despre
securitate
De
la: [...]@isc-we.ro
Trimis:
22 iulie 2008 16:44:03
Către:
mirceastanescu@hotmail.com
Domnule
Stanescu,
Am
descoperit recent articolul dvs. publicat in "Asymetria" nr. 8-9, mai
2003, in "Timpul", Iasi, si in "Vremea national-crestina", iunie
2003. In paragraful intitulat "CNSAS". faceti un inventar al
incalcarilor legii de organizare si al drepturilor omului de catre
"gruparea Onisoru-Gheorghe", corecte si din punctul meu de vedere in
cea mai mare parte. Dar, prin omisiune sau rastalmacire faceti si grave erori.
Astfel, va opriti la acuzatia de neverificare a lui Ion Iliescu si a lui
C.V.Tudor, fara sa adaugati ca ar fi trebuit verificati toti tortionarii in
viata si asta inaintea informatorilor. Atunci cand faceti referire la subsemnatul, imi
permit sa spun ca din ignoranta, apreciati ca schimbarea incadrarii mele (in
necolaborator al securitatii) s-a facut din motive obscure. Ati citit dvs. notele mele? Acolo unde, la intrebarile care mi se puneau
raspundeam sistematic "nu stiu", nu cunosc", nu am auzit"
etc. Stiti dvs. de ce tocmai unii erau supusi incercarilor de racolare unele
reusite, altele nu? Pentru ca acestia incepeau sa prezinte interes pentru
securitate si aceasta trecea la santaj. Eu unul, dupa ce ca aveam si gura "sloboda"
la serviciu in ceea ce-l privea pe "conducatorul iubit", imediat dupa
ce am facut niste tentative nereusite de a ma transfera la ARCOM si ISPIF,
printre putinele intreprinderi prin care se mai putea pleca la lucru in
strainatate, chiar daca, in general era vorba despre tari arabe, am fost
contactat de un maior de securitate direct la serviciu, invitat fiind in biroul
directorului general, care "intamplator" era absent. Daca am semnat
un asa-zis angajament, am facut-o la dictare, nestiind exact ce se urmareste.
La final m-am dumirit, am semnat ca sa nu fiu chemat "in alta parte",
asa cum mi-a spus securistul, dar stiam ce aveam de facut. Si am facut exact
ceea ce am aratat mai sus: "nu stiu" s.a.m.d. Asa ca ar fi de dorit
ca atunci cand se fac afirmatii care pot cicatriza sufleteste pe cineva sa se
faca si o documentare cat mai completa. Pentru ca, tot pe internet am
descoperit si o lucrare de disertatie pentru masterat la Facultatea de
Sociologie si Asistenta Sociala (UB) de 62 de pagini, care, facand referire la
acelasi caz, nici macar nu catadicseste sa arate ca a fost schimbata
incadrarea, lasand sa se inteleaga ca am fost colaborator al securitatii.
Acesta este inca un exemplu, si mai grav, de distorsionare a realitatii (ca sa
nu-i spun minciuna) prin omisiune. Cred ca, asa cum a procedat si
"Evenimentul zilei" din jurul date de 4 iunie 2000, onoarea v-ar
obliga, fie si acum, sa faceti cuvenita precizare si rectificare.
RE:
despre securitate
De
la: mirceastanescu@hotmail.com
Trimis:
22 iulie 2008 19:03:49
Către:
[...]@isc-we.ro
Stimate
Domnule D[...] M[...],
Multumesc
de reactia Dvs. la cele scrise de mine.
Presupun
ca va referiti la articolul meu intitulat: „Pagubele colaterale” ale războiului din
Irak şi „aspectele colaterale” ale distrugerii CNSAS. Textul respectiv este, in prima sa parte, un rezumat al unui studiu de
mai mare intindere, pe care il regasiti tot pe blogul meu, intitulat: Consiliul Naţional pentru Studierea
Arhivelor Securităţii şi problema moştenirii comunismului in care, daca veti avea timpul necesar si curiozitatea, veti regasi
ponderea care trebuie acordata de catre CNSAS, conform legii, in verificarea
calitatii de agent/colaborator a persoanelor investigate. (Cea pe care o
deplangeti ca nu exista!) Tocmai pentru ca nu ati citit acel studiu, care este
o analiza in extenso a activitatii CNSAS, faceti si contrasensul care urmeaza.
Cu
privire la fondul imputarii pe care mi-o faceti: "obscuritatea"
despre care este vorba in context nu afirm ca ar apartine biografiei sau
dosarului Dvs., ci insusi modului de analiza al Colegiului CNSAS din acel
moment.
