Eugen Ţurcanu – schiţă de portret*

Scopul comunicării de faţă este de a încerca să sondăm motivaţiile psihologice care au stat la baza acţiunilor deţinutului cel mai proeminent implicat în reeducarea de „tip Piteşti”, Eugen Ţurcanu.
Încercarea noastră se bazează pe două surse: prima, o relatare a lui Alexandru Dumitrescu, directorul închisorii Piteşti, apropiată evenimentelor, şi a doua, o expunere a lui Gheorghe Bâgu, fost coleg de detenţie cu Ţurcanu la Piteşti şi, după începerea demascărilor, şef al comitetului de demascare la camera 1 „corecţie” (etajul I).

Episodul pe care îl vom relata are loc în perioada imedit ulterioară introducerii noului regulament penitenciar în închisorile româneşti (7 iunie 1949 la Piteşti), care a avut drept consecinţă instituirea unui regim dur de detenţie, având ca scop să-i izoleze complet pe deţinuţi de familiile lor, tocmai pentru a-i lipsi de suportul psihologic şi moral care ar fi îngreunat acţiunile reeducative. Primirea de pachete, vizitele şi vorbitoarele au fost suspendate pe termen nedeterminat, iar administraţia a instituit un regim de teroare asupra deţinuţilor.

În perioada respectivă, Ţurcanu a primit însă un pachet de acasă, iar directorul Alexandru Dumitrescu l-a lăsat să citească cele câteva rânduri însoţitoare pe care gardianul şef Gheorghe Ciobanu i le reţinuse. Directorul spune că episodul a avut loc între inspecţia lui Iosif Nemeş (6 iulie 1949) şi trimiterea ofiţerului politic Ioan Marina la închisoare (fapt care s-a petrecut la câteva zile distanţă), dar îl datează greşit în septembrie acelaşi an[1].

Mai mult, la începutul lunii iulie 1949, Dumitrescu i-a permis lui Ţurcanu să trimită o procură adresată soţiei[2]. După ce i-a precizat că solicită favorul de a o trimite prin scrisoare recomandată, deţinutul a continuat după cum relatează directorul:
[„]Dle Director[,] trebue mai întâi să vă explic despre ce este vorba ca să mă puteţi înţelege[”,] şi în continuare începe să-mi spună următoarele: «Înainte de a fi arestat[,] eu m-am despărţit de nevastă, pentru că am prins-o având relaţii secsuale cu propriul meu frate[,] acasă la părinţii mei[,] în fundul grădinii.[»] Auzind aceste lucruri[,] m’am mirat într’adevăr cum de se poate una ca asta, să aibă relaţii secsuale cu propriul tău frate, aceasta nu ieste posibil. [«]Ieste adevărat[,] D-le Director[,] îmi răspunde, că ori cine aude acest lucru nu-mi dă crezare[,] însă acesta este adevărul[,] şi dacă v’aş povesti tot ceiace am tras în viaţa mea cu această femeie[,] v’aţi speria.[»] La auzul acestor cuviinte l-am compătimit, la care compătimire el îmi răspunde că într’adevăr[,] viaţa lui ieste o tragedie. După ce termină acestea de spus[,] continuă. [«]În prezent suntem despărţiţi[,] ea locuieşte la Suceava şi eu la păriinţii miei[,] într’o comună de pe lângă Rădăuţi. Ce s’a întâmplat însă[?], când eu am plecat de la ea[,] mi-au rămas acolo toate hainele[,] şi necazul cel mai mare nu ar fi acesta[,] că mi-au rămas hainele[,] dar s’a întâmplat ca toate actele mele personale să rămână în buzunarul unei haine ce se găseşte la ia[,] şi dacă pe mine m’a arestat[,] eu nu mi-am mai luat actele[,] aşa că mi se pot pierde actele[;] şi după ce mă eliberez[,] desigur că v’oi avea necaz din această cauză. Ştiind că atunci când ieste vorba de acte deţinuţii au dreptul să scrie recomandat, acesta este motivul pentru care vin la D-voastră şi vă rog[,] dacă ieste posibil[,] ca această lună să mi se permită să trimit această scrisoare recomandat[,] mai ales că în afară de faptul că ieste vorba de acte[,] eu vreau ca această scrisoare ce i-o trimit să i-o fac sub formă de procură, prin care să-i pun în vedere ce trebuie să facă cu hainele mele, într’u cât până eu mă eliberez[,] ea poate să-mi vândă hainele şi apoi eu să nu o mai pot trage la răspundere, însă dacă îi trimit această procură[,] ea pe baza ei mi le va preda la păriinţii miei[,] iar ea va avea acoperire procura mea[,] şi în cazul că nu le va preda[,] eu îi voi face dovadă cu recipisa de la poştă şi cu faptul că D-voastră mi-aţi făcut acest lucru posibil, adică trimiterea recomandatei cu această procură[,] fapt ce va rezulta din actele Penitenciarului.[»]”[3]
Gardianul Nicolae Şchiopu a dus la poştă scrisoarea recomandată, iar directorul i-ar fi dat recipisa lui Ţurcanu, după ce în prealabil a pus viza în colţ şi a semnat. Este necesar a fi marcat că după schimbarea regulamentului penitenciar acceptul directorului într-o asemenea operaţiune era un mare favor, nicidecum un drept regulamentar.

Informaţia privitoare la relaţiile dintre Ţurcanu şi soţia sa este sprijinită de o alta, furnizată de Gheorghe Bâgu, apropiat al său din perioada de început a demascărilor de la camera 1 „corecţie”, informaţie care îl are ca sursă tot pe Ţurcanu.

În acea perioadă, viitorul reeducator-şef dintre deţinuţi:
s-a mai plâns de fratele său, elev la o şcoală silvică, pe care l-a surprins făcându-i curte soţiei sale. Era tare amărât şi hotărât să-şi omoare şi fratele[4].
Cele două informaţii se sprijină reciproc: prima vorbeşte despre un adulter consumat, în timp ce cea de-a doua pare să indice nu gelozia lui Ţurcanu, ci postura psihologică de soţ înşelat, de vreme ce este greu de crezut că cineva s-ar gândi să ucidă pentru nişte simple curte.

În plus, mărturisirea pe care Ţurcanu i-o face directorul ni se pare verosimilă şi pentru motivul că acesta s-a dovedit a fi o persoană angajată total faţă de regim şi incapabilă de dedublare. Deducem deci că pe lângă ura faţă de legionari şi orgoliul (se vede acum mai bine – rănit), eşecul în căsnicie a alimentat motorul psihologic al angajamentului absolut al lui Ţurcanu în demascări.

Note

* Textul de faţă reprezintă o variantă a unei părţi din lucrarea noastră Reeducarea în România comunistă: Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov (1945-1952), Iaşi, Editura Polirom, 2010.

[1] Cf. Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Arhivele Securităţii, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 204 r-v.

[2] Comandantul spune şi de această dată că episodul a avut loc între inspecţia lui Nemeş (6 iulie) şi trimiterea lui Marina la închisoare (petrecută la câteva zile distanţă), dar îl datează din nou greşit în sepetembrie acelai an. Cf. Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 204 v-207 r; Proces-Verbal de Interogatoriu, nedatat [după 29/04/1954], vol. 10, f. 107 v.

[3] Alexandru Dumitrescu, Proces-Verbal de Interogatoriu, 21-28/01/1954, Fond „Penal”, dos. 25 390, vol. 10, ff. 205 v-206 v. Este poate inutil de precizat că respectăm ortografia documentului.

[4] Gh. Bâgu, Mărturisiri din perioada comunistă, f. ed., f. a., p. 7.

Comunicare la Simpozionul Internaţional Piteşti – Reeducarea prin tortură, Piteşti, 2-4 octombrie 2009.

Emisiunea „Rezistenţa prin cultură”, 16 noiembrie 2010, la TVR Cultural despre romanul „Ostinato” de Paul Goma

la adresa:

http://www.tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2010-11-25-15-50.flv&id.=Rezistenta prin cultura
Bucureşti, 30 noiembrie 2010.

Destine în nomenclatura comunistă: Gavrilă şi Eva Birtaş*

Dès son instauration en Roumanie, en mars 1945, le régime communiste a été exercé par des gens et des structures ayant une certaine culture politique acquise dans les années de l’illégalité, de la détention politique, de l’activité subversive et de l’espionnage. Le texte suivant présente deux biographies – de couple – révélatrices pour le destin d’une partie de la nomenklatura communiste de l’époque Gheorghiu-Dej. Le même temps, ces deux cas tracent les contours des visages et indiquent des nomes dans un régime qui prône l’action politique impersonnelle, mais qui ne peut pas renoncer à sa dimension criminelle jusqu’à sa chute en 1989.

Începând de la instaurarea sa, comunismul din România a fost pus în practică de către oameni şi structuri cu o anumită cultură politică, pentru unii dobândită în anii ilegalităţii, ai activităţii subversive şi de spionaj, ai detenţiei politice. În cele ce urmează vom prezenta două biografii – de cuplu – revelatoare pentru destinul unei părţi a nomenclaturii comuniste din epoca Dej. Totodată, într-un regim ideologic care pretinde acţiunea politică impersonală, ele dau chip şi nume criminalităţii care o subîntinde.

Născut în anul 1905 în Baia Mare, de naţionalitate română, Gavrilă Birtaş a fost membru al Partidului Comunist din ilegalitate. Profesia sa de bază era tâmplar[1]. Tovarăşa sa de viaţă din prima perioadă a fost Donca, militantă comunistă din Transilvania. A avut ca nume conspirative: „Eugen (B)” şi – probabil – „B.”[2]. În 1935 s-a căsătorit cu Eva Rotschild, pe care a cunoscut-o în mişcare, la „Ajutorul Muncitoresc”. De naţionalitate evreiască, Eva s-a născut pe 4 aprilie 1916 în oraşul Şimleul Silvaniei, jud. Sălaj. În 1944 mama ei a fost deportată de către autorităţile maghiare la Auschwitz, unde a murit. După ce mai întâi a activat în „Ajutorul Muncitoresc”, în 1933 a fost primită ca membră a Partidului Comunist. De profesie era croitoreasă. A lucrat apoi în Aparatul tehnic al Comitetului local al PCR din localitatea de origine (1933-1935).

