PROCESUL VIȘINESCU S-A ÎNCHEIAT. ȘI CU ASTA CE-AM FĂCUT?

Pentru ce a fost condamnat Vișinescu, și pe ce bază legală? Nefiind juriști, am cerut opinia unui prieten, pe care o expunem pe larg.

Urmând inculparea Parchetului, Curtea de Apel a considerat ca potrivit art. 439 alin. (1) lit. j), cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal. Iată-le:

Art. 439: Infracțiuni contra umanității

(1) Săvârșirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile, a uneia dintre următoarele fapte:

j) persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcție de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internațional.

Art. 5 se referă la aplicarea legii penale cea mai favorabilă (cf.: http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1178.)

Să cităm acum din sentința de recurs, de la Înalta Curte de Casație și Justiție:

În temeiul art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, [instanța] schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. j cu aplic. art. 5 din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 358 alin. 1 şi alin. 3 corob. cu art. 41 alin. 2 din Codul penal 1968 (în reglementarea în vigoare în perioada cuprinsă între modificările aduse prin Decretul-Lege nr. 6/1990 şi Legea nr. 140/1996) cu aplic. art. 5 din Codul penal.

Evident, nu se înțelege nimic, prin urmare, să traducem:

Art. 358. (al. 1) Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

(al. 3) Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 41. (alin. 2) Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Primele două alineate se regăsesc în capitolul din Codul Penal din 1968, intitulat „INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII“. Prin urmare, este vorba despre crime imprescriptibile, iar registrul aparține „crimelor împotriva umanității“. (Cf. : http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=31092.)

Schimbarea încadrării de la noul, la vechiul cod penal a avut loc deci la instanța de recurs. Nu cunoaștem motivarea ei, căci încă nu a fost redactată. Însă cei care spun că această condamnare nu are legătură cu crimele împotriva umanității sunt pe o cale greșită. Pur și simplu.

Iată concluzia juristului:

Pe de altă parte, putem observa că procesul a fost judecat de două instanțe, dar sunt trei opinii: una a Curții de Apel și două ale Înaltei Curți. Astfel, ÎCCJ a apreciat în două moduri: în opinia majoritară că este aplicabil Codul Penal în vigoare în perioada 1990 – 1996 (cel din 1968), iar în opinia separată că este aplicabil Codul Penal din 1936, aflat în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor (situație în care ar fi trebuit să se constate încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale). Ca la noi, la nimeni! Vom ști mai multe când Înalta Curte își va motiva decizia din apel. Vom vedea atunci dacă Vișinescu va formula recurs în casație, și dacă vom avea atunci și o a patra opinie.

Strict procedural, însă, eliminând din ecuație dimensiunea uman-emoțională, cred că opinia separată de la ÎCCJ este cea corectă: de ce în cazul tuturor inculpaților să se aplice legea penală mai favorabilă, iar în cazul lui Vișinescu nu? Legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1936, conform căruia a intervenit prescripția specială. Dar îți dai seama ce scandal ar fi fost dacă Vișinescu ar fi fost achitat?!

Cât de nespecialiști suntem, dacă ne uităm peste art. 5 din Noul cod, apreciem la fel. Adică:

1) Încadrarea în Noul Cod Penal ar fi adus cu sine nu o condamnare, ci o prescriere a faptelor, aceasta fiind prevederea legală cea mai favorabilă.

2) Schimbarea de încadrare în Vechiul Cod a vizat tocmai evitarea acestei situații, ceea ce înseamnă că hotărârea Curții de Apel este pur și simplu absurdă.

3) O hotărâre de achitare a lui Vișinescu ar fi fost imposibilă în context pentru că, pe de o parte, ea ar fi invalidat atât inculparea, cât și hotărârea primei instanțe, iar, pe de altă parte, ar fi putut pune capăt acestui bâlci doar cu riscul de a genera un scandal; ceea ce nu ar fi fost de dorit pentru nimeni în afară de inculpat.