Repet
si pentru Dvs. sensul celor spuse de mine in studiul de care va vorbesc:
calitatea de "colaborator" al Securitatii nu este un fleac: ea
trebuie demonstrata cu probe. Iar odata ce ai dat un asemenea
"verdict" intr-un prim moment, este cel putin "obscur" (ati
observat, desigur, ce moderat am fost in exprimare!) sa revii intr-un al doilea
moment cu un verdict la polul opus. Aceasta inseamna ca trebuie sa justifici si
sa asumi public schimbarea de incadrare, care poate sa insemne - logic si
practic - fie ca s-a produs o gafa monumentala in aprecierea calitatii
persoanei investigate, fie ca altele au fost motivele schimbarii de incadrare
al membrilor Colegiului (de pilda: nu-l dai "pe-al meu", nu-l dau
"pe-al tau"!).
In
fine, in munca mea de istoric mi-am fixat un principiu, de care m-am tinut: sa
nu vorbesc despre cazuri (ca cel al Dvs.) pe care nu le cunosc indeaproape
(adica pe baza de probe: documente ale Securitatii coroborate cu declaratiile
persoanei in discutie). Tocmai
pentru ca scopul studiilor mele nu este altul decat aflarea adevarului.
Acestea fiind zise, sper sa fi disipat aparenta
obscuritate a pasajului la care faceti trimitere, care nu provine, dupa cum am
spus, decat din prea grabita Dvs. lectura. Lectura care, desigur, nu are nicio
legatura cu onoarea mea, la fel cum asertiunea mea nu avea vreuna cu a Domniei
Voastre.
Toate
cele bune,
Mircea
Stanescu
Re:
despre securitate
De
la: [...]@isc-we.ro
Trimis:
23 iulie 2008 10:42:41
Către:
mirceastanescu@hotmail.com
Stimate
Domnule Mircea Stanescu,
Va
multumesc, la randul meu, pentru promptitudinea reactiei dvs. la
"reactia" mea. Chiar daca nu am calitatea dvs. de istoric (sunt
master in economie si doctorand in inginerie), cred ca va pot explica de ce
CNSAS a trecut, in aparenta brusc (de fapt in urma unei reanalizari a
comisiei), de la o incadrare la alta. Problema este a criteriilor luate in
considerare. In cazul meu, in prima faza, fiind prima actiune a CNSAS de
deconspirare, presati fiind si de termenul inceperii alegerilor locale din anul
2000, aceasta a avut un singur criteriu: care din candidatii la alegerile
pentru Primaria Capitalei a semnat un angajament cu securitatea si atat, fara
sa se mai uite si ce contin dosarele. La sesizarea mea, evident ca mi-au
consultat dosarul si s-au lamurit. Mesajul verbal pe care mi l-a transmis
comisia, prin intermediul d-lui Secasiu, reconfirmat ulterior si de dl. Onisoru
(caruia i-am reprosat nedezmintirea si publica), inainte de a-l primi si in
scris, a fost: "nu, d-le M[...], cu dvs. nu e nicio problema". Sigur
ca raspunsul meu a fost: "Pai, daca nu e nicio problema, atunci cum ati
putut sa transmiteti mediei asemenea concluzie (chiar daca s-a facut precizarea
ca, ulterior, "a refuzat sa colaboreze"), care preluata cu doua zile
inainte de scrutinul electoral, de catre toate presa centrala scrisa, video si
audio, m-a socat atat pe mine cat si pe familia si pe prietenii mei apropiati,
care cunosteau bine ce conceptii aveam si inainte si dupa 1989". Si ca sa
va demostrez cat relativism exista in judecarea de catre unii a acestor
situatii, am sa va descriu sau am sa va reamintesc (in cuvintele mele) cum
discutau despre subiect, intr-o seara imediat urmatoare, la emisiunea lui
Marius Tuca de la Antena 1, gazda si cu invitatii sai, "formatori de
opinie", Mircea Dinescu si Cristian Tudor Popescu: Marius Tuca (spre
surpriza mea, singurul observator corect) - "Daca asta (n.a.- subsemnatul)
s-a tot mutat si cu serviciul, de cateva ori, si cu locuinta, in timp ce
securitatea il tot aborda, este clar ca fugea de ei in incercarea de a evita
alte intalniri". Mircea Dinescu (cu o parere contrara comisiei din care facea
parte): "Domn'e, daca asta a semnat, e clar ca a colaborat" (dixit).
Cristian Tudor Popescu - "Eu cred ca s-a intamplat asa: asta a venit la
securitate sa-si ofere serviciile, dupa care a venit acasa, si tot gandindu-se
el asa, a avut mustrari de constiinta si a refuzat sa mai colaboreze".
Dupa cum vedeti, desi erau numai trei participanti la acea masa rotunda,
existau tot atatea judecati diferite: una "alba", alta
"neagra" si a treia, combinata.
In
ceea ce priveste termenul de "obscuritate" pe care l-ati folosit in
articolul la care m-am referit (asa cum corect ati presupus), eu am inteles ca
acesta a fost utilizat exclusiv cu privire la modul de analiza al CNSAS-ului si
nu explicit la biografia mea, dar, ganditi-va, ca oricine poate interpreta ca putand
fi si o referire implicita la dosarul meu.