O perioadă, Gavrilă a lucrat pentru Comitetul teritorial al Partidului Comunist Român din Ardeal, împreună cu Bela Breiner, Paul Veres, Rozalia Kahana, Gheorghe Stoica, R. Kertesz şi Alexandru Sencovici. Între sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lui martie 1940 a fost numit instructor de partid pentru regiunea Prahova, activitate pe care o coordona de la Bucureşti, unde s-a mutat[3]. Eva l-a urmat pe Gavrilă mai întâi la Baia Mare (în 1939), apoi la Bucureşti (1940).

La începutul lunii mai 1940, Gavrilă a fost numit în Secretariat – structura de comandă a partidului aflat în ilegalitate – alături de Ştefan Foriş, Nicu Tudor, Iosif Chişinevschi şi Teohari Georgescu.

În jurul datei de 22 mai 1940, Ştefan Foriş, liderul PCR, a plecat la Moscova să raporteze Cominternului în legătură cu situaţia partidului şi a propus Secretariatului ca în lipsa lui la comandă să rămână Iosif Chişinevschi şi Gavrilă Birtaş[4]. Coordonarea muncii de partid a rămas în sarcina celor doi însă, în practică, cel care făcea întreaga muncă de contact cu reţeaua era Birtaş.

După ce la sfârşitul lunii decembrie 1940 liderul Partidului s-a întors din URSS, în 1941 s-a stabilit ca din conducerea Secretariatului să facă parte: Ştefan Foriş, Iosif Chişinevschi, Constantin Pârvulescu, Gavrilă Birtaş şi Teohari Georgescu[5].

În primăvara anului 1941, Chişinevschi şi Birtaş au fost însă arestaţi de Siguranţă (Birtaş pe 24 aprilie, Chişinevschi cu câteva zile mai devreme). Foriş a prelucrat cazul lui Birtaş cu Constantin Carp şi o militantă comunistă numită „Ana” (probabil Ana Toma), l-a acuzat de „purtare trădătoare la Siguranţă” şi l-a exclus din partid[6]. Din închisoare, Birtaş s-a adresat Comitetului Central al Partidului printr-o scrisoare, în care contesta excluderea şi cerea să fie reprimit în Partid. Foriş a redactat scrisoarea de răspuns, care a fost aprobată de Victoria Sârbu şi Stere Nichifor, în care dezavua atitudinea lui Birtaş şi îi respingea cererea.

În acelaşi an, în timp ce se afla în închisoare la Văcăreşti, Birtaş a fost numit de către grupul din închisori (între care şi Gheorghe Gheorghiu-Dej) ca secretar al colectivului şi responsabil pe probleme de apărare, funcţie care uzurpa practic pe cea Anei Toma, secretarul CC pe problemă. Grupul din închisori îşi aroga în acest mod pretenţia de a conduce Partidul. Astfel, Ana Toma a adresat CC o scrisoare, în care susţinea că purtarea trădătoare la Siguranţă nu îi permitea lui Birtaş să ocupe acel post. Finalmente, Foriş a obţinut asentimentul celulei din închisoare de a-l scoate pe Birtaş din funcţia de secretar al colectivului şi i-a tăiat acestuia legăturile pe probleme de apărare.

În toamna-iarna anului 1941, în condiţiile în care Partidul pierduse legăturile cu Cominternul, Birtaş şi-a dovedit utilitatea, restabilind contactul cu sovieticii prin arhitectul casei în care locuise (care fusese şi casa de lucru a Secretariatului CC). Motivat poate şi de noua sa poziţie, în primăvara anului 1942 conflictul lui Birtaş cu Foriş şi militanţii comunişti din jurul său s-a agravat.

În iarna anului 1942-1943 Birtaş a adresat o nouă scrisoare CC al Partidului, cerând reprimirea în organizaţie. Scrisoarea a rămas însă fără răspuns din partea lui Foriş şi a organului suprem al Partidului.

După arestarea soţului ei, în 24 aprilie 1940, Eva a fost trimisă de partid în „Ajutorul Roşu”, fiind responsabilă cu aprovizionarea comuniştilor închişi la Văcăreşti. În primăvara anului 1942 a fost numită în Aparatul tehnic al CC al PCR ca ajutor al Ilenei Pop[7].

După 23 august 1944, Gavrilă a fost trimis de partid în Ardealul de Nord, iar din aprilie 1946 a fost numit şef al Siguranţei din Oradea. Foriş avea dreptate să suspecteze că trădarea venea din cercul restrâns al membrilor Secretariatului, însă „trădătorul” nu era Birtaş, ci – aşa cum avea să se dovedească ulterior – Nicu Tudor, care fusese racolat de către Siguranţă. Eva şi-a urmat din nou soţul în Ardealul de Nord, lucrând la Baia Mare, localitate inclusă în Regionala de Partid Cluj, unde a rămas până în 1946. Apoi a activat la „Apărarea Patriotică” din Oradea, unde a condus Secţia asistenţei. În noiembrie 1947 s-a îmbolnăvit grav de stomac, iar în februarie anul următor a fost operată de ulcer perforat. Până în aprilie 1949 nu a mai putut lucra.

În vara anului 1948, când a fost înfiinţată Securitatea, iar Foriş fusese deja executat de către tovarăşii lui, Gavrilă a fost numit şef al Direcţiei I (Informaţii interne), cu gradul de colonel. Era principala structură a poliţiei politice care se ocupa cu represiunea internă. În 1950 el a fost transferat ca şef al Direcţiei a III-a (Contraspionaj în Penitenciare şi Miliţie), unde a coordonat direct Securitatea închisorilor şi lagărelor (Serviciul Operativ/Serviciul Inspecţii) al cărei scop era reeducarea deţinuţilor politici şi verificarea purităţii ideologice a cadrelor închisorilor şi Miliţiei[8].

Pe 15 iunie 1949, Eva a fost numită adjunctă (funcţia se numea: referent-şef) a lui Iosif Nemeş, şeful Securităţii închisorilor (Serviciul Operativ). Nemeş se cunoştea cu soţii Birtaş din Transilvania de Nord, din perioada anterioară, când primul fusese comandant al închisorii Oradea (septembrie 1945-martie 1949), iar Gavrilă Birtaş şeful Siguranţei locale. Erau chiar în relaţii de prietenie. La rândul său, Nemeş fusese numit la conducerea structurii informative a închisorilor de către Gheorghe Pintilie, şeful Securităţii, la propunerea lui Gavrilă Birtaş, care îi era şi legătură superioară directă, întrucât Serviciul Operativ făcea parte din Direcţia a III-a Securităţii[9].

Când Nemeş pleca pe teren, să inspecteze unităţile de detenţie, Eva era cea care îl înlocuia. Deşi îi era interzis, ea desfăcea plicurile sigilate cu note informative care veneau din teritoriu, de la închisori, trimise pe linia Securităţilor regionale. Totodată, căuta să-şi manifeste autoritatea asupra celorlalţi lucrători din Centrala Serviciului Operativ, generând numeroase tensiuni, motive pentru care Nemeş a solicitat conducerii Securităţii să fie mutată la Cadre sau în altă parte. La Securitatea închisorilor şi lagărelor Eva a rămas până în octombrie 1949. A participat la pregătirea demascării (reeducării) de la închisoarea Piteşti, însă nu a prins debutul acesteia, fiind transferată la Serviciul Cadre din Direcţia administrativă a Direcţiei Generale a Penitenciarelor.

În vara anului 1952, imediat ce Teohari Georgescu a fost scos din Secretariatul Partidului şi de la conducerea Ministerului de Interne, gen. Gheorghe Pintilie (şeful Securităţii), gen. Marin Jianu (ministrul adjunct de interne), col. Mişu Dulgheru (şeful Anchetelor Securităţii) şi Gavrilă Birtaş (şeful Direcţiei a III-a) au fost şi ei schimbaţi din funcţii[10]. Ceea ce a contat în decizie, cel puţin în cazul lui Birtaş, a fost faptul că a fost numit în funcţie la propunerea fostului şef al Internelor. Subsecvent, avusese o luptă între grupările din Ministerul de Interne, prima fiind condusă de către Marin Jianu, care era asociat cu lt.-col. Nicolae Prosan (director administrativ în Direcţia Generală a Penitencarelor/DGP), Dimitrie Băzălan (fost şef al DGP), Aurel Tiron (fost comandant al închisorii Suceava avansat în Centrala MI) şi Marin Constantinescu (şeful Direcţiei Administrative din DGP). Cea de-a doua era condusă de către Birtaş, şi îi asocia pe: lt.-col. Ştefan Coller (din Corpul de inspecţie al MI), cpt. Eva Birtaş (fostă adjunctă a lui Iosif Nemeş la conducerea Securităţii închisorilor, apoi şefa Cadrelor din DGP), Ludovic Czeller (şeful Corpului de control administrativ din DGP) şi mr. Iosif Nemeş (fost şef al Securităţii închisorilor/Serviciul Operativ, ulterior în Corpul de inspecţii al MI). În acea atmosferă de suspiciune reciprocă, informaţiile obţinute din „demascările” deţinuţilor politici au fost folosite în luptele interne, aşa cum o sugerează documentele reeducării. Ele s-au încheiat prin decapitarea ambelor grupări şi concedierea unora dintre componenţi.

La Serviciul Cadre din Direcţia administrativă a Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Eva a fost mai întâi referent-şef – adjunctă a şefului Serviciului (octombrie 1949-30 iunie 1950) –, apoi şefa Serviciului (1 iulie 1950-1952), cu gradul de lt.-major.

Trecut pe linie moartă, în 1955 Gavrilă ocupa funcţia de director în Ministerul Gospodăririi Comunale şi Industriei Locative[11]. Era foarte departe de activitatea pe care o desfăşurase întreaga sa viaţă.

Eva s-a întors la munca de informaţii în perioada 1954-1955, când a fost inspector-prim în Grupa Inspecţii a Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă din Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă, cu gradul de căpitan, pentru ca în cursul anului 1955 să fie numită inspector-prim în Serviciul Inspecţii (Securitatea închisorilor şi lagărelor), care funcţiona camuflat în Direcţia Penitenciarelor, Lagărelor şi Coloniilor. 