*

Simțiți că li s-a făcut dreptate victimelor în cazul Vișinescu?

Unii dintre urmașii lor, implicați în proces, spun că da, ba chiar că este o manifestare a voinței lui Dumnezeu (cf.: http://inliniedreapta.net/arestarea-lui-visinescu-o-victorie-pentru-eroii-de-la-ramnicu-sarat-si-pentru-traditia-democratica-a-romaniei/.). Este dreptul lor legitim.

Alții nu spun nimic, sau cel puțin noi nu i-am auzit.

Ca neurmaş de victime, ca istoric, noi vedem lucrurile complet diferit. Suntem foarte departe de acel deziderat: o condamnare nu înseamnă (încă) dreptate; ba, mai mult, având în minte precedentele, este verosimil că nu va însemna nici una.

În decembrie 2013 am tradus – de fapt, așa ne-am stricat concediul – studiul lui Henri Locard despre Primul proces al khmerilor roșii (cel al lui Duch), pentru a fi folosit în dezbaterea istorică și juridică legată de inculpările torționarilor noștri dragi (Vișinescu ș.c.l.). (Cf.: http://www.memoria-si-istoria-comunismului.blogspot.ro/2014/09/procesul-lui-duch-30-martie-26-iulie.html.).

Cu o singură excepție notabilă, istoricul Dumitru Lăcătușu, credeți că l-a citit cineva?

Nimeni!

Credeți că vreunul dintre urmașii victimelor a folosit concluziile sale?

Niciunul!

Am spus-o, am repetat după Locard: importanța acestui proces este dublă:

1) pentru prima dată a fost demonstrată natura criminală a unui întreg sistem, cel comunist;

2) Partidul Comunist Cambodgian a fost considerat drept o organizație teroristă.

Cităm una dintre concluzii, cea mai importantă:

criminalitatea unui întreg regim a fost demonstrată într-un mod zdrobitor. Acuzarea a solicitat ca noțiunea de „întreprindere criminală concertată“ (ÎCC) [Joint Criminal Enterprise (JCE)] să fie reținută, iar în pronunțarea sa din data de 26 iulie 2009 tribunalul a reținut această calificare. După știința mea, faptul că un partid comunist a fost calificat în același mod ca o organizație teroristă, reprezintă o premieră mondială. Astfel, hotărârea instanței proclamă:

„Acuzatul a cunoscut natura criminală a sistemului pus în practică la S-21 și a acționat animat de intenția de a contribui la acest proiect criminal.“ [subl. n.]

De notat că această hotărâre aparține unei instanțe hibride, cambodgiană și internațională (ONU), deci are valoare de precedent și reper pentru toate procesele de acest tip.

Degeaba, credeți că ne-a luat cineva în seamă?

Nimeni!

Acum visăm, ca vrabia mălai, la instanțe internaționale. Am terminat deci cu procesele interne, așa că ne internaționalizăm (cf.: http://www.rfi.ro/politica-84724-exclusiv-rfi-romania-se-alatura-demersului-de-infiintare-unui-tribunal-penal.)

Ne-a plăcut teribil exprimarea din comunicatul Ministerului Justiției, prin urmare o reluăm:

expertiza considerabilă pe care IICCMER o are în acest domeniu, dar și o abordare multidisciplinară a problematicii.

Ei, când auzi sonorul „limbii de lemn“, nu trebuie să fii un geniu ca să deduci care sunt intențiile, ba chiar și ce va urma.

În fine, cu ce să ne ducem noi acolo? Și cum? În curul gol? (Scuzați cuvântul „gol“!)

*

„Anticomuniștii antifasciști“ continuă lupta deținuților politici „țărăniști“ și „liberali“ cu „legionarii“ și asimilații – adică ceva care n-a existat vreodată, doar dacă nu au început-o cumva în Câmpiile Elizee, unde cu toții se află acum. (Cf.: http://inliniedreapta.net/detinutii-de-la-ramnicu-sarat-sunt-iubitorii-de-libertate-de-la-23-august-1944/.)