Va
multumesc pentru informarea privind studiul de pe blogul dvs., pe care sunt
curios sa-l citesc.
Cu stima,
D[...] M[...]
Re: despre securitate
De
la: [...]@isc-we.ro
Trimis:
23 iulie 2008 15:51:46
Către:
mirceastanescu@hotmail.com
Domnule
Stanescu,
Revin
din nou, pentru ca am citit paragraful care ma priveste din studiul dvs. de pe
blog, pe care mi l-ati indicat. Imi pare rau ca, in pofida afirmatiilor dvs.
din care rezulta ca n-am inteles eu bine, constat ca sensul celor afirmate de
dvs. in acel articol publicat la Iasi, l-am inteles perfect. Dvs. apreciati ca CNSAS
nu a facut o ilegalitate cand a facut asa-zisa deconspirare ci atunci cand a facut
rectificarea, in urma argumentelor mele "patetice", fara sa tineti
cont de chiar prevederile "Legii Ticu". Nu
domnule istoric, nu erau patetice, erau bazate pe fapte reale. Aveti
contra-argumente ca faptele descrise de mine n-ar fi reale? Ca istoric mai
ales, cred ca se impune sa va bazati strict pe documente si nu pe supozitii. In
ceea ce priveste sustinerea dvs. precum ca daca exista asa-zisul angajament,
repet, scris la dictare, cu sabia lui Damocles deasupra capului, nici nu mai
conteaza daca exista sau nu note informative, aceasta vine in contradictie cu
chiar prevederile legii, in care se arata ca devine culpabil cel care a adus
atingere demnitatii sau libertatii altei persoane, ceea ce in cazul meu a fost
exclus, atata timp cat eu niciodata "nu stiam nimic". Ba chiar imi
asumam un mare risc pretinzand ca nu cunosc lucruri care erau de notorietate la
nivelul intreprinderii unde lucram (de exemplu, ca sa ma refer la un fleac,
caci in acest fel a inceput: "Cunoasteti ca face cineva bisnita in
intreprindere?". Iar eu, care eram clientul cel mai fidel al pachetelor de
la ruda din occident a unei colege, raspundeam ca "nu cunosc, habar
n-am"). Privitor la faptul ca as fi avut nevoie de adeverinta CNSAS-ului
pentru a nu fi inculpat pentru declaratie mincinoasa, pe langa faptul ca nu imi
faceam nici cea mai mica problema in acest sens, ba chiar ma gandeam sa
actionez eu in judecata institutia (renuntand pentru ca cotidianul cu cel mai
mare tiraj de atunci, "Evenimentul zilei" a dat o dezmintire, inca
din titlul articolului: "M[...] P[...] nu a fost informator al
securitatii"), v-as intreba, cati din cei deconspirati ca adevarati
informatori, dovediti cu documente, au intrat sub incidenta justitiei pentru
declaratie micinoasa?
Daca
ati fi fost mai documentat, ati fi stiut ca eu am avut in primul rand dosar de
urmarit, dosar pe care l-am vazut la CNSAS nu ca urmare a cererii mele, care
zacea probabil printr-un sertar, ci profitand de apropirea pe care o am si in
prezent de Radu Campeanu, acestuia dandu-i-se usor curs solicitarii de a-si
vedea dosarul. Am venit impreuna la sediul institutiei si dl. Onisoru s-a vazut
nevoit sa mi-l puna si pe al meu la dispozitie. Fiind doua volume, nu l-am
putut parcurge pe tot in aproximativ doua ore, dar am vazut unele turnatorii
mascate de numele de cod, care pur si simplu mi-au starnit rasul (i le-am
aratat si d-lui Campeanu). Securitatea era interesata si de faptul ca
"uneori, veneam acasa cu unele domnisoare, dintre care unele ramaneau
peste noapte". Chestie de siguranta nationala! Am facut atunci (cred ca
prin anul 2004) si o cerere de deconspirare a numelui real al turnatorilor, la
care nu am primit raspuns nici in ziua de azi.
Si
inca ceva: partidul pentru care am candidat atunci la Primaria Municipiului
Bucuresti se numea Partidul Liberal Monarhist din Romania - PLMR, nu Partidul
Monarhist. De asemenea, pentru stiinta dvs., in toamna aceluiasi an (2000), am
candidat pe pozitia 1 din lista pentru CDR 2000, la Camera Deputatilor, in
judetul Giurgiu (conform unui protocol, PLMR transformandu-se in PNL
Traditional, care, dupa alegeri a fuzionat cu PNL-Campeanu, azi fuzionat la
randul lui cu PNL). Si atunci am dat o declaratie identica.