Pe 30 mai 1955 o comisie medicală a MAI a clasat-o medical, iar ulterior a fost pensionată cu gradul III de invaliditate. În timpul ilegalităţii contractase un ulcer duodenal care i-a cauzat numeroase probleme de-a lungul carierei sale în Ministerul de Interne.

În 1956-1957 Gavrilă a fost martor al acuzării (şi, în acelaşi timp, al apărării lui Tudor Sepeanu) în procesul cadrelor Securităţii/MAI care au fost scoşi ţapi ispăşitori ai reeducării. Declaraţia sa în instanţă – exceptând propria-i implicare – a fost dintre cele mai apropiate de adevăr. Era semnul nemulţumirii sale pentru stoparea carierei în cadrul Organelor[12].

Cât era de reală situaţia descrisă în cazul Evei, ori cât reprezenta o justificarea pentru scoaterea sa din cadrul Organelor, nu este uşor de aflat în absenţa unor alte surse decât cele oficiale. Cert este însă că în cazul lui Gavrilă faptul s-a datorat apropierii sale de grupul Pauker şi concurenţei pe care o putea exercita faţă cu Gheorghiu-Dej. Funcţiile ocupate şi activitatea depuse în partid în perioada interbelică – pe scurt: aura sa de ilegalist de frunte – îl făceau ţinta perfectă în contextul eliminării de către liderul Partidului a unei părţi a vechii gărzi.

NOTE

[1] Marius Oprea, Portrete de securişti. Birtaş Gavril, în revista electronică „Tiuk”, la adresa http://www.tiuk.reea.net/19/marius.oprea.html (acces: 25.11.2010).

[2] Numele conspirative apar în Dan Cătănuş şi Ioan Chiper (editori), cu concursul lui Gheorghe Neacşu, Cazul Ştefan Foriş. Lupta pentru putere în P.C.R. de la Gheorghiu-Dej la Ceauşescu. Documente (1940-1968), Editura Vremea, Bucureşti, 1999, passim, în special p. 253.

[3] D. Cătănuş şi I. Chiper (editori), op. cit., p. 244.

[4] Ibidem, op. cit., pp. 160-161, 241, 244; Mihai Burcea, Marius Stan, Mihail Bumbeş, Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Editura Polirom, Iaşi, 2009, p. 107.

[5] D. Cătănuş şi I. Chiper (editori), op. cit., pp. 167, 242-243.

[6] Ibidem, op. cit., pp. 66-68, 289-290; M. Burcea, M. Stan, M. Bumbeş, op. cit., p. 108.

[7] M. Burcea, M. Stan, M. Bumbeş, Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor, op. cit., pp. 107-109.

[8] M. Oprea, Portrete de securişti. Birtaş Gavril, loc. cit.; Mircea Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1948-1952). Aiud, Suceava, Piteşti, Editura Polirom, Iaşi, 2010, passim şi Procesele reeducării (1952-1960), lucrare publicată în volum alături de cea a lui Titică Predescu, Statul şi dreptul, instrumente de represiune ale dictaturii comuniste, Fundaţia Culturală „Memoria” – Filiala Argeş, Piteşti, 2008, passim.

[9] M. Stănescu, Reeducarea în România comunistă (1948-1952). Aiud, Suceava, Piteşti, passim.

[10] D. Cătănuş şi I. Chiper (editori), op. cit., p. 291.

[11] M. Burcea, M. Stan, M. Bumbeş, op. cit., p. 109.

[12] M. Stănescu, Procesele reeducării (1952-1960), passim.

--------------------------------------------------------------------------- 

* Mulţumesc lui Vladimir Tismăneanu pentru sugestia de a scrie acest text. 

Bucureşti, 29 noiembrie 2010. 

Publicat în Represiune și control social în România comunistă, Anuarul IICCMER, Vol. V-VI/2010-2011, pp. 161-165.

Reeducarea în România comunistă (1948-1955). Târgşor, Gherla

PEDITURA POLIROM
COLECŢIA: Document
PREŢ: 39,50 RON
DOMENIU: Istorie
ISBN: 978-973-46-1841-5
ANUL APARIŢIEI: 2010
NUMĂR PAGINI: 304
FORMAT: 160x235

PREZENTARE

Cele trei volume ale seriei Reeducarea în România comunistă oferă o istorie completă a reeducării de tip Piteşti, de la primele tentative — închisorile Aiud şi Suceava — până la stoparea ei oficială. Cautările în arhive şi discuţiile cu foşti deţinuţi au dat naştere acestei lucrări al cărei scop este, conform autorului, „să redea istoria încercărilor regimului comunist din România de a restructura (reeduca) detinuţii politici, adică de a-i transforma din duşmani (reali sau presupuşi) în aderenţi (reali) ai doctrinei şi practicii comuniste”. Volumul al doilea prezintă cazurile de reeducare de la Târgşorul Nou (1948-1950), închisoarea destinată foştilor elevi, şi din penitenciarul de la Gherla (1950-1955), unde au fost aduşi deţinuti şi cadre de la Piteşti. Tehnicile de „demascare”, bătăile şi tortura au provocat infirmitatea şi moartea unui număr foarte mare dintre victimele acestui experiment descris de autorii lui ca „pedagogic”.

Bucureşti, 2 decembrie 2010.


Recenzii:
http://tismaneanu.wordpress.com/2010/12/08/felicitari-mircea-stanescu-volumul-al-ii-lea-din-reeducarea-in-romania-comunista/

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/recenzii_de_carte/arhiva_recenzii_de_carte/reeducarea_in_romania_comunista_targusor_gherla/

Colegiul Central al PCR – Justiţie internă de clasă (1945-1989)

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Arhivele Naţionale ale României (ANR) vă invită la comunicarea cu titlul Colegiul Central al PCR – Justiţie internă de clasă (1945-1989), susţinută de Gabriel Catalan şi Mircea Stănescu (ANR).

La întâlnire – care va fi moderată de Adrian Cioflâncă, din partea IICCMER – vor participa Dorin Dobrincu, directorul ANR, Alina Pavelescu, şef SANIC, şi Mihail Neamţu, director ştiinţific al IICCMER.

Evenimentul va avea loc vineri, 21 mai 2010, orele 12.00, la noul sediu IICCMER din str. Alecu Russo, nr. 13-19, etaj 5, ap. 11, Bucureşti, sector 2.

Video:

Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.1
http://www.youtube.com/watch?v=zXkRhgWaDtg
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.2
http://www.youtube.com/watch?v=Cd7XVuUhFyI
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.3
http://www.youtube.com/watch?v=bB8g2i6iYBg
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.4
http://www.youtube.com/watch?v=bmVOhHGu7YQ
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.5
http://www.youtube.com/watch?v=TvRYUIu_gAE
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.6
http://www.youtube.com/watch?v=Kcycb3GsqBY
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.7
http://www.youtube.com/watch?v=PXxORXiT4Z8
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.8
http://www.youtube.com/watch?v=V5vSvr8VUIE
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.9
http://www.youtube.com/watch?v=KJ4akDPh3iQ
Colegiul Central al PCR - Comunicare 21 mai 2010 Part.10
http://www.youtube.com/watch?v=JNK-vS0Ji-Y

Semnalări:

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/05/20/inchizitia-comunista-comisia-controlului-de-partid/

http://adriancioflanca.blogspot.com/2010/05/comunicare-despre-colegiul-central-al.html

VASILE PARASCHIV: ÎN NUMELE VICTIMELOR COMUNISMULUI

Vasile Paraschiv, Strigăt pentru adevăr şi libertate. Scrisori adresate poporului român pentru trezirea şi redeşteptarea neamului, ed. a ziarului Timişoara, Timişoara, 2009, 174 p. (cu un cuvânt de încheiere de Petru Vasile Tomoioagă)

Cartea de faţă reprezintă o colecţie de luări de poziţie privitoare la modul în care se înfăptuieşte în România justiţia şi memoria comunismului. Mijloacele alese sunt scrisoarea deschisă şi apelul, tipice pentru disidenţa est-europeană, al cărei reprezentant de seamă este muncitorul Vasile Paraschiv. Autorul o spune în felul său simplu şi direct: „eu aşa sunt obişnuit să spun oamenilor adevărul, în faţă şi în mod corect, căci pentru dreptate şi adevăr am luptat eu înainte de Revoluţie.” (p. 78)

Anchetat şi torturat de Securitate pentru solidarizarea cu Paul Goma, iniţiatorul Mişcării pentru drepturile omului din România anului 1977, anchetat, internat de mai multe ori în azile psihiatrice, torturat, dat afară din serviciu pentru că l-a interpelat pe Ceauşescu cu privire la drepturile muncitorilor şi pentru că, aflat la Paris, a denunţat teroarea comunistă, Vasile Paraschiv nu este un „erou”, ci un om normal în vremuri anormale, fie că vorbim de comunism, fie de postcomunism. Ca şi Paul Goma ori Doina Cornea, el este vocea autorizată să vorbească în numele victimelor.

În cartea de faţă autorul îi interpelează pe intelectuali, pe ziarişti, îşi exprimă opinia despre politicile politicienilor de după 1989 ori despre cele ale puternicilor zilei, fie că este vorba de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Călin Popescu Tăriceanu sau Traian Băsescu. Rezultatul este un denunţ al acţiunilor şi inacţiunilor privitoare la gestionarea moştenirii regimului comunist.