Este invocată chiar, în mod bizar, Marea Grevă a Foamei de la Aiud (închisoarea pentru „legionari“ și conducătorii „grupurilor subversive“), care a avut loc în 1956, în timpul căreia ... „țărăniștii“ au fost alături de „legionari“.

Mai mult, în mod straniu, este deplânsă absența unei politici a Statului român față de istorie, de parcă „legea memoriei“ nici n-ar exista. Exact asta ne mai lipsea: mai multe politici de Stat cu privire la istorie!

În fine, este deplânsă absența serviciilor secrete din peisajul istoric. La drept vorbind, luat în sine, raționamentul este coerent: aceste dorite politici integrale ale Statului cu privire la istorie nu pot fi aplicate decât de „ofițeri politici“. (Asupra considerațiilor geopolitice din text, în care istoria este inserată ca armă de luptă, ne vom abține.)

Se înțelege acum de ce în acest proces (Vișinescu) era nevoie de urmași ai victimelor cu astfel de poziții? Citiți de vă cruciți!...

*

Primim, în ultima vreme, în privat și în public, mesaje de amor (injurii), din zona „anticomunismului antifascist“. Nu ne-am poluat însă paginile electronice (cea de Facebook, Blogul) cu așa ceva, nici n-o vom face.

Dar unul dintre ele ținem să-l trecem aici:

Acesta este „anticomunismul antifascist“, faza cu injurii.

Desigur, limbajul „pompierpiroman“ arătat, și gândirea conexă, situate undeva la nivelul caraliilor de pușcărie, nu merită vreo discuție.

Dar avem o întrebare pentru urmașele victimelor comunismului, ele însele victime, fiicele lui Ioan Bărbuș, și care suntem convinși că le va parveni:

Înțelegem, critica doare (iar în acest caz doare rău), dar cu o astfel de publicistică iresponsabilă, demascatoare (fie mediată, fie și, mai grav, manu propria) cred ele că apără memoria victimelor comunismului, ale tuturor victimelor comunismului?!

La un asemenea hal de proces, un nivel al dezbaterii pe măsură! Și vițăvercea ...

București, 15 februarie 2016.

SCHIMBARE DIRECTORALĂ LA I.I.C.C.M.E.R.

Conform site-ului instituției, noul „director general“ (din decembrie 2015) este Alin Mureșan (cf.: http://www.iiccr.ro/despre-noi/organigrama/alin-muresan-curriculum-vitae/).

Numirea o înțelegem ca pe o ridicare în funcție (director), căci pentru cea în grad (general) este prea devreme.

Noul șef a omis însă deliberat un „detaliu“ important din „autobiografie“.

Care anume?

O lucrărică!

Ce fel?

Plagiat!

Înțelegem lapsusul revelator al acestui „tehnocrat“, căci până și la noi, în România, a devenit complicat să-ți afișezi plagiatul în lista de publicații, și nu doar la civili, ci chiar la militari.

Iată-le mai jos pe amândouă – și „autobiografia“ cu omisiuni, și lucrărica plagiat:

 

Apoi, pentru plagiat, a se vedea: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2014/11/plagiatul-lui-alin-muresan-varianta_33.html.

Să tragem aer în piept și să rezumăm: noul director general al IICCMER are o singură carte de autor, și aceea plagiat, după cum am probat pentru ediția a II-a, cea pe care acum o ascunde. Pe prima a fost inutil s-o mai verificăm, de vreme ce este neverosimil să ne imaginăm că cineva este integru la prima ediție și necinstit la a doua. În 2014, raptul a fost confirmat independent de către membrii „Comisiei de trei“, compusă din Paul Goma, Vladimir Tismăneanu și Florian Banu. Apoi, „punerea pe două coloane“ a fost publicată de „Archiva Moldaviae“, o revistă cu referenți științifici.