De
aceea, imi permit sa va spun ca daca ati abordat in vastul si documentatul dvs.
material, pentru care va felicit, si un subiect care privea persoana mea,
atunci trebuia sa aveti o documentatie completa privitor si la acesta si pe
urma sa va exprimati opinia. Nu doresc sa va dau lectii, dar eu la institutia
statului in care lucrez, desi sunt inginer, sau poate tocmai de aceea, asa
procedez.
Cu stima,
D[...] M[...]
RE: despre securitate
Trimis:
23 iulie 2008 19:45:51
Către:
[...]@isc-web.ro
Domnule
M[...],
Realmente,
nu inteleg ce-mi reprosati.
Ca
nu cunosc cazul Dvs.? Nu aveam de unde - nu v-am vazut dosarul, la fel cum nu
am vorbit nici cu Dvs. in prealabil.
Repet
- pentru ultima oara: cele doua studii ale mele privesc activitatea CNSAS, nu
cazul Dvs. El face insa parte dintr-o cazuistica a activitatii institutiei in
discutie, asa cum a aparut in presa. Si vizeaza nu lamurirea situatiei daca
Domnia Voastra a colaborat sau nu cu Securitatea, ci analiza curenta pe care o
face institutia in discutie.
Informatiile
care subantind analiza mea sunt luate din presa vremii (inclusiv desmintirea de
care vorbiti) si sunt citate si interpretate de mine cu buna credinta - fapt
care cred ca este vizibil chiar si pentru partile cele mai interesate.
Imi
reprosati apoi sustinerea privitoare la semnatarii de angajamente cu
Securitatea care, in optica mea, ar trebui incadrati drept colaboratori ai
Securitatii? Regret ca nu suntem de aceeasi opinie, dar tocmai acesta este
farmecul discret al libertatii. Si al istoriei, ca disciplina.
Regret
apoi ca, in calitate de istoric, nu va pot da nici un certificat de buna
purtare, la fel cum nu va pot da niciunul de colaborare cu Securitatea. Nu
aceasta este menirea mea, ci: de a face o analiza.
In
fine, va multumesc pentru informatia transmisa, ca si pentru acest schimb.
Salutari
cordiale,
Mircea
Stanescu.
---------------------------------------------------------------------------------------------
referitor
la petre pandrea
De
la: W. [...]@yahoo.com
Trimis:
3 februarie 2010 13:07:13
Către: mirceastanescu@hotmail.com
Salut! sunt A[...] L[...],
am 23 de ani si sunt jurnalist. Am o nelamurire foarte mare in ceea ce priveste
legatura Ancai Pandrea, actrita si totodata sotia actorului Iurie Darie, cu
scriitorul Petre Pandrea. Locuiesc in Bals, orasul in care s-a nascut scriitorul si
pe aici toata lumea e in pom. (dar nu in Pomul Vietii). Exceptand-o pe
bibliotecara din oras, toata lumea (incluzand profesorii de romana)- crede ca
Anca Pandrea este fiica scriitorului. eu insa cred altceva si cred ca tu esti
in stare sa imi spui adevarul. Nu de alta, dar sunt si in
ultimul an la facultate si mi-am ales tema ¬Gazetaria lui Petre Pandrea¬, iar o
astfel de greseala ar fi devastatoare. Astept un e-mail atunci cand vei avea
timp. multumesc!
---------------------------------------------------------------------------------------------
De
la: Daniella Ludvig
Către:
Mircea Stanescu
Data: 7 decembrie 2012, 18:49
via Facebook
Stimate Mircea Stanescu! Citesc cu mult interes
cartea Dvs. "Reeducarea in Romania comunista" vol. III., despre detinutii de la Canalul Dunare - Marea Neagra. Tema ma
intereseza, deoarece sint regizorul unui film documentar de o ora (prezentat la
postul de televiziune DUNA in aprilie 2011) despre un fost detinut clujean,
contele Teleki Ernő (in acte ar putea sa apara sub numele de Ernest Teleki).
Cind am inceput stringerea documentelor pt. film (in 2009), n-am gasit aproape
nici un de document din perioada de la Canal, si nici din partea istoricilor
cunoscuti de mine nu am primit ajutor in acest sens. A fost o "pata
alba" tema abordata de Dvs. Din documentele personale ale conteluii Ernő
Teleki reiese ca de la data de 28 februarie 1952 si pina la 16 martie 1953 a
lucrat ca retinut la U.M. a Ministerului de Interne, dupa cum urmeaza:
1.
la CERNAVODA: 1 martie 1952 - 15 noiembrie 1952
2.
la COASTA GALAS: 16 noiembrie 1952 - 16 martie 1953.
De
la Canal a fost tarnsportat la Macin, unde a avut domiciliu fortat pina in
august 1955, dupa care s-a reintors la Cluj, unde a murit in anul 1980.
M-ar
interesa foarte mult daca nu cumva a-ti intilnit numele lui Ernő Teleki in
documentele studiate de Dvs. Va felicit pentru efortul Dvs. pus in vederea
realizarii acestui vast documentar pe care il rasfoiesc cu multa curiozitate.