Iată un exemplu referitor la fondatoarea Memorialului de la Sighet: „Aţi făcut doamnă Ana Blandiana, un lucru minunat pentru ţara şi poporul nostru. / Însă doamna Ana Blandiana, am o nelămurire, nu-nţeleg de ce v-aţi plafonat doar la a «arăta» publicului crimele şi nelegiuirile Partidului Comunist şi niciodată nu aţi cerut, în funcţia oficială ce o aveţi, pedepsirea criminalilor, tragerea lor la răspundere în faţa justiţiei sau cel puţin să părăsească scena politică a României, să fie daţi afară din parlamentul României, din guvern, de la preşedinţie şi mai ales din justiţie, toţi foştii membri ai Partidului Comunist Român. Cel puţin să nu mai poată fi aleşi în viitor în organismele statului democrat, pentru că ei au distrus şi au desfiinţat statul democrat în România în 1945. De ce nu aţi luat atitudine hotărâtă împotriva acestor criminali şi i-aţi tolerat până în ziua de azi, i-aţi «iertat»?” (p. 61) Şi Paraschiv nu se fereşte să ducă analiza până la ultimele sale consecinţe: „Recunoaştem sau nu recunoaştem, asta înseamnă, în mod practic, o politică de solidaritate tacită cu cauza şi interesele lor.” (p. 62)

Un leitmotiv străbate cartea: înfăptuirea justiţiei prin pedepsirea celor care, în funcţiile avute în statul comunist, au făcut crime şi nelegiuiri, au distrus destine, au mutilat vieţi. Astfel, deşi aceştia nu reprezintă destinatarii privilegiaţi ai mesajelor lui Paraschiv, autorul li se adresează şi lor: „dumneavoastră, domnilor comunişti, vă cer să vă declaraţi mulţumiţi pentru un moment, doar cu atât, să vă încadraţi în muncă şi să vă câştigaţi existenţa muncind cinstit, cu gura închisă şi cu privirea în pământ, aşa cum voi ne-aţi obligat pe noi, toţi cetăţenii ţării, să muncim şi să trăim 45 de ani până la Revoluţie.” (p. 12)

Trecutul personal este foarte important pentru Paraschiv, căci a fi fost membru al Partidului Comunist – fără să fi renunţat la acea calitate sau să o fi denunţat – te face dator faţă de o ideologie, de anumite structuri, trimite la un mod de gândire şi o manieră prin care se perpetuează complicităţi. Dacă comunismul este un regim politic ilegitim şi criminal, atunci membrii de partid au fost aderenţi ai unei organizaţii ilegitime şi criminale. Şi tocmai de aceea acţiunea civică, acţiunea politică, trebuie să aibă în vedere înlocuirea „moralei comuniste” cu moralitatea publică, de sorginte creştină, restabilirea valorilor de bine, adevăr şi dreptate, sau, pe scurt, a binelui public.

În modul de a vedea lucrurile al autorului, individualităţile sunt cele care, prin efort şi exemplu personal, angajament moral, civic şi politic, pot schimba lucrurile în direcţia dorită. Tocmai de aceea el se adresează intelectualilor în cuvinte sugestive precum următoarele: „ce ne facem noi, că[ci] cu o floare sau chiar două, nu putem să facem primăvară? Şi noi asta vrem, să aducem primăvara politică mai devreme în ţara noastră, pentru că ne-am săturat după optsprezece ani de zile fără soare şi nopţi fără stele.” (p. 63) Şi tot de aceea el îi chestionează pe intelectualii de frunte ai României precum: Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu sau Horia-Roman Patapievici: „cum să fac eu ca să aflu un răspuns la toate aceste întrebări?” (64) Cum să facem dară cu toţii ca în ţara aceasta justiţia să se întroneze, iar crimele şi criminalii comunismului să fie pedepsiţi?

În numele victimelor, neobositul luptător Vasile Paraschiv aşteaptă în continuare faptele-răspuns la toate aceste întrebări.

Critica acidă la adresa unor persoane din spaţiul public, cu nume şi cu fapte (fie că cititorul o va împărtăşi ori nu) este a unui om bun, blând, blajin, cinstit, străin de goana după interese materiale, funcţii şi onoruri, animat de autentica iubire faţă de ţara şi societatea în care i-a fost dat să se nască şi a ales să trăiască.

Bucureşti, 28 martie 2010

Publicat în: revista „Curtea de Argeş”, An I, Nr. 1, decembrie 2010, p. 9; Represiune și control social în România comunistă, Anuarul IICCMER, Vol. V-VI/2010-2011, pp. 472-473.

SCRISORI TRIMISE

D-lui Dan Culcer,
Editorul revistei „Asymetria”

Stimate Domnule Dan Culcer,

Deunăzi am luat la cunoştinţă că în data de 17 octombrie 2009 revista „Asymetria” a publicat un articol semnat de D-na Isabela Vasiliu Scraba, în care Domnia Sa face o serie de afirmaţii legate de scrierile mele pe teme istorice şi, mai grav, despre persoana mea (http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=833).

Întrucât textul cu pricina a apărut în revista Dvs., pe care o preţuiesc, la fel ca şi pe Domnia Voastră (de-a lungul timpului am fost onorat să fiu eu însumi publicat de Dvs. în „Asymetria”), ţin să fac pentru cititorii revistei următoarele precizări:

Aserţiunile eseistei apar într-un context care nu are nici în clin nici în mânecă cu scrierile şi persoana mea, textul intitulându-se „Excluderea lui Noica şi a poeţilor martiri din cultura românească”. Citez pasajul în întregime:

„Indeletnicirea cripto-comunistă de a găsi vinovaţi printre victime a ieşit la iveală şi din verdictul unui proces de calomnie (2003-2004) în care instanţa judecătorească i-a dat dreptate calomniatorului, un fost bursier Soros (2) [trimitere în notă – n. m., Mircea Stănescu], care ţinuse a-l face informator de Securitate pe fostul deţinut politic Radu Ciuceanu cu dovezi din 1949-1951 furnizate de dosarul re-educării studenţilor în temniţa de la Piteşti (Nr. 26 979, vol. 1-24).” (loc. cit.)

Ce legătură va fi fiind între procesul în care am fost târât de către Radu Ciuceanu (împreună cu ziaristul Romulus Georgescu), pe de o parte, şi Noica şi poeţii martiri din închisori, pe de altă parte, rămâne un mister insondabil asupra căruia nu mă voi apleca. Mă voi apleca însă asupra celor emise de eseistă, care sunt nu doar false, ci şi denigratoare.

Fondul procesului l-a constituit nu vreo acuză de colaborare cu Securitatea, ci o afirmaţie a mea care reproducea propriile spuse ale lui Radu Ciuceanu în faţa investigatorilor CNSAS. Citez din studiul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi problema moştenirii comunismului (publicat la vremea respectivă chiar în „Asymetria”): „Radu Ciuceanu, astăzi senator al Partidului România Mare şi, după spusele sale în faţa investigatorilor Consiliului, informator al Securităţii.” Faptul poate fi verificat cu uşurinţă şi din documentele procesului publicate pe blogul meu: Procesul Radu CIUCEANU c. Mircea STĂNESCU şi Romulus GEORGESCU (2003-2004).

La fel de falsă este şi afirmaţia autoarei că probatoriul depus de mine conţinea doar informaţii din dosarul penal nr. 26979 de la Securitate. Pe lângă copia studiului mai sus citat, care este limpede că nu formulează o acuză la adresa lui Radu Ciuceanu, şi informaţiile din dosarele Securităţii, care îl indică pe reclamant drept posesor al unui angajament de colaborare cu Securitatea semnat în închisoare, am mai depus copii de pe pagini ale cărţii lui Liviu Vălenaş, Soldat al mareşalului Ion Antonescu, Convorbiri cu Ion Pantazi (Vremea, 2001), care conţine o aserţiune identică cu cea comunicată de mine şi alte înscrisuri.

Întrucât eseistica (în speţă cea autohtonă!) este un tip de producţie în care, de regulă, oamenii vorbesc ca să se afle în treabă, D-na Vasiliu Scraba nu ne explică nici care ar fi legătura dintre faptul că am fost bursier Soros şi procesul despre care aduce vorba.

Autoarea se pronunţă apoi asupra competenţei mele în materie de studiere a istoriei reeducării. Citez conţinutul notei însoţitoare: „Mircea Stănescu (n.1968) a luat doctoratul în filozofie la Facultatea de Filozofie din Bucureşti cu o teză despre «experimentul Nikolski». Desigur, el nu-l arată pe tartorul principal, ca să-şi poată desfăşura originalitatea gîndirii prin următoarea triadă, pe cât de stupidă, pe atât de falsă: reeducarea la sovietici ar fi fost «prin muncă», la chinezi «prin reforma gândirii» şi la români «prin demascare şi auto-analiză». Lucrarea i-a fost publicată în 2008, completând imaginea manipulatoare oferită de volumul din 1995 de la Editura Vremea, unde s-au publicat texte scrise de deţinuţi în timpul torturilor pentru «reeducare». Cu informaţii din dosarul reeducării «tip Piteşti» Mircea Stănescu si-a probat acuzaţiile, fără a mai aduce vreo altă dovadă.” (loc. cit.)
Am să trec peste tonul superior, de certitudine absolută, inacceptabil nici măcar la cercetătorii avizaţi în studierea subiectului, marcând doar că autoarea încurcă ediţiile cărţilor mele, nu le indică titlurile, le rezumă abuziv şi evită clasicul procedeu al citării pentru a-şi proba spusele. Am să indic însă doar câteva persoane care s-au pronunţat asupra valorii istorice a studiilor mele: Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca (cel pe care autoarea îl citează în eseul său!), Paul Goma, Dan C. Mihăilescu, Vladimir Tismăneanu sau Dan Culcer (dovadă că un text al meu despre reeducare a fost reţinut de D-sa între documentele pe care le-a încredinţat spre păstrare Institutului pentru Memoria Exilului Românesc – cf. inventarului accesibil pe Internet!).

În fine, am să mă opresc asupra lucrurilor cu adevărat grave spuse de eseistă în textul său, prea scurt în raport cu cantitatea de falsuri conţinute.

Prima este aceea că aş găsi vinovaţi printre victimele comunismului, eludând adevăratul vinovat în cazul reeducării – Alexandru Nicolschi. Afirmaţia este complet aiurea. În cartea mea Procesele reeducării (1952-1960), Fundaţia Culturală „Memoria” – Filiala Argeş, 2008, în partea sa finală, sunt indicaţi adevăraţii vinovaţi (între care şi cel pomenit de eseistă). Ei încep cu Gheorghiu-Dej, liderul Partidului, membrii Secretariatului şi Biroului Politic, şi continuă cu conducerea Securităţii (Nicolschi era nr. 2, nr. 1 fiind Gheorghe Pintilie!), conducerea Securităţii Închisorilor şi ofiţerii din penitenciare. Şi acolo mă opresc! Nu există nicio acuză la adresa deţinuţilor, chiar cei mai implicaţi în acţiune, opţiune intepretativă pe care o explic şi pe care cititorii interesaţi (dar cititori veritabili!) o pot regăsi cu uşurinţă.