În fine, suntem convinși că având un hoț și impostor dovedit la conducere, instituția va fi dusă pe înalte culmi! Dar nu pentru că până acum rezultatele ar fi fost cu mult mai breze ...

București, 10 februarie, 2016.

LEGEA MEMORIEI DIN NOU ÎN DEZBATERE: DUPĂ APLICARE...

0. Într-un articol publicat  pe blogul său asociat site-ului „Adevărul“, din data de 1 februarie a.c., Andrei Pleșu îi dă sfaturi tactice lui Alexandru Florian. Dar înainte de a o face, îl mângâie părintește pe cap pentru a-i spune că se află pe calea cea bună[1].

1.0. Ce idee are Pleșu despre dezbatere: cu șăfii de la Academie, Cultură, Externe (ICR) şi Justiţie. Desigur, victimele, urmașii lor, ba chiar masele largi populare nu au dreptul la cuvânt, nici la aceea – zii pe nume! – „dezbatere“. Dar vom trece peste acest „detaliu“, căci avem sarcini mai importante.

2.0. Între timp, am aflat că Radu Ioanid s-a supărat atât de tare pe Pleșu, pentru articolul în care îl dezmierda pe Al. Florian, încât și-a deschis și el blog la foaia pornografică numită „Adevărul“ (a se vedea, în arhivă, articolul vedetă intitulat „Femeia cu două vagine și trei picioare“; la fel, cazurile de plagiat a căror țintă am fost Ilarion Țiu, George Damian și noi înșine – dar câte vor mai fi?). Noroc deci cu „devierile“ lui Pleșu, autorul involuntar al „lipelii“...

2.1. A urmat o adevărată degringoladă printre „holocaustiști“.

2.2. Iată de ce a găsit cu cale să ia cuvântul însuși șeful suprem, R. Ioanid – desigur, exclusiv în calitatea sa proprie-și-personală (vorba lui Săraru!) de particoler, iar nu de oficial american[2].

2.3. Prin urmare, „directorul“ Ioanid i-a deschis blog „particularului“ Ioanid.

3.0. El îl combate pe preopinentul Pleșu cu... lucrarea de doctorat a lui Andrei Muraru.

3.1. Din păcate, nu e nimic de analizat în producția lui Ioanid, căci este de același nivel cu cea a lui Florian – ceea ce știam deja, dar nu pentru că cel din urmă ar avea vreuna, ci pentru că vedem astfel care mai e „linia politică“.

3.2. În fine, îngrijorarea sa cu privire la recrudescența antisemitismului și xenofobiei este o „limbă de lemn“ înșelătoare: ca orice „pompier piroman“, el dă foc casei ca să aibă ce stinge. Numai că, în astfel de cazuri, când strigă „foc!“, nimeni nu-l mai ia în serios. Nici măcar cei care sunt convinși că a lupta împotriva antisemitismului – și a tuturor formelor de rasism! – este o cauză justă.

4.0. Altfel, ca o dovadă suplimentară pentru această stare de spirit, „holocaustiștii“ se ocupă iar cu „liste negre“ (de astă dată ale site-urilor românești).

5.0. Ce fac, la rându-le, „anticomuniștii antifasciști“? Li se alătură. Deh, Realpolitik, soro!...

6.0. Pentru cei cărora le place pornografia, fie ea și istorică, socotim că este utilă fotografia de mai jos:

7.0. Până să studiem „la club“ ultima rezoluție a șăfului, transmisă Institutului Româno-American și maselor-largi-cititoare, să ne uităm puțin la limba în care se exprimă.