Cu
stima si respect: Daniella Ludvig
De
la: Mircea Stanescu
Către:
Daniella Ludvig
Data: 9 decembrie 2012, 13:19
via Facebook
Sărut-mâna,
mulţumesc de urări!
Din păcate nu i-am întâlnit numele, altfel l-aş
fi reţinut.
Totuşi,
el apare în fişele de încarcerare publicate pe site-ul IICCMER, la adresa:
Mircea
Stănescu.
De
la: Daniella Ludvig
Către: Mircea Stanescu
Data: 10 decembrie 2012, 18:57
via
Facebook
Multumesc
pt. amabilitate, pt. fisa de incarcerare. Da, despre el este vorba. De la CNSAS
am primit dosarele de urmarire. Sint foarte utile, din pacate le-am obtinut
dupa realizarea filmului. Asa, am un nou motiv sa ma apuc de continuarea, adica
partea a doua a filmului. Mult succes in munca, si va urez sarbatori fericite.
Daniella Ludvig
De
la: Mircea Stanescu
Către:
Daniella Ludvig
Data: 11 decembrie 2012, 14:20
via Facebook
Succes, de asemenea!
Aceleaşi urări,
Mircea Stănescu.
P.S.:
În ceea ce mi-aţi scris m-a intrigat următoarea propoziţie: ”nici din partea
istoricilor cunoscuti de mine nu am primit ajutor in acest sens”. Trist...
De
la: Daniella Ludvig
Către:
Mircea Stanescu
Data:
13 decembrie 2012, 10:08
via
Facebook
La
cine am apelat, nimeni nu m-a indrumat la DVS (ulterior mare pacat!) Am totusi
o intrebare: ce reprezinta denumirea de "detinut administrativ"?
Interesant, in fisa de incarcerare la rubrica starea civila Ernest Teleki apare
ca casatorit, dar dupa informatiile mele, el nu a fost niciodata casatorit.
Unde pot sa gasesc acte in aceasta privinta? La Arhivele Statului in afara de
aceasta fisa de incarcerare oare exista si alte documente referitoare la
Teleki? Multumesc in prealabil pt. ajutor!
Daniella
Ludvig
De
la: Mircea Stanescu
Către: Ludvig Daniella
Data: 13 decembrie 2012, 22:41
via Facebook
Problema
n-ar fi că nu ați
fost îndrumată către mine, ci că nu ați găsit niciun interlocutor printre istorici.
"Deținuții
administrativi" erau persoanele condamnate prin ”decizie administrativă”,
adică fară să fie judecați și condamnați
în urma unui proces în Justiție, fie el oricât de
abuziv, ci printr-un act administrativ (de aici denumirea!) al Ministerului de
Interne și/sau Securității. Erau practic niște liste semnate de către comisiile Organelor Terorii, prin care persoanele
pentru care nu erau suficiente probe pentru a fi arestate, încarcerate și condamnate erau
internate în inchisori sau lagăre de muncă printr-un simplu ordin scris.
Listele în cauză erau redactate în prealabil de către Securitățile regionale, și ele erau umplute cu
burghezi, moșieri,
intelectuali suspecți și
alte categorii de indezirabili Noului Regim.
Actele
de stare civilă se păstrează la Arhivele județene – Cluj, pentru omul
Dvs.
Este
foarte posibil ca un necăsătorit să se fi declarat inversul, știut fiind că în acest mod
putea să primească pachet (în lipsa altor membri ai familiei, căci doar de la
familie erau permise pachetele). Or, în lagăr, supraviețuirea depindea în cea mai
mare măsura de acele pachete...
Succes,
Mircea
Stănescu.
De
la: Daniella Ludvig
Către: Mircea Stanescu
Data: 15 decembrie 2012, 21:42
via
Facebook
Multumesc
pt. raspuns si explicatie. S-ar putea sa aveti dreptate, si intradevar a aparut
ca si casatorit numai pt. a putea primi colete. Dupa un an de internare la
canal, a fost trimis la Macin pt. o perioada nedeterminata, unde a avut
domiciliu fortat. Oare domiciliul fortat a fost tot o "decizie
administrativa"? De la Macin s-au pastrat mai multe scrisori scrise de el
catre o prietena din Cluj, din care reiese ca nici la Macin nu a avut o viata
usoara. Unchiul lui fiind fostul primministru al Ungariei, contele Pál Teleki,
a fost persecutat de securitate pina la sfirsitul vietii. Fiind un om f. cult,
cu mare afinitate spre arte, suferintele si crizele deportarii le-a pus pe
hirtie prin desene stranii, care inca urmeaza sa fie descifrate. Altii au scris
jurnale sau memoaruri, Ernő Teleki nu a vrut sa se complice in asa fel, el a
desenat. O mare parte din aceste desene sint pastrate la Galeria Nationala
Maghiara din Budapesta. Va
trimit a mica "gustare" din aceste desene venite din iad. Am si un
articol (in limba maghiara) despre Ernő Teleki si fartele lui geaman Andor,
care a aparut in revista istorica BBC History din luna august 2012. Daca va intereseaza pot sa-l trimit. Salutari si noapte buna. Daniella Ludvig
De
la: Mircea Stanescu
Către:
Daniella Ludvig
Data:
17 decembrie 2012, 11:27
via
Facebook
Pedeapsa
cu domiciliul forţat (zis „obligatoriu”) se făcea în acelaşi mod ca şi
internarea în lagăre (zise „unităţi de muncă”). Spre deosebire de condamnarea
prin Tribunal, pedepsele erau nu în ani, ci în luni, pe perioadă determinată
(de la 6 la 60), însă cu posibilitate de prelungire (nedeterminată).