Pornind de la cele spuse deja, îi invit însă pe cititori să mediteze asupra specificului reeducării: cel în care fostele victime ale reeducării s-au situat adesea, în timpul detenţiei dar şi după, nu de partea foştilor colegi de suferinţă, ci de partea agenţilor răului. Voi mai spune că Dl. Radu Ciuceanu „victima” studiilor mele istorice, a intentat procese de calomnie nu doar mie, ci şi foştilor săi colegi de suferinţă – Constantin Ticu Dumitrescu, Şerban Rădulescu-Zoner, Aristide Ionescu ori editorului şi publicistului Constantin Heneragiu, cu ultimii trei motivul constituindu-l natura relaţiilor D-sale cu Securitatea în timpul şi după detenţie.

Autoarea sfârşeşte prin a numi demersul meu – intelectual şi istoric – „îndeletnicire cripto-comunistă” şi rezultatul: „imagine manipulatoare”. Afirmaţiile ar avea darul de a-mi smulge un zâmbet, dacă n-ar fi atât de grave. Pe lângă persoanele care s-au pronunţat asupra caracterului studiilor mele, indicate mai sus, voi mai spune că tocmai din pricina „criptocomunismului” meu Fundaţia Culturală „Memoria” – Filiala Argeş, instituţia care anual organizează Simpozionul „Reeducarea prin tortură”, a fost cea care mi-a solicitat să scriu cartea Procesele reeducării (1952-1960). În mod identic, tot pentru „criptocomunismul” meu, Constantin Ticu Dumitrescu mi-a scris, în ultimele sale luni de viaţă, cuvântul înainte la recenta carte Reeducarea în România comunistă (1945-1952), Polirom, 2010. Apoi, cât de „manipulatoare” îmi sunt cărţile şi studiile, poate fi probat prin cele cca. 100 de interviuri de profunzime pe care le-am realizat cu subiecţi ai reeducării şi, mai ales, prin cuvântul dat victimelor cu fiecare prilej.

În fine, pretinsa avocată a victimelor reeducării atinge apogeul atunci când mă numeşte „calomniator”. Cititorii vor înţelege singuri că a numi astfel pe cineva, după ce două instanţe de judecată s-au pronunţat în speţa în cauză (în care Radu Ciuceanu îmi cerea, pentru repararea onoarei sale, 5000 de Euro!), este foarte riscant din punct de vedere juridic şi descalificant moral. Ei vor înţelege în acelaşi timp şi că a vorbi fără să cunoşti subiectul aflat în discuţie – care începe cu citirea şi citarea pure şi simple! – nu onorează pe emiţător şi aduce deservicii profunde memoriei victimelor şi istoriei reeducării. Şi aceasta prin practicarea unui demers amatoristic în care acuzele aduse persoanei şi scrierilor mele nu sunt altceva decât reflexul în oglindă al emiţătorului.


Stimate Domnule Dan Culcer,
Sperând că veţi publica reacţia mea, vă asigur de sentimentele mele cele mai bune,
Mircea Stănescu.

20 februarie 2010

Încadrat de către redacţie la rubrica „Polemici”: 
http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=911

SCRISORI PRIMITE (208-2013)

despre securitate

De la: [...]@isc-we.ro

Trimis: 22 iulie 2008 16:44:03

Către: mirceastanescu@hotmail.com

Domnule Stanescu,

Am descoperit recent articolul dvs. publicat in "Asymetria" nr. 8-9, mai 2003, in "Timpul", Iasi, si in "Vremea national-crestina", iunie 2003. In paragraful intitulat "CNSAS". faceti un inventar al incalcarilor legii de organizare si al drepturilor omului de catre "gruparea Onisoru-Gheorghe", corecte si din punctul meu de vedere in cea mai mare parte. Dar, prin omisiune sau rastalmacire faceti si grave erori. Astfel, va opriti la acuzatia de neverificare a lui Ion Iliescu si a lui C.V.Tudor, fara sa adaugati ca ar fi trebuit verificati toti tortionarii in viata si asta inaintea informatorilor. Atunci cand faceti referire la subsemnatul, imi permit sa spun ca din ignoranta, apreciati ca schimbarea incadrarii mele (in necolaborator al securitatii) s-a facut din motive obscure. Ati citit dvs. notele mele? Acolo unde, la intrebarile care mi se puneau raspundeam sistematic "nu stiu", nu cunosc", nu am auzit" etc. Stiti dvs. de ce tocmai unii erau supusi incercarilor de racolare unele reusite, altele nu? Pentru ca acestia incepeau sa prezinte interes pentru securitate si aceasta trecea la santaj. Eu unul, dupa ce ca aveam si gura "sloboda" la serviciu in ceea ce-l privea pe "conducatorul iubit", imediat dupa ce am facut niste tentative nereusite de a ma transfera la ARCOM si ISPIF, printre putinele intreprinderi prin care se mai putea pleca la lucru in strainatate, chiar daca, in general era vorba despre tari arabe, am fost contactat de un maior de securitate direct la serviciu, invitat fiind in biroul directorului general, care "intamplator" era absent. Daca am semnat un asa-zis angajament, am facut-o la dictare, nestiind exact ce se urmareste. La final m-am dumirit, am semnat ca sa nu fiu chemat "in alta parte", asa cum mi-a spus securistul, dar stiam ce aveam de facut. Si am facut exact ceea ce am aratat mai sus: "nu stiu" s.a.m.d. Asa ca ar fi de dorit ca atunci cand se fac afirmatii care pot cicatriza sufleteste pe cineva sa se faca si o documentare cat mai completa. Pentru ca, tot pe internet am descoperit si o lucrare de disertatie pentru masterat la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala (UB) de 62 de pagini, care, facand referire la acelasi caz, nici macar nu catadicseste sa arate ca a fost schimbata incadrarea, lasand sa se inteleaga ca am fost colaborator al securitatii. Acesta este inca un exemplu, si mai grav, de distorsionare a realitatii (ca sa nu-i spun minciuna) prin omisiune. Cred ca, asa cum a procedat si "Evenimentul zilei" din jurul date de 4 iunie 2000, onoarea v-ar obliga, fie si acum, sa faceti cuvenita precizare si rectificare.

RE: despre securitate‏

De la: mirceastanescu@hotmail.com

Trimis: 22 iulie 2008 19:03:49

Către: [...]@isc-we.ro

Stimate Domnule D[...] M[...],

Multumesc de reactia Dvs. la cele scrise de mine.

Presupun ca va referiti la articolul meu intitulat: „Pagubele colaterale” ale războiului din Irak şi „aspectele colaterale” ale distrugerii CNSAS. Textul respectiv este, in prima sa parte, un rezumat al unui studiu de mai mare intindere, pe care il regasiti tot pe blogul meu, intitulat: Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi problema moştenirii comunismului in care, daca veti avea timpul necesar si curiozitatea, veti regasi ponderea care trebuie acordata de catre CNSAS, conform legii, in verificarea calitatii de agent/colaborator a persoanelor investigate. (Cea pe care o deplangeti ca nu exista!) Tocmai pentru ca nu ati citit acel studiu, care este o analiza in extenso a activitatii CNSAS, faceti si contrasensul care urmeaza.

Cu privire la fondul imputarii pe care mi-o faceti: "obscuritatea" despre care este vorba in context nu afirm ca ar apartine biografiei sau dosarului Dvs., ci insusi modului de analiza al Colegiului CNSAS din acel moment.

Repet si pentru Dvs. sensul celor spuse de mine in studiul de care va vorbesc: calitatea de "colaborator" al Securitatii nu este un fleac: ea trebuie demonstrata cu probe. Iar odata ce ai dat un asemenea "verdict" intr-un prim moment, este cel putin "obscur" (ati observat, desigur, ce moderat am fost in exprimare!) sa revii intr-un al doilea moment cu un verdict la polul opus. Aceasta inseamna ca trebuie sa justifici si sa asumi public schimbarea de incadrare, care poate sa insemne - logic si practic - fie ca s-a produs o gafa monumentala in aprecierea calitatii persoanei investigate, fie ca altele au fost motivele schimbarii de incadrare al membrilor Colegiului (de pilda: nu-l dai "pe-al meu", nu-l dau "pe-al tau"!).

In fine, in munca mea de istoric mi-am fixat un principiu, de care m-am tinut: sa nu vorbesc despre cazuri (ca cel al Dvs.) pe care nu le cunosc indeaproape (adica pe baza de probe: documente ale Securitatii coroborate cu declaratiile persoanei in discutie). Tocmai pentru ca scopul studiilor mele nu este altul decat aflarea adevarului.

Acestea fiind zise, sper sa fi disipat aparenta obscuritate a pasajului la care faceti trimitere, care nu provine, dupa cum am spus, decat din prea grabita Dvs. lectura. Lectura care, desigur, nu are nicio legatura cu onoarea mea, la fel cum asertiunea mea nu avea vreuna cu a Domniei Voastre.

