impasul creat de această problemă minoră de a declara sau nu o amnistie“ și că guvernul
Cioloș „nu făcea nimic“ (subl.
m.) deoarece avea un mandat limitat.
Mai e nevoie de vreo concluzie? Toate
ocaziile au fost ratate.
Case closed!,
vorba unui Bulă local...
Să facem, totuși, o întoarcere à la Colombo:
Care este diferența, la acest nivel, dintre aliații euro-atlantici și dușmanul rus?
În fine, să nu uităm: Trăiască Revoluția!
*
Acum, la Realitatea Tv
„Cel mai mare miting prooccidental din
istorie“.
Da, cel mai mare cârnat protocronist pe
care l-am auzit în ultima vreme.
Și, repet, cea mai inutilizabilă imagine
pozitivă din punctul de vedere al politicii externe.
*
Ana Blandiana a ajuns și dânsa, abia azi, la ce-a mai
rămas din mitingul din Piața Victoriei.
Uite-așa am ajuns și noi din Piața
Universității 1989, în Piața Victoriei 2017!
*
Acum, la Hotnews
Am terminat cu drapelele, cârnații și ăl
mai mare miting din parcare, acum revoluționăm Etica, Decalogul și ce-om mai
găsi prin debaraua noastră morală!
Febră mare...
Marți 14 februarie 2017
Dacă cei din Generația 2017 le vor lăsa
moștenire copiilor lor nu doar problemele (sociale, politice) ci, mai ales, vor
eșua în transmiterea unui bagaj cultural, oricât de puțini vor fi cei din
Generația 2037, ei vor avea aceleași convulsii, crize identitare precum
părinții lor.
Cu privire la generația
prezentă presupunerea mea – cruntă, recunosc! – este că ea reprezintă, global, una
nu doar utopică, ci şi ucronică: este vorba despre un fel de maladie
caracterizată printr-o maturitate copilărească ce te scoate dintr-un timp, o
tradiție și o cultură pentru a te încapsula într-un prezent continuu ca un gumilast
(„în bulă“).
Și astfel se va replica, transmite nu atât
o cultură, o tradiție, ci un non-spus, o absență, o ruptură, o propensiune
către nihilism, o gaură din steag – și din cap!
La temă: sunt două soluții și una
combinată: ori încurajezi natalitatea, ori alimentezi deficitul de populație cu
emigranți – sau, mai realist, o combinație dintre cele două.
*
Din ciclul: „Toți mințim prin omisiune și manipulăm“, pentru că, nu-I așa, „Este
o cumplită luptă pentru putere“
– și nu numai, ci și pentru: bani și libertate.
Traian Băsescu, facebooker:
Toți mint prin omisiune și maniplează!
Este o cumplită bătălie pentru putere!
*
Genealogia corupției: o fotografie în mișcare
Când suntem mici, ne corup părinții (prin
absența educației, a transmiterii valorilor familiale și comunitare, prin lipsa
controlului);
Când devenim mari, ne corupem singuri,
continuând ceea ce am început deja: pe noi înșine, mai întâi, apoi pe alții; în
fine, ne întrecorupem „în manej“, ca la „Pitești“;
Apoi ajungem să nu mai vedem răul din noi
și sfârșim prin a ieși, urlând, în piețe împotriva „clasei politice“, a „ciumei roșii“ și a altor fantoşe prea comode care ne
împiedică să vedem răul, mai extins, mai profund: acest rău este printre noi,
chiar în ființa noastră, a celor care strigăm cel mai tare.
Noi trăim într-o societate profund coruptă,
în care PSD, DNA, politicieni, spitale, școli și toate celelalte nu sunt decât
forme de expresie ale ei.
Prin urmare, lupta juridică și politică
împotriva corupției nu prezintă nici o problemă: ea este și va fi permanentă,
iar la acest nivel, dacă este dusă corect procedural, succesul constă chiar în
faptul de a o duce.
Problema mare, uriaşă, aparent insolubilă
este legată de corupția-de-zi-cu-zi, care nu se combate nici cu agitație și
propagandă, nici cu voluntarism politic și, cu atât mai puțin, urlând la politicieni,
oricare ar fi aceia: este o chestiune de moravuri a cărei cheie se află în
educație, în transmiterea valorilor culturale și familiale, şi în care toată
lumea este chemată: Familia, Școala, Biserica și oricine ar putea exercita o
influență benefică asupra micilor și marilor noastre progenituri (şi a noastră
înșine).
Da, știu, a repeta aceste adevăruri
elementare a devenit o virtute tocmai pentru că au fost pierdute pe traseul
generațional, în tranziția nostră încheiată care nu ne-a dus nicăieri.
Aceasta fiind pe scurt realitatea, care ar
fi soluțiile?
1) Să te retragi la mănăstire, copleșit de
povara sarcinii și să te rogi ca Aproapele să reușească ori măcar să nu se
cufunde în beznă; sau, dacă ești secularist, ca Bulă „în bulă“;
2) Să încerci să faci ceva în spațiul tău
redus de acțiune, singur și împreună cu alții, dacă îi găsești: zi de zi, ceas
de ceas, eşuând mai degrabă decât reușind, dar luând-o de fiecare dată de la
capăt.
Pentru că, vorba eroului nostru simplu din
jungla subpolară, Hugh Glass: „Câtă vreme respiri, trebuie să lupți, prin
urmare, respiră și luptă!“
3) Să umbli la mecanismele politice,
instituționale care să-ți permită să manevrezi acest tăciune aprins, pe care
oricum nu-l vei stinge. Da, știu, sună tranzacțional, nu este înalt moral, și cu
atât mai puțin revoluționar, dar chiar acesta este rolul mașinăriei politice:
dacă nu să producă răul cel mai mic, atunci să elimine din joc răul cel mai
mare.
Acum, pentru că oarecum ne-am descărcat cu
toții și ne-am strigat toate de la obraz, mai rămâne doar să vedem care încotro
o ia; ca să știm cum stăm.
Dar, înainte de asta, să nu uităm să ne
iubim. Măcar azi, de Valentine’s Day,
acest preaîndrăgit străinism. Nu de altceva, dar deocamdată, alții mama nu mai
face!
București, 14 februarie 2017.