La
acest capitol, românii au fost mai „moderaţi” decât sovieticii, care dădeau
decizii de internări administrative, în Gulag, „în eternitate”.
Interesantă,
deduc, biografia omului Dvs. – păcat însă că nu citesc în maghiară!
Salutări,
Mircea
Stănescu.
---------------------------------------------------------------------------------------------
Date:
Sat, 29 Dec 2012 01:24:43 -0800
From: […]@yahoo.com
Subject: mesaj din Slatina Olt
To: mirceastanescu@hotmail.com
Buna ziua,
Ma
numesc E[…] V[…] profesor Colegiul National ”Ion Minulescu” Slatina, presedinte
de onoare al Asociatiei de Tineret Ecotim din cadrul Colegiului si va contactez
pentru ca am descoperit preocuparile dumneavoastra privind crimele
comunismului.
Bunicul
meu din partea mamei ION CIOLAN din localitatea CALINESTI RADOMIRESTI OLT a
fost ridicat si dus la Gherla in perioada anilor 50.Prea multe nu stiu
despre caz dar stiu ca mama a facut infart cand eu eram studenta din
cauza acestei suferinte! Acum vreau sa profit de faptul ca nepotul meu S[…]
N[…] este primar in comuna Radomiresti si vreau sa fac cercetari de ce corpul
neinsufletit al bunicului meu nu a fost adus in localitate.
Mentionez ca atuci cand am ajuns in zona
localitatii Gherla in urma cu 2 ani am avut o traire neobisnuita! In
plina vara cu o vreme linistita, aducand vorba de bunicul meu, in masina
fiind ,s-a iscat o mica tornada de pe trotuar trecand peste masina condusa de
sot.
Am
fost preocupata de multe alte lucruri si nu am avut timp sa ma ocup de istoria
bunicului meu.As dori ca in 2013 sa am timp!
Multumesc
pentru indrasneala mea de a va deranja cu acest mail!
Sarbatori
fericite si tot respectul pentru evolutia dumneavoastra stiintifica!
Impreuna
cu elevii colegiului mi-as dori sa avem intalniri cu oameni ca dumneavoastra!
Cu
respect!
Prof.V[…]
E[…]
Tl 0729XXXXXX
From: mirceastanescu@hotmail.com
To: […]@yahoo.com
Subject: RE: mesaj din Slatina Olt
Date: Sun, 30 Dec 2012 11:24:42 +0200
Bună ziua!
Mulţumesc de urări, nu mă deranjaţi câtuşi de
puţin.
Înţeleg,
deduc că bunicul Dvs. a murit la Gherla. Iar dacă este aşa, chestiunea care vă
preocupă nu ştiu dacă are vreo „soluţie”: morţii din închisoare erau, în anii
'50, îngropaţi - fără cruce, fără nume - în marginea cimitirului (nu în cel
numit "Rozsa Sandor", ci într-unul mai mic, alăturat).
Vă
urez însă să reuşiţi să vă faceţi timp să cercetaţi istoria bunicului Dvs. Aţi
putea începe cu mintirile de familie, aţi putea continua cu arhivele (cele ale
Securităţii - la CNSAS, cele Naţionale - Direcţia Judeţeană Cluj, unde se află
arhiva închisorii).
„Impreuna
cu elevii colegiului mi-as dori sa avem intalniri cu oameni ca dumneavoastra!”
(Acesta
este un lucru care se poate rezolva: nu trebuie decât să formulaţi o
invitaţie... formală.)
Apropo:
ce predaţi la „Minulescu”?
La Mulţi Ani!
Mircea Stănescu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Domnule Stanescu,
In
urma descoperirii tarzii al articolului dvs. de acum 10 ani, din
revista APADOR-CH nr. 25/2003, fiind unul din subiecti, imi permit sa ma
limitez a va face unele obiectii si corectii. Spun ca ma limitez pentru
ca si calomnia este prescriptibila.