Toate cele bune,

Mircea Stanescu

http://mircea-stanescu.blogspot.com

Re: despre securitate‏

De la: [...]@isc-we.ro

Trimis: 23 iulie 2008 10:42:41

Către: mirceastanescu@hotmail.com

Stimate Domnule Mircea Stanescu,

Va multumesc, la randul meu, pentru promptitudinea reactiei dvs. la "reactia" mea. Chiar daca nu am calitatea dvs. de istoric (sunt master in economie si doctorand in inginerie), cred ca va pot explica de ce CNSAS a trecut, in aparenta brusc (de fapt in urma unei reanalizari a comisiei), de la o incadrare la alta. Problema este a criteriilor luate in considerare. In cazul meu, in prima faza, fiind prima actiune a CNSAS de deconspirare, presati fiind si de termenul inceperii alegerilor locale din anul 2000, aceasta a avut un singur criteriu: care din candidatii la alegerile pentru Primaria Capitalei a semnat un angajament cu securitatea si atat, fara sa se mai uite si ce contin dosarele. La sesizarea mea, evident ca mi-au consultat dosarul si s-au lamurit. Mesajul verbal pe care mi l-a transmis comisia, prin intermediul d-lui Secasiu, reconfirmat ulterior si de dl. Onisoru (caruia i-am reprosat nedezmintirea si publica), inainte de a-l primi si in scris, a fost: "nu, d-le M[...], cu dvs. nu e nicio problema". Sigur ca raspunsul meu a fost: "Pai, daca nu e nicio problema, atunci cum ati putut sa transmiteti mediei asemenea concluzie (chiar daca s-a facut precizarea ca, ulterior, "a refuzat sa colaboreze"), care preluata cu doua zile inainte de scrutinul electoral, de catre toate presa centrala scrisa, video si audio, m-a socat atat pe mine cat si pe familia si pe prietenii mei apropiati, care cunosteau bine ce conceptii aveam si inainte si dupa 1989". Si ca sa va demostrez cat relativism exista in judecarea de catre unii a acestor situatii, am sa va descriu sau am sa va reamintesc (in cuvintele mele) cum discutau despre subiect, intr-o seara imediat urmatoare, la emisiunea lui Marius Tuca de la Antena 1, gazda si cu invitatii sai, "formatori de opinie", Mircea Dinescu si Cristian Tudor Popescu: Marius Tuca (spre surpriza mea, singurul observator corect) - "Daca asta (n.a.- subsemnatul) s-a tot mutat si cu serviciul, de cateva ori, si cu locuinta, in timp ce securitatea il tot aborda, este clar ca fugea de ei in incercarea de a evita alte intalniri". Mircea Dinescu (cu o parere contrara comisiei din care facea parte): "Domn'e, daca asta a semnat, e clar ca a colaborat" (dixit). Cristian Tudor Popescu - "Eu cred ca s-a intamplat asa: asta a venit la securitate sa-si ofere serviciile, dupa care a venit acasa, si tot gandindu-se el asa, a avut mustrari de constiinta si a refuzat sa mai colaboreze". Dupa cum vedeti, desi erau numai trei participanti la acea masa rotunda, existau tot atatea judecati diferite: una "alba", alta "neagra" si a treia, combinata.

In ceea ce priveste termenul de "obscuritate" pe care l-ati folosit in articolul la care m-am referit (asa cum corect ati presupus), eu am inteles ca acesta a fost utilizat exclusiv cu privire la modul de analiza al CNSAS-ului si nu explicit la biografia mea, dar, ganditi-va, ca oricine poate interpreta ca putand fi si o referire implicita la dosarul meu.

Va multumesc pentru informarea privind studiul de pe blogul dvs., pe care sunt curios sa-l citesc.

Cu stima,

D[...] M[...]

Re: despre securitate‏

De la: [...]@isc-we.ro

Trimis: 23 iulie 2008 15:51:46

Către: mirceastanescu@hotmail.com

Domnule Stanescu,

Revin din nou, pentru ca am citit paragraful care ma priveste din studiul dvs. de pe blog, pe care mi l-ati indicat. Imi pare rau ca, in pofida afirmatiilor dvs. din care rezulta ca n-am inteles eu bine, constat ca sensul celor afirmate de dvs. in acel articol publicat la Iasi, l-am inteles perfect. Dvs. apreciati ca CNSAS nu a facut o ilegalitate cand a facut asa-zisa deconspirare ci atunci cand a facut rectificarea, in urma argumentelor mele "patetice", fara sa tineti cont de chiar prevederile "Legii Ticu". Nu domnule istoric, nu erau patetice, erau bazate pe fapte reale. Aveti contra-argumente ca faptele descrise de mine n-ar fi reale? Ca istoric mai ales, cred ca se impune sa va bazati strict pe documente si nu pe supozitii. In ceea ce priveste sustinerea dvs. precum ca daca exista asa-zisul angajament, repet, scris la dictare, cu sabia lui Damocles deasupra capului, nici nu mai conteaza daca exista sau nu note informative, aceasta vine in contradictie cu chiar prevederile legii, in care se arata ca devine culpabil cel care a adus atingere demnitatii sau libertatii altei persoane, ceea ce in cazul meu a fost exclus, atata timp cat eu niciodata "nu stiam nimic". Ba chiar imi asumam un mare risc pretinzand ca nu cunosc lucruri care erau de notorietate la nivelul intreprinderii unde lucram (de exemplu, ca sa ma refer la un fleac, caci in acest fel a inceput: "Cunoasteti ca face cineva bisnita in intreprindere?". Iar eu, care eram clientul cel mai fidel al pachetelor de la ruda din occident a unei colege, raspundeam ca "nu cunosc, habar n-am"). Privitor la faptul ca as fi avut nevoie de adeverinta CNSAS-ului pentru a nu fi inculpat pentru declaratie mincinoasa, pe langa faptul ca nu imi faceam nici cea mai mica problema in acest sens, ba chiar ma gandeam sa actionez eu in judecata institutia (renuntand pentru ca cotidianul cu cel mai mare tiraj de atunci, "Evenimentul zilei" a dat o dezmintire, inca din titlul articolului: "M[...] P[...] nu a fost informator al securitatii"), v-as intreba, cati din cei deconspirati ca adevarati informatori, dovediti cu documente, au intrat sub incidenta justitiei pentru declaratie micinoasa?

Daca ati fi fost mai documentat, ati fi stiut ca eu am avut in primul rand dosar de urmarit, dosar pe care l-am vazut la CNSAS nu ca urmare a cererii mele, care zacea probabil printr-un sertar, ci profitand de apropirea pe care o am si in prezent de Radu Campeanu, acestuia dandu-i-se usor curs solicitarii de a-si vedea dosarul. Am venit impreuna la sediul institutiei si dl. Onisoru s-a vazut nevoit sa mi-l puna si pe al meu la dispozitie. Fiind doua volume, nu l-am putut parcurge pe tot in aproximativ doua ore, dar am vazut unele turnatorii mascate de numele de cod, care pur si simplu mi-au starnit rasul (i le-am aratat si d-lui Campeanu). Securitatea era interesata si de faptul ca "uneori, veneam acasa cu unele domnisoare, dintre care unele ramaneau peste noapte". Chestie de siguranta nationala! Am facut atunci (cred ca prin anul 2004) si o cerere de deconspirare a numelui real al turnatorilor, la care nu am primit raspuns nici in ziua de azi.

Si inca ceva: partidul pentru care am candidat atunci la Primaria Municipiului Bucuresti se numea Partidul Liberal Monarhist din Romania - PLMR, nu Partidul Monarhist. De asemenea, pentru stiinta dvs., in toamna aceluiasi an (2000), am candidat pe pozitia 1 din lista pentru CDR 2000, la Camera Deputatilor, in judetul Giurgiu (conform unui protocol, PLMR transformandu-se in PNL Traditional, care, dupa alegeri a fuzionat cu PNL-Campeanu, azi fuzionat la randul lui cu PNL). Si atunci am dat o declaratie identica.

De aceea, imi permit sa va spun ca daca ati abordat in vastul si documentatul dvs. material, pentru care va felicit, si un subiect care privea persoana mea, atunci trebuia sa aveti o documentatie completa privitor si la acesta si pe urma sa va exprimati opinia. Nu doresc sa va dau lectii, dar eu la institutia statului in care lucrez, desi sunt inginer, sau poate tocmai de aceea, asa procedez.

Cu stima,

D[...] M[...]

RE: despre securitate‏

De la: mirceastanescu@hotmail.com

Trimis: 23 iulie 2008 19:45:51

Către: [...]@isc-web.ro

Domnule M[...],

Realmente, nu inteleg ce-mi reprosati.

Ca nu cunosc cazul Dvs.? Nu aveam de unde - nu v-am vazut dosarul, la fel cum nu am vorbit nici cu Dvs. in prealabil.

Repet - pentru ultima oara: cele doua studii ale mele privesc activitatea CNSAS, nu cazul Dvs. El face insa parte dintr-o cazuistica a activitatii institutiei in discutie, asa cum a aparut in presa. Si vizeaza nu lamurirea situatiei daca Domnia Voastra a colaborat sau nu cu Securitatea, ci analiza curenta pe care o face institutia in discutie.

Informatiile care subantind analiza mea sunt luate din presa vremii (inclusiv desmintirea de care vorbiti) si sunt citate si interpretate de mine cu buna credinta - fapt care cred ca este vizibil chiar si pentru partile cele mai interesate.

Imi reprosati apoi sustinerea privitoare la semnatarii de angajamente cu Securitatea care, in optica mea, ar trebui incadrati drept colaboratori ai Securitatii? Regret ca nu suntem de aceeasi opinie, dar tocmai acesta este farmecul discret al libertatii. Si al istoriei, ca disciplina.

Regret apoi ca, in calitate de istoric, nu va pot da nici un certificat de buna purtare, la fel cum nu va pot da niciunul de colaborare cu Securitatea. Nu aceasta este menirea mea, ci: de a face o analiza.

In fine, va multumesc pentru informatia transmisa, ca si pentru acest schimb.

Salutari cordiale,

Mircea Stanescu.

---------------------------------------------------------------------------------------------

referitor la petre pandrea

De la: W. [...]@yahoo.com

Trimis: 3 februarie 2010 13:07:13

Către: mirceastanescu@hotmail.com

Salut! sunt A[...] L[...], am 23 de ani si sunt jurnalist. Am o nelamurire foarte mare in ceea ce priveste legatura Ancai Pandrea, actrita si totodata sotia actorului Iurie Darie, cu scriitorul Petre Pandrea. Locuiesc in Bals, orasul in care s-a nascut scriitorul si pe aici toata lumea e in pom. (dar nu in Pomul Vietii). Exceptand-o pe bibliotecara din oras, toata lumea (incluzand profesorii de romana)- crede ca Anca Pandrea este fiica scriitorului. eu insa cred altceva si cred ca tu esti in stare sa imi spui adevarul. Nu de alta, dar sunt si in ultimul an la facultate si mi-am ales tema ¬Gazetaria lui Petre Pandrea¬, iar o astfel de greseala ar fi devastatoare. Astept un e-mail atunci cand vei avea timp. multumesc!