8.0. Ilogisme

8.1. „existenţa acestei legi şi eventualul ei mod de aplicare“ – în loc de: „existenţa acestei legi şi modul ei de aplicare ulterior“;

8.2. „Andrei Pleşu afirmă [...] Implicaţia era clară: legea 217/2015 ar avea potenţialul de a cenzura“ – în loc de: „Andrei Pleşu afirmă [...] Implicaţia este clară: legea 217/2015 ar avea potenţialul de a cenzura“;

8.3. „indivizi care se afișează în spaţiul public cu termeni ca «jidan» şi cu negarea Holocaustului în general“ – în loc de: „indivizi care afișează în spaţiul public termeni ca «jidan» şi neagă Holocaustul în general“.

9.0. Repetiții inutile, pleonastice, ilogice

9.1. „Domnul Pleșu nu este simpatizant legionar. După cum chiar Domnia sa scrie, Andrei Pleșu este“ – în loc de: „Domnul Pleșu nu este simpatizant legionar. După cum chiar Domnia sa scrie despre sine,“.

10.0. Absența virgulelor în contexte în care logica o impune

10.1. „contestării iniţiativei primăriei respective[,] la care se se adaugă o evaluare“;

10.2. „conform propriilor afirmaţii[,] la care subscriu“;

10.3. „România a avut[,] în baza legilor speciale[,] un număr de condamnaţi“;

10.4. „Andrei Pleşu doreşte, aşa cum sugerează[,] o dezbatere pe tema“;

10.5. „în compania Academiei Române[,] cu care“;

10.6 „corectitudinea politică din România[,] pe care“;

10.7. „Din câte ştiu[,] niciuna dintre aceste personalităţi“.

11.0. Greșeli gramaticale, de ortografie, de punctuație

11.1. „să fie lustrati cei care“ – în loc de: „să fie lustrați cei care“;

11.2. „sper că această aşteptată lege să incrimineze“ – în loc de: „sper ca această aşteptată lege să incrimineze“;

11.3. „217/2015 a fost în discuţie publică şi[,] de asemen[e]a nu ştiu care sunt iniţiativele“;

11.4. „Ca o prima reacţie la legea 217/2015 domnul Andrei Pleşu afirmă“ – în loc de: „Ca o primă reacţie la legea 217/2015[,] domnul Andrei Pleşu afirmă“;

11.5. „membru în govern“ – în loc de: „membru în guvern“;

11.6. „prin recurs în anulare, procedura inatacabilă“ – în loc de: „prin recurs în anulare, procedură inatacabilă“;

11.7. „Domnia să amestecă timpurile istorice, lăsand cititorul să înţeleagă“ – în loc de: „Domnia sa amestecă timpurile istorice, lăsând cititorul să înţeleagă“;

11.8. „statelor aliate sau colaboratoare Germaniei naziste“ – în loc de: „statelor aliate sau colaboratoare ale Germaniei naziste“;

11.9. „atrocitătilor comise“ – în loc de: „atrocităților comise“;

11.10. „curţi speciale au existat în toate statele în care au ajuns armatele aliate, cum şi Nürnberg-ul a fost“ – în loc de: „curţi speciale au existat în toate statele în care au ajuns armatele aliate, după cum şi Nürnberg-ul a fost“;

11.11. „iar fapte circumscrise crimelor de război şi crimelor împotriva păcii şi umanităţii au continuat să fie judecate de cabinete speciale pană în 1955“ – în loc de: „iar faptele [sau unele fapte] circumscrise crimelor de război şi crimelor împotriva păcii şi umanităţii au continuat să fie judecate de cabinetele speciale pană în 1955“;

11.12. „criticate pană astăzi“ – în loc de: „criticate până azi“ („azi“ are, spre deosebire de „astăzi“, șí cel de-al doilea sens, figurat);

11.13. „lipsa de performantă“ – în loc de: „lipsa de performanță“;

11.14. „Cu asfel de justiţie“ – în loc de: „Cu o astfel de justiţie“.