Mai intai va citez paragraful in cauza:
"În
urma publicării primei liste de colaboratori ai Securităţii, Colegiul a
făcut, de asemenea, şi prima sa rectificare. Paul Daniel Mircescu,
candidatul Partidului Monarhist, indicat ca semnatar al unui «angajament
cu Securitatea, dar ulterior a refuzat colaborarea», a primit din
partea Colegiului o adeverinţă care afirmă că nu a
fost colaborator sau agent al Securităţii şi că nu a desfăşurat
activităţi de poliţie politică[18]. Adeverinţa i-a fost eliberată pentru
a face uz de ea, căci Mircescu, care depusese înainte de alegeri la
Biroul Electoral o declaraţie de necolaborare cu Securitatea, putea fi
acuzat de fals în declaraţii publice. Însă revizuirea punctului de
vedere al Colegiului nu poate fi motivată legal nici prin situaţia
descrisă, nici prin argumentele patetice ale fostului candidat.
Angajamentul este piesa fundamentală şi sigură care atestă relaţia de
colaborare a unei persoane cu securitatea, iar chestiunea existenţei sau
inexistenţei notelor informative în dosare nu este deloc problematică.
În plus, colaborarea cu poliţia politică este uşor de stabilit: dacă
ofiţerul operativ este implicat în activităţi specifice poliţiei
politice, atunci informatorul său este un colaborator al Securităţii ca
poliţie
politică."
Dvs.
faceti aici comentarii bazate pe supozitii. Adeverinta pe care o
mentionati mi-a fost eliberata, cu scuzele Colegiului transmise prin dl.
Secasiu, destul de rapid, Colegiul dandu-si seama ca au facut o mare
eroare. Oricine mi-ar fi citit dosarul, si membri Colegiului, in final,
l-au citit, ar fi vazut clar ca am refuzat sistematic sa dau informatii
despre colegii de serviciu, asa cum mi s-a cerut, ba mai mult, cu un
risc pe care nu-l puteam evalua ci doar banui, pur si simplu ii
dezinformam ca sa nu zic ca ii" abuream" in mod periculos. Dl.
presedinte D. Onisorul a fost invitat la PNL, partidul care, prin
efortul meu personal in principal, a fuzionat prin
absorbtie cu Partidul Liberal Monarhist din Romania (acesta era numele
corect) al carui vicepresedinte eram, si intr-o sedinta dedicata acestui
subiect a recunoscut eroarea si cauza ei: un asa-zis angajament scris
la dictare, ca la militie. Adeverinta am solicitat-o pentru demnitatea
mea, stirea intens mediatizata, socandu-ma nu numai pe mine ci pe toti
prietenii si pe cei care ma cunosteau. Stiti pe cineva care semnand fals
ca n-a fost colaborator a fost condamnat definitiv si inchis?
Argumentele mele n-au fost patetice. Am descris atmosfera amenintatoare
de atunci despre care, se pare, cu toate stadiile dvs. de cercetare,
habar nu aveti! Faptul ca dvs. considerati ca angajamentul e singura
piesa fundamentala, inexistenta notelor informative neavand nicio
relevanta va deconspira superficialitatea crasa si arunca mari indoieli
asupra cv-ului pe care vi-l prezentati. Alta supozitie a dvs., imi pare
rau, cretina: " dacă
ofiţerul operativ este implicat în activităţi specifice poliţiei
politice, atunci informatorul său este un colaborator al Securităţii ca
poliţie politică." Adica toti cei pe care i-a contactat ofiterul erau
automat colaboratori. Bravos! Ce
spuneti daca va intreb: nu era cazul sa ma fi contactat si pe mine
inainte de a scrie aceste alegatii, comform principiului "audiater
altera pars"?
In
sfarsit, eu unul va pot proba ca sunt drd ing. si
master ec. As fi curios daca dvs. ati putea proba macar jumatate din
stufoasa lista de studii pe care pretindeti ca le-ati absolvit si fata
de care, prin superficialitatea "cercetarii" de care dati dovada, am
mari indoieli.
Fara stima,
Paul-Daniel Mircescu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Stimate domnule dr. Mircea Stănescu,
Încep
acest scurt mesaj prin a vă mulțumi pentru ceea ce faceți. Știu că sună
sec, dar la fel de bine știu că o să simțiți în aceasta admirația
nefardată a unui tânăr jurist interesat de crimele comunismului. Lucrez
la o teză de licență cu tema ”Criminalul ideologic. Bestiile
burghezo-moșierești și dușmanii poporului.