---------------------------------------------------------------------------------------------

De la: Daniella Ludvig

Către: Mircea Stanescu

Data: 7 decembrie 2012, 18:49

via Facebook

Stimate Mircea Stanescu! Citesc cu mult interes cartea Dvs. "Reeducarea in Romania comunista" vol. III., despre detinutii de la Canalul Dunare - Marea Neagra. Tema ma intereseza, deoarece sint regizorul unui film documentar de o ora (prezentat la postul de televiziune DUNA in aprilie 2011) despre un fost detinut clujean, contele Teleki Ernő (in acte ar putea sa apara sub numele de Ernest Teleki). Cind am inceput stringerea documentelor pt. film (in 2009), n-am gasit aproape nici un de document din perioada de la Canal, si nici din partea istoricilor cunoscuti de mine nu am primit ajutor in acest sens. A fost o "pata alba" tema abordata de Dvs. Din documentele personale ale conteluii Ernő Teleki reiese ca de la data de 28 februarie 1952 si pina la 16 martie 1953 a lucrat ca retinut la U.M. a Ministerului de Interne, dupa cum urmeaza:

1. la CERNAVODA: 1 martie 1952 - 15 noiembrie 1952

2. la COASTA GALAS: 16 noiembrie 1952 - 16 martie 1953.

De la Canal a fost tarnsportat la Macin, unde a avut domiciliu fortat pina in august 1955, dupa care s-a reintors la Cluj, unde a murit in anul 1980.

M-ar interesa foarte mult daca nu cumva a-ti intilnit numele lui Ernő Teleki in documentele studiate de Dvs. Va felicit pentru efortul Dvs. pus in vederea realizarii acestui vast documentar pe care il rasfoiesc cu multa curiozitate.

Cu stima si respect: Daniella Ludvig

De la: Mircea Stanescu

Către: Daniella Ludvig

Data: 9 decembrie 2012, 13:19

via Facebook

Sărut-mâna, mulţumesc de urări!

Din păcate nu i-am întâlnit numele, altfel l-aş fi reţinut.

Totuşi, el apare în fişele de încarcerare publicate pe site-ul IICCMER, la adresa:

http://86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici/T/T%2004.%20Tataranu%20-%20Tenu/Teleki%20Ernest/index.php
Toate cele bune,

Mircea Stănescu.

De la: Daniella Ludvig

Către: Mircea Stanescu

Data: 10 decembrie 2012, 18:57

via Facebook

Multumesc pt. amabilitate, pt. fisa de incarcerare. Da, despre el este vorba. De la CNSAS am primit dosarele de urmarire. Sint foarte utile, din pacate le-am obtinut dupa realizarea filmului. Asa, am un nou motiv sa ma apuc de continuarea, adica partea a doua a filmului. Mult succes in munca, si va urez sarbatori fericite. Daniella Ludvig

De la: Mircea Stanescu

Către: Daniella Ludvig

Data: 11 decembrie 2012, 14:20

via Facebook

Succes, de asemenea!

Aceleaşi urări,

Mircea Stănescu.

P.S.: În ceea ce mi-aţi scris m-a intrigat următoarea propoziţie: ”nici din partea istoricilor cunoscuti de mine nu am primit ajutor in acest sens”. Trist...

De la: Daniella Ludvig

Către: Mircea Stanescu

Data: 13 decembrie 2012, 10:08

via Facebook

La cine am apelat, nimeni nu m-a indrumat la DVS (ulterior mare pacat!) Am totusi o intrebare: ce reprezinta denumirea de "detinut administrativ"? Interesant, in fisa de incarcerare la rubrica starea civila Ernest Teleki apare ca casatorit, dar dupa informatiile mele, el nu a fost niciodata casatorit. Unde pot sa gasesc acte in aceasta privinta? La Arhivele Statului in afara de aceasta fisa de incarcerare oare exista si alte documente referitoare la Teleki? Multumesc in prealabil pt. ajutor!

Daniella Ludvig

De la: Mircea Stanescu

Către: Ludvig Daniella

Data: 13 decembrie 2012, 22:41

via Facebook

Problema n-ar fi că nu ați fost îndrumată către mine, ci că nu ați găsit niciun interlocutor printre istorici.

"Deținuții administrativi" erau persoanele condamnate prin ”decizie administrativă”, adică fară să fie judecați și condamnați în urma unui proces în Justiție, fie el oricât de abuziv, ci printr-un act administrativ (de aici denumirea!) al Ministerului de Interne și/sau Securității. Erau practic niște liste semnate de către comisiile Organelor Terorii, prin care persoanele pentru care nu erau suficiente probe pentru a fi arestate, încarcerate și condamnate erau internate în inchisori sau lagăre de muncă printr-un simplu ordin scris. Listele în cauză erau redactate în prealabil de către Securitățile regionale, și ele erau umplute cu burghezi, moșieri, intelectuali suspecți și alte categorii de indezirabili Noului Regim.

Actele de stare civilă se păstrează la Arhivele județene – Cluj, pentru omul Dvs.

Este foarte posibil ca un necăsătorit să se fi declarat inversul, știut fiind că în acest mod putea să primească pachet (în lipsa altor membri ai familiei, căci doar de la familie erau permise pachetele). Or, în lagăr, supraviețuirea depindea în cea mai mare măsura de acele pachete...

Succes,

Mircea Stănescu.

De la: Daniella Ludvig

Către: Mircea Stanescu

Data: 15 decembrie 2012, 21:42

via Facebook

Multumesc pt. raspuns si explicatie. S-ar putea sa aveti dreptate, si intradevar a aparut ca si casatorit numai pt. a putea primi colete. Dupa un an de internare la canal, a fost trimis la Macin pt. o perioada nedeterminata, unde a avut domiciliu fortat. Oare domiciliul fortat a fost tot o "decizie administrativa"? De la Macin s-au pastrat mai multe scrisori scrise de el catre o prietena din Cluj, din care reiese ca nici la Macin nu a avut o viata usoara. Unchiul lui fiind fostul primministru al Ungariei, contele Pál Teleki, a fost persecutat de securitate pina la sfirsitul vietii. Fiind un om f. cult, cu mare afinitate spre arte, suferintele si crizele deportarii le-a pus pe hirtie prin desene stranii, care inca urmeaza sa fie descifrate. Altii au scris jurnale sau memoaruri, Ernő Teleki nu a vrut sa se complice in asa fel, el a desenat. O mare parte din aceste desene sint pastrate la Galeria Nationala Maghiara din Budapesta. Va trimit a mica "gustare" din aceste desene venite din iad. Am si un articol (in limba maghiara) despre Ernő Teleki si fartele lui geaman Andor, care a aparut in revista istorica BBC History din luna august 2012. Daca va intereseaza pot sa-l trimit. Salutari si noapte buna. Daniella Ludvig

De la: Mircea Stanescu

Către: Daniella Ludvig

Data: 17 decembrie 2012, 11:27

via Facebook

Pedeapsa cu domiciliul forţat (zis „obligatoriu”) se făcea în acelaşi mod ca şi internarea în lagăre (zise „unităţi de muncă”). Spre deosebire de condamnarea prin Tribunal, pedepsele erau nu în ani, ci în luni, pe perioadă determinată (de la 6 la 60), însă cu posibilitate de prelungire (nedeterminată).

La acest capitol, românii au fost mai „moderaţi” decât sovieticii, care dădeau decizii de internări administrative, în Gulag, „în eternitate”.

Interesantă, deduc, biografia omului Dvs. – păcat însă că nu citesc în maghiară!

Salutări,

Mircea Stănescu.

---------------------------------------------------------------------------------------------

Date: Sat, 29 Dec 2012 01:24:43 -0800

From: […]@yahoo.com

Subject: mesaj din Slatina Olt

To: mirceastanescu@hotmail.com

Buna ziua,

Ma numesc E[…] V[…] profesor Colegiul National ”Ion Minulescu” Slatina, presedinte de onoare al Asociatiei de Tineret Ecotim din cadrul Colegiului si va contactez pentru ca am descoperit preocuparile dumneavoastra privind crimele comunismului.

Bunicul meu din partea mamei ION CIOLAN din localitatea CALINESTI RADOMIRESTI OLT a fost ridicat si dus la Gherla in perioada anilor 50.Prea multe nu stiu  despre caz dar stiu ca mama a facut infart cand eu eram studenta din cauza acestei suferinte! Acum vreau sa profit de faptul ca nepotul meu S[…] N[…] este primar in comuna Radomiresti si vreau sa fac cercetari de ce corpul neinsufletit al bunicului meu nu a fost adus in localitate.

Mentionez ca atuci cand am ajuns in zona localitatii Gherla in urma cu 2 ani  am avut o traire neobisnuita! In plina vara cu o vreme linistita,  aducand vorba de bunicul meu, in masina fiind ,s-a iscat o mica tornada de pe trotuar trecand peste masina condusa de sot.

Am fost preocupata de multe alte lucruri si nu am avut timp sa ma ocup de istoria bunicului meu.As dori ca in 2013 sa am timp!

Multumesc pentru indrasneala mea de a va deranja cu acest mail!

Sarbatori fericite si tot respectul pentru evolutia dumneavoastra stiintifica!

Impreuna cu elevii colegiului mi-as dori sa avem intalniri cu oameni ca dumneavoastra!

Cu respect!

Prof.V[…] E[…]

Tl 0729XXXXXX

From: mirceastanescu@hotmail.com

To: […]@yahoo.com

Subject: RE: mesaj din Slatina Olt

Date: Sun, 30 Dec 2012 11:24:42 +0200

Bună ziua!

Mulţumesc de urări, nu mă deranjaţi câtuşi de puţin.

Înţeleg, deduc că bunicul Dvs. a murit la Gherla. Iar dacă este aşa, chestiunea care vă preocupă nu ştiu dacă are vreo „soluţie”: morţii din închisoare erau, în anii '50, îngropaţi - fără cruce, fără nume - în marginea cimitirului (nu în cel numit "Rozsa Sandor", ci într-unul mai mic, alăturat).

Vă urez însă să reuşiţi să vă faceţi timp să cercetaţi istoria bunicului Dvs. Aţi putea începe cu mintirile de familie, aţi putea continua cu arhivele (cele ale Securităţii - la CNSAS, cele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, unde se află arhiva închisorii).

„Impreuna cu elevii colegiului mi-as dori sa avem intalniri cu oameni ca dumneavoastra!”

(Acesta este un lucru care se poate rezolva: nu trebuie decât să formulaţi o invitaţie... formală.)

Apropo: ce predaţi la „Minulescu”?

La Mulţi Ani!