11.15. De altfel, „astfel“, cuvânt despre care nu are habar cum se scrie (și se pronunță) corect, îi dă mari bătăi de cap lui Ioanid, după cum se poate observa în mai multe locuri: „în memoria unor asfel de persoane“; „nu se poate face asfel cultul lor“; „înainte să facă asfel de propuneri“.

11.16. Apoi: „este de preferat o țara ca România unde corectitudinea politică“ – în loc de: „este de preferat o țară ca România[,] unde corectitudinea politică“;

11.17. „artificiala şi păgubitoarea polemica Holocaust versus Gulag“ – în loc de: „artificiala şi păgubitoarea polemică Holocaust versus Gulag“;

11.18. „în capacitatea sa exclusiv privată şi nu reprezintă“ – în loc de: „în calitatea sa exclusiv [sic!] privată[, – confuzia dintre „și“ conjuncție și „șí“ adverbial, înainte de care se pune virgulă] şí nu reprezintă“.

12.0. După cum se poate constata, exprimarea lui Ioanid în Limba Română – și, în mod conex, gândirea sa – este undeva la nivelul unui agitator de colhoz, căci este mai mult decât aproximativă.

12.1. Aceasta a fost – vorba lui Paul Goma – marea dezbatere „de la iazul mic“.

12.2. Pe fond, adică dincolo de cazurile concrete, tot ce era de spus a fost spus încă din vara anului trecut, după promulgarea „legii memoriei“. Prin urmare, zbaterea din foaia pornografică „Adevărul“ nu are nici o importanță.

12.3. Această lege care, cum am mai spus cu alte ocazii, este 90% politică și 10% drept, are un caracter preventiv și va fi aplicată selectiv, în funcție de obiective și de context, așa cum s-a și întâmplat de altfel în cazurile Ioan Șugariu (într-o formă „adminsitrativă“, de către MAE) și Csibi Barna (chiar de către Parchet).

12.4. Iată unul dintre motivele pentru care responsabilul zonal al Centralei holocaustului a găsit în articolul lui Pleșu ocazia, iar nu pretextul, pentru a-și transmite mesajul.

13.0. Meciul dintre bologgerii Pleșu și Ioanid a continuat[3].

13.1. Evident, pentru motive complet diferite, ambii fiind ghidați de instinct politic: primul pentru că simte cum îi fuge pământul de sub picioare, cel de-al doilea pentru că simte de unde bate vântul.

13.2. Pleşu câştigă la capitolul stil – de fapt, nici nu e greu, diferența fiind ca cea dintre un om cu carte şi un şef de autobază. Altfel, exceptând câteva pasaje în care el redescoperă America, nivelul conținutului celor doi e cam același.

14.0. Dacă zbaterea Ioanid – Pleșu nu contează, atunci măcar să ne distrăm.

14.1. Să vedem, mai întâi, câte parale dă „directorul de la Memorialul Holocaustului“, „în capacitatea [sic!] sa strict [re-sic!] privată“, pe Justiția din România: „Cu asfel [re-re-sic!] de justiţie [cea din România zilelor noastre – n. n.] doreşte domnul Pleşu să reevalueze sentinţele Tribunalelor Poporului?“[4].

14.2. Ce mai, o adevărată diplomație de „război rece“ care vine nu de la dușmani, ci de la „partenerii noștri strategici“!...

14.3. Pleșu are cuvântul: „Sunt de acord cu dl. Ioanid şi atunci cînd constată, contrariat, că delicte severe (celebrarea troiţei legionare de la Tâncăbeşti, negarea Holocaustului, site-uri cu un conţinut explicit pro-legionar, 59 de cazuri de incitare la ură şi discriminare, semnalate în 2015, dar netrimise în judecată etc.) rămîn în afara vigilenţei judecătoreşti. Dar şi eu constat, contrariat, că asasinii lui Gheorghe Ursu sunt bine-merci, că nenumăratele cazuri de arestare, persecuţie, tortură, înfometare a populaţiei, avorturi interzise, împuşcări la frontieră (o suită de culpe listate, cîndva, chiar de dl. Ioanid) s-au „rezolvat“ prin simpla execuţie a lui Ceauşescu. Iar justiţiarii de azi continuă să se ocupe «riguros» de Mircea Vulcănescu, de Eliade şi Cioran.“[5].