Portret criminologic”, prima după știința mea din istoria Facultății de
Drept din cadrul UAIC Iași. În urma unei întâlniri cu distinsul
profesor Marius Oprea, am obținut promisiunea dumnealui față de umila
mea persoană de a mă ajuta cu ceva informații, drept care vă redau mai
jos mesajul trimis. Nu am primit nici un mesaj de la domnul Oprea, știu
că își verifică rar poșta electronică, i-am trimis și un sms așa cum am
convenit, deduc că e foarte ocupat și înțeleg aceasta. V-aș ruga dacă se
poate să mă ajutați cu 2-3 idei față de cele trei puncte ilustrate în
mesajul trimis domnului profesor Oprea, cu precădere asupra punctului
ultim. Într-un alt mail am să vă expediez și planul lucrării. Vă
mulțumesc anticipat pentru atenția acordată lecturii acestui mesaj, vă
mulțumesc dacă mă veți putea ajuta, iar dacă nu este posibil, îmi exprim
încă o dată gratitudinea față de munca depusă în acest
domeniu, precum și dorința de a vă cunoaște personal, onoarea fiind
desigur, de partea mea.
Cu deosebită considerație,
D.C.
Iași, la 23 mai 2013
----- Forwarded Message -----
From: C.D.<[...]@yahoo.com>
To: [...]@yahoo.com>
Sent: Wednesday, May 15, 2013 6:09 PM
Subject: Teză de licență ”Criminalul ideologic”- solicitare informații
Stimate domnule profesor,
Vă
scriu astăzi încă sub efectul scurtei dar plăcutei întâlniri de acum 4
săptămâni la Sf. Mănăstire Petru-Vodă. Vreau să vă mulțumesc acum pentru
amabilitatea de a sta de vorbă cu mine
și anticipat pentru sprijinul acordat în demersul modestei mele
persoane de a redacta această teză de licență în domeniul criminologiei,
prima după știința mea pe această temă la Facultatea de Drept din
cadrul UAIC Iași. Cele trei subcapitole la care lucrez acum se leagă de :
- 1.
Aparat
politic. Aparat represiv. Instituția Securității Statului. Referitor
la acesta, încă încerc să găsesc volumul Dvs. ”Bastionul cruzimii”,
rămâne să verific și la Polirom dacă mai există în stoc. Am discutat cu
mai mulți prieteni pasionați de subiect, dar nici unul dintre aceștia nu
îl au în bibliotecă.
- 2.
Instrumente de politică penală. Analiză asupra
normelor de drept folosite drept mijloace de represiune. Aici voi face o
analiză juridică inclusiv a faptului de a condamna politic pentru
infracțiuni specifice dreptului comun, dar doream să vă cer sfatul
asupra completării acestei idei.
- 3.
Bernard Nicolschi . Tot ce dețin dincolo de mărturii, e un studiu al
IICMER și resurse online. Am găsit pe Internet referiri la două articole
publicate de Dvs. în ”Cuvântul”, dar nu și arhiva ziarului, pentru a
le putea consulta. Voi mai folosi drept anexe la teză diverse fotocopii
de pe documente din arhiva IICMER, disponibile online.
Dată fiind limitarea în spațiu a tezei la 80 de pagini, tot ce va ieși
probabil e un articolaș, aspect care nu corespunde viziunii mele, drept
care după susținere voi lărgi aria de cercetare și voi aduce totul la
exigențele cuvenite. Pentru o mai bună imagine, atașez acestui mesaj
planul licenței, precum și argumentul în favoarea temei alese. Mi-am
dorit aceasta pentru a deschide un drum încă aflat la început în
domeniul criminologiei ca știință de contact în drept.
Vă transmit, distins domnule profesor, alesele mele mulțumiri, precum și expresia considerației mele.
Al Dvs. ,
D.C.
Iași, la 14 mai 2013
From: mirceastanescu@hotmail.com
To: [...]
Subject: RE: Teză de licență ”Criminalul ideologic”- solicitare informații
Date: Thu, 23 May 2013 22:18:07 +0300
Bună seara!
Mulțumiri pentru... mulțumirile Dvs.!
M. Oprea este, probabil, pe teren: știu că sapă la închisoarea Aiud...
Prenumele lui Nikolski (românizat Nicolschi) este ALEXANDRU (în rusește: Alexandr Sergheevici Nikolskii).
Textul de pe site-ul IICCMER este bun, deci de utilizat.
Textul lui Oprea asupra aceluiași a fost reluat în revista electronică Tiuk, la adresa : http://www.tiuk.reea.net/1/31.html
Cărțile lui Oprea le găsiți la Bibliotecă.
Despre reeducare au scris, în ordine: Dumitru Bacu, Paul Goma, Virgil Ierunca, Alin Mureșan și subsemnatul, ale căror cărți le veți găsi tot în biblioteci.
Cereți și sfaturile profesorilor din Universitate, de ex. Dorin Dobrincu, de la Istorie. căutați-l din partea mea.
Felicitări pentru tema aleasă și mult succes!
P.S.: Dacă treceți pe la București, dați-mi un semn.
Mircea Stănescu
--------------------------------------------------------------------------------------------
Subiect: Doar o intrebare
Stimate
domn Mircea Stanescu, am o nedumerire, dumneata ce facultate ai
absolvit ? Stiu ca ai numeroase doctorate, dar ce facultate ai terminat ?
Istoria cumva ?
Salutari,
Daniel Focsa
istoric