Mircea Stănescu 
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

De la:	paul-daniel mircescu (pauldanielmircescu@yahoo.com)
Trimis:	14 mai 2013 14:51:17
Către:	mirceastanescu@hotmail.com (mirceastanescu@hotmail.com)

Domnule Stanescu,

In urma descoperirii tarzii al articolului dvs. de acum 10 ani, din revista APADOR-CH nr. 25/2003, fiind unul din subiecti, imi permit sa ma limitez a va face unele obiectii si corectii. Spun ca ma limitez pentru ca si calomnia este prescriptibila.

Mai intai va citez paragraful in cauza:

"În urma publicării primei liste de colaboratori ai Securităţii, Colegiul a făcut, de asemenea, şi prima sa rectificare. Paul Daniel Mircescu, candidatul Partidului Monarhist, indicat ca semnatar al unui «angajament cu Securitatea, dar ulterior a refuzat colaborarea», a primit din partea Colegiului o adeverinţă care afirmă că nu a fost colaborator sau agent al Securităţii şi că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică[18]. Adeverinţa i-a fost eliberată pentru a face uz de ea, căci Mircescu, care depusese înainte de alegeri la Biroul Electoral o declaraţie de necolaborare cu Securitatea, putea fi acuzat de fals în declaraţii publice. Însă revizuirea punctului de vedere al Colegiului nu poate fi motivată legal nici prin situaţia descrisă, nici prin argumentele patetice ale fostului candidat. Angajamentul este piesa fundamentală şi sigură care atestă relaţia de colaborare a unei persoane cu securitatea, iar chestiunea existenţei sau inexistenţei notelor informative în dosare nu este deloc problematică. În plus, colaborarea cu poliţia politică este uşor de stabilit: dacă ofiţerul operativ este implicat în activităţi specifice poliţiei politice, atunci informatorul său este un colaborator al Securităţii ca poliţie politică."

Dvs. faceti aici comentarii bazate pe supozitii. Adeverinta pe care o mentionati mi-a fost eliberata, cu scuzele Colegiului transmise prin dl. Secasiu, destul de rapid, Colegiul dandu-si seama ca au facut o mare eroare. Oricine mi-ar fi citit dosarul, si membri Colegiului, in final, l-au citit, ar fi vazut clar ca am refuzat sistematic sa dau informatii despre colegii de serviciu, asa cum mi s-a cerut, ba mai mult, cu un risc pe care nu-l puteam evalua ci doar banui, pur si simplu ii dezinformam ca sa nu zic ca ii" abuream" in mod periculos. Dl. presedinte D. Onisorul a fost invitat la PNL, partidul care, prin efortul meu personal in principal, a fuzionat prin absorbtie cu Partidul Liberal Monarhist din Romania (acesta era numele corect) al carui vicepresedinte eram, si intr-o sedinta dedicata acestui subiect a recunoscut eroarea si cauza ei: un asa-zis angajament scris la dictare, ca la militie. Adeverinta am solicitat-o pentru demnitatea mea, stirea intens mediatizata, socandu-ma nu numai pe mine ci pe toti prietenii si pe cei care ma cunosteau. Stiti pe cineva care semnand fals ca n-a fost colaborator a fost condamnat definitiv si inchis? Argumentele mele n-au fost patetice. Am descris atmosfera amenintatoare de atunci despre care, se pare, cu toate stadiile dvs. de cercetare, habar nu aveti! Faptul ca dvs. considerati ca angajamentul e singura piesa fundamentala, inexistenta notelor informative neavand nicio relevanta va deconspira superficialitatea crasa si arunca mari indoieli asupra cv-ului pe care vi-l prezentati. Alta supozitie a dvs., imi pare rau, cretina: " dacă ofiţerul operativ este implicat în activităţi specifice poliţiei politice, atunci informatorul său este un colaborator al Securităţii ca poliţie politică." Adica toti cei pe care i-a contactat ofiterul erau automat colaboratori. Bravos! Ce spuneti daca va intreb: nu era cazul sa ma fi contactat si pe mine inainte de a scrie aceste alegatii, comform principiului "audiater altera pars"?

In sfarsit, eu unul va pot proba ca sunt drd ing. si master ec. As fi curios daca dvs. ati putea proba macar jumatate din stufoasa lista de studii pe care pretindeti ca le-ati absolvit si fata de care, prin superficialitatea "cercetarii" de care dati dovada, am mari indoieli.

Fara stima,

Paul-Daniel Mircescu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------

De la:	C.D. [...]@yahoo.com)
Trimis:	23 mai 2013 21:35:08
Către:	mirceastanescu@hotmail.com (mirceastanescu@hotmail.com)

    Stimate domnule dr. Mircea Stănescu,

    Încep acest scurt mesaj prin a vă mulțumi pentru ceea ce faceți. Știu că sună sec, dar la fel de bine știu că o să  simțiți în aceasta admirația nefardată a unui tânăr jurist interesat de crimele comunismului. Lucrez la o teză de licență cu tema ”Criminalul ideologic. Bestiile burghezo-moșierești și dușmanii poporului. Portret criminologic”, prima după știința mea din istoria Facultății de Drept din cadrul UAIC Iași. În urma unei întâlniri cu distinsul profesor Marius Oprea, am obținut promisiunea dumnealui față de umila mea persoană de a mă ajuta cu ceva informații, drept care vă redau mai jos mesajul trimis. Nu am primit nici un mesaj de la domnul Oprea, știu că își verifică rar poșta electronică, i-am trimis și un sms așa cum am convenit, deduc că e foarte ocupat și înțeleg aceasta. V-aș ruga dacă se poate să mă ajutați cu 2-3 idei față de cele trei puncte ilustrate în mesajul trimis domnului profesor Oprea, cu precădere asupra punctului ultim. Într-un alt mail am să vă expediez și planul lucrării. Vă mulțumesc anticipat pentru atenția acordată lecturii acestui mesaj, vă mulțumesc dacă mă veți putea ajuta, iar dacă nu este posibil, îmi exprim încă o dată gratitudinea față de munca depusă în acest domeniu, precum și dorința de a vă cunoaște personal, onoarea fiind desigur, de partea mea.

Cu deosebită considerație,

D.C.

Iași, la 23 mai 2013

----- Forwarded Message -----
From: C.D.<[...]@yahoo.com>
To: [...]@yahoo.com>
Sent: Wednesday, May 15, 2013 6:09 PM
Subject: Teză de licență ”Criminalul ideologic”- solicitare informații

    Stimate domnule profesor,

    Vă scriu astăzi încă sub efectul scurtei dar plăcutei întâlniri de acum 4 săptămâni la Sf. Mănăstire Petru-Vodă. Vreau să vă mulțumesc acum pentru amabilitatea de a sta de vorbă cu mine și  anticipat pentru sprijinul acordat în demersul modestei mele persoane de a redacta această teză de licență în domeniul criminologiei, prima după știința mea pe această temă la Facultatea de Drept din cadrul UAIC Iași. Cele trei subcapitole la care lucrez acum se leagă de :

1. 1.      Aparat politic. Aparat represiv. Instituția Securității Statului.  Referitor  la acesta, încă încerc să găsesc volumul Dvs. ”Bastionul cruzimii”, rămâne să verific și la Polirom dacă mai există în stoc. Am discutat cu mai mulți prieteni pasionați de subiect, dar nici unul dintre aceștia nu îl au în bibliotecă.
   
   

1. 2.      Instrumente de politică penală. Analiză asupra normelor de drept folosite drept mijloace de represiune.  Aici voi face o analiză juridică inclusiv a faptului de a condamna politic pentru infracțiuni specifice dreptului comun, dar doream să vă cer sfatul asupra completării acestei idei.

1. 3.      Bernard Nicolschi . Tot  ce dețin dincolo de mărturii, e un studiu al IICMER și resurse online. Am găsit pe Internet referiri la două articole publicate de Dvs. în ”Cuvântul”, dar nu și arhiva ziarului, pentru a le putea consulta. Voi mai folosi drept anexe la teză diverse fotocopii de pe documente din arhiva IICMER, disponibile online.

          Dată fiind limitarea în spațiu a tezei la 80 de pagini, tot ce va ieși probabil e un articolaș, aspect care nu corespunde viziunii mele, drept care după susținere voi lărgi aria de cercetare și voi aduce totul la exigențele cuvenite. Pentru o mai bună imagine, atașez acestui mesaj planul licenței, precum și argumentul în favoarea temei alese. Mi-am dorit aceasta pentru a deschide un drum încă aflat la început în domeniul criminologiei ca știință de contact în drept.
        Vă transmit, distins domnule profesor, alesele mele mulțumiri, precum și expresia considerației mele.
 

Al Dvs. ,
D.C.
Iași, la 14 mai 2013

From: mirceastanescu@hotmail.com
To: [...]
Subject: RE: Teză de licență ”Criminalul ideologic”- solicitare informații
Date: Thu, 23 May 2013 22:18:07 +0300
Bună seara!
Mulțumiri pentru... mulțumirile Dvs.!
M. Oprea este, probabil, pe teren: știu că sapă la închisoarea Aiud...
Prenumele lui Nikolski (românizat Nicolschi) este ALEXANDRU (în rusește: Alexandr Sergheevici Nikolskii).
Textul de pe site-ul IICCMER este bun, deci de utilizat.
Textul lui Oprea asupra aceluiași a fost reluat în revista electronică Tiuk, la adresa : http://www.tiuk.reea.net/1/31.html
Cărțile lui Oprea le găsiți la Bibliotecă.
Despre reeducare au scris, în ordine: Dumitru Bacu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Alin Mureșan și subsemnatul, ale căror cărți le veți găsi tot în biblioteci.
Cereți și sfaturile profesorilor din Universitate, de ex. Dorin Dobrincu, de la Istorie. căutați-l din partea mea.
Felicitări pentru tema aleasă și mult succes! 
P.S.: Dacă treceți pe la București, dați-mi un semn. 
Mircea Stănescu
 -------------------------------------------------------------------------------------------- 
Subiect: Doar o intrebare‏

De la: Focsa Daniel ([...]@yahoo.fr)

Data: 03.10.2013

Către: mirceastanescu@hotmail.com

Stimate domn Mircea Stanescu, am o nedumerire, dumneata ce facultate ai absolvit ? Stiu ca ai numeroase doctorate, dar ce facultate ai terminat ? Istoria cumva ?

Salutari,

Daniel Focsa

istoric