14.4. Am mai scris despre ideea creață pe care o are Pleșu despre drepturile libertăți și despre justiție în genere, prin urmare, n-am să insist[6]. Voi spune doar că „împăciuitorismul“ lui „raducosaș“ este ca-nuca-n-petere.

14.5. Mai întâi, pentru că cele două situații nu sunt echivalente, căci nu avem nici o idee despre cazurile invocate de Ioanid, iar Pleșu mai puțin decât deloc; la fel, nici despre motivarea refuzului instrumentării lor de către Parchet, iar nu de către Justiție, în genere. Din contră, în cazul Ursu – și în altele asemănătoare, de plidă, cele grupate în dosarele numite generic „Procesul Comunismului“ – cunoaștem în detaliu pentru ce Procuratura/Parchetul a dat NUP.

14.6. Apoi, Ioanid este de suspectat și atunci când spune adevărul, căci o face în mod vădit interesat, prin urmare, el nu e de luat de bun nici până la colțul blocului.

14.7. Încă, dacă Pleșu habar n-are despre ce vorbește, cum ne poate el garanta că pe lista turnătoriilor lui Ioanid și Compania, adresată Parchetului, nu figurează oameni care gândesc diferit de „holocaustiști“, fără să fie în vreun fel „fasciști“, „legionari“, „rasiști“ ori „xenofobi“? A visat cumva azi noapte?

14.8. În fine, dincolo de incitarea xenofobă, la ură rasială, care trebuie probate juridic, dacă nouă nu ne plac legionarii (și nici comuniștii) – în situația când avem, într-adevăr, de-a face cu așa ceva –, cum rămâne cu dreptul lor la exprimare, garantat de Constituție? Le băgăm „democratic“ pumnul în gură? Și dacă da, atunci cum ne mai deosebim noi de aceștia?

NOTE

[1] Cf.: http://adevarul.ro/news/eveniment/greseala-vina-justitie-1_56af110d5ab6550cb8559994/index.html.

[2] Cf.: http://adevarul.ro/news/eveniment/aproximatiile-pagubitoare-domnului-andrei-plesu-1_56b47d765ab6550cb879d576/index.html.

[3] Cf.: http://m.adevarul.ro/news/eveniment/adaos-cazul-vintila-horia-1_56b7cf1e5ab6550cb88e4ebc/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Ple%C5%9Fu%2C+despre+%E2%80%9Ecazul%E2%80%9C+Vintil%C4%83+Horia%3A+%E2%80%9ENu-mi+place+s%C4%83+mi+se+spun%C4%83+c%C4%83+sunt+antisemit%E2%80%9C&utm_content=Newsletter-305531-20160208&utm_medium=email.

[4] Cf.: http://adevarul.ro/news/eveniment/aproximatiile-pagubitoare-domnului-andrei-plesu-1_56b47d765ab6550cb879d576/index.html.

[5] Cf.: http://m.adevarul.ro/news/eveniment/adaos-cazul-vintila-horia-1_56b7cf1e5ab6550cb88e4ebc/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Ple%C5%9Fu%2C+despre+%E2%80%9Ecazul%E2%80%9C+Vintil%C4%83+Horia%3A+%E2%80%9ENu-mi+place+s%C4%83+mi+se+spun%C4%83+c%C4%83+sunt+antisemit%E2%80%9C&utm_content=Newsletter-305531-20160208&utm_medium=email.

[6] Cf.: articolul nostru, O comparație trivializatoare, la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/08/o-comparatie-trivializatoare.html.

Târgoviște – București, 6-8 februarie 2016.