Mulțumirile
mele călduroase, care se îndreaptă către Dl. Radu Ioanid, către Dl. Michael
Shafir și, mai ales, către Dl. Alexandru Florian, pentru că, în calitatea lor
de „pompieri piromani“, au umflat această lege-a-lor până la proporții
aiuritoare, dându-mi astfel o posibilitatea nesperată pe care o așteptam de fix
10 ani!
Să
mă explic: oamenii obișnuiți nu înțeleg subtilități istorice, juridice (iar pe
istoricii Patriei, în general, chestiunile legate de cenzură nu-i interesează!). Însă acum au priceput
perfect despre ce este vorba, și anume:
1) Că în chiar anul său de înființare, 2005, Institutul „Wiesel“ nu s-a preocupat de păstrarea memoriei victimelor
evreiești (și rrome) – nu acesta era scopul, ci doar pretextul care să-l scuze!
2) Că în chiar același an de înființare, 2005, Institutul „Wiesel“ a început vânătoarea de oameni nu cu rasiștii, antisemiții ori
negaționiștii criminalității antonesciene, naziste, ci cu lucrările și
istoricii care gândesc diferit de maculatura numită „Raport“, în speță, a unei lecții din manualul la
care am fost coautor la Editura „Sigma“
din București!
În
aceste momente de adâncă sărbătoare, gândurile mele se îndreaptă și către
Trimisul Special pe Probleme de Holocaust al SUA, Edward B. O’Donnell, fără de
care toate acestea nu ar fi fost posibile!
În
final, le mulțumesc din inimă tutulor pentru că m-au ajutat astfel să fac
înțeles ceva ce singur nu aș fi reușit niciodată!
Luptăm pentru Pace!
București,
19 august 2015.
